Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Viaţă, prieteni, doar viaţă se află în cer, via*ţă veşnică, fericită, împreună cu Dumnezeu şi în Dumnezeu - în El este viaţă (v. In 1, 4). Aţi văzut marea? Atât de largă, pare fără sfârşit… gândul se pierde în necuprinsul ei ca un firicel de praf, ca un firicel de nisip. Aşa este şi viaţa îngereas*că: nemărginită, fără sfârşit şi fără măsură. Noi pe zi ce trece slăbim, îmbătrânim, ne vestejim, pe când îngerii cu fiecare apropiere de Dumnezeu întineresc tot mai mult, suie din putere în putere, din desăvârşire în desăvârşire.

O, îngeri ai lui Dumnezeu, ce linişte harică, ce dulceaţă aduce în suflet contemplarea vieţii voas*tre fericite! Trimiteţi, din înălţimile de sus, în ini*mile noastre măcar o picătură a vieţii acesteia!

Iar inima noastră, dragi fraţi, este întocmită în aşa fel incât poate să recepteze, să simtă, să pre*guste încă de pe pământ viaţa îngerească. Ştiţi că îngerii nu sunt afectaţi de timp şi de tot ce este legat de timp - ofilire, îmbătrânire, moarte - toc*mai fiindcă trăiesc în Dumnezeu. Şi omul, când trăieşte în Dumnezeu, intrând prin rugăciune în împărtăşire cât se poate de strânsă cu El, înce*tează să mai ţină seama de timp, adeseori îi trece hotarul şi se apropie de pragul veşniciei. Vremea devine pentru el nebagată de seamă. Trec mul*te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut câte*va minute, aşa de dulce e să vorbeşti cu Dum*nezeu! "Dumnezeu", zice Sfântul Ioan Damas*chin, "cuprinde în Sine Însuşi fiinţarea deplină, ca pe o mare nemărginită şi nesfârşită" - şi pen*tru cel care intră în această mare, care se cufundă în necercetatele ei adâncuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul şi rămâne doar veşnicia, iar în veşnicie Veşnicul Dumnezeu.

(Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, Editura Sophia, pp. 22-23)

[cristiboss56]

Prietenia dintre un om duhovnicesc si un om trupesc este mai putin placuta si mai putin trainica decat prietenia dintre o oaie si un lup.
Daca esti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul a carui placere este sa vorbeasca despre castigarea bogatiei si despre desfatarile trupesti.
Daca esti insa un om bogat si-ti place cel mai mult sa vorbesti despre bogatie si despre desfatari trupesti, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul duhovnicesc, care-ti vorbeste despre Dumnezeu si despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodata, nici in timpul vietii si nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc si nici nu se va cai vreodata ca nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, daca nu mai devreme, cel putin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul mortii se va pocai poate ca nu a urmat sfaturile acestuia.
[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]

[cristiboss56]

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea . De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.
Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde, ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriţi în el dragostea...”, adaugă şi de ce: „...ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).
Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de
tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.
Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Aşa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot aşa şi diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumeşti. Dar tu învaţă să nu te amăgeşti şi cercetează bine, când întâlneşti vreun câştig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea şi păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.
Iarăşi, în desfătarea şi în dulceaţa negrăită pe care o vei simţi cândva cuprinzându-te, să nu vezi numai plăcerea , ci veghează ca nu cumva, în adâncul ei, să fie ascunsă vreo necuviinţă şi călcare a legilor dumnezeieşti. Dacă aşa este, fugi repede, departe.
Dacă cineva ne sfătuieşte sau ne linguşeşte, dacă ne înconjoară cu atenţii şi se poartă cu mare grijă, dacă ne promite cinstiri şi orice altceva, pe toate să le cercetăm bine, să privim în toate părţile şi să ne încredinţăm că nu ne paşte nicio
primejdie nici din sfatul lui, nici din cinstea pe care ne-o făgăduieşte şi nici din grija pe care ne-o arată. În niciun caz să nu alergăm la ele fără a ne gândi mai întâi dacă e bine ce facem.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Păcatul din om este mut și surd!
Te uiți la un om și spui în gândul tău "ce om deosebit", dar sufletul lui e ca un măr strivit de o mașină.
Păcatul roade pe om pe dinăuntru cum roade o carie lemnul.
https://www.youtube.com/watch?v=ZaUKnoFxS7o

[cristiboss56]

Ca să nu mai intrăm în amănunte pentru explicarea științifică, noi spunem că, conștiința este glasul lui Dumnezeu pus în mintea omului încă de când a fost creat, pentru ca să înțeleagă
ce este bine și ce este rău. Binele este ascultarea de Dumnezeu , iar răul este neascultarea de Dumnezeu .
Și mintea omului înainte de păcat era atât de luminată și înțelegătoare încât Dumnezeu l-a pus pe om să dea denumire la toate viețuitoarele făcute de El. Dar cum a știut omul să le dea nume? Având mintea luminată a știut rostul pe care-l avea fiecare viețuitoare și însușirile necesare pentru a-și putea împlini acest rost.
( Părintele Ioan Filaret )

[cristiboss56]

Când atotvicleanul demon foloseşte multe mijloace şi nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puţin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.
Când te rogi aşa cum trebuie, să te aştepţi la ispite. Deci, împotriveşte-te puţin cu bărbăţie, ca să păstrezi rodul rugăciunii . Pentru că de la început spre aceasta ai fost rânduit: să lucrezi rugăciunea şi să păstrezi roadele ei (vezi Facere 2, 15). Deci, după ce ai lucrat, nu lăsa nepăzit câştigul tău, altfel nu te-ai folosit deloc din rugăciunea ta!
Dacă te rogi în chip bineplăcut lui Dumnezeu, vor veni asupra ta asemenea încercări, încât o să crezi că este cu dreptate să te mânii. Dar nu există deloc mânie îndreptăţită împotriva aproapelui. Dacă cercetezi cu luare-aminte cazul, vei afla că este cu putinţă să îndrepţi situaţia şi fără mânie. Deci, lucrează într-aşa fel, încât să nu te mânii! (Sfântul Nil Ascetul)
( Glasul Sfinţilor Părinţi , traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 411-412)