![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Savanții au alcătuit un tabel special al factorilor de stres, aranjându-i potrivit gradului lor de influență asupra omului – și în acest tabel încheierea unei căsătorii e apreciată cu o cifră care întrece de câteva ori nivelul stresului trăit în cazul unui divorț. Uimitor: stresul provocat de întemeierea unei familii este chiar mai mare decât cel din cazul unei tragedii cum este divorțul!
Așadar, stresul nu e legat întotdeauna de o trăire negativă: el poate fi provocat de schimbări ale condițiilor de viață care cer o mare încordare a forțelor noastre psihice și fizice. Atunci când oamenii își întemeiază o familie, ei trec prin câteva stresuri simultan. Gândiți-vă: soții trebuie să-și pună la punct relația , iar asta înseamnă să-și schimbe anumite obiceiuri, anumite concepții despre viață, modul de comportament (uneori foarte radical). Când se căsătorește, omul se alege și cu o mulțime de rude noi, cu care, de asemenea, trebuie să învețe să interacționeze. Odată cu căsătoria vine foarte frecvent și schimbarea domiciliului unuia dintre soți sau chiar al amândurora. În continuare, cel mai frecvent urmează un foarte mare stres: nașterea primului copil, la care se adaugă multe, multe altele. Adică primii ani de căsnicie cer de la soți o încordare foarte mare . Perioada de început a clădirii familiei seamănă, într-adevăr, cu un șantier: unele lucruri sunt demolate, altele reclădite, oamenii se adaptează unul la celălalt, învață să conlucreze spre binele familiei . Și în această agitație, construind „casa” fericirii familiale și rezolvând o mulțime de probleme, principalul este pentru soți să-și păstreze sentimentele unul față de celălalt, să-și păstreze dragostea, să nu încerce să rezolve totul deodată , să se gândească la ceea ce este mai important, fiindcă tocmai dragostea, atașamentul reciproc al tinerilor căsătoriți le dă sentimentul de fericire, și această bucurie îi ajută să depășească toate greutățile și stresul primilor ani de căsnicie. ( Pr. Pavel Gumerov , Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 34-35)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
"Sa nu temi niciodata ca o iubesti prea mult pe Maica Domnului. Nu o vei putea iubi niciodata mai mult decat Fiul ei."
Sfantul Maximilian Kolbe "Numai cea Preacurata are din partea Domnului promisiunea victoriei asupra Satanei. Ea cauta sufletele ce se vor dedica intru totul ei, ce vor deveni in mainile sale puternice instrumente pentru infrangerea Satanei si instaurarii regatului lui Dumnezeu." Sfantul Maximilian Kolbe "Devotamentul catre tine, O Maica a Domnului, este un mijloc al mantuirii pe care Dumnezeu o daruieste tuturor acelora pe care doreste sa-i salveze." Sfantul Ioan Damaschin "Vai pacatosule, nu te lasa descurajat, ci indreapta-te catre Maria in toate cele ce-ti sunt de trebuinta. Cheam-o in ajutorul tau, caci in asa fel este porunca divina, ca ea sa dea ajutor in orice fel de trebuinta." Sfantul Vasile cel Mare "Daca te simti vreodata suparat in decursul zilei - cheam-o in ajutor pe Maica Domnului - spune doar o simpla rugaciune: "Maria, Maica lui Iisus, te rog fie-mi si mie mama acum." Trebuie sa recunosc ca aceasta rugaciune nu a dat niciodata gres in cazul meu." Sfanta Maria Tereza "Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de pura, de imaculata; Inima ta este atat de plina de dragoste si umilinta incat voi putea fi in stare sa il primesc pe Iisus ca Paine a Vietii si sa-L iubesc la fel cum l-ai iubit, si sa-L slujesc sub infatisarea suferinda a celui sarac." Sfanta Maica Tereza "Nu exista nimeni, O Preasfanta Maica a Domnului, care sa il poata cunoaste pe Dumnezeu altfel decat prin tine; nimeni care sa fie salvat ori mantuit altfel decat prin tine; nimeni care sa fie pus la adapost de pericole altfel decat prin tine, O Maica Fecioara; nimeni nu afla mila decat prin tine, Tu Cea Plina cu Tot Harul." Sfantul Germanus, Patriarh al Constantinopolului "Intrucat lumea nu merita sa il primeasca pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui, El i-a daruit Fiul Sau Mariei pentru ca lumea sa-l primeasca de la ea." Sfantul Augustin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Măcar puteai sa scri Maica Tereza , căci am avut și avem de învățat de la ea , indiferent că a fost sau nu Ortodoxă. Sfânta de e , numai Dumnezeu știe , iar de te'am mâhnit că a fost scris în dreptul ei că a fost sfânta , te rog sa mă ierți , dar să învățăm să fim mai buni chiar dacă suntem Ortodocși sau nu. Doamne ajută:)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Un comentariu pe text se poate ?
"Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de pura, de imaculata; Inima ta este atat de plina de dragoste si umilinta incat voi putea fi in stare sa il primesc pe Iisus ca Paine a Vietii si sa-L iubesc la fel cum l-ai iubit, si sa-L slujesc sub infatisarea suferinda a celui sarac." Toate cele cu folos:)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Rog și poftesc stăruitor pe fiecare creștin în parte, să ne mărturisim scăderile, neputințele și păcatele zilnic, adeseori înaintea lui Dumnezeu. Eu nu silesc, nici aduc pe cineva în priveliștea celor împreună robi ai păcatului, nici nu silesc pe cineva să-și descopere oamenilor păcatele sale; ci îndemn conștiința fiecăruia să și-o desfacă și să și-o descopere înaintea lui Dumnezeu. Arată-i Lui, omule, rănile tale și-I cere să-ți dea doctoriile tămăduitoare.
Arată-ți, creștine, rănile tale Celui ce nu te ocărăște, ci te tămăduiește. Nu uita că, deși îți vei tăinui tu păcatele tale, dar El le știe pe toate: unde, când și cum le-ai făcut. Deci, spune-i Lui păcatele tale, ca să câștigi iertare, spune-i, ca lepădând păcatele, să te duci acolo curat de greșeli. ( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 87)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Apreciez efortul tău de a ține viu cuvântul duhovnicesc pe site, nu e ușor să găsești citate zilnic, chiar de ai fi citit enorm, dacă totuși preluăm mai multă rigoare te rog, puteai să tai sfânta de acolo, iar Augustin e maxim Fericitul Augustin nu sfântul, au fost polemici în Statele Unite cum că nici n-ar avea ce căuta în calendar a se vedea postarea lui Igor Paslusnik pe tema asta.
Citat:
Dacă tatăl lui Anjeze a fost vlah cum se zice atunci e o altă lovitură. Citat:
Îmi asum că nu e digerabil ce spun, dar fiind pe un forum creștin ortodox...încă mai cred în conștiința dogmatică a neamului dreptcredincios.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
Deci : Maica Tereza . . . Ce să faci , din atâtea și atâtea texte citite și selectate , sunt și scăpări și sunt de înțeles și de iertat :) Noapte bună:)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#9
|
||||
|
||||
|
"DRAGOSTEA ÎNDELUNG RABDĂ , DRAGOSTEA ESTE BINEVOITOARE , DRAGOSTEA NU PIZMUIEȘTE , NU SE LAUDA , NU SE TRUFEȘTE . DRAGOSTEA NU SE POARTA CU NECUVIINTA , NU CAUTA ALE SALE , NU SE APRINDE DE MÂNIE , NU GÂNDEȘTE RĂUL . NU SE BUCURA DE NEDREPTATE , CI SE BUCURA DE ADEVAR. TOATE LE SUFERA , TOATE LE CREDE , TOATE LE NĂDĂJDUIEȘTE , TOATE LE RABDA.
DRAGOSTEA NU CADE NICIODATA ." Sf.Ap.Pavel
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
|