Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, pedepsitoare a mâniei, împilare a îngâmfării, curăţire a pomenirilor de rău, surpare a pizmei şi îndreptarea păgânătăţii la vieţuirea creştinească pe calea vieţii. Rugăciunea este virtutea trupurilor, ocârmuire a casei, bună aşezare a cetăţii, tăria împărăţiei, biruinţă în războaie asupra vrăjmaşilor, întemeiere a păcii.

Rugăciunea este pecetea fecioriei, credinţa bună a celor însoţiţi prin nuntă, armă călătorilor, apărătoarea celor ce dorm, îndrăzneala celor ce priveghează, bună aducere de roadă îmbelşugată a credincioşilor lucrători de pământ şi mântuire a celor ce înoată pe ape.

Rugăciunea este ajutătoare celor ce se judecă, a celor legaţi slăbire, eliberare, inimă bună a celor scârbiţi, dulceaţă celor ce se bucură, mângâiere celor ce plâng, praznic naşterilor, cunună celor însoţiţi şi înmormântare cuviincioasă celor ce adorm în Domnul. Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea în toată viaţa oamenilor. De aceasta niciodată să nu vă despărţiţi sau să vă depărtaţi.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 55)

[cristiboss56]

Care este semnul după care fiecare din noi trebuie să judece şi să tragă încheierea cu privire la putinţa sa de a trăi în celibat? Răspunsul îl vom lua din scrierile Sfinţilor Părinţi: libera noastră alegere. „Putinţa se dă celor care o cer de la Dumnezeu cu inimă nefăţarnică”, spune Fericitul Teofilact al Bulgariei. „Cereţi, a grăit Domnul, și se va da vouă; oricine cere, primeşte. (Matei VII, 7-8)”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 22)

[cristiboss56]

Nu e nevoie să mai spunem că tânărul trebuie să se păzească a nu cădea în această cumplită strâmtorare. Nu călca pe acest drum! Alungă semnele care îl vestesc ‒ tristețea aceea fără sens și simțământul de singurătate. Împotrivește-te fățiș. Dacă te-ai întristat, nu te lăsa în voia visurilor, ci îndreptă-ți atenția asupra vreunui lucru de seamă și va trece.

Dacă ți s-a făcut milă de tine, sau te gândești cât de bun ești, grăbește a te dezmetici și alungă toanele acestea cu o anume severitate și hotărâre față de tine însuți, limpezindu-ți mai cu seamă gândul sănătos al ușurătății celor ce-ți trec prin minte. O smerire sau o micșorare de sine, voită ori întâmplătoare, în acest caz ar fi ca apa turnată peste foc.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, traducere de Bogdan Pârâială, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 78)

[cristiboss56]

Nu te asemăna muştei sau furnicii, care pentru puţină dulceaţă îşi primejduiesc toată slobozenia. Nici porcilor nu te asemăna care, deşi sunt deseori izgoniţi din grădină, nimic nu ţin minte şi iar se întorc acolo. Nu fi şi tu într-atât de fără de minte şi nu te lăsa robit de nici o desfătare a lumii acesteia. Ţine minte că aceasta ni s-a dat pentru puţină vreme şi fii slobod de toate acestea. Mai bine este să fii slobod, decât robit, alege mai bine stăpânirea de sine, decât încătuşarea. Robeşte-te doar lui Dumnezeu şi nu patimii stricăcioase, necuvântătoare ‒ şi vei fi încredinţat de mântuirea ta.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 44)

[cristiboss56]

Ingerul este dat omului ca un frate mai mare, care este aproape de Dumnezeu și care, având îndrăzneală, se roagă pentru fratele lui mai mic. Și omul îl roagă ca pe fratele său mai mare să-l ocrotească și să mijlocească pentru el, având îndrăzneală către Dumnezeu.

Îngerii ne ajută în chip nevăzut. Din câte ispite și morți nu ne izbăvesc? Căte rugăciuni nu înalță pentru noi când văd fața lui Dumnezeu, câte rugi? Și când murim, aceștia ne ajută în ceasul morții, în urcarea și trecerea prin vămile văduhului.

De aceea trebuie să nutrim o iubire specială față de îngerii lui Dumnezeu!

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița, 2012, pp. 99-100)

[cristiboss56]

Cum arată un lucru important? Nicicum. Pentru cineva e important că plouă, pentru altcineva – că nu plouă. Pentru cineva e important că se căsătorește, pentru altcineva – că se desparte. Dar ce este cu adevărat important și ce face ca ceva să fie important?

Cred că ceea ce face ca un lucru să fie important este bucuria. Dacă ceva îți aduce bucurie – este important.

Cînd sufletul este apăsat sau amărît, nimic nu i se mai pare important. Dar bucuria poate atribui importanță și lucrurilor celor mai mărunte.

Am văzut oameni care se bucură de bomboane, de o pereche de pantaloni, de o călătorie, de o bătaie în ușă. Pentru că, într-adevăr, ce poate fi mai important decît o bătaie în ușă, decît o pereche de pantaloni sau decît niște bomboane? Poate doar un cuțitaș, un pix, o portocală, un zîmbet, o pasăre care se izbește în geam…

Păziți-vă bucuria – e ceea ce face viața importantă.

(Savatie Baștovoi)

[cristiboss56]

Pe Dumnezeu Îl invocă orice religie, ba chiar Îl numeşte „Tată”. „Rugăciunea cea mai veche şi cea mai răspândită se adresează Părintelui Ceresc”, arată Mircea Eliade. Dar este oare în orice religie cunoscut şi preamărit Dumnezeu ca Tată al Iubirii celei veşnice şi mântuitoare? Chiar noi, creştinii, care mărturisim în Crezul nostru pe „Unul Născut – Fiul iubirii – Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii… pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”, trăim noi viu, real, iubirea lui Dumnezeu ca Tată al Fiului Său şi al nostru?

Chinul conştiinţei noastre şi suferinţa lumii nu se vindecă dacă Dumnezeu nu este cunoscut, mărturisit şi trăit de toţi oamenii de pretutindeni, ca iubire, ca Tată din veci al Fiului iubirii Sale, ci doar ca un singuratic, ca un solitar metafizic, fără să fie contemplat împreună cu Fiul Său Cel veşnic şi împreună cu fraţii Fiului Său, fiii Săi în suferinţa irodiană, toţi „fii ai Celui Preaînalt” (Psalmi 81, 6). Cum să simt dragostea Lui, îmbrăţişarea Lui, altfel decât în braţele Iubirii Lui – „braţele părinteşti”, Fiul şi Duhul Sfânt?