Predica de azi

[cristiboss56]

"Cei ce sunteți între apostoli, mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumiii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă"

Predică la Preznicul Sfintilor Apostoli Petru și Pavel – Mănăstirea Vlădiceni 2017
https://www.youtube.com/watch?v=1kfP...ature=youtu.be

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost centrata pe pericopa evanghelica, anume aceea a Schimbarii la Fata. Parintele a inceput prin a arata la ce anume a servit Schimbarea la Fata. Acest eveniment minunat s-a petrecut dupa ce Isus, care vindecase deja numerosi bolnavi, le spune ucenicilor sai ca urmeaza sa sufere. Ca mai marii epocii, preotii, doctorii legii il vor uri, il vor chinui si il vor da mortii. Apostolii aud, dar nu inteleg. Isi pun intrebari, le este teama, au dubii. Sa fie acest om Dumnezeu ? In acest context are loc Metamorfoza lui Isus: el le aduce dovada eclatanta a dumnezeirii Sale si, odata cu ea, o mare consolare.
Si la acest lucru ne serveste si noua. Cand vreun evreu, vreun martor al lui Iehova sau vreun musulman ne vor mai intreba ce dovezi biblice avem in sprijinul propozitiei fundamentale a crestinismului: "Isus este Dumnezeu", sa luam Biblia si sa o deschidem la episodul Schimbarii la Fata.

Numai ca exista ceva ce Apostolii continua sa nu inteleaga. Este eroarea lui Petru, care crede ca aceasta consolare adusa de Domnul este permanenta. El, constatand ca "bine ne este noua aici" si cerand Domnului sa puna trei corturi, confunda calatoria cu destinatia ei. El crede ca este posibil ca, in desertul vietii acesteia, sa avem consolari permanente. Nu, nu este posibil, iar Sf Ioan Gura de Aur dezvolta aceasta (intr-o lucrare din care parintele a citat pe larg, dar nu i-a mentionat titlul). Ca si Apostolilor, Dumnezeu ne aduce si noua, aflati in pelerinaj pe acest pamant, multe consolari spirituale, dar Schimbarea la Fata fara sfarsit nu este posibila decat la capatul pelerinajului, in adevarata noastra patrie.

[Mihnea Dragomir]

Uneori citirea Cartii ne aduce intrebari. Citim lucruri care aproape ne contrariaza. Nu putem rapsunde la momentul lecturii, ci le pastram undeva, prin hatisurile mintii, fara sa ne ingrijoram, constienti ca odata, poate in viata aceasta ori poate dupa ea, vom afla raspunsul.

Cand aveam catre 20 de ani (dar asta era...in secolul trecut) si m-am apropiat, pentru prima data mai cu atentiune si sistema, de Carte, m-am mirat ca Domnul nostru se adreseaza Panaghiei cu apelativul "femeie!". Ma gandeam ca daca un tanar din vremea aceea, ba chiar si din zilele noastre ar rosti o asemenea forma de adresare mamei sale, ar risca sa se trezeasca chiar si cu o palma. Si pe merit! Cum se face, atunci, ca Domnul nostru, cel "bland si smerit cu inima" vorbeste astfel cu preacurata Sa mama ? Stiam ca trebuie sa fie un schepsis, fiindca in Biblie nimic nu e intamplator, dar explicatia imi scapa.

Ei bine, am gasit-o in cadrul predicii de azi, 15 August, de ziua Adormirii Maicii Domnului. Parintele a inceput prin a ne arata ca Domnul nostru se adreseaza Maicii Sale cu "femeie!" de doua ori: la inceputul si la sfarsitul misiunii Sale publice pe pamant. El face aceasta ca sa ne arate ca Maria este noua Eva. Ceea ce Apostolul dezvolta explicit (si, dupa el, o intreaga teologie patristica), Domnul nostru arata numindu-si mama "Eva", adica "femeie".

Prima data face acest lucru cu ocazia nuntii din Cana Galileii. Atunci, nemaifiind vin la masa, Maica Domnului intervine pe langa El. "Femeie! Ceasul Meu nu a sosit inca!" raspunde El. Si totusi asculta si savarseste primul miracol. Nu inainte ca Eva sa-i indemne pe cei aflati la ospat: "Faceti tot ce va va cere!". Eva nu ascultase de Dumnezeu. Dar, iata, Dumnezeu asculta de Eva. La inceput, Dumnezeu avea alt plan cu primii nostri parinti. Ei ar fi urmat ca, dupa o perioada, sa se mute cu tot cu trup din gradina Edenului in Paradisul ceresc. Dar, in urma neascultarii Evei, Dumnezeu isi schimba planurile si urmeaza izgonirea si pierderea belsugului. Acum, la nunta din Cana, Dumnezeu asculta de Eva si isi schimba planurile din nou. Eva il indemnase pe Adam ("om, barbat") sa faca ceea ce Dumnezeu spusese sa nu faca. Dar acum, Eva ii indeamna pe oameni "Faceti tot ce va va spune" si, abia in urma acestui indemn, Isus incepe misiunea Sa publica, mai devreme decat avusese in vedere.

A doua oara, Domnul o numeste pe Preasfanta "femeie!" cand se afla pe Cruce. Cand toate cate trebuia sa le implineasca le implinise si bause pana la fund "paharul acesta". El ii spune Mariei "femeie! acesta este fiul tau"! Se referea la Ioan. La "ucenicul iubit". Prin el, se refera si la noi. Fiindca adauga, adresandu-se de asta data lui Ioan "aceasta este mama ta!". Sfanta Fecioara este maica noastra, a tuturor care vrem sa fim fiii ei, ai noii Eve.

Regina a Apostolilor si maica a crestinilor, roaga-te pentru noi!

[Mihnea Dragomir]

Din predica de azi am retinut un alt aspect de la nunta din Cana Galileii. Acolo vedem ca Sfanta Fecioara intervine pe langa Fiul ei. Dar, in esenta, raspunsul Lui este "Nu". Explica si de ce: "ceasul Meu nu a sosit inca", adica aceasta rugaciune nu concorda cu planul Meu. Momentul in care "Nu"-ul lui Dumnezeu devine "Da" este momentul ulterior celui in care Panaghia intervine iar, adresandu-se, de asta data, nuntasilor prin cuvintele "Faceti tot ce va va spune". Atunci, pe loc, Dumnezeu isi schimba intreg planul misiunii Sale publice, indeplinind ceea ce Mama Sa il rugase si dand imprudentilor de la nunta ceea ce aveau nevoie: vinul cel bun.

Invatatura pe care trebuie sa o tragem de aici: se poate intampla ca Dumnezeu sa raspunda negativ rugaciunilor noastre. Anume, cand ceea ce Il rugam nu concorda cu planul Lui. Cand se intampla chestia asta, reactia noastra trebuie sa fie cea la care ne indeamna Preacurata. Sa ne punem intrebarea: oare am facut tot ce ne-a spus ? Si, daca nu, macar de atunci incolo sa facem tot ceea ce Cristos ne spune. Asa, El isi va modifica planul Lui si ne va da ceea ce avem nevoie. Vinul cel bun. Despre care, cu alta ocazie, am inteles ca este Sangele Lui. Viata Sa, data pentru ca sa participam onorabil la Nunta.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

[gpalama]

Mai este un lucru care scapa neobservat in minunea din cana galileei.

Faptul ca Maica Domnului il roaga cu multa simplitate si convingere pe Fiul ei, ca si cum ar fi un lucru obisnuit pentru El sa faca astfel de minuni, si ca si cum ea stia de puterea Lui si o vazuse de multe ori in actiune.

Iar raspunsul Lui este unul firesc, unul care a mai fost dat de atatea ori inainte, de tipul: "nu, de data asta nu voi face minunea pe care ma rogi sa o fac, pentru ca nu este timpul sa arat tuturor puterea Mea".

Nascatoarea de Dumnezeu a asistat intreaga ei viata la sirul nenumarat de binefaceri si minuni facute inca din copilarie de Hristos.

Chiar daca lucrarea Lui se arata cu putere la maturitatea, cu siguranta ca El a facut mult bine si in copilaria Sa, ascunsa noua, dar neascunsa Maicii Sale.

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost centrata lectura evanghelica din Matei 22:15-22 "Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu".

Vedem ca cei care se straduiesc sa il atraga pe Domnul in capcana (lucrul se petrece in Martea Mare, cu trei zile inainte de a-L condamna si se cautau de zor motive) provin din doua partide diferite. Chiar diametral diferite. Unii sunt farisei, iar ceilalti erau irodieni. Fariseii militau (sau lasau sa se creada ca militeaza) pentru scuturarea de jugul roman. Irodienii, dimpotriva, considerau ca se poate ajunge la un modus vivendi cu puterea de ocupatie. Oarecum ca suveranistii versus mondialistii de azi.

Cele doua partide atat de salbatic opuse regasesc unitatea in Matei 22:15-16. In jurul a ce gasesc ele unitatea ? In ura lor fata de Dumnezeu, in pornirea lor de a face rau.

Ce intelegem noi din raspunsul lui Isus ? Ce spune, in esenta, Domnul ? Prin acest celebru raspuns, El ne transmite doua lucruri:
1. Puterea temporala (Cezarul) este diferita de puterea spirituala (Dumnezeu)
si
2. Crestinul este chemat sa isi faca datoria fata de amandoua.

Potrivit Sfintei Invataturi exista doua societati perfecte: Statul si Biserica. Prin aceasta nu trebuie inteles "ireprosabile", ci "care au primit tot ce este necesar (toate perfectiunile) pentru a-si atinge scopul lor".
Iar scopul acestor doua societati perfecte este diferit: binele temporal in cazul Statului. Binele spiritual in cazul Bisericii. Intre acestea doua trebuie sa nu existe nici confuzie, nici separare, ci distinctie.
In vremea misiunii publice pe Pamant a Domnului Isus Cristos, eroarea fata de acest principiu era in sensul confuziei. Pe acel dinar roman care i-a fost intins Domnului era gravat chipul imparatului, sub care statea scris "Tiberius. Pontifex Maximus". Dar imparatul nu era perceput (si nu se considera el insusi) doar ca mare preot, detinator asadar al puterii spirituale, ci ca dumnezeu, sursa insasi a acestei puteri. Statuile Cezarului umpleau templele si oamenii ardeau un graunte de tamaie in fata acestor statui, gest eminamente de cult, gest care poate fi facut numai fata de Dumnezeu. Numerosi au fost martirii care si-au castigat cununa luptand contra acestei grave erori.
In zilele nostre, precumpaneste eroarea in celalalt sens: in a considera ca puterea temporala si puterea spirituala sunt separate. Ca asa e normal sa fie si ca asemenea eroare ar fi chiar un ideal de urmat. "Nici confuzie, nici separare, ci distinctie" spune sfanta doctrina crestina. Ce anume sa insemne asta ? Asta inseamna ca Statul si Biserica trebuie sa se sincronizeze. Aceasta sincronizare trebuie sa functioneze mai ales acolo unde exista domenii mixte. Asa cum ar fi domeniul casatoriei. Casatoria este, pe de o parte, un sacrament, adica ceva esential binelui urmarit de puterea spirituala, care este salvarea sufletelor. Pe de alta parte, casatoria este baza unei noi familii, in care statul vede, pe drept cuvant, celula de baza a societatii sale. Or, in tot mai multe parti s-a ajuns la aberatia de a se incheia ceea ce statul numeste "casatorii homosexuale". Desigur, acestea nu sunt casatorii adevarate si nu au cum sa fie nici practicate, nici recunoscute de Biserica. Dar crestinii trebuie nu doar sa nu le practice si sa nu le recunoasca, ci sa nu inceteze sa protesteze contra unei asemenea erori. "Ce mi-e mie daca doi homosexuali atei merg la primar pentru o ceremonie laica si ce mi-e mie daca unei asemnea ceremonii ii zic "casatorie" ? Imi este, fiindca asta e o eroare in raport cu doctrina sociala a Bisericii. Este semnarea faptului ca Statul nu mai are nicio legatura cu Biserica. Nu asta a dorit Domnul nostru.

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a avut ca subiect Ultimele Realitati: moartea, judecata, iadul si raiul.

Traim intr-o vreme de scadere a credintei si nu este de mirare ca oamenii refuza sa mediteze la ultimele realitati. Insusi cuvantul "moarte" este evitat. E inlocuit mai des prin "deces" sau prin perifraze. Exista, aici, o cauza subtila: meditatia la singura certitudine pe care toti oamenii sunt obligati de evidenta sa o aiba, aceea ca la sfarsitul vietii vor muri, are un mare potential de convertire si nu putini sfinti au devenit astfel in urma meditarii la moarte, in fata mortii, a lor sau a celor apropiati lor.

Asa a fost Sf Francisc Borgia, bunaoara. Era vicerege in Spania in timpul lui Catrol Quintul. Traieste socul de a-si pierde frumoasa si virtuoasa lui stapana, imparateasa Isabela, moarta la numai 36 de ani, in floarea varstei ei. Mai mult, este nevoit de procedura sa accepte recunoasterea cadavrului, aflat deja in decompozitie, fiindca sicriul urma sa faca un drum lung. Trista vedere a avut urmari: acest grande de Spania, descendent al uneia din cele mai nobile familii europene, decide sa renunte la tot ce e superfluu. Accepta sa intre novice la iezuiti. Iezuitii il trimit la studii teologice, intr-o universitate pe care o fondase chiar el. Va primi preotia si va ajunge al treilea superior general al Societatii lui Isus.

Acelasi lucru se poate spune si despre Judecata. Meditatia la acel moment are si ea un potential de convertire. Precum in cazul lui Boris, primul rege crestin al Bulgariei. El se botezase, dar oscila daca sa faca din crestinism religia poporului sau, dupa cum intelegem dintr-un bogat schimb de scrisori in care ii pune peste 100 de intrebari Papei. Dupa numeroase framantari, se intalneste cu Sf Metodiu, care fusese trimis in misiune de Sf Parinte. Poate ca la acea intalnire, regele si sfantul au vorbit despre chestiunile de dupa moarte. Cert este ca regele comanda unui pictor, pe atunci celebru, sa realizeze o pictura de mari dimensiuni care sa infatiseze Judacata. Regele Boris va petrece ore intregi in fata acelei picturi care l-a tulburat suficient de mult incat, renuntand la domnie dupa ce o obtinuse si o recastigase prin lupta, sa se calugareasca si sa isi petreaca ultima parte a vietii printre frati.

Dar, cand spunem "Judecata", ce spunem, de fapt ? Spunem judecata individuala ori particulara, prin care vom trece dupa moartea nostra SI judecata universala, care va avea loc atunci cand istoria va ajunge la termenul ei de expirare. Mai degraba decat sa vedem in acestea doua judecati diferite, ar fi bine sa le socotim ca doua etape ale aceleiasi unice judecati. Dealtfel, pentru cei care vor avea enorma surpriza ca sfarsitul lumii sa-i surprinda in trup, aceste doua etape se vor suprapune.

Dar cineva ar putea intreba: daca judecata lui Dumnezeu este deja fara eroare, din ce motiv ar fi nevoie de o a doua etapa, careia ii spunem Judecata de Apoi sau Universala ? Ei bine, Catehismul Tridentin da mai multe motive, dintre care sunt principale urmatoarele trei:

1) La judecata particulara va fi judecata viata noastra, precum si roadele ei pana la incheierea ei, care este momentul mortii. Dar lucrarea noastra continua sa aduca roade si dupa moartea noastra, uneori mult timp. Roade bune sau roade rele. Lucrarea titanica a unui om precum Sf Toma din Aquino continua sa ne inspire si pe noi, care traim aproape opt secole mai tarziu. Dimpotriva, lucrarea unui dusman al Bisericii precum Luther, continua sa otraveasca mii si mii de suflete, mult timp dupa ce Luther a murit si a fost judecat. La acel eveniment de mare solemnitate, fiecare va vedea roadele in istorie ale vietii si lucrarii lui in timpul vietii si toti le vor vedea pe ale tuturor.

2) Faima unui om in timpul vietii, ba chiar si dupa moarte, nu este intotdeauna justa. Un om care a dus o viata sfanta poate fi ignorat, ori chiar blamat in timpul vietii si chiar dupa moarte. Poate din malversatiunile si zvonurile fabricate de rai, care cu greu tolereaza ca cineva sa duca o viata sfanta si sa aduca rod bun, poate si din prea marea modestie a celor care, ducand o viata placuta domnului, pleaca in anonimat ori chiar in barfele ori huiduielile generale. Si invers, vedem destui nevrednici care ajung adevarate modele si carora lumea nu inceteaza sa le aduca laude. Aceste lucruri nu pot ramanea asa si nu vor ramanea asa. Fiind vorba de faima, intunecata pe nedrept ori dobandita pe nedrept, restaurarea ei va fi in mod necesar publica: in fata tuturor care au trait in vremea aceea precum si a celor care vor fi urmat.

3) Judecata individuala va fi adresata sufletului. Imediat dupa moartea noastra il vom vedea pe Judecator, dar aceasta vedere va fi cu ochi spirituali. Dar, cand spunem «natura umana», ori, mai simplu, «noi», spunem suflet (spirit) SI trup. Dimpotriva, la Judecata Universala Il vom vedea pe Cristos, in toata maiestatea Sa, sezand pe scaunul de judecata si asistat de sfinti chiar cu ochii nostri, aceia pe care ii avem acum. Imediat inainte de aceasta Judecata ne vom recupera trupurile. Toti, in afara, cum spuneam, de cei care vor trai marea surpriza, fiindca Ziua Aceea va veni ca un fur. Toti, dar cata deosebire! Dreptii vor recupera trupurile lor cu mare bucurie. Acestea nu numai ca vor fi restaurate potrivit varstei lor celei mai frumoase si rodnice, dar vor avea proprietatile noi ale trupurilor glorioase. Il vor vedea pe Judecatorul Cristos chiar cu ochii lor, dar fara sa fie nevoie sa poarte ochelari. Dimpotriva, reprobatii isi vor recupera si ei trupurile lor, dar acestea vor inspira groaza. Si ei vor trai in trup tot o eternitate, dar aceasta regasire de care vor avea scarba, si totusi careia nu i se vor putea opune, va fi spre mai marea lor suferinta si ispasire.