As dori un sfat

[Sindbad]

În prealabil postat de AlinB

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

boala romaneasca, totdeauna cautam interese ascunse, rea intentie, scenarii care mai de care mai hidoase, ne vedem pe noi insine cei mai breji din cartier...

la varsta mea nu mai e cazul, asta cred si am fost sincer, problemele de genul asta nu tin de biserica si sunt prea multe tinerele care au ajuns la tratament psihiatric. daca tot am ales sa raspund unui astfel de mesaj scriu exact ce cred.

[AlinB]

Sinceritatea nu tine loc de intelepciunea si daca varsta nu aduce macar atata compensatie..

Da' ia spune-ne tu, tinerele are au ajuns la tratament psihiatric, esti convins ca au ajuns pentru ca n-au apelat la "zguduirea simturilor" in loc sa mearga la biserica?

[CristianR]

Energiile acumulate în suflet din pricini diverse (uneori fiziologice) nu trebuie înăbușite, este adevărat; dar nici eliberate întâmplător, pentru că prin intermediul lor sufletul nostru călătorește în sus ori în jos, către sens ori către fărâmițare.

Poți da curs unui sfat de genul „urmează-ți pofta (sau nevoia) că altfel te îmbolnăvești psihic”, ori poți ajunge la un duhovnic priceput care să-ți orienteze energia către ceva rodnic, către un alt nivel al vieții. Ori măcar să te înveţe cum să o domoleşti.

În primul caz vom cunoaște păcatul, care sub o aparență de liniștire a simțurilor îmbolnăvește spiritual (când dai frâu liber cailor căruţa se răstoarnă sau ajungi în şanţ), iar în al doilea caz împlinirea va fi atât spirituală (omul e ajutat să se orienteze către un sens al vieții sale), cât și sufletească și trupească.

Biserica are drumuri bătătorite de mii de ani, pe care dacă mergi nu vei da greş. E vorba de intrarea în ceea ce se cheamă rânduială, şi care înseamnă fie să apuci pe calea unei relaţii în care partener direct îţi este însuşi Dumnezeu (monahismul), fie pe calea împlinirii în căsnicie.

Problemele tânărului din timpurile noastre vin nu din pricină că ar căuta la Biserică rezolvarea problemelor sale, ci din cauză că nu se mai simte pregătit să apuce pe niciuna dintre cele două căi, şi atunci trăieşte suspendat, într-o incertitudine periculoasă. Iar îndemnurile de genul ''descătuşează-te'', care abundă, nu fac decât să-l zăpăcească şi mai tare, distrugându-i în cele din urmă busola.

Sigur, pericole şi ispite sunt şi în călugărie, şi în căsătorie, dar acolo ai nişte repere mai clare între care te mişti.

Revin ca să mai adaug:
Sensul pe care ni-l oferă Biserica nu e ceva suprapus peste personalitatea noastră, nu are nimic artificial; nu e o direcţie care se opune naturii noastre, firescului. Din contră, ne ajută să ne redescoperim adevăratul sens, ne ajută să fim în conformitate cu proiectul nostru, să redescoperim care e menirea energiilor pe care le-a sădit Dumnezeu în noi. În felul ăsta ne vindecă, pentru că ne face să fim conformi cu noi înşine.

Energiile pe care le purtăm în sufletele şi în trupurile noastre nu sunt degeaba acolo, nu sunt întâmplătoare. Dar dacă nu ne lăsăm ajutaţi, îndrumaţi, crescuţi, noi doar luăm cunoştinţă de ele, fără să ştim ce avem de făcut.

[Ioana88]

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec. Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine. In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!

[Copacel]

În prealabil postat de Ioana88

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang.

Pai este normal.Este starea de pocainta. I-auzi ce spune Dumnezeu-SfantulDuh
in psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

[crincrin]

În prealabil postat de Ioana88

Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec. Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine.

"N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esti la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca sa te lauzi tu pe tine. Si pe urma, va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, isi da seama. Credeti ca Dumhezeu a facut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate sa-ti spuna: "De ce ma minti, mai frate?" Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Ii descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi in loc sa te nenorocesti. Pentru ca, fratii mei, ori la spovedit sa spui pacatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el." - Parintele Arsenie Papacioc - Sfanta Taina a Spovedaniei - http://www.crestinortodox.ro/intervi...iei-70494.html

Nasterea Domnului cu liniste si bucurii!! :) Sarbatori fericite!

[Sindbad]

În prealabil postat de Ioana88

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec. Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine. In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!

as zice ca a fost o alarma falsa, mesajul de mai sus este altceva. dar... e ok, mai bine asa...
numai bine!

[ioan67]

În prealabil postat de Ioana88

Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul...

Hîm...
Vă previn că e şi aici o mică problemă. Se numeşte "alegerea psihologului potrivit".... Nu e nici unul "universal".
Doamne ajută!

[AlinB]

În prealabil postat de Ioana88

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec.

Asta e o ispita si nu are nimic de a face cu adevarata pocainta.
Fara indoiala ca vine la pachet cu ispita de a crede ca e un soi de virtute, dar nu este.
Scopul e tocmai opusul - de a te indeparta de spovedanie.

Este sora buna cu ne-rusinarea care insoteste faptuirea pacatului si ambele lucreaza acelasi lucru spre ne-mantuire: ca pacatul sa fie lesne de facut iar pocainta din cale afara de grea.

Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine.

Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.

Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.

Duhovnicul adevarat e multumit DACA omul se pocaieste sincer.

Un om care vine sa spuna ca nu mai are pacate, sau cel mult pacate marunte pentru care afiseaza o falsa dar grava pocainta, e suspect si fara doar si poate a pierdut masura pocaintei.

In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!

Probabil ca o buna parte din stres va dispare o data ce-ti vei gasi un loc de munca adecvat.
Si cealalta parte o data ce vei invata sa nu te mai evaluezi atat de mult din prisma asteptariloe pe care ceilalti le au de la tine.
Sigur, nu trebuie sa cazi la extrema indiferentei si a nesimtirii, ca si asta e o boala pe care probabil ca nu putini o au, dar nu trebuie nici o sensibilitate exagerata care sa-ti strice echilibrul interior.

Si inca ceva: probabil esti victima unui sistem de educatie in care una din trasaturile de baza a fost distrugerea stimei de sine a celui "educat" pentru ca "educatorul" sa fie sigur de obedienta lui totala vizavi de performantele cerute.

Cauta sa-ti refaci stima de sine, n-ar strica ajutor din exterior, dar pana la urma piesa principala tu esti.

Cu ocazia asta cred ca ti-am salvat cateva zeci de ore de psihoterapie care te-ar fi indrumat spre aceleasi concluzii :)

[Demetrius]

În prealabil postat de AlinB

Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.

Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.

Este cea mai raspandita maladie: orgoliul.
Nu e vorba de a-i multumi pe altii, ci de a fi recunoscut de altii, de a nu-i lasa indiferenti, dar fara a face nimic deosebit.