Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sfantul Arsenie Boca ,, De ce Dumnezeu ingaduie ispitele,,

Vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte.

Deşi înzestraţi cu darurile Botezului, totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Momeala nefiind păcat, e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre.

Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu ne de orice silă, n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. Aceasta pentru ca unele din ele, fiind urâte de noi, îndată să fie şterse; altele, fiind iubite, în măsura în care sunt iubite să şi rămână; şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului, ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului, sau gândurile din pricina plăcerii”. Aici stă pricina pentru care noi, deşi botezaţi, totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez, al pocăinţei, întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili.

Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.

Câtă vreme mergem în voia valurilor, în voia firii povârnite spre păcat, n-avem nici o luptă, nu ne trezim din cursele vrăjmaşului
(2 Timiotei 2, 26); stăm de bună credinţă că mergem bine, ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim, puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii, că nu le lasă Dumnezeu, ci cu vicleşuguri şi curse, cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de altă parte, se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8, 44), oameni amăgiţi de ei, care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului, găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2, 1).

[cristiboss56]

Rugăciunea de un singur gând se spune în orice loc, timp sau împrejurare şi în toate formele vieţii noastre comunitare sau particulare. Această rugăciune nu este interzisă oamenilor care trăiesc în lume (mirenilor), aşa cum susţin unii, chiar dacă este lucrată mai cu seamă de monahi.
Orice om poate, oriunde şi oricum se află, să invoce şi să rostească neîncetat numele lui
Hristos . Aş vrea să provoc dragostea voastră!
Încercaţi şi foarte repede veţi gusta roadele acestei lucrări.
( Gheronda Iosif Vatopedinul)

[cristiboss56]

Izvorul cu două ape este omul. Cu o apă învie, cu cealaltă omoară. Cu una curăţeşte, cu cealaltă murdăreşte. Amândouă apele curg din aceeaşi gură, adică omul poate cu gura să laude virtutea, dar poate şi să o defaime; poate să laude pe Dumnezeu, poate să-L şi hulească; poate să ridice pe cel căzut, poate să-l şi doboare pe cel ce s-a îndreptat; poate să îmbărbăteze, poate să şi slăbească; poate să călăuzească pe calea dreaptă, poate să şi ducă la rătăcire. În cartea înţeleptului fiu al lui Sirah stă scris: „De vei sufla în scânteie se va aprinde şi de vei scuipa peste ea se va stinge: amândouă ies din gura ta” (Sirah 28, 14). Maria, sora lui Moise, a cântat cu gura laudă lui Dumnezeu când a izbăvit pe poporul Său şi a înecat pe prigonitorul Faraon, zicând:
„Cântaţi Domnului, căci cu slavă S-a proslăvit!”
Aceeaşi Maria a cârtit mai apoi împotriva fratelui său Moise, drept care a şi fost pedepsită de Dumnezeu şi a devenit leproasă. Vedeţi cum din aceeaşi gură ies atât binele, cât şi răul?
Ca atare, creştine, fii consecvent în bine . Şi când îl vezi pe drept, nu stinge prin scuipare dreptatea lui, ci aţâţă scânteia dumnezeiească din el, ca să fie cât mai luminoasă. Şi când îl vezi pe păcătos că se pocăieşte pentru păcatele lui, nu-i pomeni păcatele pentru care se pocăieşte, şi ceea ce leapădă de la sine – zdrenţele păcatelor – nu arunca din nou pe el. Fiindcă păcatul lui va cădea asupra ta şi vei fi judecat ca şi când l-ai fi făcut tu, nu el. Nu-l murdări pe cel ce a început să se spele, ci ajută-l să se curăţească. Nu îl speria pe cel ce a apucat calea virtuţii, ci îmbărbătează-l. Fiindcă potrivit celor ce ies din gura ta în această lume vei fi judecat la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu.
( Episcop Nicolae Velimirovici )

[cristiboss56]

Nu. O chestiune de voinţă este să intri în bucuria care este a lui Dumnezeu. Bucuria o dobândim intrând prin uşile care duc la ea. Este chestiune de voinţă să facem poruncile lui Dumnezeu. Şi nu de voinţă, ci de încordare a voinţei, pentru că noi înţelegem prin voinţă puterea firii care zice:
vreau! Dar aceasta este voinţa care spune: aşa să faci! Şi pe urmă spune: deşi am vrut, n-am putut!
De ce? Pe lângă voinţă mai este o putere în noi care, în limbaj mai nou, se numeşte motivaţie . Noi o numim credinţă tare, hotărâre în credinţă . Voinţa sigură nu poate să facă nimic, trupul meu are o făgăduinţă că, dacă faci asta, o să se întâmple asta, el va folosi voinţa ca să facă ceva pentru a dobândi cele făgăduite.
Dacă sufletului meu i s-a făcut o făgăduinţă şi el doreşte asta, toate puterile lui vor fi „motivate” să urmeze voinţa. Astfel nu vedeţi cum câte unii pornesc, aşa, tare, către credinţă, şi pe urmă dispar total. De ce? Pentru că a fost doar un act de voinţă. Voinţa nu e calul, ci frâul. N-am văzut vreun om care să ajungă undeva călare folosind numai frâul!
(Monahia Siluana Vlad)

[cristiboss56]

Părinte, vorbiţi-ne despre cum îşi poate recăpăta credinţa cineva care şi-a pierdut-o.
Prin rugăciune, prin rugăciune şi răbdare . Este în
Pateric o întâmplare. Un ucenic vine la Părintele său şi-i spune: „Avva, urăsc lumea. Simt cum în sufletul meu creşte ura împotriva lumii”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în lume şi trăieşte un an de zile acolo!”. S-a dus în lume, s-a întors şi i-a spus: „Urăsc lumea mai mult, pentru că am văzut în ce desfrâu şi păcate trăieşte”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în peşteră şi trăieşte un an de zile acolo!”. S-a dus în peşteră, a stat un an de zile şi întorcându-se, i-a spus Avvei: „Şi mai mult urăsc lumea, pentru că stând în peşteră, toate lucrurile mi s-au limpezit şi cugetând la ce se întâmplă în lume, am început să cred că lumea trebuie cu adevărat dispreţuită şi urâtă”. Şi l-a întrebat Avva: „Dar tu de când eşti în mănăstire?”. „De şapte ani”, a răspuns tânărul. Şi Avva a zis: „Uite la el, eu sunt de 30 de ani monah, iar el vrea să ajungă desăvârşirea în şapte ani!”.
Aşadar, nu vă temeţi de faptul că simţiţi că vă pierdeţi credinţa , pentru că acesta e asaltul diavolului. O rugăciune, chiar şi cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să ştiţi că şi sufletul se implică. Aşa cum, să zicem, într-un dans, ritmul şi muzica te fac să intri într-o anumită trepidaţie, tot aşa poziţia trupului şi rugăciunea buzelor trezesc treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat şi ploaia binefăcătoare a
lacrimilor şi o să fiţi fericiţi.
( Părintele Cheorghe Calciu , Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 46)

[cristiboss56]

Toate sfaturile cuviosului Iosif sunt pătrunse de duhul învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi al stareţilor. Prin ele întotdeauna s-a străduit cu dragoste să explice că fiecare om trebuie să aibă răbdare în toate, în fiecare loc, până la sfârşit.
Dacă te-ai apucat de un lucru, ţine-te de el şi îndură toate, numai să nu părăseşti locul şi întotdeauna să te mustri – şi te vei mântui.
Necazurile sunt drumul nostru; vom merge pe el până când vom ajunge în patria veşniciei pregătită nouă, însă nenorocirea e că ne îngrijim puţin de veşnicie şi nu răbdăm nici cel mai mic cuvânt de dojană.
Noi înşişi ne mărim necazurile atunci când începem să cârtim. Cine a biruit patimile şi a dobândit raţiunea duhovnicească, acela şi fără cultură exterioară are acces la inima fiecăruia. Pravila impusă întotdeauna e grea, iar săvârşirea ei cu smerenie este şi mai grea. ( Sfântul Cuvios Iosif de la Optina )
( Patericul de la Optina , traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 347)

[cristiboss56]

Mare luptă ne este nouă, cea asupra duhului curviei şi foarte cumplită şi îndoită luptă avem: în suflet şi în trup. Pentru aceasta se cade să ne nevoim totdeauna tare, cu deşteptare şi cu trezvie a ne păzi inima de acest gând. Iar mai vârtos în sfintele adunări, când voim să ne împărtăşim sfinţirii, că atunci se nevoieşte vrăjmaşul în tot chipul a spurca ştiinţa noastră.
Şi când ne supără aceste gânduri, atunci se cade a avea frica lui Dumnezeu, şi a-şi aduce aminte că nimic nu se poate ascunde de la Dumnezeu, până şi gândirea cea subţire a inimii şi tuturor acestora le este Judecător şi Cercetător Domnul.
Şi să ne aducem aminte şi de făgăduinţa noastră, pe care am mărturisit-o înaintea îngerilor şi a oamenilor, de a petrece întru întreaga înţelepciune şi curăţie. Iar întreaga înţelepciune şi curăţie este nu numai viaţa cea dinafară, ci
omul cel ascuns al inimii să petreacă curat de gândurile cele spurcate. Aceasta este înaintea lui Dumnezeu de mult preţ şi iubit.
( Sfântul Nil Sorski )