Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.

La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.

Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.

A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:

- Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.

- Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!

- Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?

- Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.

Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:

- Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.

Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către John Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un pelerin care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea.

[cristiboss56]

Cum am mai cunoscut un sfânt? Cum l-am cunoscut pe Sfântul Ioan Rusul? La nevoie... bineînțeles...

Alăptam de aproape cinci luni și n-am avut niciodată probleme. La început, unele femei se cam chinuie. Li se întăresc sânii și dor, se fac răni, bebe nu știe să-și ia lăpticul… eh, probleme de mamică. Probleme de care eu am fost ferită. Până într-o marți seara. După atâta timp, nu am crezut că era cazul să-mi mai fac griji. Totuși, pe mine abia atunci a început să mă chinuie ceva. Mă durea sânul drept și se întărise, dar am zis că se rezolvă totul la urmatoarea masă. N-a fost așa. Miercuri mi-a fost cam rău toată ziua și am avut febră mare. Puneam batiste înghețate, din congelator, și în două minute erau calde… Să mă așez pe partea dreaptă… mai bine nu!

Seara, i-am povestit necazul prietenei mele, Andreea. Atunci ea mi-a amintit de cutiuța pe care mi-o adusese, mai demult, cu ulei de la candela care veghează la moaștele Sfântului Ioan Rusul din Grecia.

„Unge-te cu puțin ulei”, mi-a sugerat ea. Andreea îmi povestea despre sfânt cu mult înainte, că i se roagă lui pentru finuțul ei, care are niște probleme de sănătate. Cu multă credință și cu stăruință, de la zi la zi, la acel băiețel se văd rezultate îmbucurătoare. Dar, ce îmi spunea ea atunci… îmi intra pe o ureche și îmi ieșea pe alta…

N-am fost curioasă, nici în stare să-l cunosc pe sfânt. Însă, de nevoie… m-am uns. Era miercuri seara de acum, cam pe la 23.00. M-am suit în pat, m-am așezat pe partea stângă și m-am culcat. La mai puțin de jumătate de oră, copila mea, care ar fi trebuit sa doarmă dusă la ea în pătuț, s-a trezit. Mă simțeam prea obosită ca să mă ridic, s-o legăn acolo, s-o conving să doarmă, așa că am luat-o în patul cel mare. Numai că, pentru ca ea să stea la perete și eu s-o pot veghea, trebuia să ma întorc pe dreapta, pe partea cea dureroasă. Na, o fac și pe asta, am gândit eu. Când m-am așezat, nu am simțit nicio durere. Când am pus mâna, m-am speriat. De bine! Totul era mai mult decât normal! Nu-mi venea să cred că, după 24 de ore de chin, în 30 de minute de la tratament nu mai aveam sânul întărit, că nu mă mai durea.

Sfântul Ioan Rusul a răspuns unei rugaciuni fugare… M-a ascultat, chiar și când eu refuzasem, până atunci, să-l cunosc. Îți dai seama ce se întâmplă când îți pui toată credința în el și în ceilalți sfinți – prieteni și mijlocitori în fața lui Dumnezeu?

(Anda Elena)

[cristiboss56]

Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop ce se afla în cetatea cucerită de ei și l-a întrebat:

– Evanghelia voastră este adevărată?

– Da, este adevărată, răspunse episcopul.

– Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: „De veți bea otravă, nu vă va vătăma”.

Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune și, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea.

Episcopul, care era om înțelept, luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde dorește.

Episcopul a băut și nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puțină apă ca să clătească paharul și i-a spus sultanului:

– Dă-i acum să bea și vrăjmașului lui Hristos care ti-a propus să faci aceasta.

Acela a băut și a murit pe loc.

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

Sursa: marturieathonita.ro

[cristiboss56]

Se terminase Sfânta Liturghie, mergeam spre biroul bisericii. Cu timiditate, m-a abordat un bărbat de vârstă mijlocie, acompaniat de o doamnă simpatică:

‒ Părintele Evstratie?

‒ Da, ce ați dori?

‒ Părinte, am venit din Australia și am vrut să vă vedem și să vă mulțumim deoarece nu ne-ați uitat și ne-ați trimis periodicul. Desigur, călătoria noastră se datorează harului Sfântului Arhanghel Mihail ce ne-a salvat de la o moarte sigură și am venit să i ne închinăm și să-i mulțumim din toată inima noastră.

Părinte, noi am primit periodicul ortodox de la dumneavoastră, „Arhanghelul”. Este adevărat că-l așteptăm cu multă dorință și nerăbdare, pentru că este singurul lucru pe care-l primim din țara noastră, revista aceasta ne întărește duhovnicește. În primul rând, cel mai mult așteptăm să citim noua minune a Sfântului Arhanghel, care apare pe prima pagină a fiecărei ediții.

Noul periodic îl primiserăm vineri, iar duminică dimineața am hotărât să mergem la slujbă la biserica Sfinților Arhangheli, departe de acolo unde locuim. Toate mergeau bine și pe drum discutam despre noua minune pe care tocmai o citiserăm în periodic. Soția mea, într-un oarecare moment, a început să citească paraclisul Sfinților Arhangheli, iar traseul nostru era astfel plăcut. Auzind paraclisul, încercam să ne rugăm ca și cum ne-am fi aflat în fața icoanei Arhanghelului, pe care-l știam din cărțile publicate și din periodicul dumneavoastră. Nu veniserămm niciodată în Mantamados. Mergeam foarte încet, pentru că drumul avea multe curbe.

La un moment dat, într-o clipă, am pierdut controlul mașinii și ne îndreptam spre o prăpastie. Frâna nu funcționa. Ceea ce am reușit a fost să strig cu toată puterea sufletului meu: „Arhanghelul meu Mihail, salvează-ne!”. La marginea drumului exista un mic stâlp. Am încercat să intrăm în acesta, poate astfel ar fi oprit, însă am trecut pe lângă el. Îndată ce am depășit acel stâlp, am strigat din nou: „Arhanghelul meu!”. Și atunci, o, Dumnezeul meu!... Îl vedem pe Arhanghel, la fel ca în fotografie, însă întreg, în picioare, arătându-ni-se aievea, în fața mașinii. Și-a ridicat mâinile și ne-a oprit mașina!

Când am deschis portierele să ieșim, am văzut una dintre roțile din față cum era cu totul în aer, mașina se balansa, în timp ce jos se căsca prăpastia. Am ieșit teferi din mașină și ne-am rugat plini de recunoștință Sfântului Arhanghel Mihail, fără să mai schimbăm vreo vorbă între noi, gândindu-ne amândoi la ceea ce văzuserăm și la experiența cutremurătoare prin care trecuserăm.

În puțin timp, s-au strâns destui șoferi, care se minunau că am fost salvați și vroiau să ne ajute. Mașina noastră nu pățise nici o daună. Câțiva oameni au adus niște funii, au legat-o și încercau să o tragă înapoi, pe teren sigur. Când au legat-o, un oarecare curajos a deschis portiera, a intrat înăuntru și a pornit motorul. Au pornit și celelalte două mașini de care era legată mașina mea și au încercat să o tragă. Mașina mea însă nu se mișca deloc. Toți eram nedumeriți. Ceilalți oameni mi-au spus să aducem o macara, pentru că altfel nu se poate. Atunci eu mi-am făcut semnul Sfintei Cruci și am zis: „Arhanghele al meu, salvează-mi mașina după cum ai și oprit-o. Scoate-o din punctul acesta periculos”.

Și fără să-mi fie teamă, crezând că Arhanghelul este împreună cu mine, intru în mașină și pornesc. Am apăsat pedala, iar mașina a început ușor-ușor să se miște în spate, roata care era în aer prinzând asfaltul fără să fie ajutată de celelalte mașini. Toți și-au făcut semnul Sfintei Cruci și au început să aplaude. Astfel, fără nici o pagubă, atât noi, cât și mașina, ne-am continuat drumul, după ce le-am mulțumit oamenilor pentru marea lor bunăvoință de a ne ajuta.

Ajunși la biserică, i-am rugat pe Sfinții Arhangheli să ne învrednicească să venim în Mantamados și să-i putem mulțumi Arhanghelului Mihail chiar în fața icoanei sale, să aprindem o lumânare mare, ca de înălțimea noastră.

Iată, părinte, de aceea ma venit, pentru că experiența pe care am trăit-o nu putem s-o comparăm cu cele pe care le-am mai auzit sau despre care doar am citit. Vă rugăm să scrieți această minune în periodic, pentru ca toți creștii ncare o vor citi să se întărească în credință și să înțeleagă cât de mari ocrotitori și păzitori sunt arhanghelii și îngerii!

[cristiboss56]

Toţi Sfinţii naţionali români, care s-au sfinţit pe pământul românesc, în Dobrogea, în Ardeal, în Muntenia, în Oltenia, în Moldova, în Nordul Moldovei, în Bucovina, toţi aceştia au fost de mare folos pe vremea lor, în îmbărbătarea poporului, în credinţă, în timpul războaielor şi nu numai. Au luptat cu credinţă să păzească sfânta noastră ţară şi Biserica naţională şi tot poporul român. Ei au reuşit acestea nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa şi cu trăirea lor. Aţi văzut ce făcea Ştefan cel Mare? Nu făcea nimic până nu-l întreba pe Daniil Sihastrul, pe duhovnicul lui. Pentru că, atunci era multă credinţă şi multă apropiere între conducătorii ţării şi între Sfinţii Români, sihaştri şi stareţi şi teologi ai ţării. Puteţi să verificaţi acestea. Toţi voievozii noştri cei mai vestiţi, care au intrat în istoria naţională, au făcut la fel: avem pe Mircea cel Mare, cel Bătrân, care se odihneşte la Mănăstirea Cozia şi a făcut mănăstire la anul 1388. Lângă dânsul este un mormânt pe care scrie: „Aici odihneşte Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. El a unit cele trei Ţări Române. Şi mama lui a fost călugăriţă.

Ştefan cel Mare a domnit patruzeci şi şapte de ani şi mama lui, Doamna Maria Oltea, a murit tot călugăriţă la Mănăstirea Probota, înmormântată lângă Petru Rareş. Aţi văzut? Alexandru cel Bun, cu doamna Ana, au făcut Mănăstirea Bistriţa, acolo unde este ctitor şi Ştefan cel Mare şi Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. Patru ctitori sunt acolo. Fiecare îşi făcea mormântul într-o mănăstire cu gândul: „Dacă mor, apărând ţara, să pot fi pomenit la mănăstire sute de ani”. După cum îi pomenim până în prezent, de sute de ani, pentru că sunt ctitori mari. Aici a trăit paisprezece ani Daniil Sihastrul, înainte de a pleca în pustia Putnei. Aici au vieţuit Sfinţi mari: stareţul Voroneţului, care a trăit la Secu şi Zosima, care a făcut prima sihăstrie la 1514. Acesta a venit cu treizeci de călugări de Mănăstirea Neamţ şi a pus temelie pentru Mănăstirea Secu. Prin aceste locuri, atunci când am venit eu aici, în pustie, în munţi, erau cincizeci de sihaştri. Atunci când te duceai la el, îţi spunea pe nume, cum te cheamă. Şi mai erau douăzeci şi şapte de maici, printre care şi Maica Zenovia, care era fiică de ministru de la Bucureşti şi avea acte de la Regele Carol I, ca să poată sta în toate pădurile statului. A stat şaizeci de ani în pustie. Avea zece ucenici şi avea obrazul ca o cămaşă albă. Mă întreba: „Ştii Psaltirea pe de rost?”. Dar eu eram cu oile mănăstirii, pe aici prin munţi.

Dacă veţi merge în munţi, veţi vedea câte urme de bordeie şi de peşteri sunt, pe unde au stat sfinţii. Câţi pustnici am găsit noi prin peşteri! Era o călugăriţă Magdalena, care avea zece ucenici şi erau aici la Muntele Pârlitura. Mai era o maică în pustie de cincizeci de ani, Maica Zenovia, Maica Cleomida, erau foarte multe maici. Nu mai vorbesc de călugări. Câţi pustnici erau! Am întâlnit un episcop rus, pe nume Ion, însoţit de un ierodiacon basarabean bătrân. A stat drept şi s-a uitat la mine. Era pe vremea când era prigoană mare prin Rusia. Oile s-au uitat şi câinii nu au lătrat la el. Şi mi-a zis pe nume. Şi i-a zis fratelui meu Vasile: „Frate Vasile, te pregăteşti, că la primăvară pleci la Domnul”. Şi fratele meu în luna mai a murit. Aşa sfinţi au trăit prin aceste zone.

Ştiţi ce spune Sfântul Ioan Scărarul? „Puterea împăratului stă întru multa oştire şi puterea celui din pustie întru multa rugăciune”. Căderea celui din obşte este prin neascultare şi căderea celui din linişte este în măsura în care împuţinează pravila şi acestea pentru că te rugai zi şi noapte şi credeai că eşti un sfânt al sfinţilor. Îţi ajungea un cartof şi puţine urzici făcute cu apă şi te întăreai cu puterea Lui Dumnezeu şi a Maicii sănătăţii şi dobândeai lungimea vieţii. „Mânca-v-ar Raiul!”.

[cristiboss56]

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

— Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru*lui. Văzându-l mirat, i-a spus:

— Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam*nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni.

Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p.31)

[cristiboss56]

Afierosindu-se Domnului încă de la vârsta de 12 ani, Părintele Proclu intră în mănăstirea Sihăstria, unde îi va avea ca povățuitori duhovnicești pe Părinții Paisie și Cleopa, pe care adesea îi amintea în aproape toate sfaturile și pildele sale. Din anul 1949 face parte din vestita obște de la mănăstirea Slatina, renumită prin rânduiala și acrivia monahală, unde îl are drept prieten și sfătuitor de taină pe Părintele Arsenie Papacioc. Odată cu decretul din 1959 însă, când monahii sunt alungați din mănăstirile lor de către conducătorii atei, Părintele Proclu primește binecuvântare de la Părintele Cleopa pentru a se retrage în viața de sihăstrie, trăind în viață de asceză și nevoințe pustnicești. Aflând de darurile sale duhovnicești, cu care l-a răsplătit bunul Dumnezeu, mulți oameni au început să-i calce pragul smeritei sale chilii, simțind ajutor și răspuns în problemele lor sufletești și trupești.

În ultima parte a vieții sale, împovărat de crucea bolii, a petrecut împreună cu sora sa de trup, Maica Filofteea, care l-a îngrijit cu multă dragoste, chiar dacă nici pe dânsa nu o mai ajutau puterile trupești. Nici așa însă Părintele nu a închis ușa dragostei pentru pelerinii ce îl căutau neîncetat și s-a străduit, pe cât i-a fost în putință, până la cea din urmă suflare, să mângâie cu sfatul, să binecuvinteze cu rugăciunea, să potolească întristarea celor ce apelau la al său ajutor. Prin purtarea de grijă a unor ucenici fideli și prin bunăvoința maicii starețe de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă, Părintele, îngrijorat și de starea precară de sănătate a surorii sale, primește să fie ajutat și îngrijit de măicuțele de la mănăstirea Paltin. Una din maicile, care au avut bucuria să fie primită în ucenicia Părintelui Proclu, ne relatează cu multă sensibilitatea duhovnicească câteva momente patericale trăite alături de Părintele smerit și rugător de la poalele munților Neamț.

Lângă Părintele Proclu:

Anul trecut am avut bucuria de a primi de la maica stareță, binecuvântarea să am grijă de părintele Proclu și de sora lui, maica Filofteia. Primele cuvinte cu care părintele m-a întâmpinat când am ajuns acolo, au fost: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine! Este nevoie de rugăciune!”
Văzând că sunt la început de drum în viața de mănăstire, părintele Proclu m-a încurajat foarte mult din prima zi, m-a sfătuit să-i văd pe toţi mai buni decât mine, să nu judec pe nimeni, să-mi fac cruce mereu şi să am puterea de a ierta, căci numai așa Hristos mă va bucura. Mereu îmi spunea să fiu voioasă, să nu mă arăt niciodată tristă faţă de aproapele ca să nu-l mâhnesc și să-mi fac ascultarea cu dragoste pentru că voi avea numai de câștigat.

Stând lângă părintele Proclu, am început să văd viața de mănăstire într-o lumină nouă, plină de nădejde, am prins mai mult curaj în luptele cu ispitele, am văzut și am auzit lucruri minunate care îmi sunt acum de un real folos duhovnicesc.

Odată l-am întrebat ce să fac atunci când se întâmplă să trec printr-o ispită sau o problemă care pare fără ieșire și părintele m-a sfătuit să nu dau vina pe nimeni și să spun: „Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!”. Apoi mi-a explicat că fără paza gândurilor și îngrădirea minții cu rugăciunea, este cu neputință să biruiesc ispitele: „Să nu te descurajezi să lupți şi să spui "Doamne Iisuse" cât mai des, pentru că atunci când eşti în ispită vin multe gânduri şi te tulbură. Să nu stai de vorbă cu gândurile pentru că gândurile sunt draci. Şi atunci când crezi că au plecat, să nu stai fără rugăciune, să te rogi pentru că vin altele mai mari.”

Atunci când eram tulburată îmi spunea: „Să nu te tulburi pentru nimica toată! Ai ocazia să câștigi. Aceste ispite pe care le ai sunt nimica toată, sunt niște fleacuri, niște jucării. Nu le lua în seamă! Acum eşti în practică, trebuie să te smerești, trebuie să te lași călcată în picioare și să nu cârtești în ascultare. Cea mai mare nevoință în mănăstire este să răbdăm când ne năpăstuiește cineva”.
„Chiar dacă nu vrei să te rogi, trebuie să încerci să-ţi dai toată silința, pentru că este nevoie de multă rugăciune. Să te rogi şi pentru neamul tău, pentru cei adormiți că Duhul Sfânt îi ajută. Să ai grijă cât trăiești să te rogi pentru ei. Să ai răbdare, să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, să te bucuri când ești ocărâtă. Eu am bucurii când sunt ocărât, când sunt defăimat de oameni. Mulți oameni vin pe aici şi unii spun lucruri chiar nepotrivite.”

Altădată l-am întrebat: „Părinte, cum să mă rog atunci când mă mâhnesc sau atunci când mă mânii?” și răspunsul a fost: „Să te rogi și să spui slavă Lui Dumnezeu pentru toate, să spui "Doamne Iisuse" cât mai des şi să te rogi la Maica Domnului, să spui mereu: «Maica Domnului nu mă lăsa!» Şi cât poți să te smerești.”

De la părintele Proclu am învățat cum să mă strecor printre ispite fără tulburare astfel încât să nu-l rănesc pe aproapele: „Să nu te contrazici cu nimeni, să nu ai nimic cu nimeni! Când ai ispite să rabzi, să spui: pentru păcatele mele și slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Tot timpul să te consideri mai mic decât ceilalți. Dacă privești de sus cazi în mândrie, să privești de jos faţă de aproapele. Să nu te consideri mai bună decât ceilalți că ai căzut, să te vezi cea mai păcătoasă, iar pe ceilalți să-i vezi mai buni. Dacă în mănăstire nu cârtești şi nu vorbești de rău scapi de tulburări. Şi cu cât te mărturisești la duhovnic, scapi de duhurile rele. În mănăstire trebuie să-ţi tai voia, să nu te contrazici cu nimeni şi să nu te superi. Duhul Sfânt se lasă simțit în inima omului în măsura în care te apropii de Dumnezeu şi faci voia Lui.”

Într-o zi am îndrăznit să-l întreb cum se simte în căsuța sărăcăcioasă în care stă și mi-a spus că aici se simte ca în mănăstire, că are multe bucurii şi că este foarte mulțumit.

Credincioșii veneau zilnic la părintele chiar şi în zilele în care ploua afară şi era vreme mohorâtă. Adeseori spunea: „Sunt dator să mă rog pentru toţi şi nu pot să fiu nepăsător. Eu sunt în urmă şi trebuie să mă fac mai prost decât sunt şi aşa cum sunt, sunt dator să mă rog pentru toţi. Dacă nu mă plimb, mă plimbă alții.”

Am mai observat că părintele avea mare evlavie la Maica Domnului. Mai mereu spunea rugăciuni la Maica Domnului şi îi sfătuia pe oameni să ceară mijlocirile Ei și să strige neîncetat: „Maica Domnului, nu ne lăsa! Maica Domnului, ajută-ne!” Obișnuia ca fiecărui credincios să îi facă semnul Sfintei Cruci pe cap şi să îi spună: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine!”

Cât am stat lângă Părintele am văzut că toţi cei care i-au călcat pragul au plecat bucuroși şi mulțumiți. Au fost persoane care au venit de mai multe ori din toate colțurile țării. Avea o dragoste aparte pentru om. Le spunea rugăciuni credincioșilor după dorința fiecăruia și nu lăsa pe nimeni să plece nemângâiat. Le spunea: „Eu aşa mă rog pentru voi: «Doamne, ajută-i să ajungă în Rai pe toţi care mi-au călcat pragul şi m-au ajutat!»
Părintele avea un chip curat, privirea senină şi ochii înlăcrimați în care puteai citi suferința pe care o avea pentru aproapele.

Altădată am adus vorba despre rugăciune și l-am rugat să mă învețe tainele rugăciunii inimii. Părintele mi-a atras atenția că pentru rugăciunea "Doamne Iisuse" trebuie multă smerenie și m-a îndemnat să o rostesc cât de des pot: „Când te rogi apar fel şi fel de probleme, vin persoane care te deranjează, care sunt trimise de vrăjmaș ca să te întrerupă, dar tu să nu te oprești şi să nu te tulburi. Să te rogi cu lacrimi la rugăciune! Să dormi şi să mănânci cu măsură! Dacă mănânci, dormi mult. Să te rogi la Dumnezeu tot timpul. Şi când te întorci pe partea cealaltă în timpul somnului, să spui "Doamne Iisuse", să adormi din "Doamne Iisuse" şi să te trezești cu "Doamne Iisuse". Pentru că dacă adormi aşa, aşa vine şi dorul de Dumnezeu”. Și pentru că părintele purta nestinsă în inima lui flacăra acestui dor de Cer, îmi zicea mai tot timpul: „Să ai dorul de Dumnezeu! Călugărul este dator să aibă dorul de Dumnezeu. Eu când o să mor o să fiu călugăr”…

Despre dorul de Dumnezeu:

„Pe măsură ce caută cineva să biruiască patimile trupești, Duhul Sfânt îi aprinde inima de dorul de Dumnezeu”.

„Să adormi plângând cu gândul la Dumnezeu și să te scoli plângând”.

Despre iertare și iubirea de aproapele

„Să ierți și să iubești pe toată lumea și să te rogi pentru toți!”.

„Dacă ai milă de aproapele şi Domnul te va milui”.

„În măsura în care iertăm aproapelui, în acea măsură ne iartă și Dumnezeu”.

„Să folosim mila pentru aproapele și asprimea pentru noi”.

„Ai grijă să nu ai nimic cu nimeni și roagă-te pentru toți”.

„Iertarea aproapelui pe care nu-l suporți aduce pace și bucurii duhovnicești”.

„Dacă eu vreau să mă nevoiesc și nu iert pe aproapele, nimic n-am făcut”.

„Dacă vrei să te răzbuni pe cineva, să te răzbuni cu lacrimi”.

„Nu te grăbi să judeci, nu purta grija altuia ce face, poartă de grija ta”.

„În viață, cea mai importantă clipă este clipa în care ai învățat să ierți”.

„Este mai mare dragostea decât rugăciunea. Dacă am dragoste, crește rugăciunea”.

(a consemnat sora Elena)

(Material realizat în Revista Atitudini Nr. 48 )