![]() |
![]() |
|
#32
|
||||
|
||||
![]()
Peste 1000 de sibieni au participat sâmbătă, 25 martie 2017, la Marșul pentru Viață 2017, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
Punctul de pornire al marșului l-a reprezentat Biserica Înălțarea Domnului de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Marșul dedicat protejării vieții s-a încheiat în Piața Mare din municipiu. Pe o scenă amenajată, organizatorii au transmis mesaje de încurajare pentru tinerii care doresc să-și întemeieze o familie și să aibă copii. În cadrul cuvântărilor, a fost subliniată nevoia de a înființa cât mai multe centre de consiliere și ajutorare a tinerelor aflate în criza de sarcină. Potrivit lui Alexandru Dădîrlat de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, Marșul pentru Viață este despre iubirea creștină. Suntem iubire, ne-am născut din iubirea părinților și a lui Dumnezeu. Marșul pentru Viață este despre mamă și copil, însă în egală măsură este despre tată, familie, socri, cumnați, rudenii, prieteni și cunoscuți care au datoria de a nu lăsa mama și copilul singuri, a precizat Alexandru Dădîrlat. Marșul pentru Viață a avut în acest an tema Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|