|
|
|
|
|
|
|
#2
02.01.2017, 02:23:54
|
|||
|
|||
Creșteau amândoi, îi alăptam pe amândoi, noaptea unul era pe pernă, unul era la piept. Somnul nu mai exista decât într-o mică măsură. Dar nu mai conta nimic. Eram atât de fericiți și de împliniți! Atâta bucurie ne dăruise Dumnezeu... Nu mai simțeam oboseala, nici somnul, nici alte griji lumești. Viața noastră nu mai exista decât undeva între Maria și Antonie, Antonie și Maria, până când... până când, evident, la 40 zile, apar alte două linii pe testul de sarcină. Sânt din ce în ce mai gravidă. Soțul mă ia în brațe și mă învârte într-un iureș nebun. "Dragostea mea, ești sigură?... E cel mai frumos dar..."
("Cancerul, dragostea mea", Mioara Grigore, pag. 48) 
|
|
#3
02.01.2017, 02:30:52
|
|||
|
|||
|
"Maria, fetița cea mare, are 3 ani, Antonie 2 ani, iar Nectarie 1 an. Îl legăn și îl alăptez aproape continuu. De fapt și pe Antonie, la aproape 2 ani, tot îl alăptez, că nici o metodă nu a mers pentru a-l înțărca. Oboseala mă disperă, mai ales noaptea, dar nu renunț. Sunt obsedată să-i alăptez. Nectarie nu adoarme decât legănat pe picioare."
("Cancerul, dragostea mea", Mioara Grigore, pag. 55)
|
|
#4
02.01.2017, 04:12:34
|
|||
|
|||
|
Da.....:)
Acum, ce să zic... Poate că astfel de mărturisiri sunt mai greu de înțeles din afara experierii lor. La prima vedere, astfel de situații le pot speria pe femeile tinere, care nu au copii deocamdată sau chiar pe femeile care au traversat (prost) maternitatea. E similar cu a găsi o noimă în altfel de comportamente cum ar fi, de pildă, să nu dormi un an sau doi decât cu capul pe o piatră sau în picioare sau legat cu lanțuri etc.....:) (mă refer la asceză, nu la altele...:)) Cum să faci așa ceva? - ne șoptește bunul simț... Eu însă am descoperit că experiențele văzute din afară / de o altă persoană, nu pot fi bine înțelese oricât ne-am strădui. Ceva în noi rămâne sceptic, în îndoială față de "ciudățeniile" astea. Și e firesc așa. Dar pentru cei care experiază iubirea jertfelnică cred că nimic nu e mai frumos, mai dătător de împlinire și bucurie decât tocmai aceste conduite (care ne pot părea) extravagante. P.S. Chiar acum, soția mea alăptează pe Nicolae și veghează pe Maria care are febră. I-am dat eu mai devreme tratamentul... Mă gândesc că Ruxandra a alăptat în ultimii 11 ani nu mai puțin de 8 ani încontinuu...:) Din care 6-7 ani în paralel cu serviciul... Și câte nopți o fi dormit, numai ea știe. Eu doar bănuiesc...:) Dar în ciuda unor dificultăți așa de mari, ea pare mai tânără și mai frumoasă ca acum 11 ani!... Cu siguranță e mai sănătoasă, mai puternică. Este rodul dragostei părintești, pe care femeile/mamele o cunosc cel mai bine. E o adevărată minune și, s-o spun pe șleau, fericire! La care noi bărbații suntem, cel mult, martori binevoitori. Și iremediabil puțin înțelegători...:)
|
|
#5
02.01.2017, 11:17:02
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#6
02.01.2017, 13:01:54
|
|||
|
|||
|
|
|
#7
02.01.2017, 13:17:09
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|
|
|
Mod hibrid