Psihologie - întrebări

[CristianR]

Da, despre Ivan Karamazov e vorba. Ai reținut bine.

[Anna]

În prealabil postat de ioan67

Anna, am citit "Fraţii Karamazov" cu mulţi ani în urmă, iar memoria mea este bătrână... Nu mai am cartea, nu am recitit capodopera aceea între timp, din păcate.
Dar atât cât reţin, citatul al doilea din semnătura ta este din filosofia lui Ivan Karamazov. Filosoful care înnebuneşte şi care stă la taclale cu dracul.
Te rog să verifici în carte, de nu cumva afirmaţia citată de tine era folosită de Ivan pentru a demonstra că Dumnezeu nu există. Căci dacă, în lumea lui, Ivan întâlnea atâtea grozăvii - asta ar fi însemnat, pe cale de consecinţă logică, nimic altceva decât că Dumnezeu nu există...
E posibil, repet, să mă înşel deoarece sunt mulţi ani de când n-am recitit cartea. Ţi-aş mulţumi să verifici pentru mine: cine face acea afirmaţie, în ce context şi în ce sens?
Mulţumesc,
Doamne ajută!
P.S. Poţi să-mi spui, dacă va fi să cauţi în carte, şi părerea lui Alioşa despre această idee?

Daaaaaa, este Ivan, Fratii Karamazov este cartea mea preferata, dar adevarul e ca si eu am citit-o tare demult, desi mai revad cateodata unele pasaje, si am cam uitat si eu. Va multumesc pt ca ati folosit cuvantul "capodopera" desi uneori mi se pare ca si cuvantul acesta e mic.

Al doilea citat din semnatura mea poate fi luat drept ateist si o minciuna, dar mie tocmai aceasta ironie si subtilitate imi place in citat, pt ca ascunde un adevar si e de fapt "anti-ateu" ca sa zic asa. Daca Dumnezeu nu exista, atunci cine si ce stabileste ce e bine si ce e rau? Totul devine relativ. Eu am binele meu, tu ai binele tau, poate ca sa omori totusi e bine, cine stabileste? Poate islamistii fac bine cand se arunca in aer si iau pe alti oameni cu ei, si poate nu exista diavol sau rautate, poate chiar nici macar nu vom afla niciodata Ce sens ar mai avea vreo valoare cand totul e relativ, si nu conteaza nimic. Daca sustinem asta, ne taiem noi singuri craca de sub picioare. Ba chiar, pentru mine e o mirare sa crezi asta si sa continui sa traiesti. Si totusi, traim, si nu numai ca traim, ci ne dorim un sens, si nu numai, ci chiar gasim o "lume morala" in noi, cum cica zicea Kant, ba chiar credem ca uite asta e bine, cealalta e rau, existenta "constiintei" cum spuneam inainte. Si atunci...cum sa traiesc pe Pamant si sa nu cred intr-un Dumnezeu al ordinii si nu al neoranduielii, macar sa sper ca exista... Cam prost explic :) dar oricum sper ca se intelege ideea.
Ateii nici macar nu-si dau seama ca de fapt si ei au "dumnezei" caci tocmai, omul nu poate trai ca si cum "totul este permis". Nici macar cel mai mare egoist nu poate trai asa, caci tot va stabili el regulile lui. Maca totul va fi permis pentru el insusi, dar nu si pt ceilalti.

Eu in acest citat vad speranta si ravna, si antiteza nihilismului pentru ca echivalentul lui pentru mine este "Eu nu imi doresc ca ca totul sa fie permis, deci imi doresc sa Il aflu pe Dumnezeu ca sa aflu oranduiala, rostul "

Am cautat si se pare ca reactia lui Aliosha la aceste vorbe apare dupa ce Ivan ii prezinta opera sa "Marele Inchizitor", ar trebui sa cititi dialogul lor dupa aceea.
Aliosha nu ii da un raspuns, ci il saruta pe Ivan, asa cum Hristos il sarutase pe Marele Inchizitor la sfarsitul poemului.

"The kiss burns in his heart, but the old man holds to his former idea"

Genial, genial

PS - Ce am cautat a fost doar pe net, pt ca am lasat cartea in tara.........

[Anna]

Aici am cautat:

https://books.google.ca/books?id=OG0...mitted&f=false

Nu se poate copy-paste si mi-a fost lene sa scriu fragmentul...Si despre lene o sa intreb ceva aici, dar cand nu mi-a fi lene :)))

Lasand gluma la o parte, cred ca o sa scriu mai rar pe aici, dar sa nu fie cu suparare. Nu stiu de ce nu-mi fac bine la psihic forumurile.

[ioan67]

Intimitatea terapeutică, aici: https://www.youtube.com/watch?v=FF9SKw7yLcY
Minutul 46.
(să remarcăm, în fundalul sonor, cântecul focului...)

Şi "recunoştinţa" obişnuită, aici: minutul 51.

Ca să ne ruşinăm, cu toţii!

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

Daaaaaa, este Ivan, Fratii Karamazov este cartea mea preferata, dar adevarul e ca si eu am citit-o tare demult, desi mai revad cateodata unele pasaje, si am cam uitat si eu. Va multumesc pt ca ati folosit cuvantul "capodopera" desi uneori mi se pare ca si cuvantul acesta e mic.

Al doilea citat din semnatura mea poate fi luat drept ateist si o minciuna, dar mie tocmai aceasta ironie si subtilitate imi place in citat, pt ca ascunde un adevar si e de fapt "anti-ateu" ca sa zic asa. Daca Dumnezeu nu exista, atunci cine si ce stabileste ce e bine si ce e rau? Totul devine relativ. Eu am binele meu, tu ai binele tau, poate ca sa omori totusi e bine, cine stabileste? Poate islamistii fac bine cand se arunca in aer si iau pe alti oameni cu ei, si poate nu exista diavol sau rautate, poate chiar nici macar nu vom afla niciodata Ce sens ar mai avea vreo valoare cand totul e relativ, si nu conteaza nimic. Daca sustinem asta, ne taiem noi singuri craca de sub picioare. Ba chiar, pentru mine e o mirare sa crezi asta si sa continui sa traiesti. Si totusi, traim, si nu numai ca traim, ci ne dorim un sens, si nu numai, ci chiar gasim o "lume morala" in noi, cum cica zicea Kant, ba chiar credem ca uite asta e bine, cealalta e rau, existenta "constiintei" cum spuneam inainte. Si atunci...cum sa traiesc pe Pamant si sa nu cred intr-un Dumnezeu al ordinii si nu al neoranduielii, macar sa sper ca exista... Cam prost explic :) dar oricum sper ca se intelege ideea.
Ateii nici macar nu-si dau seama ca de fapt si ei au "dumnezei" caci tocmai, omul nu poate trai ca si cum "totul este permis". Nici macar cel mai mare egoist nu poate trai asa, caci tot va stabili el regulile lui. Maca totul va fi permis pentru el insusi, dar nu si pt ceilalti.

Eu in acest citat vad speranta si ravna, si antiteza nihilismului pentru ca echivalentul lui pentru mine este "Eu nu imi doresc ca ca totul sa fie permis, deci imi doresc sa Il aflu pe Dumnezeu ca sa aflu oranduiala, rostul "

Am cautat si se pare ca reactia lui Aliosha la aceste vorbe apare dupa ce Ivan ii prezinta opera sa "Marele Inchizitor", ar trebui sa cititi dialogul lor dupa aceea.
Aliosha nu ii da un raspuns, ci il saruta pe Ivan, asa cum Hristos il sarutase pe Marele Inchizitor la sfarsitul poemului.

"The kiss burns in his heart, but the old man holds to his former idea"

Genial, genial

PS - Ce am cautat a fost doar pe net, pt ca am lasat cartea in tara.........

Mulţumesc, Anna..:)
P.S. Azi am făcut rost de "Fraţii Karamazov"! Doar de volumul doi, ce-i drept, însă e minunat şi aşa. Îţi mulţumesc că mi-ai reamintit de această carte şi că mi-ai tăiat, astfel, ...lenea. Cărţi ca aceasta ar trebui recitite periodic, fiind ziditoare de suflet.

[ioan67]

Îmi amintesc un moment de acum aproape 30 de ani...
Primul curs ca studenţi la Psihologie, o sută de suflete în Amfiteatrul Cantemir de la Drept, emoţionaţi, cu acel freamăt de voie bună şi speranţă pe care îl au oamenii când păşesc pe un nou drum către viaţă...
Vreo sută de tineri aşteptam să vină Profesorul. Debutam cu un curs de Psihologie Generală iar maestrul nu era altul decât Paul Popescu Neveanu, Dumnezeu să îl odihnească în pace!
A venit moşul, a urcat la catedră, ne-a privit... Se lăsase o tăcere mare, gestantă de presimţiri multe... Proful ne privea mai departe, tăcînd. Ne scruta, parcă, pe fiecare...
"Domnilor şi doamnelor, a început bătrânul să spună, acum 5o de ani eram student, în locul vostru, tocmai în acest amfiteatru. Stăteam, iată, acolo (şi a arătat cu mâna un loc din sală) şi ascultam, aşa cum faceţi voi acum, pe primul nostru profesor...
Nu bănuiam atunci, spuse Profesorul aprinzîndu-şi o ţigară (avea obiceiul, aveam să aflăm de la cei mari, să fumeze un pachet de ţigări la curs, scruma pe catedra de lemn, noi adunasem apoi chiştoacele cu uimire...), că psihologii cei mai buni nu sunt psihologii, ci scriitorii. Artiştii, în general, dar mai ales scriitorii, romancierii. (Aici eu am tresărit puternic, venisem la Psihologie dintr-un motiv naiv, tipic adolescentin: doream să devin scriitor...:))
Nici un om nu pătrunde mai adânc, mai subţire, mai despuiat de noroi şi de stele prefabricate în sufletul omenesc decât scriitorul. Luaţi aminte la scriitorii de literatură duhovnicească, de pildă. Sau la inegalabilul romancier rus, Dostoievski!"
Şi tot aşa, după două ore de curs în care nu am aflat nimic special dar am văzut născîndu-se în noi mii de întrebări ("eu nu sunt aici să vă ofer răspunsuri, zicea Profu; sunt aici să vă stârnesc întrebări"...), am părăsit cu toţii bătrânul amfiteatru, năuciţi şi fermecaţi... Eliberaţi din carcasa unor certitudini sterile, ne simţeam reînviaţi, proaspeţi, verzi şi plini de muguri. Eram încărcaţi (ce nobilă sarcină, ce povară lucrătoare!) de dileme, de ipoteze, de minunată nelinişte... Şi, desigur, de visuri mari, generoase în promisiuni...:) O întâlnire unică, de neuitat. O văd şi azi, după atâţia ani, cu ochii minţii de parcă aş fi iarăşi acolo, cu fetele cele frumoase şi sensibile şi cu cei câţiva băieţi care ne nimerisem în anul acela...
A fost nu doar primul, ci şi ultimul curs, acesta, cu Papa Neveanu...
Avea să moară, o lună mai târziu, răpus de cancerul la plămâni...

Şi de câte ori îmi amintesc de prima noastră călăuză în Psihologie, îmi amintesc, nu ştiu cum, şi de Dostoievski...:)
Precum şi de sfinţii cărturari.

P.S. Un prieten de pe forum mi-a amintit încă o dată cât e de important învăţătorul pentru ucenic. Îmi spunea deunăzi ce ar face duhovnicul lui dacă ar fi într-o anumită situaţie şi, lucru evident pentru mine, aşa îl văd şi pe fratele meu că face. Ei bine, avîndu-l un singur curs pe PP Neveanu ca mentor, s-a întâmplat un lucru curios: toţi anii în care am fost profesor, în şcoală sau în privat, am împletit mereu psihologia cu trimiteri către scriitori (romancieri, poeţi, dramaturgi) şi recomandam mereu elevilor să citească, să citească, să scrie chiar... Le spuneam în multe chipuri că lectura din cărţile bune este făuritoare de suflete nobile, că e dar mare, că e medicamentul sigur împotriva multor meschinării şi patimi... În ultimii ani am adăugat la lista de recomandări şi scriitorii duhovniceşti. Le-am recomandat o mulţime de autori şi de cărţi şi, desigur, Biblia. Nu ştiu dacă ei au dat curs invitaţiei mele statornice, presărate cu nenumărate ilustrări şi interogaţii, însă trag nădejdea că măcar unul, în vreo clasă, a hotărât să pună laolaltă în viaţa lui cărţile, psihologia, rugăciunea... Altoiul pus în mine de primul profesor a zămislit, poate, alte altoiuri în sufletele altor oameni tineri... Torţa purtată din mână în mână despică întunericul şi timpul nostru mereu mai departe...

[sophia]

Eu citesc mult, dar sunt carti la care nu am putut sa ajung. Printre acestea si cartile lui Dostoievski.
Mi se pare grele si dure. Peste puterile mele.
Am vazut filmul cu Fratii Karamazov cu un actor grozav: Yul Brynner.
Nici pe ala nu cred ca l-am vazut intreg. Duritate, violenta.

In general nu as recomanda oamenilor cu probleme sufletesti asa carti.
Nu inteleg cu ce te pot ajuta, cu ce sunt ziditoare de suflet.
Sunt doar imagini negative si violente.

Dar sunt de acord cu cititul si scrisul in general.
Cu cititul...trebuie si acolo un pic de moderatie. Te transferi in alte lumi, in alte povesti, dar uneori acest lucru nu face bine.

Ajuta mult scrisul, sa-ti notezi idei, trairi, intamplari. Te ajuta sa-ti pui ordine in suflet si in minte.
Si este foarte important atunci cand nu prea ai cu cine discuta.

Mi se pare ca ne izolam mult si uitam unii de altii.
Evitam contactul.
Inainte vreme te intalneai, petrecei timp impreuna, se scriau scrisori (pe hartie), vederi, felicitari.
Azi nici pe telefon sau PC nu dam un semn de viata.

Ioane - cum iti explici tu asta?

[ioan67]

Nu îmi (mai) explic nici eu...

P.S. Vezi că explică Dostoievski, în toate cărţile sale...:)

[tabitha]

În prealabil postat de ioan67

Îmi amintesc un moment de acum aproape 30 de ani...
Primul curs ca studenţi la Psihologie, o sută de suflete în Amfiteatrul Cantemir de la Drept, emoţionaţi, cu acel freamăt de voie bună şi speranţă pe care îl au oamenii când păşesc pe un nou drum către viaţă...
Vreo sută de tineri aşteptam să vină Profesorul. Debutam cu un curs de Psihologie Generală iar maestrul nu era altul decât Paul Popescu Neveanu, Dumnezeu să îl odihnească în pace!
A venit moşul, a urcat la catedră, ne-a privit... Se lăsase o tăcere mare, gestantă de presimţiri multe... Proful ne privea mai departe, tăcînd. Ne scruta, parcă, pe fiecare...
"Domnilor şi doamnelor, a început bătrânul să spună, acum 5o de ani eram student, în locul vostru, tocmai în acest amfiteatru. Stăteam, iată, acolo (şi a arătat cu mâna un loc din sală) şi ascultam, aşa cum faceţi voi acum, pe primul nostru profesor...
Nu bănuiam atunci, spuse Profesorul aprinzîndu-şi o ţigară (avea obiceiul, aveam să aflăm de la cei mari, să fumeze un pachet de ţigări la curs, scruma pe catedra de lemn, noi adunasem apoi chiştoacele cu uimire...), că psihologii cei mai buni nu sunt psihologii, ci scriitorii. Artiştii, în general, dar mai ales scriitorii, romancierii. (Aici eu am tresărit puternic, venisem la Psihologie dintr-un motiv naiv, tipic adolescentin: doream să devin scriitor...:))
Nici un om nu pătrunde mai adânc, mai subţire, mai despuiat de noroi şi de stele prefabricate în sufletul omenesc decât scriitorul. Luaţi aminte la scriitorii de literatură duhovnicească, de pildă. Sau la inegalabilul romancier rus, Dostoievski!"
Şi tot aşa, după două ore de curs în care nu am aflat nimic special dar am văzut născîndu-se în noi mii de întrebări ("eu nu sunt aici să vă ofer răspunsuri, zicea Profu; sunt aici să vă stârnesc întrebări"...), am părăsit cu toţii bătrânul amfiteatru, năuciţi şi fermecaţi... Eliberaţi din carcasa unor certitudini sterile, ne simţeam reînviaţi, proaspeţi, verzi şi plini de muguri. Eram încărcaţi (ce nobilă sarcină, ce povară lucrătoare!) de dileme, de ipoteze, de minunată nelinişte... Şi, desigur, de visuri mari, generoase în promisiuni...:) O întâlnire unică, de neuitat. O văd şi azi, după atâţia ani, cu ochii minţii de parcă aş fi iarăşi acolo, cu fetele cele frumoase şi sensibile şi cu cei câţiva băieţi care ne nimerisem în anul acela...
A fost nu doar primul, ci şi ultimul curs, acesta, cu Papa Neveanu...
Avea să moară, o lună mai târziu, răpus de cancerul la plămâni...

Şi de câte ori îmi amintesc de prima noastră călăuză în Psihologie, îmi amintesc, nu ştiu cum, şi de Dostoievski...:)
Precum şi de sfinţii cărturari.

P.S. Un prieten de pe forum mi-a amintit încă o dată cât e de important învăţătorul pentru ucenic. Îmi spunea deunăzi ce ar face duhovnicul lui dacă ar fi într-o anumită situaţie şi, lucru evident pentru mine, aşa îl văd şi pe fratele meu că face. Ei bine, avîndu-l un singur curs pe PP Neveanu ca mentor, s-a întâmplat un lucru curios: toţi anii în care am fost profesor, în şcoală sau în privat, am împletit mereu psihologia cu trimiteri către scriitori (romancieri, poeţi, dramaturgi) şi recomandam mereu elevilor să citească, să citească, să scrie chiar... Le spuneam în multe chipuri că lectura din cărţile bune este făuritoare de suflete nobile, că e dar mare, că e medicamentul sigur împotriva multor meschinării şi patimi... În ultimii ani am adăugat la lista de recomandări şi scriitorii duhovniceşti. Le-am recomandat o mulţime de autori şi de cărţi şi, desigur, Biblia. Nu ştiu dacă ei au dat curs invitaţiei mele statornice, presărate cu nenumărate ilustrări şi interogaţii, însă trag nădejdea că măcar unul, în vreo clasă, a hotărât să pună laolaltă în viaţa lui cărţile, psihologia, rugăciunea... Altoiul pus în mine de primul profesor a zămislit, poate, alte altoiuri în sufletele altor oameni tineri... Torţa purtată din mână în mână despică întunericul şi timpul nostru mereu mai departe...

Multumim pentru împărtăsirea acestor gânduri si amintiri. o duminică frumoasă si cu pace îti doresc. Doamne ajută!

[ioan67]

În prealabil postat de tabitha

Multumim pentru împărtăsirea acestor gânduri si amintiri. o duminică frumoasă si cu pace îti doresc. Doamne ajută!

Să ne vedem cu bine, surioară, la Parusie!

Domnul să te păzească în toate zilele tale şi să îţi dăruiască ce ai oferit şi tu: dragoste, dragoste curată, dragoste din inimă feciorelnică, nepângărită!

Cu recunoştinţă,
al tău frate întru Hristos Domnul,
Cezar Ioan