Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

-Gheronda, grija departează totdeauna de Dumnezeu?

- Ascultă de la mine următorul lucru. Când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl lui este alături şi-l mângâie; dar dacă-şi întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Aşa şi când avem vreo grijă, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, iar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte şi mintea ţi-o împrăştii fără rost, iar după aceea, Îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain. În mod firesc şi starea ta lăuntrică va fi la fel ca starea lui Cain, cu nelinişte şi oftaturi pe care ţi le va pricinui aghiuţă, care va fi alături de tine. Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu. Grija trage toată măduva inimii şi nu lasă nimic pentru Hristos. Dacă vezi că mintea ta fuge mereu şi se duce la treburi etc., trebuie să înţelegi că nu mergi bine şi să te neliniştesti, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înţelegi că eşti mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor. De multe ori, din păcate, o satisfacţie lumească înşala chiar şi pe monah atunci când face o lucrare. Omul este zidit să facă binele în mod firesc, pentru că Ziditorul lui e Bun. Dar monahul se nevoieşte ca să se facă din om înger. De aceea, lucrarea lui în cele materiale trebuie să se limiteze doar la cele absolut necesare, ca să lucreze în cele duhovniceşti. Atunci şi bucuria lui, ce va izvorî din roadele duhovniceşti pe care le va produce, va fi duhovnicească, iar unul ca acesta se va hrăni şi va hrăni cu îmbelşugare.

Cu munca şi grija multă se uită de Dumnezeu. Părintele Tihon spunea: ‘Faraon dădea multă muncă şi mâncare multă israeliţilor, ca să uite de Dumnezeu‘. În vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni prin materie, în multe lucruri. Munca multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu (Ieşire 1, 13-14), şi astfel să nu poată – sau mai bine zis, să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă, ca să-şi sfinţească sufletul…

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan.

[cristiboss56]

Când ne căsătorim, nu luăm pur şi simplu o persoană de alt gen cu caracterul ei, ci proiectăm asupra acesteia diferite imagini, care nu provin din sufletul ei, ci din sufletul nostru. Când un tânăr se căsătoreşte cu o tânără, de cele mai multe ori crede că este atras de aceasta şi de graţiile ei, deşi este posibil să se proiecteze asupra tinerei, ca pe un „ecran”, însuşirile feminine latente care existau înlăuntrul tânărului, iar băiatul să nu fi înţeles deloc cine este tânăra, care în această situaţie joacă rolul „ecranului”.
Bărbatul are tendinţa să proiecteze asupra femeii ceva din însuşirile mamei sale. Când descoperă că femeia este diferită de mama sa, cu alte cuvinte, este ceea ce este, tânărul poate să cadă în deznădejde.
Când un tânăr consideră că se potriveşte cu o fată, proiectează asupra acesteia, ca pe un „ecran”, tot ce ştie despre mama lui, stări care devin trăiri lăuntrice . În imaginea lui, aproximativ aşa „trebuie să fie o femeie”. Chiar şi în cea mai reuşită familie, bărbatul şi femeia sunt unul pentru celălalt şi puţin tată, şi puţin mamă.
Bărbatul este şi puţin tată, la fel şi femeia este şi puţin mamă. Adică, în căsătorie cei doi nu îşi percep tovarăşul de viaţă ca pe simplu tovarăş, ci bărbatul îşi simte soţia ca pe o mamă şi aşteaptă uneori lucruri pe care le-ar fi aşteptat de la mama sa: iubire, ocrotire, dragoste specială. În aceeaşi măsură, femeia îl poate percepe pe bărbatul ei ca pe un tată.
( Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2019, p. 132)

[cristiboss56]

Nici o făptură n-a iubit vreodată atât de mult pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Preasfânta lui Maică. Aceasta din două pricini: întâi fiindcă L-a născut fără de bărbat şi al doilea pentru că a fost unicul şi singurul ei Fiu. De aceea, dragostea ei a rămas neîmpărţită. Dacă acest Fiu al lui Dumnezeu şi iubit Fiu al Fecioarei şi-a dat toată viaţa şi pe Sine tot, pentru trebuinţele noastre, a celor păcătoşi, iar pe Maica Sa a dat-o nouă Maică, sprijin şi mijlocitoare pentru mântuirea noastră, cum şi de ce să nu ne ajute și să nu influenţeze voinţa Fiului ei, Cel atât de iubit.
De aceea aleargă iubite, în orice nevoie, aleargă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Nădejdea şi curajul ce arăţi către dânsa sunt bogăţie, fericire şi scăpare temeinică. Ele totdeauna îţi aduc daruri şi îndurări.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 151)

[cristiboss56]

Oricum, familia este mult mai uşor de însănătoşit, problemele ei sunt mult mai uşor de rezolvat atunci când tensiunea este abia la început, când nu s-a ajuns la limită. Tocmai în acest scop există profilaxia. Ca atare, este necesar să vorbim nu doar despre conflictele familiale, ci şi despre felul în care soţii trebuie să-şi construiască relaţia pentru a preveni situaţiile conflictuale. Pentru aceasta, soţul şi soţia trebuie:
Să se străduie chiar de la început să construiască relaţii corecte în familie.
Să ajungă la o unitate de vederi cu privire la problemele fundamentale ale vieţii de familie – şi, principalul, cu privire la scopurile şi sarcinile căsniciei lor, fiindcă sarcina unirii conjugale este de a deveni un întreg: Şi vor fi cei doi un singur trup (Facere 2, 24), un suflet şi un trup.
Soţii trebuie să-şi studieze şi să-şi cunoască particularităţile, „bubele” . Acestea există la orice om şi în orice căsnicie, la fel cum omul care şi-a studiat organismul ştie care dintre organele lui e slab şi îl menajează. Dacă are probleme cu gâtul, nu mănâncă îngheţată, nu bea băuturi reci; dacă e bolnav de stomac, o să evite mâncarea grea şi condimentată, şi aşa mai departe.
Atunci când soţii trăiesc împreună de multă vreme, de obicei îşi cunosc bine slăbiciunile, sensibilităţile, temele care trebuie evitate în convorbiri. Ştiind toate acestea, putem învăţa să prevenim conflictele, ciocnirile, certurile, adică, potrivit proverbului, să ne „aşternem moale” în locurile posibilelor căderi. Atunci vom reuşi să reducem conflictele la minimum, iar idealul spre care trebuie să tindem este cel de a nu ne certa deloc, de a nu avea nici un conflict.
( Pr. Pavel Gumerov )

[cristiboss56]

"Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea.
Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva, aveţi tot ceea ce vă trebuie."

Arhimandritul Filótheos

[cristiboss56]

Zicea părintele Vichentie către o călugăriţă din Agapia Veche, care voia să aducă pe oameni cu sila la pocăinţă:
-----------------------------------------------------
— Maică Evsevie, pentru ce nu te ţii de învăţătura Sfintei Evanghelii, care spune aşa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl” (Ioan 6, 44)? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.
---------------------------------------------
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 574-575)

[cristiboss56]

Rugaciunea este lumina pe care o primim de la Dumnezeu.

PACEA LAUNTRICA VINE DIN RUGACIUNE!
Rugaciunea inseamna ganduri bune;atunci rugaciunea da rod bun.Descoperim acest lucru treptat,dupa cum ne spun Sfintii Parinti:"TREPTAT CRESTE IN NOI CREDINTA".
Unul dintre Sfintii Parinti ne spune:"Credinta mea din anii tineretii, fata de cea pe care o am acum la batranete, era pur si simplu,necredinta. Credinta noastra creste treptat, si cand se inatreste in Domnul, devine puternica si tare.
O zi binecuvantata sa avem in care sa-L punem in toate pe Dumnezeu! Amin!