![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Da, din tagma lui Corleone sunt așa-zișii oameni de bine. Marin Preda spunea despre ticăloși că (ne) sunt în general simpatici. Sunt ''băieți buni'', ''de gașcă''; îi simțim ca fiind de-ai noștri.
Dacă ne întrebăm cum e posibil să aibă atâta putere, atâta influență, ei fiind, totuși, niște oameni oarecare, răspunsul este că noi, cei mulți, suntem cei care le-o dăm. Tocmai admirația, respectul sau chiar afecțiunea noastră este cea care îi face puternici. Fără ele n-ar fi nimic și, conștienți de unde le vine puterea, ar face orice ca să câștige astfel de sentimente din partea mulțimilor. Cu mai mult sau mai puțin cinism, că sunt și ei mai mult sau mai puțin oameni. Dar așa ajung oamenii să facă zid în jurul lor și eventual să-i huiduie pe polițiștii sau procurorii care ar îndrăzni să se apropie de ei sau să formeze imense alaiuri la înmormântarea lor. Această putere a lor dată de mulțimi este dublată de cea câștigată prin favorurile, escrocheriile, șantajele practicate cu alți puternici de pe scena lumii. Corleone își câștigase fidelitatea unui număr de congresmani, de procurori, judecători, polițiști etc. La noi mafiile mai mari sau mai mici, înrudite sau nu, parazitează cam tot ce se poate: partide, ministere (sănătate, învățământ etc.), primării ș.a.m.d., unde nu poți accede decât tot prin compromis: dai mită ca să intri, apoi închizi ochii la ce vezi, taci, consimți sau devii jucător activ dacă vrei să urci în ierarhie. Repet: Noi le dăm puterea.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 30.11.2016 at 15:42:30. |
#2
|
||||
|
||||
![]()
Noi le dăm putere si cu durere o spun , ca si Biserica din care facem parte pune botu la asa ceva !
A pus si pune botu la tagma lui Corleone , in cazul de față la o arătare precum Becali ! Îți spun eu , ca tu un mirean obisnuit , intri cu greu intr o audiență la Patriarh, pe când "arătarea "are toate usile Patriarhei deschise. De ce , Dumnezeu stie , dar eu nu le înțeleg deloc ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Nu poti sa dai ceea ce n-ai avut, nu ai, si nu o sa ai niciodata.
Puterea niciodata nu se primeste ci se obtine de multe ori prin mijloace neortodoxe. ![]() Citat:
Eu d-asta la alegerile astea ( sunt primele alegeri la care ma implic de la 18 ani) , o sa votez numai PENALI. Pt ca eu ii consider pe acei penali mult mai nevinovati decat noi cei care suntem liberi. Ca majoritatea au fost bagati in parnaie ca sa nu se ajunga la creierele afacerii , care sunt stapanii actualei puteri. Last edited by Copacel; 30.11.2016 at 16:39:37. |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Hitler nu era nimic fără milioanele de heil Hitler care-i erau adresate. Stalin... În societatea noastră cu modele de carton, aplauzele se dau la TV, în presă, sau pe net, cu like-uri, ori aici, pe forum.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Nu.Ceasusescu nu era un om simplu.Un om simplu nu poate conduce o tzara.
Citat:
Citat:
|
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Poate o să regreți peste o vreme; sigur, dacă nu intri în clan. Însă dacă vei regreta găsești repede soluția: pleci în Occidentul decadent dar foarte ofertant.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]() Last edited by Copacel; 30.11.2016 at 16:59:23. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în același dosar au mai fost deferite justiției cinci persoane, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, patru acuzate de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, iar una de tentativă la aceeași infracțiune. În comunicat se mai precizează că față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina arhiepiscopului Tomisului s-a dispus clasarea cauzei. "În perioada 2010 — 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită 'Ferma 3' — Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință 'vii pe rod cu struguri pentru vin'/'vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi", se arată în comunicatul DNA. În declarațiile depuse apare și un alt aspect fals, și anume că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu, printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care parcelele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație, menționează DNA. Din ancheta efectuată de procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DNA a reieșit că faptele comise de inculpați au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică, în sumă totală de 1.392.964 de lei. "În anul 2016, plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei", se mai arată în comunicatul DNA. APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 de lei, iar procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de arhiepiscopul Teodosie și de persoanele responsabile civilmente — Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sfântul Apostol Andrei. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#9
|
||||
|
||||
![]()
Procurorii DNA cer arestarea la domiciliu a ÎPS Teodosie în dosarul în care este acuzat de folosirea de declarații false la obținerea subvențiilor agricole de la APIA. Magistrații justifică solicitarea prin faptul că ierarhul „a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar”.
Procurorii anticorupție spun că ÎPS a încălcat regulile impuse de controlul judiciar. „În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha. Prin emiterea împuternicirii ca Ștefan Aurelian să acceseze fonduri europene, inculpatul Petrescu Teodosie a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume: - să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, - să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia”, se arată în comunicatul DNA. Procurorii spun că, în consecință, ÎPS Teodosie a demarat procesul de accesare a fondurilor europene prin interpuși. „A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată - cea aferentă campaniei 2016 - era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ștefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că folosește anumite suprafețe agricole)”, a precizat DNA. Săptămâna trecută, ÎPS Teodosie a transmis că nu este vinovat de acuzațiile care i se aduc și că are încredere că procesul se va încheia cu o decizie de achitare. „Reamintim poziția exprimată încă de la începutul procesului, aceea că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu a săvârșit nicio infracțiune. În cursul procesului, vom dovedi aceasta. Ne exprimăm din nou încrederea că la finalul procesului se va pronunța o soluție de achitare față de acuzele aduse”, se arăta în comunicat. Arhiepiscopul Tomisului este trimis în judecată pentru „pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”. Procurorii DNA îl acuză că în perioada 2010-2016 în calitate de Arhiepiscop, ÎPS a prezentat declarații false la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene. Prejudiciul în dosar este de aproape 1,4 milioane de lei. „Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, mai precizează sursa citată. Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. Iată comunicatul integral: În cauza mediatizată prin comunicatul nr 128/VIII/3 din 3 februarie 2017, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța solicită Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul PETRESCU TEODOSIE, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (detalii în comunicatul nr 128/VIII/3 din 3 februarie 2017). În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanța, iar față de inculpatul Petresu Teodosie, este în vigoare măsura controlului judiciar, menținută de instanță. În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menționează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha. Prin emiterea împuternicirii ca ȘTEFAN AURELIAN să acceseze fonduri europene, inculpatul PETRESCU TEODOSIE a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume: - să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, - să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul PETRESCU TEODOSIE a fost trimis în judecată - cea aferentă campaniei 2016 - era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul ȘTEFAN AURELIAN, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că folosește anumite suprafețe agricole). Facem precizarea că trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, reprezintă o etapă a procesului penal, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#10
|
|||
|
|||
![]()
.............................
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 13.04.2018 at 17:40:06. |
|