Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.06.2017, 22:16:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sa alergam la Maica Domnului
“Cine nu vrea nu se vindeca. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. In cele din urma intelegem cine este de vina, intelegem ce se intampla inlauntrul nostru si ne lasam convinsi sa ne vindecam.

Sa alergam la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Sa alergam la Maica Domnului, dar cu credinta. Credinta se manifesta prin vointa. Daca omul vrea sa se faca sanatos: “Vrei sa te faci sanatos?”, sa raspunda: “Da, vreau sa ma fac sanatos!”. Cand vrea cu adevarat, manifesta credinta adevarata. Cand are credinta adevarata, va manifesta si vointa adevarata. Ceilalti oameni care traiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-si gasesc odihna, nu-si gasesc vindecarea. Crestinii adevarati au aceasta sansa, Il au pe Hristos, o au pe Maica Domnului.

Cei care credem in Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii si credem in Maica Domnului, o consideram Maica a noastra, sa alergam cu indrazneala la ea. Sa alergam si sa o rugam. Sa o rugam din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, cu toata credinta si puterea din noi. Sa aratam evlavie, sa facem metanii, sa-i sarutam icoana, sa ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca sa se tamaduiasca trupul si sufletul nostru, sa ne vindecam de bolile trupesti si sufletesti”.(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnita mea, Editura Bizantina, 2009)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 19.06.2017, 02:02:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

"Suflet drag care citesti aceste randuri, oricare ai fi si de unde ai fi, nu stiu usile sau ferestrele tale ce cantec canta.Cunosc doar cantecul frunzelor asezate in simfonie pe pamant dupa ce le-am sarutat cu chitara obrajilor mei...Sa nu-ti pese niciodata ce cred altii !Gura lumii o inchide doar buza mormantului.Viata este ca o carte inchisa din care ei vad doar titlul...Adevarul il cunosti doar tu.Impaca-te cu Dumnezeu, cu tine insuti si cu cei din jur ! Fa-ti timp sa te rogi, sa iubesti, sa razi, sa crezi, sa vezi lumina din viata oamenilor!Adevarata fericire nu costa nimic, cand costa ceva nu este adevarata!Astazi zambetul este fericirea care se afla chiar sub nasul tau.Bucura-te de minunea de a fi si cauta Bucuria in Potir !" (Hrisostom Filipescu,din PUTINE CUVINTE, MULTA IUBIRE)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 30.06.2017, 02:01:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

De scris pe suflete:

"Cu ce-ai în suflet, cu aceea dai în oameni!"
(Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei: 1624 - 1693)

Citiți și vă folosiți!👉https://doxologia.ro/viata-sfant/via...litul-moldovei
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.06.2017, 16:59:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi îl ca*ut. Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeul și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea și întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a pă*cătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăși milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăși harul Tău și să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai și după Dumnezeu.

In primul an al vieții mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubește Domnul; știu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân și mă pregătesc de moarte, și scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toți să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot așa va da raiul și oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, și mi-a dat nu numai iertarea, dar și Duhul Lui, și în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Din cartea Între iadul deznădejdii și iadul smereniei – Sfântul Siluan Athonitul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 01.07.2017, 01:49:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În câteva cuvinte v-aș zugrăvi tristul tablou al dezbinării familiei prin divorț, care în zilele noastre se întâmplă destul de des.
Ce este divorțul? Divorțul e urmarea unei vieți de familie trăită în neînțelegeri din cauza unor înclinații păcătoase, a unor patimi . Divorțul este călcarea unui jurământ, este ruperea celui mai solemn legământ de credință, care dezbină un cămin familial. Divorțul e cel mai mare dușman al familiei, e chiar lovitura de moarte ce se poate da unei vieți familiale.
Unitatea și indestructibilitatea căsătoriei își are începutul în crearea femeii din coasta lui Adam: „Eva, os din oasele mele și carne din carnea mea ” (Facerea 2, 23). Divorțul, pentru cei care s-au cununat, este tot așa de nefiresc ca și despărțirea oaselor de carne, întrucât acestea înseamnă moartea, și tot o moarte sufletească este și divorțul.
Taina Sfintei Cununii se întemeiază pe un jurământ făcut de bună voie în fața Sfântului Altar, deci este o împreunare sufletească făcută cu știrea și voia lui Dumnezeu , care trimite harul binecuvântării asupra noii familii. Mântuitorul zice: „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 5-6). Așadar, divorțul este împotriva voinței lui Dumnezeu, deoarece desface ceea ce Dumnezeu a unit.
Ce urmări are divorțul asupra copiilor? Aceștia devin niște nefericite victime ale păcătoșeniei părinților lor , niște nenorociți fără nici o vină. Niște ființe cu inimile rupte în două, căci dacă tribunalul îi va încredința mamei, autoritatea tatei nu va putea fi înlocuită de nimeni, iar de vor fi încredințați tatălui, copiii vor suferi după dragostea duioasă a mamei lor. Deci, copiii sunt sortiți a nu cunoaște adevărata dragoste părintească, ci răutatea invidioasă a unui tată sau mame vitrege, de multe ori ajungând mai îndurerați decât copiii orfani.
( Arhimandrit Serafim Man)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 03.07.2017, 02:17:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

– Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuși trebuie păstrată o oarecare distanță între oameni și trebuie acceptat fiecare așa cum este. Cum să porți neputința împreună cu el, să suferi împreună cu el?
– Păi, sigur că înnebunești dacă vrei să-l cunoști în întregime. De exemplu, dacă am fi pe malul mării și am dori să băgăm marea în poșetă, n-am înnebuni? Am înnebuni! Nu putem cunoaște pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din fața noastră, pentru că omul este o mare taină . Și tocmai asta îl face întreg. Omul din fața mea nu mai e întreg, e ciopârțit, devine pentru mine o caricatură când cred că-l cunosc: „A... știu eu ce-i poate capul, știu eu...”. Nu știm nimic! Știm ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situație anume. Dar nu-l
cunosc .
Și a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaștem . Și nu numai cu ce nu cunoaștem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi. Gândiți-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”. După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăției. Și te întrebi: „Ce, Dumnezeu nu știa ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Și că de la Tatăl este ceea ce a zis?”. Ba știa. Și, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Și nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învățătorul lui și i-a zis: „Să nu-ți fie Ție una ca asta”.
Așa să facem și noi cu neputințele aproapelui. Să nu ne fie frică să-i spunem un cuvânt sever sau să-l certăm. Gândiți-vă ce cuvânt aspru i-a spus Mântuitorul Apostolului Lui: „Piei înapoia Mea, satano!”. Asta nu înseamnă să ne drăcuim acum toată ziua. Dar să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere.
( Monahia Siluana Vlad )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 13.09.2017, 00:46:04
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Privește la nebunia profeților și a sfinților. Unii sfinți au trăit în sălbăticie sau în vârful stâlpilor ani întregi, până la moarte. Unii au stat împotriva regilor și a mai-marilor lumii. Moise a fost îndeajuns de nebun să-l sfideze în mod repetat pe Faraon. Unii profeți au stat goi înaintea mulțimilor, nădăjduind să trezească în ele conștiința sărăciei lor spirituale. Există o întreagă categorie de sfinți cunoscută sub numele de
„nebuni pentru Hristos” . Sfântul Simeon, „cel ce o făcea pe-a prostul”, țopăia, dansa și compunea cântece ciudate pentru a dezvălui adevărul oamenilor. Filmul rusesc Ostrov este un exemplu foarte grăitor al sfintei nebunii și al frumuseții rugăciunii răscumpărătoare. Acesta nu este un comportament normal!
Atunci când medităm la Hristos cel Răstignit, descoperim cea mai cumplită nebunie dintre toate . Imaginează-ți cel mai inocent om care a pășit vreodată pe acest pământ purtând Crucea păcatelor omenirii și, ca Dumnezeu, nimicind moartea prin moarte. Imaginează-ți cum a stat El gol înaintea unei mulțimi batjocoritoare. Poți să-ți imaginezi adâncimea iubirii pe care o va fi avut El pentru a pătimi Răstignirea? Este cu putință să înțelegi caracterul sfidător al iubirii Sale, căci El a fost Cel care a strigat: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” . El „privea în abis” pentru întreaga omenire. O nebunie limpede, la o scară cosmică!
Artistul învață de la Hristos nebunia iubirii: până unde va merge Dumnezeirea, pentru a ne face una cu Ea. În ochii lumii, iubirea lui Dumnezeu este cea mai înaltă formă de nebunie. Scriptura spune: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16); aceasta înseamnă că, într-un anumit chip tainic și sfânt, Dumnezeu este nebun! Nu în sensul că are probleme psihice, ci că iubirea Sa trece dincolo de hotarele convențiilor și decenței omenești, atingând inima arzândă a veșniciei. A iubi așa cum a iubit Hristos este nebunie pentru lume. Lumea propovăduiește că libertatea este a te iubi pe tine mai presus de orice. Smerenia lui Dumnezeu este nebunie pentru lume. Monahii din Muntele Athos sunt nebuni. Slavă Domnului pentru rugăciunile lor! Sfântul Ioan Scărarul a scris în Scara dumnezeiescului urcuș că iubirea „nu cade și nici nu se oprește în alergarea sa, iar celui pătruns de sfânta nebunie nu-i dă nici o clipă de odihnă” . Artiștii care doresc să creeze întru Duhul sunt chemați să se întâlnească cu Izvorul originalității lor. În inima lui Hristos există un adânc de compasiune care trece dincolo de mijloacele temporale ale meșteșugului artistic – o voce care strigă în pustia sufletului tău! Este o nebunie sfântă. Adevăratul Artist este Duhul Sfânt . El este Poetul cel Veșnic, Stăpânul poveștii, Creatorul luminii și al mișcării și Domnul vieții.
( Jonathan Jackson, Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu
, Traducere: Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 46-48)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 18.09.2017, 12:25:09
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.872
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Divorțul e cel mai mare dușman al familiei, e chiar lovitura de moarte ce se poate da unei vieți familiale.
cat de adevarat si trist in acelasi timp
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
Reply With Quote
  #9  
Vechi 21.09.2017, 23:01:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

MĂRTURISIRE SMERITĂ

Nu mă tem de moarte pentru că îmi place viața asta și lumea în care trăiesc. Sincer să fiu, nu sunt atât de afecționat de realitatea în care mă învârt.. Aș schimba-o bucuros cu alta mai reușită! Mă tem de moarte, fiind absolut convins de existența celorlalte două lumi paralele: Împărăția lui Dumnezeu și împărăția demonilor. Problema este că nu sunt foarte convins că aș merita biletul de intrare în "casa Tatălui" lui Hristos! Ba.. nu sunt convins deloc! Ba.. cred că nu prea am ce căuta pe-acolo, în starea duhovnicească în care mă găsesc!
Hai să vă spun adevărul gol-goluț: sunt convins că dacă aș muri în noaptea asta, aș cădea în ghearele demonilor! De ce?.. Pentru că "nimic spurcat și necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu"!
Doamne, mai dă-mi timp de pocăință! Doamne, mai dă-mi lacrimi de pocăință!
De asta mă tem de moarte.. Că dacă aș ști că mă ia Domnul la El, v-aș saluta pe toți și L-aș ruga să o facă mai repede..
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde