Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sfântul Siluan Athonitul – cugetări duhovnicești

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, şi Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul şi spune: “Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuţi, de ceilalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat şi am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morţi?

El a suspinat şi a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopţii…”

„Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”“

„Cunoaşte că atunci când o nenorocoire loveşte un norod şi sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi.”

„Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.”

„Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El Însuşi sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înşelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc şi povesteşte-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, şi demonul primit de tine pentru greşeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smereşte, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu.”

[cristiboss56]

Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare.

Că unii și-au atras asupră-le numele de „neastâmpărați”, deși în realitate nu erau așa; iară alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie, iar rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră, cu lacrimi l-au mărturisit în public și cereau iertare pentru o nelegiuire pe care n-o făptuiseră − deși erau cununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor −, cu plângere, de la cei ce-l nedreptățiseră. Și alții iarăși, ca să nu fie lăudați pentru viața îmbunătățită care era în ei, se prefăceau nebuni, fiind îndulciți cu sarea (înțelepciunea) dumnezeiască și adânciți în liniștea lor, încât ajungând în culmea desăvârșirii, au avut de crainici ai bărbăției lor pe Sfinții Îngeri.

Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc, și te declari plin de smerenie.

Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea, fără să te tulburi.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 253-254)

[cristiboss56]

Când cineva nu întreabă pe duhovnic, nu întreabă pe conştiinţă şi apucă într-aiurea, atunci e un om, cum să spun, cu nărav. Şi se îndreaptă spre iad. Dar dacă întreabă pe conştiinţă, aşa trebuie să o întrebi: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc, îi place lui Dumnezeu cum sunt?”. Şi-n timpul acesta, am observat pe mulţi pe care i-am învăţat, când se culcă să facă semnul sfintei cruci pe pernă şi pe faţă, să zic-aşa: „Doamne, mă rog, primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Această rugăciune foarte mult ajută când ai hotărât că ai câteva ore de dormit şi, înainte de a te fura somnul, zici rugăciunea asta.

Şi la Maica Domnului putem să ne rugăm aşa: „Maica Domnului, luminează-mi mintea, mă rog, ai milă de sufletul meu”. Şi-n timpul când ne rugăm noi seara, ca să ne putem culca liniştiţi, să ne păzească Duhul Sfânt, trebuie să ne rugăm aşa: „Mă rog, Maica Domnului, ai milă de sufletul meu. Primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Şi adormim din rugăciune. Și-n timpul nopţii, adică după ce ai adormit, apare diavolul cu nălucirile lui, cu ispitele şi cu gândurile care dau năvală şi tulbură pe bietul suflet. În timpul acela, dacă el începe a zice „Doamne, Iisuse”, cât de scurt şi cât de des, Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri. Şi pe măsură ce nu se-nvoieşte sufletul nostru cu lucrurile lui, pe-acea măsură va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu şi se va lăsa simţit Duhul cel Sfânt, pe măsura credinţei şi a smereniei noastre. Şi-n timpul acesta şi făcând cam toate nopţile aşa semnul sfintei cruci, şi pe măsură ce sporim în smerenie, Duhul Sfânt se lasă simţit de sufletul nostru. Şi dacă ne ajută în timpul nopţii, în timpul zilei, mai multă bucurie şi pace vom avea, pe măsură ce căutăm să nu jignim pe Duhul Sfânt.

(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut)

[cristiboss56]

DUMNEZEU stie masura cuvenita patimirilor noastre

Grădinarul tunde ramurile, pentru ca pomul să crească mai repede şi să rodească mai bine. Dacă întrece măsura şi retează prea mult, pomul se va usca.
Credeţi-mă, DUMNEZEU veghează asupra fiecărui om cu mai multă grijă şi milostivire decât oricare grădinar.
Ascultaţi cum cugetă SFÂNTUL Nil Sorski: „Dacă olarul ştie cât trebuie ţinut vasul în foc ca să nu crape, oare DUMNEZEU nu ştie măsura cuvenită pătimirilor noastre?"
Credeţi-mă, DOMNUL are mult mai mult DISCERNĂMÂNT şi mult mai multă DRAGOSTE decât omul.
(SFÂNTUL Nicolae Velimirovici)

[cristiboss56]

Schimbarea naşte râvnă. Încerci să zici rugăciunea pe care ai început-o, şi dacă vezi că vine plictisirea, oboseală, somn şi altă tulburare în timpul acela, trebuie să mă forţez. Şi dacă nu pot nici prin forţare, trebuie a schimba. Dacă eu citesc la Psaltire, vine plictisirea, vin gândurile, las şi citesc o foaie, ori o jumătate de foaie din altă carte. Şi dacă vezi că nici aşa, ieşi la aer liber, adică în aerul de-afară te mai descurci, e mai uşor. Dar, ca să-ţi spun, e mare nenorocire cu patima asta a nesimţirii. Ar trebui să dispară nesimţirea.

Uite cum, în schitul acela, la schitul Sihla era un nebunel. Și nebunelul acela îmi punea unele întrebări. Şi când găteam, el spunea aşa: „Încă nu-i complet”. Iar îmi punea alte întrebări. „Apăi, nici asta nu-i completă”. Şi când mă duceam la slujbă, acolo, şi-l vedeam, mi-aduceam aminte că nu-s complet. Ştii de ce zicea el aşa? Ca să mă învăţ smerenia. Ca să vadă, nu mă tulbur eu că „nu-i complet”? Dar am observat, călugărul ori fratele, când se duce în mănăstire, se duce ca o cărămidă. Cărămida e cu colţuri. Şi stând acolo, la mănăstire, se tocesc colţurile. Şi m-a întrebat cineva: „Când s-au tocit?”. Când te-a batjocorit şi nu te-ai mai tulburat. Atunci s-au tocit colţurile. Dar să ştii că are mare însemnătate, când a ajuns un călugăr să-i cureţe Duhul Sfânt inima, are mare valoare. Pentru că, pe măsură ce noi nu stăm de vorbă cu gândurile în timp ce zicem rugăciune, atunci odihnim pe Duhul Sfânt în inima noastră.

(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, pp. 23-24)

[cristiboss56]

Părinte, care sunt lucrările duhovniceşti ale minţii, după Sfinţii Părinţi?

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că mintea creştinului trebuie să aibă nouă lucruri duhovniceşti, şi anume: cugetarea la Persoanele Preasfintei Treimi şi la toate puterile cereşti; contemplarea la întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea lumii; contemplarea naturală în duh, adică cugetarea la raţiunile lucrurilor create de Dumnezeu, la frumuseţea creaţiei, la scopul pentru care au fost create, la armonia creaţiei, a universului şi ridicarea minţii de la cele văzute la cele nevăzute, de la frumuseţea celor de jos, la frumuseţea dumnezeiască a celor de sus, de la cele trecătoare la cele gânditoare şi veşnice, urcând de la cele pământeşti la cele dumnezeieşti ca pe o scară duhovnicească.

A patra lucrare a minţii este cugetarea la moarte; apoi, cugetarea la muncile iadului, unde se chinuiesc cei păcătoşi; cugetarea la fericirea Raiului; cugetarea la Judecata de Apoi; cugetarea la Împărăţia Cerurilor, după judecata viitoare, şi a noua lucrare a minţii: cugetarea la frica de Dumnzeu şi la păcatele noastre, ca niciodată să nu mai greşim.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 63-64)

[cristiboss56]

Mare mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Proroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israil, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul Proroc Danel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 14)