![]() |
![]() |
|
#41
|
||||
|
||||
![]()
Alarmă nucleară!
Presa britanică a publicat cu litere de o șchioapă rezultatele monitorizării realizate de Autoritatea Norvegiană de Protecție împotriva Radioactivității (NRPA). În mai multe țări europene au fost detectate în luna ianuarie particule de iod radioactiv 131. Oamenii de știință au declarat pentru Daily Mail că aceste particule radioactive au fost “transportate de curenții de vânt” din estul Europei către vest de-a lungul a mai multor săptămâni. Astfel, după o serie de analize ale calității aerului, cercetătorii au descoperit cote de 5,92 și respectiv 0,5 sieverți (unitate de măsură ce exprimă doza echivalentă de radiații absorbite de țesuturi). Nivelurile maxime ale radiației au fost înregistrate în Polonia, la jumătatea lunii ianuarie, dar particulele de iod radioactiv au fost observate și în Germania, Norvegia, Finlanda, Republica Cehă și Franța. Iodul 131 are o durată de viață scurtă (de până la opt zile) însă este extrem de radioactiv. Contaminează mâncarea și, dacă e înghițit, afectează glanda tiroidă. Pentru a verifica dacă este vorba de o amenințare reală asupra populației europene, SUA au trimis pe bătrânul continent un aparat de zbor WC-135 Constant Phoenix pentru a face teste de radioactivitate. Ziarul britanic “The Sun” a lansat ipoteza că “pe fondul unor relații diplomatice tensionate, este posibil ca Rusia să fi efectuat în secret teste nucleare în zona Polului Nord”. Conform raportului emis de Autoritatea Norvegiană de Protecție împotriva Radioactivității, particulele de iod-131 provin de la catastrofe nucleare precum explozia de la Cernobâl, de la Fukushima, dar și de la detonarea bombelor nucleare. Deși a fost descoperită proveniența particulelor (estul Europei), cercetătorii nu au putut determina ce anume a produs creșterea radioactivității în Vest. Astrid Liland, de la Autoritatea Norvegiană, a declarat că “măsurătorile realizate la 16 ianuarie în Svanhovd indică niște cote care nu sunt alarmante pentru om”. Conform “The Sun”, rachetele nucleare rusești de pe submarinele din Marea Nordului sunt capabile să șteargă de pe fața pământului Franța. |
#42
|
|||
|
|||
![]()
E de la mamutii lui Tolontan. :)
|
#43
|
|||
|
|||
![]()
Mai bine faceau meningita bacteriana si ramineau idioti fara inteligenta lor de scientisti fizicieni ingusti la perspectiva si insetati de faima suboamenii care au descoperit uzul militar al radioactivitatii. Sufletele lor infame sa sufere vesnic in Teritoriul Umbrelor!
Gindirea utilitarista si scientolatra, de sorginte apuseana, este sigiliul pierzarii Pamintului si frumoaselor fapturi de pe el. Acum, toti aglutinatii disciplinati vor prinde din zbor, cu instinctul lor de slugi perfecte, mesajul nu-tocmai-subtil al stapinilor: "Rusia a facut o timpenie; Rusia e de vina". E posibil sa fie chiar asa, nu sint un fan al Rusiei, cu armata ei de betivi si violatori, dar sa pornesti la concluzii apriorice manipulatoare, doar ca sa ai opinia publica aliniata disciplinat in spatele tau...subiectivism omenesc imputit. Deci, daca nu sint "cote alarmante", atunci ce freaca menta presa apuseana, doar ca ziaristii aia sa aiba o paine pentru ei si vizuinile lor, cu pretul inflamarii opiniei publice?!
__________________
Don't think of yourself as an ugly person. Think of yourself as a beautiful monkey. Last edited by suslik; 23.02.2017 at 02:02:48. |
#44
|
||||
|
||||
![]()
Bursele din SUA sunt la maxime istorice, creditarea pentru sectorul imobiliar comercial este la un nivel record, americanii care-și cumpără mașini se împrumută mai mult ca niciodată și gospodăriile în general sunt aproape la fel de îndatorate cum erau când marea criză financiară le-a lovit economia.
Iar președintele Donald Trump vrea să deregle*menteze piețele financiare pentru ca și mai multe credite să inunde țara. În economia americană ticăie bombe cu explozie întârziată, după cum scrie Le Monde. Următoarea criză financiară ar putea veni de pe șosea, notează Bloomberg. Șoferii americani cedează tot mai mult tentației dobânzilor mici, a benzinei ieftine și a turmelor de mașini seducătoare, mai rapide, mai deștepte și mai eficiente ca niciodată. N-au bani pentru noile achiziții, așa că recurg la împrumuturi. Rezultatul este că datoria auto a țării a ajuns la un nivel record în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit datelor Rezervei Federale. Un val de achiziții de sfârșit de an a împins creditarea pentru autovehicule pe un vârf dubios de 1.160 de miliarde de dolari (cu 9% peste nivelul de anul trecut și cu 13% mai mare decât vârful atins înainte de criză, în 2005, potrivit revistei Quartz). Unii văd în aceasta o dovadă a încrederii consumatorilor în economie, iar alții o cotă alarmantă, suficient de ridicată pentru a stârni discuții despre umflarea unei bule. Muntele de datorii este atât de mare încât ar putea acoperi costurile pentru achiziționarea a 43,4 milioane de camionete Ford F-150, mașini legendare în SUA, adică a unui astfel de model pentru fiecare al optulea american. Datoria, privită din alt unghi: fiecare șofer este dator 6.100 de dolari pentru mașina sa. Însă piața auto este mai fluidă decât cea, mai importantă, a locuințelor. Ratele la mașină sunt de obicei mai mici decât ipotecile, iar tendința este ca oamenii să își folosească mult mașinile, astfel că plata datoriei auto are în general prioritate. Iar numărul întârzierilor la plata creditelor auto, deși în creștere, este mai mic decât cel al întârzierilor la rambursarea împrumuturilor pentru studiu sau a celor create prin cardurile de credit (1.000 de miliarde de dolari). Peste șase milioane de consumatori americani au întârzieri de cel puțin 90 de zile la plata ratelor pentru mașină, potrivit Fed New York. Aproape un sfert dintre creditele auto sunt subprime, adică acordate unor debitori cu risc ridicat. Rata creditelor neperformante pe această piață este la maximul de după 2009, notează Financial Times. Evoluțiile de pe piață nu anunță deocamdată apocalipsa, dar sunt îngrijorătoare. Îngrijorați ar trebui să fie și șefii producătorilor auto. Companiile lor sunt acelea care dau credite celor mai riscanți cumpărători. Constructorii auto sunt mai interesați să împingă vânzările în sus și, spre deosebire de bănci, fac bani atât prin credite cât și prin vânzarea mașinilor. Insistența pe mașini mai mari și mai scumpe, reducerea standardelor de creditare și lărgirea ferestrei de rambursare până la șase sau șapte ani au adus vânzările la nivelul record de 17,55 milioane de mașini anul trecut. Pe de altă parte, după cum a avertizat Fed, întârzierile la plata datoriei au început să fie o problemă mai mare pentru producătorii auto decât pentru bănci. Industria auto este o parte importantă a economiei americane. Producătorii de mașini și furnizorii de piese asigură mai multe locuri de muncă decât oricare alt sector manufacturier, generând 3% din PIB. Excesul de creditare mai creează un pericol, care-i pândește pe proprietarii de mașini. Fed va majora de mai multe ori dobânzile anul acesta, poate de trei ori după cum au sugerat câțiva oficiali ai instituției. Iar cum dobânzile influențează puternic cererea de mașini, manevrele Fed ar putea limita entuziasmul cumpărătorilor de mașini care se îndatorează pentru a putea face achiziții. Pe măsură ce crește rata de delincvență, crește și riscul ca un val de executări silite să erodeze valoarea mașinilor uzate, cererea pentru mașini noi și în cele din urmă avuția debitorului. Într-un raport pentru februarie, New York Fed arată că datoria colectivă a gospodăriilor americane a urcat la 12.580 mld. dolari. Dacă ritmul de creștere se menține, datoria ar trebui să depășească vârful de 12.680 mld. dolari cândva anul acesta, scrie Huffington Post, ziar care nici el nu vede deocamdată motive de panică. Gospodăriile americane, al căror număr crește, ceea ce justifică majorarea datoriei totale, își pot administra acum mai bine datoriile decât în 2008. Huffington Post este îngrojorat însă de datoria studențească, unde se observă o creștere rapidă, de 31 mld. dolari în ultimul trimestru al anului trecut, la 1.310 mld. dolari. Analiștii vorbesc de formarea unor bule și pe bursele de acțiuni din SUA și din alte părți. Acestea sunt la maxime istorice, însă optimismul în exces face adesea loc nesăbuinței, avertizează The Guardian, pentru care întrebarea nu este dacă pe piață s-a creat o bulă, ci când aceasta se va sparge. Acest moment este deocamdată departe, dar va veni, cu siguranță. Donald Trump, cu planurile sale de stimulare economică, droghează piețele, care sunt în acel punct al ciclului în care fiecare veste reprezintă un motiv de a cumpăra acțiuni. Înflația accelerează, semn că economia globală ia viteză, ceea ce va face bine profiturilor companiilor. Fed lasă să se înțeleagă că va majora dobânzile de politică monetară, ceea ce reprezintă un semn de încredere în sănătatea celei mai mari economii a lumii. Wall Street-ul salivează și la perspectiva ca Trump să reducă taxele pentru companii. Oficialii Fed nu par îngrijorați de riscurile care cresc pe piețele americane cu excepția uneia singure, cea imobiliară comercială, notează Reuters. Creditarea pentru acest sector din partea băncilor americane a depășit nivelurile de dinainte de criză în septembrie 2015, iar în ianuarie au ajuns la cota record de 1.970 miliarde de dolari. Băncile mici dețin aproape două treimi din total. Prețurile proprietăților comerciale sunt de două ori mai mari față de cum erau în 2009. Un alt semn că piețele au acum o Ñmentalitate de bulăî este că veștile rele sunt ignorate. Investitorii nu par îngrijorați că Trump ar putea declanșa un război comercial global și nici de politica sa externă haotică. Bursele par că ignoră și riscurile politice din Europa. Keynes a explicat acest tip de comportament, notând că piețele pot rămâne iraționale mai mult timp decât investitorii pot rămâne solvabili. În SUA, S&P 500 este cu 65% peste nivelul din 1999, cu toate că de atunci piața a suferit două declinuri, unul de 49% între 2000 și 2002 cauzat de spargerea bulei internet-telecom și altul, de 57%, produs de criza financiară din 2007-2009. Bulele speculative se umflă continuu, și cu toate acestea Trump vrea să retragă reglementările financiare introduse de Obama pentru a preveni o nouă criză. |
#45
|
||||
|
||||
![]()
Organizațiile neguvernamentale cu finanțare străină, în mod special cele care primesc bani de la Fundația Soros, din mai multe țări din Europa Centrale și de Est se află sub atac de când la Casa Albă a ajuns Donald Trump. Aceste organizații, odată protejate de Washington, care promovează valorile democrației, guvernarea transparentă și ajutorarea refugiaților au devenit țintele discursurilor populiste ale unor lideri politici din Ungaria, Macedonia, Polonia, Slovacia, Serbia, Bulgaria și România și chiar obiectul unor proiecte legislative. New York Times arată, într-o analiză, că prin politica adoptată de Administrația Trump a fost creat contextul internațional favorabil eliminării acestor organizații, care sunt critice la adresa guvernelor din țările menționate.
Lideri politici populiști din Europa Centrală și de Est au început demonizarea organizațiilor neguvernamentale cu finanțare străină și în mod special pe George Soros, omul de afaceri evreu născut în Ungaria. Însă, NYT semnalează că în Ungaria și în Macedonia aceste atacuri nu mai sunt doar la nivel discursiv, ci au început inițiativele legislative pentru a le bloca activitatea. Nemulțumiri față de prezența ONG-urilor cu finanțare străină în țări unde a fost un regim autoritar au existat dintotdeauna, însă acum situația a escaladat. De ce? Potrivit NYT, victoria lui Donald Trump și modul în care s-a poziționat noua Administrație de la Casa Albă față de anumite valori democratice și lideri europeni a încurajat aceste mișcări. În mod tradițional, președinții SUA indiferent că au fost republicani sau democrați au promovat răspândirea democrației și au apărat cu încăpățânare aceste organizații. Însă, Donald Trump a declarat că nu va impune sistemul politic american asupra altor țări și chiar a rezonat cu câțiva lideri de extremă dreaptă din Europa. De asemenea, Trump a criticat UE și a făcut comentarii depreciative la adresa unor principii democratice, cel mai recent în privința presei. Pentru lideri populiști precum Viktor Orban, care ghidează încet, dar sigur Ungaria către o democrație iliberală, noul ton adoptat de Casa Albă reprezintă o oportunitate majoră. Macedonia: „Opriți operațiunea Soros” În Ungaria, politicienii au început să critice ONG-urile cu finanțare străină încă din 2013. Anul următor, autoritățile au deschis o anchetă care viza ONG-urile care primeau burse de la Norvegia. Această finanțare pentru proiecte pe o perioadă limitată este o practică a țărilor Scandinave pentru a promova egalitatea economică și socială în fostele state comuniste. Poliția a descins la trei organizații și au solicitat documente de la alte 12. Rezultatul anchetei a fost că nu a fost încălcată nicio lege din Ungaria și dosarul a fost închis, scrie New York Times. La scurt timp după alegerea lui Trump, liderii Fidesz și-au reluat atacurile și au început să propună restricții legislative. Politicienii vor crearea unui registru al tuturor ONG-urilor cu finanțare străină și să le forțeze să își dezvăluie finanțarea. Au fost inclusiv cereri pentru ca liderii acestor ONG-uri să își facă publice detaliile financiare. Totul sub umbrela „transparenței”. ONG-urile nu sunt de acord cu această explicație și spun că mai degrabă este vorba despre hărțuire și intimidare. În Ungaria, suporterii premierului Viktor Orban demonizează organizațiile neguvernamentale cu finanțare străină, în mod special pe cele finanțate de George Soroș, și le acuză că vor inundarea Europei cu refugiați musulmani. La începutul acestei săptămâni, Zoltan Kovacks, purtătorul de cuvânt pe probleme externe al lui Viktor Orban, a descris aceste organizații neguvernamentale drept „agenți străini finanțați cu bani străini”. Macedonia, țară care acum se străduiește după doi ani de criză politică să formeze un nou guvern, a adoptat, poate, cea mai fermă poziție anti-Soros. Fostul premier al Macedoniei, Nikola Gruevski, a făcut apel la o „de-sorosizare” a societății și a fost cel care inspirat mișcarea „Opriți Operațiunea Soros” din ianuarie. Campania „Opriți Operațiunea Soros” marșează pe ideea că din cauza presiunii internaționale, de la aceste ONG-uri și de la statele din Vest, a căzut guvernul de dreapta condus de Gruevski. „Credem că în aceste vremuri tulburi este foarte important să dăm jos masca așa-numitelor organizații civice și să le dezvăluim intențiile politice și acțiunile, precum și finanțarea lor”, a spus fondatorul campaniei, Nenad Mirchevski. Dragnea: „Am ceva împotriva domnului Soros” New York Times scrie că din secunda în care PSD a revenit la putere în decembrie, liderul său populist, Liviu Dragnea, a cerut mai mult control asupra ONG-urilor. De asemenea, Dragnea a declarat că Soros finanțează „răul” și a jurat să îl învingă. „Am ceva împotriva domnului Soros”, a spus Dragnea. Liderul partidului la putere din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a spus că ONG-urile finanțate de Soros vor „societăți fără identitate” și susține mișcările împotriva lor. „Aceste organizații trebuie respinse cu toate instrumentele pe care la avem la dispoziție. Cred că trebuie eradicate și cred că odată cu alegerea noului președinte s-a și creat contextul internațional prielnic”, a spus vicepreședintele Fidesz din Ungaria, Szilard Nemeth. Premierul Beata Szydlo a spus că vrea să creeze o nouă instituție de stat prin care să gestioneze finanțarea de la bugetul statului a tuturor ONG-urilor. În Slovacia, un partid de extremă dreapta a propus obligarea ONG-urile să se înregistreze la guvern. „Forțe demonice ale răului, reprezentate de Soros, familiile Clinton și Bush și alții, care nu s-au resemnat cu faptul că au pierdut alegerile, acum continuă să îl atace pe Trump și vor să scape de el”, se arată într-un articol recent dintr-un cotidian de dreapta din Slovacia. Și în Bulgaria, atât Soros cât și organizațiile care protejează drepturile omului sunt atacate. Un ziar local, la scurt timp după victoria lui Trump, l-a numit pe George Soros „ terorist liberal”. În presa de dreapta și pro-rusă din Serbia, atacurile la adresa lui George Soros și organizațiilor sprijinite de acesta sunt frecvente, potrivit New York Times. „Acestea sunt locurile unde valorile democrației vor fi apărate. În Ungaria și în Polonia, nu în Europa de Vest. Democrația este mai mult decât o cutie unde se pun voturile și este mai mult decât un eveniment care are loc odată la patru ani”, a spus Goran Buldioski, directorul Inițiativei pentru o Societate Deschisă din Europa. Născut în Budapesta în 1930, George Soros și familia lui, cu toții evrei, au supraviețuit ocupației naziste deoarece au obținut documente false de identitate. A ajuns să lucreze pe Wall Street și a făcut miliarde de dolari prin Soros Fund Management. A fondat apoi organizația Fundația pentru o Societate Deschisă și a donat până acum peste 12 miliarde de dolari pentru promovarea democrației și a libertății de expresie. |
#46
|
||||
|
||||
![]()
Guvernul olandez a decis să interzică aterizarea avionului în care se află ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, care a anunțat că ajunge sâmbătă în Olanda pentru un miting privind consolidarea puterii președintelui Turciei, scrie Le Figaro.
"Autoritățile turce au amenințat în mod public cu sancțiuni. Acest lucru face imposibilă găsirea unei soluții rezonabile", a anunțat Guvernul olandez într-un comunicat. "Acesta este motivul pentru care Olanda a anunțat că retrage dreptul de aterizare" al aeronavei în care se află oficialul turc. Recep Erdogan: Olanda are reminiscențe "naziste" și "fasciste" Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus că Olanda ar avea reminiscențe "naziste" și "fasciste", după ce Guvernul olandez a retras sâmbătă dreptul de aterizare al aeronavei în care se află ministrul turc de Externe, relatează Reuters și Le Figaro online. Erdogan, apărător înfocat al reformei constituționale supuse unui referendum prin care se dorește consolidarea puterilor sale, a recționat imediat, spunând că Olanda are reminiscențe "naziste și "fasciste". "Sunt reminiscențele nazismului, sunt fasciști", a declarat președintele turc, în cadrul unei reuniuni de la Istanbul. "Puteți interzice ministrului nostru de Externe să zboare, dar începând de acum să vedem cum vor ateriza avioanele voastre în Turcia", a continuat el. Guvernul olandez a decis să interzică aterizarea în Rotterdam a avionului în care se află ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, care a anunțat că ajunge sâmbătă în Olanda pentru un miting privind consolidarea puterii președintelui Turciei. Cu toate acestea, primarul din Rotterdam a dat asigurări vineri că ministrul turc este liber să vină în orașul său. Mai multe orașe europene au interzis participarea oficialilor turci la astfel de mitinguri. Autoritățile din orașul german Gaggenau au retras, pe data de 2 martie, autorizația pentru organizarea unei manifestații unde era programat să țină un discurs ministrul turc al Justiției, Bekier Bozdag. Aceast eveniment avea drept scop să promoveze referendumul din luna aprilie prin care se dorește consolidarea puterilor executive ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan. "Practicile voastre nu sunt cu nimic diferite de practicile nazisze din trecut", a reacționat Erdogan atunci. "Credeam că național-socialismul din Germania s-a sfârșit, dar încă continuă", a spus el mai târziu, potrivit agenției de presă Anadolu. Premierul Olandei: Compararea olandezilor cu naziștii de către Erdogan "depășește cu mult limitele" Premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat sâmbătă că afirmația președintelui turc, Recep Erdogan, în care olandezii sunt comparați cu naziștii "depășește cu mult limitele", relatează site-ul agenției Reuters. "Este o remarcă nebunească, desigur", a declarat Rutte. "Înțeleg că sunt supărați, dar acest lucru depășește bineînțeles cu mult limitele", a mai spus oficialul olandez. |
#47
|
||||
|
||||
![]()
Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute și exploatate
Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute și exploatate Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie. Potrivit organizației pentru apărarea drepturilor imigranților, "Proxyma Association", peste jumătate dintre femeile care lucrează în serele de aici sunt forțate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă fortață și exploatare cruntă. Nicoleta Boloș este una dintre ele. Românca le-a povestit jurnaliștilor de la The Observer, publicație săptămânală a ziarului britanic The Guardian, abuzurile prin care a trecut, scrie Gândul. În ultimii trei ani, în fiecare noapte Nicoleta Boloș stătea trează până târziu, pe salteaua sa murdară în casa improvizată aflată în provincia Ragusa, Sicilia, așteptând să audă sunetul unor pași la ușă. Pe măsură ce orele treceau, se aștepta ca ușa să se deschidă, să audă clinchetul metalic al armei așezată pe masa de lângă capul ei și greutatea corpului angajatorului pe salteaua mizeră, lângă ea. Singurul lucru de care se temea mai tare decât de auzul pașilor fermierului, în fața ușii sale, era pierderea slujbei. Așa că a îndurat noapte după noapte să fie violată și bătută, în timp ce soțul său se îmbăta până la inconștiență, relatează povestea româncei ziariștii de la The Observer, publicație săptămânală a ziarului britanic The Guardian. "Prima dată, a fost soțul meu care mi-a spus că trebuia să fac asta. Că proprietarul serei care ne dăduse de muncă voia să se culce cu mine și că dacă îl refuzam, nu ne-ar mai fi plătit și ne-ar fi alungat de pe terenul său. Am crezut că era nebun, dar când l-am refuzat, m-a bătut. Mi-a spus că trebuia să fac tot ce îmi spunea șeful nostru pentru că era singura modalitate de a ne păstra slujba. La un moment dat, angajatorul nostru m-a amenințat cu pușca. Mi-a spus că dacă aveam să mă mișc, o să îmi zboare creierii. Apoi a plecat", povestește Nicoleta Boloș. ( urmează ) |
#48
|
||||
|
||||
![]()
În următoarea dimineață, Boloș era înapoi la muncă, ghemuită lângă soțul ei într-o seră unde temperatura era foarte ridicată, îngrijând și lucrând produsele care au transformat Italia în cel mai mare producător și exportator de fructe și legume din Europa. Provincia Ragusa este al treilea cel mai mare producător de legume din Europa.
În timpul petrecut la fermă, Boloș susține că lucrătorii abia aveau parte de un spațiu locuibil, proprietarul le dădea la cină mâncare pentru pisici și le refuza tratamentul medical. Noaptea, Boloș și celelalte femei de la fermă erau sursa de distracție a proprietarului și prietenilor săi, fiind violate și abuzate în mod repetat, de-a lungul anilor petrecuți acolo. "Când am venit aici m-am gândit că am ajuns la un loc de muncă dificil, dar decent într-o altă țară din Europa, dar am sfârșit ca niște sclave", mai spune Boloș. Ca Nicoleta Boloș mai sunt alte 5.000 de românce care sunt lucrători agricoli sezoieri în Ragusa. Forță de muncă vulnerabilă "Proxyma Association", o organizație din Italia pentru apărarea drepturilor imigranților, estimează că peste jumătate din numărul femeilor care lucrează în serele din Italia sunt forțate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor. Aproape toate lucrează în condiții de muncă fortață și exploatare cruntă. Potrivit poliției, până la 7.500 de femei, majoritatea fiind românce, trăiesc în sclavie la fermele din regiune. Guido Volpe, comandant în cadrul jandarmeriei din Sicilia, a declarat, pentru The Observer, că provincia Ragusa este centrul exploatărilor de pe insulă. "Aceste femei muncesc la câmp ca sclave și știm că sunt șantajate să întrețină relații sexuale cu proprietarii fermelor sau ale serelor pe baza subjugării lor psihologice. Nu este ușor de investigat și de stopat acest fenomen, în condițiile în care femeile, în mare parte, se tem să vorbească despre asta", a afirmat Guido Volpe. Cele mai multe dintre aceste românce își lasă copiii și restul familiei acasă și se simt fortațe să recurgă la aceste măsuri disperate, care au trasat linii adânci și pe fața Nicoletei Boloș. "De unde vin eu, din Moldova, nimeni nu are o slujbă", spune Boloș în timp ce are grijă de fiica sa în vârstă de cinci luni într-o casa improvizată întunecată, care este noua sa locuință, la o altă fermă tot din provincia Ragusa. "Salariul mediu acolo este de 200 de euro pe lună. Aici poți face mai mulți bani, chiar dacă trebuie să suferi", mai spune ea. Jurnaliștii de la The Observer au vorbit cu zece românce care lucrează la ferme în provincia Ragusa. Toate au mărturisit faptul că au fost exploatate sexual și supuse unui regim de muncă de 12 ore la temperaturi foarte ridicate, fără apă, fără plata salariului și fiind obligate să locuiască în condiții insalubre și înjositoare, în cocioabe izolate. Potrivit acestora, în zilele de lucru erau supuse violenței fizice, fiind amenințate cu arme și șantajate cu copiii și familia. |
#49
|
||||
|
||||
![]()
O explozie și focuri de armă au fost semnalate, miercuri după-amiază, în apropierea Parlamentului Marii Britanii, clădirea Legislativului britanic fiind închisă, relatează Sky News. UPDATE: Patru persoane și-au pierdut viața, iar alte 20 sunt rănite, în urma atacului terorist. Autorul atacului de lângă Parlamentul britanic a fost împușcat.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#50
|
||||
|
||||
![]() Citat:
"Este vorba de o știre majoră", a comentat Donald Trump într-o conferință de presă. "Vom monitoriza în continuare incidentul și îl vom ține la curent pe președinte", a declarat, la rândul său, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Poliția britanică a declanșat o operațiune de amploare în centrul Londrei în urma incidentului produs la intrarea în sediul Parlamentului britanic, Poliția metropolitană considerând atacul de tip "terorist". "Agenți de poliție înarmați sunt la fața locului, după incidentul de la Westminster", a transmis Scotland Yard. Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, un bărbat a lovit intenționat cu mașina un grup de trecători, după care s-a lovit cu vehiculul de poarta metalică a Palatului Westminster. A coborât din mașină și a înjunghiat un agent de poliție, după care a fost împușcat mortal de forțele de ordine. Din cauza incidentului, sediul Parlamentului britanic a fost plasat în stare de alertă, sesiunea parlamentară fiind suspendată. Premierul Theresa May a fost evacuată din Parlament. Circulația metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar. Poliția metropolitană a îndemnat cetățenii să evite centrul orașului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|