Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală şi-a sărbătorit ieri, 20 iulie 2017, cel de-al doilea hram, pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în acest sfânt locaş de rugăciune de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de slujitori. Sfânta Liturghie a fost precedată de o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de înfrumuseţare şi reînnoire, ce s-au realizat la acest paraclis.
Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat în cuvântul de învăţătură faptul că Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul nu este un profet important pentru că a scris mult, ci pentru faptele sale minunate. „Multe din faptele sale erau prefigurări ale venirii lui Hristos. Acest mare proroc se bucură de cinstire nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în islam. Sfântul Proroc Ilie a trăit în secolul al 9-lea î.Hr., în timpul regelui Ahab din Samaria. Era fiul preotului Sovah din Tesba sau Tesva, de aceea se numeşte şi Tesviteanul. Încă din pruncie acest om a fost chemat de Dumnezeu, de aceea, putem spune că dacă rezumăm viaţa şi faptele lui, avem patru mari calităţi pe care trebuie să le scoatem în evidenţă: om al rugăciunii şi al înfrânării ,
apărător al credinţei adevărate împotriva rătăcirilor idoleşti, ajutător milostiv al săracilor şi
pedepsitor al celor care săvârşesc nedreptăţi ”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a precizat că Sfântul Ilie, prin viaţa sa petrecută în rugăciune şi înfrânare sau asceză, a prefigurat monahismul, încă din Vechiul Testament. De asemenea, Patriarhul României a subliniat că pâinea şi carnea, aduse de corb în pustie Sfântului Ilie, sunt o prefigurare a prescurii care se preface, în cadrul Sfintei Liturghii, în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că, potrivit Tradiţiei Bisericii noastre, la sfârşitul veacurilor, când va veni Antihrist, Enoh şi Ilie (care nu au cunoscut moartea) vor apărea pe pământ şi se vor lupta cu el, dar Antihrist îi va ucide. „Atunci va veni Iisus, Dreptul Judecător, şi îi va învia pe ei şi îl va birui pe Antihrist. De aceea, în Acatistul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul se spune: Bucură-te, Sfinte Ilie, mărite proroc şi înaintemergător al celei de A Doua Veniri a lui Hristos. În Noul Testament, el îi reprezintă pe proroci pe Muntele Taborului. Pe acest munte, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos înaintea ucenicilor Săi, Petru, Iacov şi Ioan, apar deodată, vorbind în slavă, faţă către faţă, Moise şi Ilie. De ce? Pentru că şi Moise, care reprezenta Legea, şi Ilie, care îi reprezenta pe toţi profeţii laolaltă, au dorit să vadă faţa lui Dumnezeu, dar nu au văzut-o. Moise a văzut doar spatele şi mâna dreaptă, adică urmele lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Lui în istorie, şi Ilie nu a văzut faţa lui Dumnezeu, ci a simţit o adiere de vânt, ca un zefir în care era prezent Dumnezeu, dar nu a văzut faţa Sa. Iată că la Schimbarea la Faţă, şi Moise, care dorea să vadă faţa lui Dumnezeu pe Sinai, şi Ilie, care dorea să vadă faţa lui Dumnezeu pe Horeb, o văd acum, pe Tabor, pentru că între timp Dumnezeu-Fiul a luat chip de om. Şi aşa se va arăta în veşnicie Fiul lui Dumnezeu, prin faţa Lui umană, preaslăvită, transfigurată. Această taină mare ne arată că Legea şi prorocii au fost călăuză către Hristos”, a precizat Părintele Patriarh Daniel.
La final, Preafericirea Sa a explicat că paraclisul aflat la ultimul etaj al turnului de pe latura de nord-vest a Reședinței Patriarhale îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul (serbat la 30 septembrie), deoarece această dată a fost ziua întronizării sale ca patriarh în anul 2007, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, în amintirea vrednicului de pomenire Patriarh Miron pe care îl chema din botez Ilie sau Elie, şi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, deoarece paraclisul este situat într-un loc retras, aidoma peşterii Sfântului Cuvios Daniil. Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” a fost amenajat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Patriarhului României, în anul 2008.
Din soborul de slujitori au făcut parte arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, arhim. Andrei Anghel, secretar patriarhal, şi protos. Lucian Bujor, inspector eparhial. Deoarece la botez, Părintele Patriarh Daniel a primit numele Dan Ilie, slujitorii de la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” şi de la Catedrala Patriarhală i-au oferit Preafericirii Sale câte un buchet de flori.

[cristiboss56]

Vechea mănăstire-cetate din comuna Apostolache, unul dintre cele mai frumoase aşezăminte medievale de pe Valea Cricovului Sărat, a fost înveşmântată în har. Slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din incinta vechiului ansamblu al fostei Mănăstiri Apostolache, a fost săvârşită joi, 20 iulie, de Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
După aproape patru secole de priveghere pe culmea unui deal de pe Valea Cricovului Sărat, ansamblul fostei mănăstiri-cetate din comuna prahoveană Apostolache a fost readus la frumuseţea de odinioară. Ca urmare a încheierii unor importante lucrări de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a ansamblului medieval, în incinta căruia se află şi biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, joi, 20 iulie, a fost săvârşită slujba de resfinţire. După ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, stropirea cu apă sfinţită, soborul de clerici, aflat sub protia Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la un altar amenajat la intrarea în ansamblul monastic medieval. După slujirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată şi slujba de pomenire pentru ctitorii locaşului de cult. La finalul slujbei, PS Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul a reliefat viaţa şi lucrarea Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul în istoria Vechiului Testament, pentru renaşterea morală a poporului evreu, care începuse a se închina la idoli. Totodată, a evidenţiat şi râvna Sfântului Proroc Ilie pentru păstrarea dreptei credinţe, slujirii Dumnezeului Celui adevărat, fapt pentru care a fost ridicat la cer, fără să mai treacă prin moarte. Pilda Sfântului Proroc Ilie a rămas vie nu numai pentru poporul ales, ci mai ales pentru creştini, întrucât jertfa de pe Muntele Carmel a fost o prefigurare a Jertfei Euharistice. „Peste această Jertfă Euharistică nu coboară foc din cer, ci Însuşi Dumnezeu, Sfântul Duh. De aceea, jertfa dumneavoastră de pâine şi vin, care este pusă pe Sfântul Altar al Bisericii creştine, este schimbată în Trupul şi Sângele Domnului nu prin acţiunea focului, ci prin acţiunea şi lucrarea Duhului Sfânt”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul.
În semn de preţuire şi recunoştinţă, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost acordate diplome omagiale cu medalii celor care au contribuit la restaurarea şi înfrumuseţarea monumentului istoric ecleziastic. De asemenea, câte o icoană a Maicii Domnului a fost dăruită preoţilor Alexandru Ion, fost paroh, şi Adrian Gabriel Enescu, actualul paroh de la Parohia Apostolache. Ierarhul a felicitat pe credincioşii care conştientizează importanţa prezenţei lor la biserică pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu şi care au aşteptat în linişte închinarea în Sfântul Altar, dar şi la moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Racla cu odoarele sfinte a fost adusă spre închinare din seara zilei de miercuri, 19 iulie, de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. La finalul momentului festiv au fost rostite mai multe mesaje, între care cel din partea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Ansamblul fostei Mănăstiri Apostolache a fost realizat în vremea domnitorului Matei Basarab şi finalizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ctitor fiind comisul Apostolache, unul dintre comişii lui Mihai Viteazul, a soţiei sale, Voichiţa, şi a monahului Ghermano.

[cristiboss56]

Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele Arsenie (Anghel) Papacioc, de la a cărui trecere la Domnul, pe 19 iulie 2011, s-au împlinit 6 ani. Prin destinul său martiric, părintele Arsenie a întruchipat răspunsul deplin al Bisericii în fața agresiunii comunismului.
Născut în 1914 de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, față de care a avut o necontenită evlavie de-a lungul vieții, Anghel Papacioc absolvă în 1932 Școala de Arte și Meserii, Secția sculptură în lemn, pentru ca apoi să intre în vâltoarea politică a României interbelice.
De la lupta politică la războiul cu patimile
Din cauza afilierii sale politice este arestat și închis de patru ori până la instaurarea comunismului: mai întâi în perioada 1938-1940, apoi regimul Antonescu îl condamnă în două rânduri, iar după aceea este închis în aprilie 1941 și respectiv iunie 1942.
Aceste condamnări au reprezentat momentul decisiv al biografiei viitorului părinte Arsenie, deoarece, ajuns în temnița Aiudului, îi întâlnește pe Traian Trifan și Valeriu Gafencu, alături de care formează Grupul Misticilor, o piatră de temelie a rezistenței spirituale în Gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și mărturisire martirică pentru Hristos, au reprezentat coordonatele majore ale membrilor grupului, care au devenit modele de sfințenie pentru ceilalți deținuți. Un informator nota cu fidelitate poziția duhovnicească a misticilor: „Orientarea pe care se situau Papacioc și Trifan era linia creștină a pustniciei, teoretizată de Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Evagrie Ponticul și statornicită ca instituție creștină cu canoanele respective de Antonie cel Mare din Tebaida”.
În contextul tulbure de după 23 august 1944, când situația deținuților politici era incertă, iar în rândul celor închiși la Aiud apăruseră fracturi și tensiuni politice, Anghel Papacioc se remarcă prin atitudinea sa duhovnicească, „de liniștire a apelor” - cum nota un alt informator - în detrimentul rezistenței ideologice pe care o propuneau unii deținuți, dovedită falimentară.
Pe drumul monahismului
După eliberarea din septembrie 1946, Anghel Papacioc caută să-și împlinească vocația monahală și se îndreaptă spre Mănăstirea Cozia, unde se închinoviază în ianuarie 1947. După un periplu pe la Școala de cântăreți a Mănăstirii Turnu, pe la Mănăstirea Tismana, unde este chemat de părintele Gherasim Iscu, iar apoi pe la mănăstirile Cioclovina și Sihăstria, Anghel Papacioc ajunge la Antim, unde este tuns în monahism pe 26 septembrie 1949, naș de călugărie fiindu-i părintele Petroniu Tănase. Acum îl cunoaște pe Patriarhul Justinian Marina, pe care-l va sluji cu credință până la sfârșitul vieții acestuia. Apreciat și susținut de patriarh, părintele Arsenie este hirotonit preot în septembrie 1950 la Mănăstirea Agafton de către Mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan, pentru ca în toamna aceluiași an să fie numit duhovnic al Seminarului de la Neamț. La începutul lui 1952 ajunge egumen la Mănăstirea Slatina, de unde se retrage pentru câteva luni, în vara aceluiași an, în munții Stănișoarei alături de părintele Cleopa Ilie, pentru a scăpa de șicanele Securității. Pentru a-i proteja, Patriarhul Justinian îi cheamă pe cei doi părinți la București în vara anului 1954 și îi trimite să cerceteze duhovnicește mănăstirile Țigănești, Pasărea, Căldărușani, Suzana, Zamfira, Cheia și Vladimirești. Întors ca simplu monah la Mănăstirea Slatina, părintele Arsenie ține în tot acest timp legătura cu părintele Daniil Sandu Tudor, starețul Schitului Rarău. Mai mult decât atât, în această perioadă, părintele Papacioc participă la trei întâlniri ale membrilor Rugului Aprins. Acesta a reprezentat motivul formal al arestării în noaptea de 14 iunie 1958, când părintele Arsenie este ridicat de la Mănăstirea Slatina.
Mărturisirea lui Hristos în temnița Aiudului
După condamnarea la 20 de ani de muncă silnică în octombrie 1958, părintele Arsenie Papacioc ajunge în penitenciarul Aiud, unde începeau pregătirile pentru reeducarea condusă de colonelul Crăciun. În detenție, părintele își reafirmă poziția spirituală, fiind considerat unul din liderii deținuților „mistici” și de aceea i se deschide dosar de urmărire informativă în aprilie 1960. Rezultatele urmăririi Securității, note și rapoarte informative, sunt de mare folos, pentru că argumentează amănunțit activitatea duhovnicească a părintelui în timpul reeducării.
Părintele Arsenie Papacioc și-a asumat de la început detenția ca pe o lucrare misionară, prin care Îl putea împărtăși pe Hristos celor închiși și de a-i lămuri de inutilitatea cramponării pe poziții ideologice, atitudine care constituia un obstacol major în asumarea deplină a credinței. Un informator nota în februarie 1960 atitudinea părintelui care a jalonat activitatea acestuia în cadrul reeducării și a reprezentat un model pentru ceilalți deținuți: „Teza lui Papacioc: Legionarismul astăzi nu-şi mai poate susține poziţia lui politică - lumea a evoluat, [...] naţionalismul şovin, romantismul politic nu mai pot fi susținute. A te crampona pe aceste poziţii vechi înseamnă irosire inutilă de energie şi în ultimă instanţă sinucidere. Or, sinuciderea este în contradicţie cu teza creştină. Primul comandament, azi, este salvarea Bisericii şi aceasta are nevoie de luptători”. Același informator detaliază, un an mai târziu, realismul duhovnicesc și pastoral al părintelui, care afirma deschis: „Comunismul sapă temelia Bisericii, chiar şi aici, în puşcărie. Deci acţiunea noastră trebuie începută aici. Să-i ajutăm pe cei care se poticnesc în jurul nostru. Viaţa de retragere şi înduhovnicire n-are preț dacă nu este luminată de această activitate de salvare a omului. Trebuie să facem acest lucru”.
Poziția spirituală a părintelui Arsenie a fost dublată de o activitate duhovnicească intensă. Alături de redarea din memorie a multor pasaje din Scriptură, Psaltire, Filocalie sau Pateric, părintele Arsenie a slujit permanent Sfânta Liturghie în mijlocul deținuților. Lipsit de orice obiect sau veșmânt liturgic, părintele a fost nevoit să improvizeze. Informatorul detalia cu numeroase amănunte improvizațiile părintelui. Epitrahilul a fost înlocuit de un laț de sfoară, care era apoi înfășurat după un nasture de la haină. Sfânta Cruce era făcută din două bețe. Sfântul Disc era înlocuit de o bucată plată de lemn, ascunsă cu multă grijă. Soba ținea loc de Sfântă Masă. Cana de apă era folosită ca Sfânt Potir. În loc de vin folosea apă, iar pentru Sfântul Agneț oprea rația de pâine primită. Singurul lucru care-i lipsea era Sfântul Antimis, pe care nu-l putea improviza pentru că pierduse la o percheziție din Jilava un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Mercurie. Despre Liturghia săvârșită în fiecare dimineață, înainte de deschiderea celulelor de la ora șapte, părintele Arsenie spunea, citat de informator: „Eu fac slujba ca la Biserică şi dacă Bunul Dumnezeu vede nevoinţa noastră şi vrea, pâinea aceasta şi apa sunt chiar trupul şi sângele Său“, încerca părintele să scuze lipsurile în care era obligat să oficieze slujba, „şi, pentru că această practică este oficiată zilnic, acum fiecare pe rând dă din pâinea sa bucata care e folosită a doua zi ca împărtăşanie”.
Pentru activitatea din timpul reeducării, părintele Arsenie Papacioc primește „un certificat al mărturisirii” sub forma caracterizării semnate de colonelul Crăciun la eliberarea din închisoare: „În detenție a avut permanent o poziţie duşmănoasă în rândul celorlalţi deţinuţi, încercând şi uneori reușind să-i determine să creadă în puterea divină. A refuzat să participe la munca cultural-educativă. Este predispus să continue şi în stare de libertate activitatea duşmănoasă pe linia propagandei religioase, fiind periculos îndeosebi în contact cu elementele credincioase deprimate şi şovăielnice”.
Închisoarea cea mare
Eliberarea din detenție la 1 august 1964 a reprezentat pentru părintele Arsenie Papacioc trecerea din închisoarea propriu-zisă în închisoarea cea mare, care era România comunistă. Abuzurile, nedreptățile, șicanele sau urmărirea Securității nu s-au încheiat odată cu ieșirea pe poarta Aiudului, ci au continuat permanent în locurile și mănăstirile pe unde a trecut părintele. După un periplu prin Ardeal, în Parohia Filea de Jos din județul Cluj, și apoi în mănăstirile Cheia, Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica, părintele Arsenie Papacioc a ajuns, în ianuarie 1976, duhovnic la Schitul „Sfânta Maria” de la Techirghiol, unde va sluji necontenit vreme de 35 de ani.

[cristiboss56]

În Duminica a 7-a după Rusalii, a vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că vindecarea oricăror suferinţe vine prin credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos.
Patriarhul României a explicat în cuvântul său că în Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35) vedem mai întâi iubirea milostivă a lui Iisus Hristos, care vindecă orice boală şi orice neputinţă din popor, apoi vedem credinţa celor doi orbi, stăruinţa lor în rugăciune, precum şi recunoştinţa acestora. „Cei doi orbi strigă, cer cu stăruinţă ca Iisus să le dăruiască vederea şi desigur Mântuitorul îi ascultă, dar îi întreabă: Credeţi voi că pot să fac Eu aceasta? Cu alte cuvinte, le cere credinţă, deşi era evident că stăruinţa lor în a fi vindecaţi arăta o anumită credinţă. De ce Mântuitorul Iisus Hristos le cere, totuşi, în mod expres, acestor doi orbi credinţă? Pentru a ne arăta nouă importanţa credinţei, pentru ca atunci când trecem prin încercări, prin boli şi suferinţe, să arătăm credinţă puternică. Această credinţă este şi o contribuţie a omului în vindecarea sa. Deci, omul trebuie să fie împreună lucrător cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte harul Său tuturor oamenilor, dar harul devine roditor atunci când oamenii îl primesc prin credinţă. Prin credinţă se stabileşte o relaţie vie, de iubire, între omul credincios şi Dumnezeu. De fapt, credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, ci este o legătură vie, este o relaţie de încredere, de dăruire, de iubire, de afecţiune, respect şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu”, a evidenţiat Părintele Patriarh Daniel.
„De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi învăţăm recunoştinţa”
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre vindecarea primită de la El. „De ce a cerut aceasta? Pentru ca să arate smerenia Lui, pentru ca să ne înveţe şi pe noi să fim smeriţi, să ne arate că aşa cum El nu aşteaptă laude de la oameni, nici noi să nu aşteptăm laude de la oamenii cărora le-am făcut vreun bine. Dar aceşti orbi, odată vindecaţi, nu s-au putut abţine, pentru că nu au putut să nu binevestească iubirea milostivă a lui Hristos pe care au cunoscut-o şi care le-a schimbat viaţa. Aici vedem că deodată se afirmă smerenia lui Hristos şi recunoştinţa celor doi orbi vindecaţi. De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi vindecaţi învăţăm recunoştinţa. Prin recunoştinţă, ei devin misionari, binevestitori ai lucrării dumnezeieşti, ai iubirii milostive şi puterii vindecătoare a lui Hristos”, a arătat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos nu a cerut mărturisirea credinţei şi în cazul mutului vindecat. „Pentru că mutul era stăpânit de un demon. Demonul a confiscat gândirea, voinţa şi vorbirea acelui om mut. El nu putea să mai gândească şi să mai exprime voinţa şi credinţa sa. Atunci de ce l-a vindecat Iisus? L-a vindecat pentru credinţa celor care l-au adus la El”, a precizat Patriarhul României.
„Predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că din Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum învăţăm că predicarea cuvântului Evangheliei trebuie însoţită de faptele iubirii milostive. „Biserica a învăţat ca, pe lângă propovăduirea Evangheliei, să săvârşească şi slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi şi suferinzi şi să organizeze instituţii de binefacere: farmacii, cabinete medicale, spitale, bolniţe sau infirmerii în mănăstiri, cantine pentru săraci, case pentru orfani, cămine pentru bătrâni.
Toate acestea arată că Biserica a înţeles că predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive faţă de semenii noştri. Când arătăm iubire milostivă arătăm că ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv. Toţi cei care săvârşesc fapte de milostenie faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos.
Evanghelia ne îndeamnă la iubire milostivă, dar ne îndeamnă şi la recunoştinţă şi astfel ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu”, a subliniat Preafericirea Sa.

[cristiboss56]

Arhimandritul Damaschin Luchian a fost hirotonit întru arhiereu și instalat ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, duminică, 23 iulie 2017. Hirotonia a fost săvârşită în cadrul Sfintei Liturghii, în Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, de un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Din soborul de arhierei care a slujit împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severi*nului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După hirotonie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că arhiereul trebuie să aibă permanent atenţia către Hristos şi către cei pe care îi păstoreşte. „Prin smeriri repe*tate şi prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine şi ani de furtună, prin răstigniri continue şi străful*gerări taborice arhiereul îşi poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat la a medita la slăbiciunea sa în fiecare zi şi la faptul că Hristos nu a luat încă chip deplin în el şi în păstoriţii săi. Monah prin propria alegere şi arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric şi exterior camilafca monahală, dar şi mitra împărătească, metaniile de rugăciune, dar şi cârja episcopală”, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii a avut loc întronizarea Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit Actul Patriarhal semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care Prea- sfințitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura de „Dorneanul”. Apoi, Preasfinţitul Părinte Da*maschin Dorneanul a primit crucea şi engolpionul, mantia şi cârja arhierească.
„Cu smerenie şi recunoştinţă încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, aşadar, candelă a lucrării mele adevărul că suntem datori să nu căutăm voia şi odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învăţat apoi că slăbiciunile noastre, ale celor ne*putincioşi vor fi purtate de cei mai tari, dar şi că fiecare, la putinţa şi măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile şi slăbiciunile unii altora. Şi, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar şi fiecare preot, monah şi credincios, să vieţuiască în duhul Scripturii din care ne vine toată înţelepciunea şi răbdarea şi mângâierea şi nădejdea”, a spus PS Părinte Damaschin Dorneanul.
A urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care l-a felicitat pe noul Episcop-vicar. La eveniment a fost prezent şi domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care, de asemenea, a adresat un cuvânt de felicitare noului Episcop-vicar.

[cristiboss56]

Credincioșii bucureșteni, dar și toți cei care vor veni la Biserica Șerban Vodă din Capitală vor avea ocazia să se închine mai multor sfinți, ale căror sfinte moaște vor fi așezate spre închinare în biserică. Biserica, unde paroh este părintele Dinu Pompiliu, a primit mai multe sfinte odoare de mare preț, iar duminică vor fi așezate spre închinarea credincioșilor.
A fost primit un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din partea fostului Episcop de Mantuana, Roberto Busti.
De asemenea, au fost primite din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfântului Dionisie, ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului, ale Sfântului Simplician, ale Sfinților Mucenici Ghervasie, Protasie, Nazarie și Celsie, ale Sfântului Mucenic Victor, ale Sfinților Mucenici Nabor și Felix, ale Sfântului Mucenic Sebastian, ale Sfinților Mucenici Sisiniu, Martiriu și Alexandru.

[cristiboss56]

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, sărbătorit astăzi, 27 iulie, este ocrotitor a numeroase biserici de mir şi de mănăstire din întreaga ţară. Pe lângă rânduiala liturgică, întru cinstirea acestui sfânt, patron al medicilor şi grabnic ajutător pentru cei bolnavi, sunt organizate şi activităţi cultural-religioase.
În Arhiepiscopia Bucureştilor, între locaşurile de cult care îl au ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este biserica Parohiei Foişorul de Foc din Bucureşti. Aseară, după săvârşirea Vecerniei, a avut loc procesiunea cu racla ce păstrează un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon pe străzile dimprejurul locaşului de cult. Totodată, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului parohiei, după procesiune, a fost organizată manifestarea cultural-religioasă „Apărătorii Ortodoxiei”, care a cuprins lansarea în premieră a unei noi piese de teatru, scrisă de părintele Bog*dan-Aurel Teleanu, slujitor la Parohia Foişorul de Foc, denumită „Osânda cărţilor”. Piesa de teatru, „o dramă religioasă ale cărei implicații sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru al României zilelor noastre, a fost transpusă de actriţa Ana Calciu într-un spectacol-lectură. Piesa de teatru pune în lumină rezistenţa prin cult a preoţilor de la Biserica «Sfântul Pantelimon»-Foişorul de Foc din Bucureşti în faţa «ciumei roşii»”, informează reprezentanții parohiei menţionate prin intermediul unui comunicat de presă.
Tot în Capitală, hram este şi la Schitul Măgureanu, din apropierea Parcului Cişmigiu. Aseară a fost săvârşită slujba Privegherii, iar azi, slujba Acatistului, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului, informează basilica.ro.
Hram și la Spitalul Voila din Câmpina
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este ocrotitor şi al personalului medical. Astfel, la biserica Spitalului de Psihiatrie Voila din municipiul Câmpina, județul Prahova, unde este sărbătorit şi hramul, cadrele medicale, angajați și pacienți participă la Sfânta Liturghie arhierească.
Întru slăvirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, slujbe şi procesiuni se desfăşoară şi în alte locuri din ţară. La malul mării, hram este la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, stavropighie patriarhală. De asemenea, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, unde se păstrează un fragment din moaştele sfântului doctor fără de arginţi. Astfel, miercuri seară, în ajunul sărbătorii, după Vecernie, a avut loc procesiunea cu moaştele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion pe străzi dimprejurul locaşului de cult, iar azi este săvârşită Sfânta Liturghie arhierească, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Alte hramuri mai sunt la Schitul Valea Seacă din judeţul Iaşi, care aparţine de Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, al cărei paraclis de vară este închinat Sfântului Pantelimon; Biserica „Buna Vestire” şi „Sfântul Pantelimon”, a Mănăstirii Durău din judeţul Neamţ; paraclisul Mănăstirii Cozancea din judeţul Botoşani; biserica Mănăstirii Lacu-Sărat de lângă Brăila; Schitul Colţul Chiliilor, din Zărneşti, judeţul Braşov; biserica Mănăstirii Oaşa, judeţul Alba.