Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de ortodoxia_e_Adevarul

Psihologia (din limba greacă: psyché = suflet, logos = știință) este știința sufletului , care studiază comportamentul uman, inclusiv funcțiile și procesele mentale ca inteligența, memoria, percepția, precum și experiențele interioare și subiective cum sunt sentimentele, speranțele și motivarea, procese fie conștiente, fie inconștiente.

...:) Mulţumesc, colegule! Ai oferit o definiţie bunicică, prin enumerarea unor componente ale obiectului de studiu al psihologiei (e drept şi că enumerarea e oarecum la întâmplare); o definiţie dintre multele altele care s-au tot dat până azi. Şi adevărul e, să o spunem de pe acum, că psihologia încă îşi caută definiţia, implicit identitatea.
Aş atrage atenţia deocamdată asupra a două locuri din definiţie:
a) zice că e ştiinţa sufletului; nu îmi e clar ce să înţelegem prin "suflet"! Să fie acelaşi "suflet" despre care vorbim în teologie?
b) de ce mentale şi nu mintale?

P.S. Inteligenţa, speranţele, motivaţia - nu sunt procese psihice. Celelalte da, aşa sunt considerate. Pentru ca o componentă a vieţii psihice să fie un proces psihic, la rigoarea aceasta însemnă să aibă obligatoriu 3 însuşiri: un conţinut informaţional propriu, specific; operaţii specifice, distincte, specializate pentru un anumit tip de prelucrare; un produs specific, inconfundabil cu al altui proces.
Aceste însuşiri nu apar la primele 3 componente enumerate de mine mai sus. Inteligenţa este un construct de personalitate considerat aptitudine generală (un ansamblu de însuşiri personale stabile, generale, unice pentru un om anume); speranţa şi motivaţia sunt conţinuturi energetice cu rol dinamogen al vieţii psihice, adică pun în mişcare sau opresc desfăşurările procesuale, le potenţează ori le aplatizează, avînd un rol de reglaj pentru procesele psihice şi pentru actele comportamentale.

P.P.S. Prin comportament denumim tot ce poate fi observat şi măsurat direct în activitatea unui om. Mişcarea unei mâini este, de pildă, un act comportamental.
Prin conduită subiectivă, însă, desemnăm ceea ce nu e observabil direct dar poate fi cunoscut prin efectele sale care se "obiectivează" în comportament. Nu pot observa acurateţea memoriei, dar pot să constat în ce măsură o deţine careva, după ceea ce scrie sau spune sau face omul respectiv.

[cristiboss56]

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ie-duhovnicie/
Putem distinge doua indatoriri de baza ale preotului fata de bolnavi:
1) aceea de a-l indemna pe bolnav sa se supuna examenului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si
2) aceea de a-l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter si de comportament.
Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor acestora.
Rolul duhovnicului este deosebit de insemnat pentru acesti bolnavi in perioadele dintre crize, cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…
Comportamentul preotului este definit de
indatorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle adancul pocaintei, sa refaca perceperea duhovniceasca corecta a vietii din sufletul omenesc, raportarea corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal.