Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfîntul Atanasie cel Mare. Cînd unii filozofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: «Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?» Ruşinaţi, filozofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe cînd Antonie avea cunoaşterea însăşi. Acesta a fost un om care a atins desăvîrşirea încă din această viaţă, pe cît poate atinge omul pe pămînt.

Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvîrşit pe sine, şi aşa a putut să desăvîrşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfintul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 335 de la Hristos.

Din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici (vol. I):

[cristiboss56]

6 cuvinte în care Sf. Antonie ne prezintă adevărata fericire :
Blândeţea şi înfrânarea sunt fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor.
Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se îngrijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţii cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.
Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii cari cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul, dar împodobit cu învăţătură şi cu virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile, aşa şi cei ce nu se îngrijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă.
Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice.
Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea şi în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înţeles şi preamărit face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea şi fericirea veşnică.
Viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta i se fac sufletului moarte. Iar osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu mulţumită şi moartea trupului sunt viaţă şi fericire veşnică a sufletului.

[cristiboss56]

Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creației. Ia aminte cât de lat este cerul și sclipind de stele, și nu a binevoit întru acesta Domnul. Și câți luminători sunt în el și cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihnește în gândurile bune și în inima omului. Numai tu ești numit templu al lui Dumnezeu și sălaș al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăpostești pe El și să fii sălaș Domnului. La cine voi căuta, dacă nu la cel blând și liniștit care tremură la cuvintele Mele? Și iarăși: Mă voi arăta lui și Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el.
Tu ești avuția lui Dumnezeu, tu ești moștenirea Împăratului – nu-L disprețui, o, omule, ci vino la luptă și luptă-te, ca să fii învrednicit de cunună și cu fapta, și în adevăr. Căci mulți dintre noi ascultă cuvântul din Scripturi și nimic nu își agonisesc, cum spun Scripturile, ci rămân străini de lucrare și de simțire, știind numai să vorbească. Dacă cineva luptă, nu ia cununa dacă nu luptă după lege. Este nevoie de alergare, de osteneală și de luptă, este nevoie de întristare și de trudă, ca cineva să se odihnească în vecii vecilor.
(Sfântul Macarie Egipteanul)

[cristiboss56]

Ati auzit ce suntem? Floare, umbră, vis, pânză de păianjen, umbra norului pe pământ şi altceva nimic. Cu cele mai neputincioase stihii este asemănată viaţa noastră. Nu pune bază că azi eşti sănătos, că eşti frumos, că eşti bogat, că eşti tânăr! Astea sunt umbre şi vise. Viaţa noastră este scurtă. Foarte, foarte scurtă şi trecătoare. Să trăim aici pentru viaţa cea veşnică.
Să trăim pe pământ pentru Ceruri. Să trăim aici pentru Rai, pentru bucuria cea fără de margini care ne aşteaptă dincolo de mormânt! Patru anotimpuri are viaţa noastră. Primăvara este copilăria; vara este tinereţea; toamna este bătrâneţea. Şi iarna, gata, este sfârşitul aproape!
(Arhimandrit Cleopa Ilie )

[cristiboss56]

Stresul nu este ceea ce ți se întâmplă, ci modul în care privești ceea ce ți se întâmplă. Unii psihoterapeuți afirmă că se moare de frică și de oboseală, nu de cancer. Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate. Boala este un conflict între minte și suflet. Fiecare vrea să transmită ceva, iar cealaltă parte înțelege altceva. Lovim în organe în funcție de fricile noastre. Tratăm trupul, dar să tratăm și sufletul.
Cine nu poate trece peste un eveniment neplăcut din viață poate face cancer de stomac. Cineva are resentimente și îl lovește un cancer renal. Altcineva se teme că va muri de foame și va face cancer hepatic că nu are cu ce să-și hrănească familia…
Frică și furie sau dragoste și recunoștință. Frica este o problemă sufletească și nu a minții. Agresivitatea este o formă a fricii. Este frica și apoi furia. Uneori lacrimile nu vin pentru că plânsul nu poate fi manipulat ușor.
Căință, mulțumire și transformare spirituală. Boala ne trimite spre introspecție. Faptul că ești cu cineva și te simți singur se datorează că nu suntem în relație bună cu Dumnezeu. Dependențele sunt dureri de factură sufletească.
Orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul. Orice i se întâmplă minții afectează și corpul și viceversa, minte-suflet-corp. Dacă apelezi la divin, la spiritualitate, există o soluție. Dumnezeu nu este îmbuteliat ca să nu avem accest la El. Oricine are acces la Doamne. Nu știm să accesăm, nu că nu putem. Hristos nu se ascunde în Potir sau în icoană, ci se descoperă. Tăiem păcatele de la tulpină, dar ele se țin de rădăcini. Este o dizarmonie care trebuie armonizată. Vindecare înseamnă creștere spirituală.
Suferința poate oferi multe lucruri sufletului nostru pe care fericirea nu le poate oferi. Adeseori fericirea ne stoarce, ne diluează, iar suferințele ne curăță, ne purifică. Suferința are ceva special, iar fericirea este un bun comun.
Smerenie, pocăință, genunchi…
Sursa: Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie, Editura PIM, Iași 2014, p. 48-51

[cristiboss56]

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.
Când ne-am închinat la Sfântul Mormânt, am văzut pe înspăimântătorul deal al Golgotei locul în care fusese înfiptă Crucea Mântuitorului Hristos. De-a stânga și de-a dreapta am observat locurile în care fuseseră crucile celor doi tâlhari. Numai trei cruci! Coborând în spatele Golgotei, pe un loc nisipos, ne-a fost indicat locul în care Sfânta Elena a descoperit crucile. Ea a descoperit trei cruci: Crucea Mântuitorului Hristos, crucea tâlharului pocăit și crucea tâlharului care a refuzat să se pocăiască.
Iubiților, și astăzi, noi oamenii purtăm trei cruci. Există o cruce a omului drept, a doua este crucea omului păcătos pocăit de păcatele sale, iar cea de-a treia este crucea omului păcătos lipsit de pocăință. Care dintre aceste trei cruci este mai ușoară?
Cruce înseamnă maritiriu și durere. Unul este martiriul omului drept, altul este martiriul păcătosului pocăit de păcatele sale și altul este martiriul păcătosului nepocăit. Care martiriu este mai ușor?
Cea mai ușoară cruce este cea purtată cu credință și nădejde. Cel mai ușor martiriu este cel pe care-l răbdăm cu aripile credinței și ale nădejdii.
Cei din primele două categorii înțeleg sensul suferinței, în timp ce oamenii celei de-a treia categorii nu-l pot înțelege.
(Sfântul Nicolae Velimirovici)

[cristiboss56]

Despre tainele gândurilor

Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.
Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde. Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers. Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptuim armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni.
Dacă ne preocupă gânduri negative, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în familie, în mediul în care ne aflăm.
Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare. Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule! Căci gândurile nimicitoare, rele ne nimicesc pacea, şi atunci nu mai avem pace şi nici linişte.
Noi întotdeauna începem greşit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă.
Când fiecare va începe cu sine, atunci va fi pace pretutindeni! Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul. Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul. Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor). Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gândurile şi dorinţele sale rele.
Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune, Trebuie deci să ne schimbăm. De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.
Domnul se află pretutindeni. El locuieşte în inimă şi de aceea a spus că trebuie să trăim totul din inimă, şi să lucrăm cu voie deplină. Când îl căutăm pe Domnul din inimă: Iată-L, e aici! Căci, El este părintele nostru. Părinţii noştri pământeşti, cer de la noi multă atenţie, caută să le dăm înapoi iubirea pe care ei ne-au dat-o, iar noi adesea îi mâhnim foarte mult.
Aşadar, trebuie să-L căutăm pe Domnul din inimă. Atunci când ne deprindem să lucrăm totul din inimă, atunci ne este rugăciunea sinceră şi dragostea faţă de părinţi, şi faţă de aproapele, şi Dumnezeu este aici. Fiecare lucrare este în acelaşi timp şi rugăciune. Gândurile ne sunt legate atunci de acea lucrare, şi când lucrăm din inimă, înseamnă că pentru Dumnezeu lucrăm. Dacă ne gândim că lucrăm pentru oameni, atunci greşim.

Stareţul Tadei de la Vitovniţa

[cristiboss56]

Părinte , simt din partea unei persoane o apăsare, nu ştiu de ce mă urăşte!
Să ştiţi dumneavoastră că ura unui om, e mai puternică decât o vrajă.
Una dintre armele diavolului este ura, vine şi bagă ura între soţi şi ei nu-şi vorbesc, parcă sunt muţi, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia voastră”, faceţi mătănii cât mai multe ca să vă treacă supărarea. Mântuitorul spune: „trăiţi în iubire”, iar diavolul bagă ura ca să strice rânduiala lui Dumnezeu.
E bine ca atunci când unul greşeşte, celălalt să spună „Doamne, nu-i socoti păcatul acesta”. Rugaţi-vă unul pentru altul, la carte spune că bărbatul necredincios se mântuieşte prin femeia credincioasă, şi invers. Când vine mânia, plecaţi unul într-o cameră şi altul în alta, nu daţi prilej de ceartă, că se bucură diavolul, nu vă mai răniţi sufleteşte. Diavolul se luptă să distrugă cetate mare ca să aibă plată mare, dar nu-l lăsaţi, aveţi atâtea arme împotriva lui: postul, rugăciunea, milostenia.
(Părintele Argatu V. Ioan)

[cristiboss56]

In definitiv, iubirea nu este ceva care se adresează în mod exclusiv doar persoanei umane, ci ţine de o anumită stare sau dispoziţie de viaţă. Nu poţi fi cu adevărat afectous faţă de semenul tău dacă nu iubeşti în general toată creaţia.Dragostea adevărată nu are legătură cu animalitatea, ea nu înseamnă cucerire, posedarea celuilalt, ci o permanentă căutare. Socrate ne spune acelaşi lucru în Banchetul: „Simţi dragostea pentru acela care nu este încă la dispoziţia ta şi nici în posesia ta".
Când ajungem să-l facem pe celălalt proprietatea noastră am încetat să-l mai căutăm şi să mai încercăm să-l întâlnim cu adevărat. Suntem chemaţi neîncetat să-l întâlnim pe cel de lângă noi ca şi persoană, tot mai profund şi în mai adevăr. Când simţim deja că-l cucerim, dragostea noastră pentru el a încetat. Pentru ca dragostea să supraveţuiască, trebuie să existe ceva care îi lipseşte şi pe care îl caută cu asiduitate. Celălalt ca şi persoană are întotdeauna ceva care nouă ne lipseşte şi pe care merită să-l căutăm la el.
(Părintele Filothei Faros)

[cristiboss56]

Nu putem cere pace pe pământ, dacă în noi înşine sunt adevărate câmpuri de luptă. Nu putem cere sănătate, dacă ducem o viaţă care ne face să fim bolnavi.
Momente de coborâre în interior cu sinceritate şi de făcut curat acolo… Aerisim, scuturăm, ştergem praful de pe toate obiectele şi chipurile din suflet, dacă este nevoie înlocuim piese din decor.
Înţelegem când cineva vine în viaţa noastră şi când este nevoie să eliberăm acei oameni din odăi.
Atât am putut creşte, evolua împreună.

Ieromonah Hrisostom Filipescu