Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

În Patericul românesc, vrednicul de pomenire părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan ne readuce în atenție canonul pe care trebuia să-l împlinească acel monah din obștea Cuviosului Paisie de la Neamţ († 1794) care, din lucrarea vrăjmaşului, nu voia să-l ierte pe fratele său până seara: stareţul Paisie îl îndepărta din sobor, îl oprea să zică Tatăl nostru şi nu-l lăsa nici pe pragul bisericii să păşească, până nu se smerea şi-şi cerea iertare.
Aș mai semnala un fapt și anume acela că și cel ce este iertat trebuie să-și lucreze și să-și sporească trezvia ca să nu mai greșească. Dacă totuși căința lui este sinceră și din toată inima, el nu va mai săvârși acea greșeală, producând supărare celuilalt. Sau cel puțin căderile lui vor fi mult mai rare, până ce va ajunge la vindecarea desăvârșită în acest sens.
Tot aici cred că nu este lipsit de importanță să amintesc cuvintele Cuviosului Paisie Aghioritul care ne învață cum să procedăm atunci când cineva în mod viclean ne cere iertare. „Pe omul care îți cere iertare sinceră când greșește, să-l ierți cu bunătate de fiecare dată și să-l iubești și de aproape. Iar pe cel viclean, care îți cere chipurile iertare, ca să-și facă treaba lui și mereu să te încurce în treburile lui, și care vatămă sufletește pe alți oameni, iartă de șaptezeci de ori câte șapte și în continuare să-l iubești de departe și să te rogi pentru el”.
„V-a supărat vreun om rău? Iertați-l, ca să nu fie altfel doi oameni răi” (Fer. Augustin)
Cât de importantă este iertarea în întoarcerea omului către Dumnezeu și în menținerea unei legături vii cu Divinitatea?
Precum ați spus, cred că iertarea joacă un rol determinant în întoarcerea omului către Dumnezeu și reluarea unei legături vii cu Acesta. Și astăzi, în unele locuri, bunicii și părinții noștri, înainte de a merge la Biserică, își cer iertare de la cei cu care conviețuiesc. În acest sens, relatez un episod din familia marelui teolog ortodox rus Vladimir Lossky, episod consemnat în scris de Mitropolitul Antonie de Suroj, în cartea sa Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea , Editura Doxologia, 2014. Mitropolitul amintit scrie că într-o zi, a venit la ei înainte de a merge la biserică și i-a găsit pe cei patru copii stând în rând, iar tatăl și mama îngenuncheau înaintea fiecăruia dintre ei și le cereau iertare fiindcă voiau să meargă să se spovedească și să se împărtășească. Aceasta - subliniază mitropolitul - i-a marcat pe acești copii mult mai mult decât toate felurile de virtute pe care le vor fi avut - acest fapt că un om matur poate cere iertare de la un copil.
Îmi vine acum în memorie și o întâmplare din viața Avvei Anub, Avvei Pimen și a fraților săi, care cred că este foarte relevantă pentru acest subiect și care va lămuri cel puțin o parte din întrebarea dumneavoastră. Avva Ioan a povestit că avva Anub, avva Pimen şi ceilalţi fraţi, ieşiţi din acelaşi pântece, călugări la Sketis, când au venit mazichii şi au pustiit locul pentru prima dată, au plecat de acolo şi s‑au oprit într‑un loc numit Terenuti, atât cât să‑şi dea seama dacă le este de vreun folos să rămână. Au rămas într‑un vechi templu câteva zile. Avva Anub a zis avvei Pimen: Milostiviţi‑vă, tu şi fraţii tăi, să staţi fiecare în linişte şi să nu ne întâlnim săptămâna aceasta. Avva Pimen a zis: Facem cum vrei . Şi aşa au făcut. În templul acela se afla o statuie din piatră. Avva Anub se trezea în fiecare dimineaţă şi azvârlea cu pietre în faţa statuii şi în fiecare seară îi zicea: Iartă‑mă . A făcut aşa toată săptămâna. Sâmbătă, când s‑au întâlnit cu toţii, avva Pimen l‑a întrebat pe avva Anub: Avva, te‑am văzut toată săptămâna cum azvârleai cu pietre în faţa statuii, şi după aceea cum îi cereai iertare. Un om credincios face aşa ceva? Bătrânul i‑a răspuns: Am făcut aceasta pentru voi. Aţi văzut că am azvârlit cu pietre în faţa statuii: oare a scos ea vreun cuvânt ori s‑a mâniat? Avva Pimen a zis: Nu . Apoi i‑am cerut iertare. S‑a tulburat ea oare sau a zis: Nu te iert? Avva Pimen a răspuns: Nu . Atunci bătrânul a con*tinuat: Noi suntem şapte fraţi; dacă vreţi să rămâ*nem împreună, trebuie să fim ca statuia aceasta, care şi dacă o cerţi, şi dacă o slăveşti, nu se tulbură deloc. Dacă nu vreţi să fiţi astfel, iată, templul acesta are patru intrări. Fiecare poate merge unde doreşte . Atunci fraţii s‑au aruncat la pământ şi i‑au zis avvei Anub: Părinte, facem cum vrei tu. Te ascultăm ”.

《VA URMA 》