Psihologie - întrebări

[sophia]

Pentru Stefan (si nu numai) - cred ca se persista in confuzia dintre psiholog si psihoterapeut.
Criticat este aici psihoterapeutul - el lucreaza cu oameni bolnavi (sufleteste) si nu psihologul.
S-a nimerit insa ca Ioan este psiholog, dar a si tratat oameni, e de amandoua, deci.
Problema mare este cu oamenii care gasesc sau nu ceva bun in psihoterapie.
Din cate stiu, in tara profesia asta este rau famata din cauza unor greseli din trecut si din cauza unor nestiinte. Oameni care se duc la terapie, sunt etichetati ca fiind nebuni neaparat. Suferinta sufloeteasca nu este cunoscuta si recunoscuta in Romania.
In alte tari oamenii se duc la terapeut cand se simt rau, exista si cure in sanatorii. Nu ajung terapeutii, nu gasesti loc la terapie. Fiindca sunt mult prea multi oameni bolnavi sufleteste.
De ce : somaj, saracie, suprasolicitare (inainte se chema in limba romana astenie psihica), traume diverse, sterilitate etc.
In tara omul prefera sa cada, sau sa-si ia viata, dar nu se duce la o terapie, ca este rau famat. Imi scapa acum termenul betjocoritor folosit pentru psihoterapeut.

Cred ca aici trebuie lucrat in tara. Sunt lucruri care se pot repara daca oamenii se lasa tratati.

Pt. Ioan - exemplele tale sunt foarte simpliste. Un psihoterapeut nu se rezuma la a da un sfat pentru ianinte de culcare. Trebuie sa stie ce este cu omul, ce probleme are, de ce este nervos, iritabil.
Teorie stie si pacientul. El nu stie niste cum sa-si canalizeze nemultumiri, spaime, traume.
Daca el are o astenie si vecinul ala tot ii ciocaneste in cap cand il apuca, omul va dezvolta o aversiune cronica fata de vecin.
De multe ori trebuie sa o iei de jos de tot, sa vezi ce este cu omul si ce il chinuie, ce-i face rau.
De multe ori este necesar chiar sa scoti omul macar o vreme din mediul care ii face rau. In fine, sunt multe de spus.
Si psihoterapeutul este vinovat daca nu lucreaza cum trebuie cu omul.
Si trebuie sa se potriveasca. Incerci 1, 2 sau 3 pana vezi ca poti sa conlucrezi cu terapeutul.

Chestia asta cu gandirea pozitiva si vina e numai la tine si alte stereotipuri din astea sunt foarte periculoase. Sunt oameni care nu mai au puterea sa gandeasca pozitiv. Adica pana la urma cat sa gandesti pozitiv? De ex. esti somer sau nu poti avea copil, ti se spune "pai tu esti vinovat sau gandeste pozitiv".
Si te stradui 1, 2, 3 ani, faci tot ce poti si...nimic. Unde este limita?
Intre timp iti perzi si curajul, viata ta se schimba radical, din rau in mai rau. Sarac, datorii, singuratate, divort, etc.

Dar poti sa-i ajuti totusi, sa-l prinzi la timp si in loc sa-l arunci in disperare cu formule din astea, incepi sa lucrezi cu el sa-i dai putere, curaj, sa poata vedea si solutii.

Pentru Jennyy - asa ai spus la psiholog? N-am cuvinte.
Poate asa ai invatat tu de la preot, sau asa ai inteles din credinta. Nu este corect totusi.
Aici este nevoie intr-adevar de o discutie intre psiholg si preot. Eu cred ca amandoi vor fi foarte surprinsi.

Pentru crincrin - nu este asa. Un suflet bolnav poate pe de o parte sa aibe nevoie de mai mult decat de biserica, iar pe de alta chiar sa-i faca rau biserica, daca preotul si oamenii de acolo gresesc.
Tocmai asta este un subiect de discutie foarte important.
Sunt cazuri in care din cauza unor greseli se pierd oameni dintr-o biserica si chiar din credinta.

AlinB - in principiu imi place ultimul tau mesaj. Doar ca preotul poate si trebuie sa faca mai mult. Daca vrea si este construit astfel. Parintele Galeriu era asa. Nu se rezuma la rugaciune, te ajuta si practic in problema respectiva.