Care este adevarul despre vorbirea in limbi ?

[simpllu]

În prealabil postat de catalin2

Pentru cei ce s-ar lasa amagiti de neadevarurile pe care le spune userul simpllu (ca el pretinde ca Dragos ii da dreptate),

Nu am spus că Dragoş îmi dă dreptate, ci că a înţeles intervenţia mea în dialogul cu Penti, adică ceea ce am citat. https://www.crestinortodox.ro/forum/...postcount=1045

În prealabil postat de catalin2

erorile din articolul pr. Zaharou: https://www.crestinortodox.ro/sfatur...bi-145409.html
Citez; "De aceea Sfantul Pavel in Epistola sa catre Corinteni spune urmatoarele: „Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea" (1 Cor. 14, 15). Astfel, el face o deosebire intre rugaciunea facuta cu duhul si rugaciunea facuta cu mintea si identifica rugaciunea in duh cu rugaciunea in limbi necunoscute. Cu un verset mai sus spunea: „Caci daca ma rog intr-o limba straina, duhul meu se roaga, dar mintea mea este neroditoare" (1 Cor. 14,14)."
Aceasta este interpretarea penticostala a acelor citate. Aceasta interpretare, vorbirea in limbi este rugaciunea cu duhul, este invatatrua de baza a invataturii protestante. Atat ortodocsii, cat si celelalte culte interepteaza complet diferit acele ctiate si nu e nicio legatura intre vorbirea in limbi si rugaciunea cu duhul. Acolo Sf. Pavel spune ca vorbirea in limbi e nefolositoare daca nu intelege nimeni acea limba si nu se zideste Biserica. Si da ca exemplu rugaciunea in alta limba, care nu e la fel de folositoare ca rugaciunea in limba cunoscuta, pentru ca mintea nu intelege ce spune rugaciunea. Si nu ca rugaciunea in limbi ar fi rugaciune cu duhul, superioara celorlalte.

"Este surprinzator sa vedem ca Sfantul Pavel da mai degraba intaietate rugaciunii mintii, lucrare in care initiativa si stradania ii apartin omului, decat rugaciunii duhului, care este pur si simplu un dar al Duhului Sfant. Si alegerea sa este in acord cu restul Epistolei catre Corinteni. Bunaoara, el spune ca adevaratul prooroc este stapan pe duhul sau: „duhurile proorocilor se supun proorocilor" (1 Cor. 14, 32). A ne preda cu totul glossolaliei presupune o anumita pierdere a stapanirii de sine: este o explozie de har si bucurie, si desi suntem pe deplin constienti ca Dumnezeu este inlauntrul nostru, uitam oarecum de existenta semenilor nostri, a celorlalte madulare ale Trupului.

In Biserica primara multi au primit darul vorbirii in limbi, insa cu timpul el a devenit din ce in ce mai rar. Si aceasta, pentru ca s-a ivit urmatoarea problema: cand cineva vorbea in limbi, uzurpa pur si simplu spatiul duhovnicesc al intregii adunari, care nu mai tragea niciun folos de pe urma acestui dar. Cea mai buna explicatie care se poate da prezentei darului vorbirii in limbi in Biserica primara este necesitatea de a-i invata pe cei proaspat convertiti sa se roage mai degraba cu inima si nu in chip exterior, dupa cum erau probabil obisnuiti sa o faca. Dar curand Biserica a descoperit o cale si mai potrivita de a educa inima, caci grija sa era sa cultive omul launtric. Biserica a descoperit chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos si, incetul cu incetul, Rugaciunea Inimii a inlocuit darul vorbirii in limbi. Rugaciunea lui Iisus este un fel de a ne ruga in duh prin care nu ne pierdem insa controlul asupra duhului si nici nu ne aflam in primejdia de a uzurpa spatiul duhovnicesc al celorlalte madulare ale Trupului Bisericii. Toate cate le facem in Biserica trebuie sa le savarsim in asa fel incat sa respectam spatiul duhovnicesc al semenilor nostri.

În prealabil postat de catalin2

De aici intelegem si la ce se refera pr. Zaharou in alt pasaj: "Duhul Sfant S-a pogorat in ziua Cincizecimii ca sa-i invete pe oameni sa se roage in duh, adica inlauntrul „omului celui tainic al inimii" (1 Petru 3,4)." O interpretare in sensul celor de mai sus, eronata.

Ai scos ideea din context ca un adevărat neoprotestant. Iată contextul:"Stim ca darul vorbirii in limbi (glossolalia) a fost incredintat Bisericii primare cu un scop precis. Intrucat Vechiul Israel se deprinsese a se ruga si a se inchina lui Dumnezeu intr-un chip mai degraba exterior, Duhul Sfant S-a pogorat in ziua Cincizecimii ca sa-i invete pe oameni sa se roage in duh, adica inlauntrul „omului celui tainic al inimii" (1 Petru 3,4)".

Eu înţeleg că întâietate are interiorizarea prin rugăciunea inimii. Eroarea fiind care?

În prealabil postat de catalin2

"Sfantul Pavel recomanda amandoua felurile de rugaciune. Ne sfatuieste sa nu ne folosim doar de una si sa o abandonam pe cealalta, aratand ca uneori e mai bine sa ne rugam in limbi, iar alteori cu mintea. "
O afirmatie tot in spiritul invataturii penticostale.

"Apostolul insusi prefera sa ne traga la mal pentru a inlatura orice pricina de neoranduiala in Trupul Bisericii, pentru ca totul sa se faca spre zidirea credinciosilor."

În prealabil postat de catalin2

Si afirmatia care e cireasa de pe tort: "Faptul ca acest dar a reaparut in Occident in vremurile noastre." Vedem ca spune de vorbirea in limbi din trecut, ca ar fi aparut la eterodocsi, ca sa nu existe alte interpretari.

"De departe, cea mai buna cale de a aborda si de a intelege fenomenul glossolaliei in zilele noastre, potrivit Traditiei, adica, fara sa condamnam si fara sa criticam, este sa consideram ca daca oamenii nu mai stiu sa se inchine lui Dumnezeu cu inima, Acesta poate sa le dea din nou darul vorbirii in limbi. Faptul ca acest dar a reaparut in Occident in vremurile noastre, cand calea inimii a fost uitata sau nu este cunoscuta, nu poate fi inteles decat in felul urmator: este limpede ca Duhul lui Dumnezeu tanjeste sa-i aduca pe oameni inapoi acasa, in Biserica, si sa-i invete acest chip nobil de inchinaciune care de atatea veacuri a fost practicat de crestini, pentru ca inimile lor sa fie din nou cultivate prin chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos.

Daca, intr-adevar, unii oameni primesc acest dar pentru o vreme, poate ca aceasta ii va ajuta sa descopere adevarata si neintrerupta Traditie a Bisericii, Traditia Rugaciunii Inimii, care este cea mai sigura si mai smerita rugaciune pentru zidirea, insuflarea si mantuirea omului. Prin aceasta rugaciune noi primim cel mai de seama dintre darurile Duhului Sfant, darul care ne Va tamadui si ne va intari fiinta, „calauzindu-ne la tot adevarul" (Ioan 16,13). El ne va ajuta sa purtam in noi plinatatea iubirii dumnezeiesti. Acest dar nu va inceta niciodata sa fie lucrator in noi, ci ne va insoti si dincolo de mormant."