Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.04.2017, 16:54:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.

Evanghelia care se citește la Denia de Marți seara (Ioan 12, 17-50) arată întețirea sau intensificarea conflictului dintre mai-marii cărturarilor și fariseilor, pe de o parte, și Iisus pe de altă parte. În această Evanghelie, Iisus prevestește: acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ , îi voi trage pe toți la Mine ( Ioan 12, 31 – 32).

Apoi, în Evanghelie, se precizează: Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară (Ioan 12, 33).În continaure, Iisus îndeamnă la urmarea lui Hristos – Lumina și la priveghere: Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii (Ioan 12, 35 -36)

Evanghelia care se citește în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfințite (Matei 26, 6-16) vorbește despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat mir de mare preț pe capul lui Iisus pe când ședea la masă.

Cântările liturgice ale acestei zile combină ceea ce spune despre femeia aceasta în Evanghelia după Matei cu ceea ce se spune în Evanghelia după Luca (7,36-50), pentru a pune în contrast dărnicia și smerenia acestei femei cu lăcomia și viclenia lui Iuda, vânzătorul lui Iisus.

În altă parte, concluzia contrastelor devine cerere a darului pocăinței: Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preț.

Se vede că aceste prime trei zile al Săptămânii Sfintelor Pătimi sunt încă zile de pocăință, ca și cele din Postul de patruzeci de zile, întrucât ele cuprind Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Doamne și Stăpânul vieții mele.

În Sfânta și Marea Miercuri, în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfințite, după ce preotul a ridicat darurile de pe Sfânta Masă, mai rostește pentru ultima dată rugăciunea de pocăință a Sfântului Efrem Sirul. Aceasta este ultima Liturghie a darurilor înainte sfințite întrucât în Sfânta și Marea Joi Hristos cheamă la Cina cea de Taină pe cei care s-au curățit de păcate prin post și pocăință.

Numai prin post și pocăință ne putem apropia de Cina cea de Taină, ea fiind anticipare a jertfei lui Hristos, întrucât Paștele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta și Marea Luni, în Foame și sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, București, 2010.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 13.04.2017, 00:22:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Denia din Sfânta și Marea Joi a fost săvârșită la Catedrala Patriarhală în 12 aprilie 2017. Slujba a fost oficiată de slujitori ai lăcașului de cult, în prezența a numeroși credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei.

La final, Pr. Lect. Dr. Marian Mihai de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a rostit un cuvânt în care a explicat gestul Mântuitorului Iisus Hristos de a spăla picioarele ucenicilor Săi. Părintele a insistat pe ideea că Domnul nostru a făcut acest lucru din smerenie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 13.04.2017, 13:00:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează joi, 13 aprilie 2017, întronizarea ca Episcop al Sălajului. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a adresat Preasfinției Sale un mesaj de felicitare.

Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș, județul Mureș, din părinții Traian și Fira Florea (ca al 8-lea dintre cei 9 copii ai familiei).

Cursurile școlii primare, gimnaziul și prima treaptă de liceu le-a urmat în Târgu- Mureș.

Între anii 1983-1988 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj- Napoca.

În iulie 1988 a dat examen de admitere la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu și a fost declarat admis.

Din septembrie 1988 până în iunie 1989 și-a satisfăcut stagiul militar, ca soldat cu termen redus, într-o unitate militară din Lugoj, județul Timiș.

În anul universitar 1989-1990 a urmat cursurile anului I ale Institutului Teologic Ortodox din Sibiu.

În octombrie 1990 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca (nou înființată), pe care a absolvit-o în iunie 1993.

Teza de licență cu titlul: „Moise la interferența realității istorice și a reflecțiilor patristice” a susținut-o în sesiunea iunie 1993, obținând nota 10, iar ca medie generală a celor patru ani de facultate a avut 9,67.

În anul universitar 1993-1994 a urmat cursuri de greacă modernă în cadrul secției de Filologie a Facultății de Filozofie din cadrul Universității Aristotel, Tesalonic, Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul „excepțional”.

Între iunie 1994 – decembrie 1998 a fost doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Tesalonic.

În 15 decembrie 1998 și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Literatura patrologică românească în secolul XX”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, obținând calificativul: „excepțional”.

În 15 ianuarie 1999 a depus jurământul de doctor în teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic.

În 4 februarie 1999 a dat examen și a fost admis ca preparator la disciplinele: Catehetică, Omiletică și Practică Pedagogică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

În 10 aprilie 1999 a fost hirotonit diacon.

În noaptea Sfintelor Paști din 11 aprilie 1999 a fost hirotonit preot celibatar pe seama catedralei arhiepiscopale din Alba-Iulia.

La data de 4 iunie 2000 a primit distincția de iconom stavrofor.

În 27 iunie 2000 a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei de Alba Iulia, fiind închinoviat la catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, care are regim de mănăstire, schimbându-i-se numele din Petru, în Petroniu. În aceeași zi a fost ridicat la rangul de protosinghel.

În sesiunea de lucru din 12 septembrie 2000 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei.

În 14 septembrie 2000 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei de Alba Iulia l-a hirotesit arhimandrit.

În 1 octombrie 2000 a fost hirotonit și instalat arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei. Hirotonia a avut loc în „Biserica cu lună” din Oradea.

În anul 2001 Ministerul Educației Naționale din România i-a echivalat diploma de doctor în teologie.

Între anii 2001 și 2007 s-a ocupat de lucrările de ridicare a catedralei episcopale din Oradea și de renovare ale Centrului Eparhial.

Între anii 2002 – 2005 a predat cursuri de „Formare duhovnicească” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Oradea.

În anul 2007 a identificat și dobândit în Zalău un sediu provizoriu pentru Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, iar în 2008 l-a amenajat în funcție de cerințele impuse.

În 5 martie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop titular al Episcopiei Sălajului, iar în 13 aprilie același an a fost întronizat ca întâistătător al acestei Eparhii în catedrala Înălțarea Domnului din Zalău.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 14.04.2017, 00:07:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Patriarhul României a liturghisit în Sfânta și Marea Joi la Catedrala Patriarhală. Alături de Preafericirea Sa, a conslujit în 13 aprilie 2017 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia și PS Varlaam Ploieșteanul.

După citirea textului biblic, Patriarhul României a rostit o omilie în care a explicat simbolismul a ceea ce prăznuim astăzi conform Sinaxarului: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului.

Spălarea picioarelor, a apreciat Patriarhul, este o stare a sufletului, de smerenie, de iubire smerită și milostivă care scoate în evidență dăruirea de sine.

În continuarea predicii sale, Părintele Patriarh a abordat și trădarea Mântuitorului de unul dintre Apostolii Săi. Alegerea nefericită a lui Iuda a fost cauzată de patimile iubirii de bani și a invidiei de care suferea. Acestea au fost atât de puternice în Iuda Iscarioteanul încât el s-a întunecat și îmbolnăvit cu aceste patimi și nu a mai arătat nici recunoștință și nici respect față de Învățătorul Iisus Hristos. Evanghelia ne-a înfățișat tragicul situației păcatului: când patimile stăpânesc peste om oamenii devin insensibili. Ei nu mai au simțul dreptății, simțul recunoștinței, ci devin robi ai păcatului și ai întunericului.

Mai departe, a fost prezentată noutatea esențială pe care o aduce Paștele întemeiat de Mântuitorul nostru.

Ce este cu totul nou în Paștele cel Nou instituit de Hristos deodată cu Cina cea de Taină? Nou este faptul că Iisus a identificat pâinea cu Trupul Său și vinul cu Sângele Său. Niciun evreu n-ar fi putut spune niciodată că pâinea aceasta este trupul meu și vinul acesta este sângele meu. Așa cum remarcă Sfântul Ioan Gură de Aur, la sfârșitul serbării Paștelui iudaic Mântuitorul Iisus Hristos instituie Noul Paște, Paștele creștin, al cărui conținut este Însuși Hristos Domnul, a adăugat Patriarhul României.

Hristos, în mod anticipat, a oferit ucenicilor la Cina cea de Taină Viața, Trupul și Sângele Lui. Aceasta înseamnă că viața Lui fără de păcat dăruită nouă, iubirea Lui curată și sfântă, jertfelnică și neprefăcută se dăruiește celor care Îl primesc pe El cu credință și cu dragoste. De aceea, Sfânta Taină a Euharistiei este centrul de viață al Bisericii. Sfânta Euharistie este Hristos Însuși.

Cu referire la Cina cea de Taină prăznuită astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că este forma cea mai accesibilă nouă ca prin mâncare și băutură să primim viața Lui sfântă și veșnică. El preia asupra Sa păcatele și slăbiciunile noastre și ne dă în schimb sfințenia, puterea, iubirea Sa smerită și jertfelnică și plină de lumină și bucurie a Preasfintei Treimi.

Taina aceasta a pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de înțelegerea noastră, concluzionează Preafericirea Sa.

La final, au fost hirotesiți protosingheli Părintele Simeon Cuțui, Secretar al Exarhatului pentru mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, și Părintele Policarp Pârvuloiu, traducător pentru limbile greacă și latină la Editurile Patriarhiei Române.

Credincioșii care au participat la această slujbă deosebită au primit din partea Patriarhului Daniel iconițe reprezentând Cina cea de Taină.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 23:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 10:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 18:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 14:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 22:43:39