Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine.
Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia. El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei.
De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot. Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.
După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis. În acest oraș eu tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte.
Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau. În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire. Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur.
Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia. Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit. Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, pe când avea 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele Platon. După o scurtă şedere la Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova în 1745 şi se stabileşte la mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, sub povaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. În 1775 s-a stabilit la Mănăstirea Secu, apoi la Neamţ. Timp de 15 ani cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Secu şi Neamţ, Sfântul Paisie i-a îndrumat duhovniceşte pe cei peste 1.000 de călugări. O atenţie deosebită a acordat traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând astfel şirul traducerii de la Dragomirna şi Secu. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul. În 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, la vârsta de 72 de ani. Mormântul lui se află la Mănăstirea Neamţ.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă Lacul Galileii, şi se numea Levi. Vameşii erau dispreţuiţi de evrei, pentru că strângeau biruri şi le aminteau conaţionalilor că sunt sub stăpânire romană. Din acest vameş, Hristos Şi-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care cel dintâi a scris ca martor de aproape o istorie a vieţii şi faptelor Învăţătorului său. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi: întâi în evreieşte, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o şi Iisus, şi în greceşte (prin anii 62-63). Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că după Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos şi după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Duhului Sfânt, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni. Tradiţia spune că el a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioşi.

[cristiboss56]

Sfântul Grigorie Taumaturgul a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275) şi s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. După moartea tatălui său, pe când Grigorie avea 14 ani, mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei, încât mulţi ajunseseră să se minuneze de darurile sale. Sfântul Grigorie a studiat și în Alexandria Egiptului, unde a fost ucenicul lui Origen (185-254), împreună cu fratele său, Atinodor. Tot aici a învăţat şi medicina. După ce s-a convertit la creştinism, fiind botezat în numele Preasfintei Treimi, a părăsit toate măririle şi s-a retras într-un loc singuratic, vieţuind în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit Episcop al Neocezareei, împotriva voii sale. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. A trecut la Domnul în anul 275. Pe patul de moarte fiind i-a întrebat pe cei apropiaţi ai săi: Câţi păgâni se mai află în cetatea Neocezareei? I s-a răspuns: Se mai află 17 necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfântul Grigorie a zis: Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una dintre cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat să înveţe carte din fragedă vârstă şi, având aplecare spre cele dumnezeieşti, Grigorie citea pe la biserici. Ajungând la vârsta tinereţii, părinţii săi doreau să îl însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost un adevărat părinte duhovnicesc. În acea mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie 14 ani, iar după ce s-a pregătit cu sârguinţă a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor, prin sate şi oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni. A trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. Apoi a mers în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la Biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoţiei. Mergând către Bizanţ, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp. Acolo, îmbolnăvindu-se, a înţeles că i s-a apropiat sfârşitul şi plecând la Constanti*nopol, unde se afla unchiul său Simeon închis în temniţă, după ce s-a reîntâlnit cu el, s-a săvârşit cu pace. Trupul Sfântului Grigorie nu a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste, multă vreme, în mănăstirea unde se mutase în pace la Domnul. În anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, rezidind din temelie Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti. Racla de argintîn care se păstrează sfintele sale moaşte a fost dăruită în 1656 de Constantin Voievod.

[cristiboss56]

1. Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia – aceşti Apostoli au făcut parte din cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos şi apoi au fost şi ucenicii Sfântului Apostol Pavel. Ei L-au mărturisit pe Hristos la Colose, în Frigia, unde păgânii o serbau pe zeiţa Artemida. Păgânii i-au prins şi i-au dus la Androcleu, conducătorul Efesului. Din porunca acestuia, sfinţii au fost bătuţi şi apoi ucişi.
2 Sfânta fecioară Cecilia – s-a născut în Roma din părinţi cinstiţi şi bogaţi. Apoi, auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut în Hristos; şi rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curata să-şi păzească fecioria, închinându-o Mirelui Hristos Dumnezeu.
Însă fără voia sa, părinţii au logodit-o cu un tânăr de bun neam, dar necredincios, anume Valerian, care în toate zilele o împodobea cu haine de mult preţ şi cu podoabe de aur. Iar ea pe dedesubtul hainelor de mult preţ purta o haină aspră de par, iar în inimă purta pe Hristos şi neîncetat se ruga către Dânsul cu căldura Duhului; că El, cu judecăţile pe care le ştie, să o păzească curată şi slobodă de legătura nunţii.

[cristiboss56]

Sfântul Antonie de la Iezerul Valcei
Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său Mihail l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a Sfântului Voievod martir Constantin Brâncoveanu. La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693), a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească nevoinţele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. Schitul Iezeru era întemeiat de sihaştri în secolul al 14-lea, apoi fusese refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554). Făcând ascultare faţă de arhiereul său, după ce a reînnoit sfântul locaş, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmni*cului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde se nevoia într-o peşteră săpată de el. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine şi apă şi nu dormea pe pat, ci stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. A trecut la Domnul în 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992. Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!