Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

"Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”

Parintele Teofil Paraian

[cristiboss56]

Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia, când a îmbrăcat schima. De aceea, să preţuim rugăciunea unui monah... Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi, care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta.

Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile...

De aceea avem nevoie, dragul Bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multă rugăciune. Aceasta te va învăţa pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viaţă veşnică dătător; cu cât o vei înmulţi, cu atât în Duhul vei spori. Hmm, iată că buneii plicticoşi ştiu să scrie şi versuri (şi în limba rusă rimează), desigur, nu chiar aşa ca nepoţeii lor, dar tot ştiu puţintel.. (...)

Îmi mai spui că aşa simţi: „Fugi, taci, linişteşte-te”... Cu adevărat, aceasta e calea, şi nu odată ţi-am scris despre ea... Piotr, Piotr, adânceşte-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute şi înnoieşte-te încet, încet... „Bine, dar unde, care pustie?”, mă întrebi... Ei, dragul Bunelului, fă-ţi inima ta pustie faţă de duhurile deşarte ale lumii: de tot ceea ce ţine de glumele ei deşarte, de ambiţiile ei serbede, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viaţa cenuşie, cenuşie... Fă-ţi inima ta pustie dinspre acestea, copile, şi, încet-încet, la schituleţul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei pustii, vor veni şi îţi vor sluji şi te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeieşti.

Căci altfel, poţi fi în pustia Athosului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatică, şi să n-ai linişte, pentru că nu ţi-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deşertăciunile lumii. Şi invers, poţi să fii călugăr şi-n mijlocul oraşului, unde şi acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustieşti faţă de comodităţile vieţii citadine, copile drag. De aceea, totul se făureşte întâi în inimă, şi pustia, şi fuga, şi monahismul, apoi vine vremea dării pe faţă a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru...

Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situaţia sa era „coaptă”, ca să zic aşa, şi plecarea lui nu a fost decât o consecinţă firească a ceea ce purta, de ceva vreme, în suflet. Aşa va fi şi cu tine, copile, dar ai răbdare puţintel... Domnul îţi va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre... Mai multe, ce să-ţi spun... Desigur că recomand, dragul Bunelului, ca cel mai de folos dintru început, celui iubitor de Dumnezeu, să se ducă într-un schituleţ mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniştit, mai fără gâlcevi şi fără zgomote. Marile oraşe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă... Cum iconomiseşte Dumnezeu pentru fiecare...

Piotr al meu drag, ţi-am trimis un petec de cer... şi, poate, un petec din inima mea, a Bunelului care te iubeşte.

(Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie - Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 75-77)

[cristiboss56]

Intaăreşte-ţi inima ca pe-o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune.

Ia deci seama la tine însuţi (...) te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind pe Apostolul care zice: „întru toate mulţumiţi” (I Tesaloniceni 5, 18), „fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strâmtorări” (II Corinteni 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti.

Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căci nădăjduiesc că şi tu vei „intra în odihna Lui” (Evrei 1, 4). „Pentru că prin multe necazuri trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22). Nu te îndoi deci în sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvântul Apostolului „chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (II Corinteni 4 ,1 6 ).

Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veselindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime. Şi atunci se va împlini cu tine ceea ce s-a spus: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul” (Psalmul 95, 11).

(Sfântul Varsanufie)

[cristiboss56]

Libertea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei.

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.

Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

(Părintele Iustin Pârvu)

[cristiboss56]

Dumnezeu este Iubire. Dacă este încălcat acest principiu, familia se destramă. De prisos sunt atunci icoanele, candela, posturile, crucea, lecturile duhovniceşti, rugăciunile etc. Dacă în familie nu există iubire, nu există în mijlocul ei nici Dumnezeu. Iar dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu caută ale sale (I Corinteni 13, 4-5).

Dar, oare în care familie nu există aceste păcate? Copiii simt tot, simt şi părăsirea harului Dumnezeiesc din familie. Rămâne doar forma, lipsită de conţinut, sarea care şi-a pierdut puterea. Să ne străduim deci, să păstrăm dragostea şi respectul copiilor. O dată pierdute acestea, sunt pierduţi şi copiii. De multe ori, însă, putem slăbi cerinţele, adică să fim mai îngăduitori şi să iertăm, aşa cum şi Hristos ne iartă.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie)

[cristiboss56]

"Indiferenţa e un păcat, indiferenţa înseamnă egoism şi, mai mult decât atâta, indiferenţa înseamnă pactizarea cu răul, înseamnă promovarea răului, înseamnă lipsa iubirii, înseamnă păcat împotriva iubirii. Să nu se confunde datoria creştinului de a iubi şi de a ierta pe cel care-i greşeşte personal, cu datoria şi cu dreptul de a lupta pentru a stăvili răul făcut obştii." aşa spunea Părintele Constantin Voicescu
Aurel Baranga spunea că “Din toate păcatele omeneşti, cel mai detestabil rămâne, fără putinţă de tăgadă, nepăsarea, augusta indiferenţă a omului faţă de suferinţele şi durerile omului de lângă.”
Să ne oprim la aceste citate şi să analizăm, să cercetăm şi să conştientizăm, dincolo de griji, necazuri, răutăţi, mândrie şi invidie !!! Ce putem spune?!!! Cum suntem?

Prin indiferenţa noastră de multe ori rănim sufletele, în loc să le ajutăm ...este aproapele nostru, omul de lângă noi...pe care îl lasăm să cadă în groapă sau prin comportamentul nostru necreştinesc, îl ajutăm să cadă în mâna celui rău şi întunecat!!!
Fiecare dintre noi are astfel de exemple din viaţă, poate am contribuit şi noi la amărăciunea unui suflet sau răzvrătirea altora....

“Indiferenţa, egoismul şi individualismul ucid suflete.”
Aşa cum tot mai mult se vorbeşte de terapia "prin schimbarea stilului de viaţă" în scopul vindecării multor boli trupeşti, consider că mult mai mult contează o schimbare la nivel sufletesc prin recalibrarea fiinţei noastre, reconectarea noastră cu ajutorul Lui Dumnezeu care să ne călăuzească gândurile şi simţirile, în fiecare clipă, în toate vorbele şi faptele noastre.
Părintele Paisie Aghioritul spunea "Oamenii care au dragoste şi bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie şi veselie, oriunde s-ar afla."

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu!

"...Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei ce vine şi să trăiesc tot ce-mi va aduce ea. Călăuzeşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert!" Amin.

Rugaciunea întâia a Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl:
"Dumnezeule cel veşnice şi Impărate a toată făptura, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am facut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, şi cu gândul, şi curăţeşte, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului şi a sufletului. Şi-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticalosul meu aşternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieţii mele, şi-mi ajută cu harul Tău să calc pe vrajmaşii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupeşti şi pe cei fără de trup. Izbăveşte-mă Doamne de gândurile cele deşarte, care mă întinează şi de poftele cele rele, că a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

[cristiboss56]

De ce S-a înălţat Domnul Iisus Hristos la Cer şi n-a rămas pe pământ? În primul rând, ca să trimită pe pământ credincioşilor Săi pe celălalt*Mângâietor*de aceeaşi cinste cu El şi la fel de îm*belşugat în dragoste, pe Duhul Sfânt Cel Atot*puternic, Care de la Tatăl purcede (şi nu de la Fiul), ca Acesta să rămână în veac cu Biserica lui Hristos, să îi înveţe pe credincioşi toată drepta*tea şi tot adevărul, să alunge toată minciuna şi nedreptatea din credinţă şi din viaţă, să întărească în credinţă şi în pătimirile pentru credinţă, să facă semne şi minuni spre întărirea credinţei celei adevărate în Hristos şi a faptului că ea este mântuitoare pentru toţi.

În al doilea rând, Hristos n-a rămas pe pă*mânt, ci S-a înălţat la cer*ca să umple cu Sine tot cerul, pământul şi cele mai dedesubt, ca să cau*te dintru înălţime spre toţi creştinii, fiii şi urmă*torii Săi, ca să vadă toată viaţa lor, atât ascunsă cât și vădită, ostenelile si nevoinţele lor, să le dea imbold, să-i întărească, să îi îmbărbăteze şi să îi mângâie, şi astfel să răspândească şi să întăreas*că pe pământ credinţa Sa şi împărăţia lui Dum*nezeu. Comandanţii armatelor pământeşti urcă în timpul bătăliei pe un loc înalt și de acolo ur*măresc cu agerime dispozitivul de luptă şi mane*vrele armatelor duşmane și pe cele ale propriilor ostaşi, luând măsurile de cuviinţă: așa și Domnul, Comandantul şi Împăratul nostru, ca să vadă din înălţimea cerului nevoinţele tuturor celor care se nevoiesc pentru credinţa Lui pe pământ, S-a suit la ceruri, spre a vedea nevoinţele tainice și vădite pentru credinţă ale celor ce cred în El, spre a le ajuta neîncetat, a-i întări*şi a birui împreună cu ei, și a-i încununa cu cununile biruinţei.

(Sfântul Ioan de Kronstadt,*Despre tuburările lumii de astăzi,Editura Sophia, București, pp. 33-35)