Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

În această perioadă de caniculă, care afectează sever populația, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor și clericilor ortodocși să iasă în întâmpinarea celor afectați, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor al bisericilor, oferindu-le apă și sprijinul de care au nevoie.

[cristiboss56]

„Grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viaţa noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale trecătoare, ci să purtăm grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să căutăm viaţa cea veşnică netrecătoare, care este comuniunea omului cu Dumnezeu Cel veşnic”, a subliniat ieri, 25 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în predica rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, cu prilejul Duminicii a 3-a după Rusalii.
Patriarhul României a evidenţiat faptul că Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii, de la Matei, capitolul al 6-lea, versetele de la 22 la 33, în care se vorbeşte despre grijile vieţii, ne arată sensul adevărat al vieţii creştine, precum şi modul în care trebuie să trăim viaţa ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Preafericirea Sa a explicat care este semnificaţia duhovnicească a luminătorului trupului, care este ochiul, la care a făcut referire Mântuitorul Iisus Hristos atunci când a spus: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (Matei 6, 22-23). „Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind conştiinţa sau discernământul, prin care omul distinge între bine şi rău, între sensul adevărat al vieţii ca legătură a omului cu Dumnezeu şi viaţa trăită în uitare de Dumnezeu. Hristos-Domnul vrea să ne spună că, dacă avem conştiinţă curată şi gândire înţeleaptă, viaţa noastră se umple de lumină. Însă, dacă raţiunea sau discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste şi de gânduri necurate, atunci viaţa omului pe pământ devine o existenţă întunecată. Mintea sau conştiinţa, ca ochi sufletesc, ne apropie de Dumnezeu când Îl iubim mai mult pe El decât pe oricine şi orice din lumea aceasta, sau ne îndepărtează de Dumnezeu, când iubim în mod excesiv sau exclusiv lucrurile trecătoare, neglijând chemarea noastră la fericita viaţă veşnică ”, a arătat Părintele Patriarh Daniel.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc. „Domnul Iisus Hristos ne învaţă că nu trebuie să facem din grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte o preocupare unică, înrobitoare, ci mai întâi de toate trebuie să ne gândim la iubirea milostivă a lui Dumnezeu , care se vede şi în purtarea Lui de grijă faţă de păsările cerului şi crinii câmpului (...). Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mult mai mare pentru omul pe care l-a creat după chipul Lui şi îl cheamă la asemănarea cu El prin comuniune de viaţă eternă cu El. Hrănirea spirituală a sufletului omului prin comuniunea sa cu Dumnezeu şi îmbrăcarea lui cu lumina bunătăţii sunt mai de preţ decât orice lucrare materială. Domnul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm întâietate sau prioritate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti. Să ne îngrijim mai întâi de modul în care se prezintă sufletul nostru în faţa lui Dumnezeu. Cu ce se hrăneşte el spiritual? Cum se îmbracă el spiritual? Mai precis, haina sufletului trebuie să fie lumina dobândită prin rugăciune fierbinte şi viaţă sfântă trăită în curăţie şi în fapte bune. Cu alte cuvinte, haina sfinţeniei este haina sau starea cea mai de preţ a sufletului creştin”, a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a explicat apoi ce este Împărăţia lui Dumnezeu, care pentru creştini trebuie să fie preocuparea primă şi esenţială a vieţii lor. „Dar ce este Împărăţia lui Dumnezeu pe care noi trebuie s-o căutăm cu prioritate şi în mod constant? Împărăţia lui Dumnezeu este comuniunea de viaţă şi iubire veşnică a Preasfintei Treimi cu sfinţii îngeri şi cu oamenii sfinţi, care împlinesc în viaţa lor voia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17). În Biserică pregustăm pacea, bucuria şi lumina Împărăţiei lui Dumnezeu sau a Împărăţiei Preasfintei Treimi. Toate Sfintele Taine săvârşite în Biserica Ortodoxă, cu excepţia Sfintei Taine a Spovedaniei, care este pregătire pentru Sfânta Euharistie, încep cu această binecuvântare a Împărăţiei Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh (...). În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne aduce o lămurire în plus privind Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume că Împărăţia lui Dumnezeu-Tatăl este Împărăţia Fiului iubirii Sale (Coloseni 1, 13). Altfel spus, ea este Împărăţia în care se arată iubirea Tatălui faţă de Fiul Său Veşnic, adeverită sau confirmată de Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, precum şi iubirea Tatălui faţă de toţi oamenii care au fost înfiaţi în această iubire, prin harul Duhului Sfânt unit cu apa Botezului, pe baza credinţei lor în Dumnezeu Fiul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor”, a evidenţiat Întâistătătorul Bisericii noastre.

[cristiboss56]

În fiecare an, pe 26 iunie, ne cinstim stindardul țării noastre. Ziua Drapelului Național a fost promulgată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. De altfel, celebrarea amintește și marchează ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, al armoniei și, de ce nu, ne amintește că noi credem în Dumnezeu, Cel în treime închinat.
Conform legii, în această zi, autoritățile publice și celelalte instituții ale statului au organizat o serie de programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și o serie de ceremonii militare menite să ne sensibilizeze, îndemnându-ne să respectăm valorile, simbolurile sau expresiile ce ne definesc ca neam.
Nu e un lucru nou, căci Biserica, dintotdeauna, a propovăduit asta. Legat de tricolorul românesc, trebuie să amintim că în multe locașuri de cult ori în proximitatea acestora este arborat tricolorul. Biserica noastră dreptmăritoare și-a arătat prețuirea față de simbolul național și prin rânduiala de sfințire a drapelului românesc, căci tricolorul reprezintă o sinteză a istoriei țării noastre, este un simbol al întregului nostru popor, amintindu-ne despre trecutul, prezentul și chiar viitorul lui. Toate aceste aspecte sunt cuprinse în chip deosebit de frumos în rugăciunea de sfințire a drapelului național, rânduială la care, ce-i drept, în ultimul timp nu foarte mulți credincioși au participat. Așadar, una dintre aceste rugăciuni de sfințire a steagului glăsuiește: „Atotputernice și preaveșnice Dumnezeul nostru… caută cu ochiul Tău cel îndurat asupra noastră și acest steag cercetează-l cu binecuvântarea Ta cea cerească. Binecuvântează-l și sfințește-l ca să fie credincioasei tale oști biruință asupra vrăjmașilor celor potrivnici, iar credincioșilor Tăi, care nădăjduiesc spre Tine, să le fie sigură nădejde de biruință, îndrăzneală și tărie și să li se arate semn de veselie și de tărie, semn de biruință asupra vrăjmașilor”.
Poate vă veți întreba de ce Biserica a alcătuit o rânduială de sfințire a drapelului național? Răspunsul ni l-a oferit Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, pe când era Episcopul Covasnei și Harghitei, cu prilejul unor sărbători religioase, a avut binecuvântata și inspirata inițiativă să împartă credincioșilor sute de steaguri tricolore: „Mai întâi să spunem că drapelul nostru, al creştinilor, în primul rând, este Sfânta Cruce şi că, sub acest drapel, Mântuitorul a biruit moartea pe Golgota. Ei, tot aşa şi sub drapelul românesc, mulţi dintre înaintaşii noştri au murit pentru credinţă şi pentru ţară. Atâţia eroi ai neamului românesc au fost înveşmântaţi în tricolor şi au murit cu tricolorul în mână pe câmpurile de luptă. Deci, ar trebui ca generaţia de astăzi să nu uite lucrurile acestea, pentru că drapelul românesc a fost dintotdeauna sfinţit. Drapelul oştirii române a fost sfinţit de preoţii care au mers alături de ostaşi pe front. Preoţii, prin harul lui Dumnezeu, l-au sfinţit cu apă sfinţită prin Harul Duhului Sfânt, iar ostaşii români l-au sfinţit şi ei, a doua oară, cu sângele lor. De aceea, nu este o simplă pânză care flutură în vânt, ci este un simbol, este o icoană a României”.
Mulțumindu-i cu recunoștință Înaltpreasfinției Sale pentru acest emoționant răspuns, să mai adăugăm că steagul e România, acest binecuvântat pământ stropit cu sângele înaintașilor, care au luptat pentru idealul sfânt al unității și demnității. Că steagul național a inspirat pe mulți făuritori de valori nepieritoare o dovedesc aucțiunile lor, de-a dreptul surprinzătoare. Bunăoară, v-ați întrebat de ce inegalabilul Ciprian Porumbescu a testamentat să i se pună pe mormânt drapelul național? De ce Nicolae Grigorescu, la Agapia, a pictat pe aripa Arhanghelului Gavriil culorile steagului românesc? Nu din emfază, nici împlinind o modă, ci din profunde simțăminte de dragoste pentru tot ce-i românesc.
Cine se mai gândește astăzi la idealul sfânt al unității pe care Hristos ni l-a cerut, stând în genunchi, căci știa Domnul cât de greu se va împlini? Nicolae Iorga, în timpul săvârşirii Tainei Cununiei, când preotul le punea cununiile, a strâns-o de mână pe mireasa lui, Ecaterina Bogdan, şoptindu-i: „De acum voi lupta toată viaţa pentru Unirea Transilvaniei cu România”. Și-a înfrățit slujba Cununiei cu idealul sfânt al unirii neamului din care a răsărit. Mi se pare cu totul emoționant! Cine ar mai face astăzi așa ceva?
Nutresc speranța că vom reînvăța să redevenim patrioți, să ne iubim credința, neamul, să arborăm stindardul românismului cu bucurie și nădejde, să ne jertfim, fiecare după puterile lui, pentru sângele din care am răsărit căci, așa după cum spunea Lucian Blaga, „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.

[cristiboss56]

O nouă generație de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București a depus ieri, 27 iunie, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor de licență și masterat. 290 de teologi au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Așa cum este tradiția, încheierea cursurilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București este un eveniment deosebit pentru studenții din anii terminali care au absolvit programele de studii de licență și master. Ieri, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul facultății, studenții și cadrele didactice au participat, de dimineață, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, înconjurat de un sobor de slujitori format din profesori de teologie de la Facultatea „Justinian Patriarhul”. La final, ierarhul împreună cu soborul slujitorilor au săvârșit slujba Te Deum-ului de mulțumire în cadrul căreia absolvenții au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română. Teologii s-au angajat în fața lui Dumnezeu să păstreze și să propovăduiască învățătura de credință ortodoxă așa cum le-a fost predată de profesorii lor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și să fie ascultători față de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Așa cum este tradiția, la finalul jurământului, absolvenții s-au închinat și au sărutat Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie. De asemenea, s-a săvârșit și polihroniul, un cântec liturgic festiv. În cuvântul de învățătură, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că o nouă generație de absolvenți de Teologie aduce bucurie și speranță pentru Biserică. „Prin această promoție, sperăm ca în ogorul Bisericii noastre să intre la slujirea la Altar, cât și la predarea religiei și în domeniul lucrărilor sociale ale Bisericii tineri absolvenți care au, deopotrivă, o calitate intelectuală înaltă, o pregătire teologică bună, dar și vocația de a sluji Biserica și pe semenii lor care așteaptă multe de la ei”, a spus Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre dificultățile misiunii Bisericii, care se desfășoară astăzi într-un mediu din ce în ce mai ostil. „Sfântul Pavel ne atrage atenția că vor veni vremuri în care oamenii nu vor mai suferi învățătura cea adevărată. Au existat timpuri potrivnice Evangheliei și Bisericii, dar în cele mai multe cazuri oamenii au manifestat o atitudine de ignoranță și indiferență. Iată că Sfântul Pavel profețește despre vremurile când oamenii nu vor rămâne doar neutri față de învățătura Mântuitorului, ci pentru faptul că nu o pot suferi vor lupta cu toate puterile împotriva ei. Există o luptă puternică împotriva învățăturii Bisericii și a unei viețuiri normale creștine pe care noi am moștenit-o de la părinții noștri”, a explicat Preasfinția Sa. În continuare, părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujire și i-a dăruit un buchet cu flori. „Cei 170 de absolvenți de la cele patru programe de licență și 120 de absolvenți de la master, care și-au finalizat studiile, au venit astăzi aici să mulțumească lui Dumnezeu și au plecat cu curaj și, după îndemnurile Preasfinției Voastre, vor fi prevăzători la toate ispitele acestei lumi și vor lua în serios acest jurământ pe care l-au făcut”, a spus părintele decan Ștefan Buchiu.
La eveniment a fost prezent și Romiță Iucu, prorector al Universității din București, care i-a îndemnat pe absolvenții de licență și master să urmeze în continuare programele de studii universitare pentru a dobândi o pregătire integrală.

[cristiboss56]

Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, personalitățile cele mai proeminente din grupul Apostolilor Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Luca își împarte cartea Faptele Apostolilor în funcție de activitatea celor doi Apostoli, vrând să arate că Biserica, drept realitate mântuitoare, este deschisă deopotrivă spre poporul evreu, dar și spre cei din neamurile păgâne.
Cartea Faptele Apostolilor începe cu Înălțarea Domnului și cu evenimentul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt. Imediat devine foarte vizibilă personalitatea Apostolului Petru. El rostește prima cuvântare programatică a Bisericii și face îndemnuri clare pentru cei care vor să devină membri ai comunității creștine. Figura sa patriarhală amintește de Moise. Este hotărât, povățuitor pentru ascultătorii săi și respectat de ceilalți Apostoli. El spune ce să facă cei care aud cuvântul Evangheliei: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 38). Despre Sfântul Apostol Petru ştim din paginile Sfintei Scripturi că era din Betsaida Galileii, un oraş modest din partea de nord a Ţării Sfinte. Numele tatălui său a fost Iona. Evangheliile sinoptice prezintă informația că era însurat și probabil avea și copii în momentul alegerii sale de către Domnul Hristos.
Una dintre primele minuni ale Domnului Hristos a fost vindecarea socrei lui Petru (cf. Matei 8, 14-17). Petru este prezentat împreună cu fratele său, Andrei, ca pescari experimentați din Galileea. Alături de ei erau și „fiii lui Zevedeu”, viitorii Apostoli Iacov și Ioan. Chemarea Mântuitorului către ei este învăluită în mister. Li se oferă promisiunea de a deveni „pescari de oameni” (Matei 4, 18-19). La Luca, Petru este înfățișat ca proprietarul corabiei în care Mântuitorul ședea și predica oamenilor strânși pe malul lacului Ghenizaret (Luca 5, 3). Iisus îi uimește cu această ocazie pe Petru, pe Iacob și Ioan, spunându-le unde să arunce mrejele pentru a prinde pește. Imediat după asta, ei Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos (Luca 5, 4-11). La Ioan, ni se spune că Petru Îl urmează pe Iisus Hristos după momentul în care Ioan Botezătorul spune despre Acesta: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29). Această mențiune pare să sugereze că Petru era și el un ucenic sau admirator al Botezătorului Ioan. Petru era, potrivit tradiției, cel mai în vârstă dintre cei chemaţi. Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).
Martirizat în timpul prigoanei împăratului Nero
În acelaşi timp, în sufletul lui Petru se îngemănau şi acele trăsături care l-au determinat pe Domnul Hristos să spună despre poporul evreu că este „tare în cerbice”, adică încăpățânat și îndărătnic. Imediat după ce mărturiseşte că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, el refuză, ca şi în alte situaţii, să accepte moartea Învăţătorului său, atrăgând o mustrare gravă din partea Acestuia: „Înapoia mea, satano, că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23). Petru a fost printre primii care a ajuns la mormântul gol al Domnului Hristos, iar mărturia despre Înviere făcută de el va constitui predica, kerigma celorlalţi Apostoli. Sfântul Apostol Pavel prezintă în Epistola către Corinteni o primă mărturisire a Bisericii: „Căci v-am dat întâi de toate ceea ce eu am primit, căci Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi; şi că S-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece” (I Cor. 15, 3-5). Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia - unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima dată creştini. Apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.
Apostolul din afara celor doisprezece
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a făcut parte din cei care au viețuit alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Numele său iudaic a fost Saul, iar cetatea sa originală a fost Tars. A primit o educație aleasă, rabinică, fiind ucenic al unui iudeu învățat, numit Gamaliel. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de către Domnul Iisus Hristos. El mărturiseşte însă despre sine că a fost ales Apostol încă din pântecele maicii sale. Pavel a scris 14 epistole comunităţilor creştine şi a făcut mai multe călătorii misionare în care a străbătut tot bazinul Mării Mediterane. A predicat Evanghelia mântuirii evreilor şi păgânilor. S-a ostenit aşa de mult pentru Biserică, ajunsese aşa de sus, încât spunea galatenilor: „Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20). Pavel a fost un om învăţat, dar el mărturisea că nu s-a folosit de înţelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a arătat lumii întregi lucrarea Duhului Sfânt. A vorbit despre omul duhovnicesc care primeşte nu după înţelepciunea omenească cele ale lui Dumnezeu, ci de la Duhul Sfânt. Pavel a fost un misionar desăvârşit. El spunea că s-a făcut toate pentru toţi („tuturor toate”, I Cor. 10, 22), ca toţi să creadă şi să se mântuiască. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Pavel căuta ruşinea şi ocara pentru predicarea Evangheliei mai mult decât căutăm noi cinstea; căuta moartea mai mult decât căutăm noi viaţa; căuta sărăcia mai mult *decât căutăm noi bogăţia, căuta ostenelile mai mult decât caută alţii tihna, însă nu doar mai mult, ci cu mult mai mult, căuta durerile mai mult decât caută alţii bucuriile, căuta să se roage pentru duşmani mai mult decât caută alţii să-i blesteme. Pavel a stricat rânduiala lucrurilor; dar, mai bine spus, nu a stricat-o, căci Pavel a păzit-o aşa cum Dumnezeu a legiuit-o. Tot ce dorea şi urmărea Pavel era potrivit firii, tot ce dorim şi urmărim noi este împotriva firii. De un singur lucru se temea, de un singur lucru fugea: de a supăra pe Dumnezeu, de nimic altceva; după cum nici nu dorea altceva decât a plăcea lui Dumnezeu”. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Creta şi în insula Malta. Conform tradiţiei, Sfântul Pavel a murit în aceeaşi zi cu Apostolul Petru, în timpul persecuţiei lui Nero împotriva creştinilor.
Icoana îmbrăţişării
O icoană specială a celor doi Apostoli Petru şi Pavel îi înfăţişează în chipul unei îmbrăţişări. Petru este pictat bătrân şi cu barbă rotundă, iar Pavel - pleşuv cu barbă cenuşie, conform erminiei iconografilor bizantini. Această prezentare este poate şi mai enigmatică, întrucât ştim că între cei doi Apostoli intervenise o dispută privind propovăduirea Evangheliei. Petru cerea pentru păgâni respectarea prescripţiilor iudaice, în timp ce Pavel declara inutilitatea Legii pentru păgânii botezaţi şi pentru orice creştin chemat la o viaţă nouă a libertăţii şi a duhului. Această dispută a fost rezolvată la Sinodul apostolesc de la Ierusalim, când Apostolii au hotărât ca din Legea veche creştinii să păstreze poruncile care îi feresc de desfrâu, de cărnurile jertfite idolilor, de animale sugrumate şi de sânge.

[cristiboss56]

În dimineața zilei de 28 iunie 2017, ierodiaconul Ciprian Marin de la Mănăstirea Antim din București a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim în anul 1992, când a primit numele Ciprian, iar în anul 1997 a primit hirotonia întru ierodiacon.

Părintele Ciprian Marin s-a remarcat în obștea Mănăstirii Antim în special prin grija față de treburile administrativ-gospo*dărești, pe care le rezolva cu o deosebită acrivie și atenție. Paraclisier ani de-a rândul, părintele Ciprian s-a îngrijit de buna rânduială de la biserică, de buna stare a obiectelor și veșmintelor liturgice, precum și de pregătirea marilor sărbători și hramuri, zile în care la Mănăstirea Antim veneau mulțime de închinători, mai ales în căutarea cunoscuților duhovnici de aici.

Priceput în treburile Martei, dar totodată nepărăsind pe cele ale Mariei, părintele Ciprian a îndeplinit ascultările de chelar, ajutor de econom și responsabil cu corespondența. În același timp, avea grijă să pomenească zilnic sute de pomelnice ale credin*cioșilor, atât la slujbele din biserică, cât și în liniștea chiliei, unde, în mireasma tămâii și la lumina candelei, își îndeplinea cu evlavie canonul monahal, la care adăuga, după tradiția de la Antim, rostirea cât mai deasă a Rugăciunii lui Iisus. A fost, mai bine de 10 ani, ucenic de chilie al părintelui Sofian Boghiu, care l-a impresionat și l-a marcat profund prin blândețea și așezarea sa duhovnicească.

Printre clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor, ierodiaconul Ciprian era cunoscut, pentru că a fost chemat, până nu de mult, la fiecare sfințire de biserică, pentru a se ocupa de prepararea și distribuirea târnoselii.

Cu toate că părintele era măcinat de o gravă afecțiune la plămâni, el a fost deosebit de activ până în ultimele luni de viață, când, împăcat cu sine și cu pă*rinții din mănăstire, a plecat la Domnul, adăugându-se în ceata minunaților bătrâni ai Antimului și lăsând în urma sa o pildă de jertfelnicie și de râvnă pentru casa Domnului, precum și un chip de monah statornic și riguros, harnic și evlavios. Slujba Înmormântării are loc în biserica Mănăstirii Antim, astăzi, vineri, 30 iunie 2017, începând cu ora 9:30, iar înhumarea va fi tot azi, la Mănăstirea Viforâta. Veșnica lui pomenire!

[cristiboss56]

Părintele Constantin Pârvu (1928-2017), fost vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod şi fost paroh al Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a fost înmormântat ieri, 29 iunie 2017, în ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul slujbei Înmormântării, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a citit mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mesaj intitulat: „Un slujitor statornic şi harnic - preotul Constantin Pârvu (1928-2017)”. În semn de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate administrativă, pastorală, misionară, publicistică şi duhovnicească, părintelui Constantin Pârvu i-a fost acordată post-mortem, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală pentru clerici. Părintele Ionuţ Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a citit gramata patriarhală de acordare a acestei distincţii bisericeşti. La eveniment a fost prezent şi domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care a subliniat faptul că părintele Constantin Pârvu impresiona prin tinereţea spiritului său, dar şi prin multitudinea activităţilor cotidiene, „prin profunzimea înţelegerii problemelor bisericeşti şi sociale.
Era o adevărată enciclopedie vie a vieţii bisericeşti: cunoştea în profunzime istoria ei, viaţa ei de zi cu zi, oamenii care o slujeau şi înţelegea totodată întreaga responsabilitate care revenea Bisericii Ortodoxe Române în vremurile grele ale comunismului, dar şi în complicata perioadă a tranziţiei la democraţie (...). Cred că nu este doar o întâmplare că îl conducem pe ultimul drum pământesc pe părintele Constantin Pârvu chiar în ziua praznicului Apostolilor Petru şi Pavel. Şi aceasta o spun nu doar pentru că este vorba de un preot, deci un urmaş al Apostolilor, trecut la Domnul, ci şi pentru că am încredinţarea că munca lui de aproape 50 de ani în Administraţia Patriarhală a fost o adevărată şi neîncetată muncă apostolică”, a spus dl ministru Victor Opaschi. Pr. paroh Augustin Rusu a precizat că părintele Constantin a fost ca un adevărat părinte şi pedagog pentru slujitorii Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu. „Unii am învăţat de la părintele administraţie, alţii am învăţat să slujim sau să cântăm. Fiecare îi suntem datori cu ceva părintelui Constantin, pentru că el a avut răbdare cu noi”, a spus pr. paroh Augustin Rusu. Deoarece a fost distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002), acordat de Preşedintele României, părintele Constantin Pârvu a fost înmormântat cu onoruri militare, ceremonie oficiată de Regimentul de Gardă Bucureşti.
Liturghie arhierească înainte de înmormântare
Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre misiunea de propovăduire a cuvântului Evangheliei a celor doi Corifei ai Apostolilor, Sfinţii Petru şi Pavel. „Sfântul Apostol Petru a fost un fel de lider al Apostolilor. El a vorbit în faţa fraţilor săi Apostoli, în faţa autorităţilor şi a mai-marilor cetăţii. Într-o zi de 29 iunie, a fost condamnat la moarte, în Roma, şi din smerenie, purtând totdeauna în conştiinţa sa faptul întreitei lepădări, a cerut să fie răstignit cu capul în jos, socotindu-se nevrednic de a muri pe cruce, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, într-o familie evreiască bogată, tatăl său fiind cetăţean roman. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ierusalim, unde a învăţat cu cel mai vestit rabin al vremii sale, Gamaliel. De la el a învăţat o teologie mozaică profundă, dar şi o fidelitate ieşită din comun, până la violenţă. De aceea, el a fost un aprig prigonitor al Apostolilor şi al creştinilor. Pe când mergea în Siria, în Damasc, pentru a-i aresta pe iudeii care au crezut Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, a avut loc convertirea lui minunată, când a auzit glasul Domnului Iisus Hristos pe care el Îl prigonea. După o pregătire de trei ani sub îndrumarea preotului Anania care l-a botezat, Sfântul Pavel a lucrat la propovăduirea Evangheliei toată viaţa sa. A fost condamnat la moarte pentru că a mărturisit cu preţul vieţii pe Hristos şi i s-a tăiat capul tot în ziua de 29 iunie”, a spus Preasfinţia Sa.