Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 16.03.2018, 22:53:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit vineri la reședința sa patriarhală pe elevii, profesorii și ceilalți participanți la cea de a 6-a Conferință Internațională a Elevilor, care are loc la Liceul Zografion din Constantinopol dedicată scriitorului constantinopolitan Yiorgos Theotokas.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Ecumenice remis Agenției de știri Basilica, după oficierea stării a patra a acatistului Bunei Vestiri, Patriarhul Ecumenic a adresat cuvinte părintești elevilor care au venit din multe țări pentru a participa la conferința internațională.
„Eu, Patriarhul vostru, părintele vostru duhovnicesc, sunt profund emoționat să vă primesc aici în Fanarul istoric, pe voi, tinerii plini de speranță, viitorul neamului nostru. Pe chipul fiecăruia dintre voi, în ochii voștri plini de viață, văd o luptă. Această luptă nu este alta decât cea a viselor și aspirațiilor voastre cu valurile tumultuoase ale pesimismului epocii moderne. Sunteți tineri, aveți viziuni, planuri, vă faceți vise pentru viitor. Visați și în același timp vă confruntați cu cea mai rea față a unei societăți cu numele care privează omul de bucuria comuniunii ființiale cu aproapele”, a spus Patriarhul Bartolomeu vineri, 16 martie.
„Sunteți copiii erei Facebook și Instagram, dar deprinderile epocii nu vă lasă să vă bucurați de comunicarea cu persoana celuilalt! Acest lucru se întâmplă, iubiții mei prieteni, deoarece comuniunea cu celălalt înseamnă interacțiune, chenoză, golirea de egoism, înseamnă jertfă. Comuniunea dintre persoane nu este ușoară, dar nici imposibilă. Adevărata comuniune, adevărata comunicare umană este marele adversar al egoismului. Din nefericire, noi, mai marii voștri, v-am abandonat la ecranul unui laptop, v-am luat din mâini mingile și v-am oferit telefoane moderne, v-am adunat din zona rurală, v-am stivuit în orașe de ciment, și v-am introdus într-o realitate virtuală. Vă trimitem la programe de instruire și la activități extracurriculare pentru a deveni oameni de știință, dar am uitat să vă învățăm că adevărata formare este omenia, este iubirea de Dumnezeu, de aproapele și de mediul înconjurător, de întreaga creație. Această formare este deplina și adevărata poezie și literatură a neamului omenesc”.
În cuvântul său, Patriarhul Ecumenic a făcut referire la Maica Domnului despre care a spus că „înaintea privirii ei curate se dizolvă orice răutate și orice mișcare mincinoasă a inimilor noastre”.
„De aceea, după vrednicie, o fericim și acum și pururi și ne întoarcem la ea ca să fie mijlocitoarea păcii, reconcilierii, a comuniunii pline de iubire și a coexistenței noastre civilizate, a acceptării fratelui nostru așa cum este și pentru a dobândi Împărăția Cerurilor”, a spus Patriarhul Bartolomeu făcând referire la Acatistul Bunei Vestiri, citit conform tradiției grecești în fiecare vineri din săptămânile Postului Mare.
Sanctitatea Sa i-a îndemnat pe elevi să-și deschidă inimile pentru a se umple de lumină și speranță.
Îndemnându-i pe copii să iubească studiul și educația, Patriarhul Ecumenic le-a spus să formeze în sufletele lor „cea mai minunată icoană umană: Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, care a trecut prin Pătimire și Cruce pentru a învia împreună cu El neamul omenesc și întreaga sa creație”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 16.03.2018, 22:56:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze s-a întrunit în ședință de lucru marți, 6 martie 2018, pentru a discuta probleme bisericești de ordin intern și extern. Potrivit comunicatului cancelariei sinodale, ședința a fost prezidată de Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii.
Episcopii au luat act de cazurile de încălcare a disciplinei bisericești de către unii clerici din Patriarhia Ecumenică. De asemenea, au discutat despre legăturile dintre Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă din Republica Macedonia.
Ca urmare a invitației primite din partea Patriarhiei Române, Mitropolitul Sava al Varșoviei a delegat pe Preasfințitul Părinte Atanasie, Episcop de Lodz și Poznan, să participe la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Sibiu, împreună cu două persoane din Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia.
În cadrul ședinței, data de 25 august 2018 a fost stabilită ca zi de rugăciune pentru unitatea creștinilor.
Au fost purtate discuții referitoare la dialogul Bisericii Ortodoxe cu reprezentanții comunităților evreiești.
De asemenea, Sinodul Bisericii Autocefale a Poloniei a stabilit programul festivităților dedicate împlinirii a 100 de ani de independență a Republicii Polonia, care va include manifestări în fiecare eparhie. Evenimentul central va avea loc în Varșovia, în data de 28 octombrie 2018.
În comunicatul cancelariei Sfântului Sinod sunt menționate două vizite importante care vor avea loc anul acesta. Mitropolitul Tihon al Bisericii Ortodoxe din America (OCA) va vizita Polonia în perioada 17-22 august, iar Patriarhul Teodor al Alexandriei este așteptat să viziteze Biserica Ortodoxă Poloneză în perioada 17-25 septembrie 2018.
Comunicatul se încheie cu o informare privind ceremonia de așezare a sfintei cruci pe turla principală a Catedralei Sfânta Sofia din Varșovia, care va avea loc sâmbătă, 19 mai.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 17.03.2018, 23:17:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Episcopii ortodocși din Germania au aprobat la începutul lunii martie textul scrisorii pastorale cu prilejul Postului Mare 2018, pe care îl prezintă ca un pelerinaj spiritual de patruzeci de zile către Săptămâna Pătimirilor și către Învierea Domnului, numită Sărbătoarea sărbătorilor.
Pastorala episcopilor ortodocși din Germania cu prilejul Postului Mare 2018: Text integral
„Odinioară am fost legați de Dumnezeu prin lege; acum suntem legați prin credință și har și toate care sunt în legătură cu acestea; atunci eram în comuniune cu Dumnezeu ca robi, acum însă ca fii și prieteni.”
(Sf. Nicolae Cabasila: Despre viața în Hristos)
Dragi frați și surori în Hristos,
Și în acest an a început pentru noi, creștinii ortodocși, timpul tămăduitor al primăverii Postului Mare. Fie ca postul nostru să fie o mărturie a disciplinei noastre de sine, a răbdării și a statorniciei. Modelul nostru, prezent în toate slujbele bisericești vindecătoare din perioada prepascală a Postului Mare, este Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Însuși Hristos a subordonat propria Sa voință umană voinței Sale divine.
Pentru noi a devenit Om, pentru noi a pătimit și a murit. Să ne minunăm în fața bunătății lui Dumnezeu: Suntem izbăviți de boală, deoarece Mântuitorul bea pentru noi medicamentul! El ia asupra Sa durerile, iar noi suntem scutiți de pedeapsă! Prin pătimirile Sale și prin Sfânta Sa Înviere, Mântuitorul a restabilit pentru omul care merita dojana calea spre comuniunea cu Creatorul.
Pregătindu-ne pentru sărbătoarea sărbătorilor, minunata Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, în timpul postului nu renunțarea se află în prim plan, ci beneficiul spiritual dobândit prin parcurgerea acestui frumos pelerinaj din răstimpul Postului Sfintelor Paști. Postul îndreaptă mereu și din nou atenția noastră asupra contemplării pline de iubire a actului de mântuire arătat în viața lui Hristos și împlinit în fiecare creștin care Îl urmează. Postul Mare, cu slujbele sale caracteristice, este un pelerinaj spiritual, pe parcursul căruia ne descoperim pe noi înșine ca ființe create de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa.
Pe parcursul pelerinajului nostru de 40 de zile către Săptămâna Mare punem în evidență, prin postul trupesc, virtuțile binefăcătoare ale abstinenței și renunțării. A posti înseamnă a deveni mai sărac, dar în același timp mai bogat. Postul face ca sufletul nostru să devină mai smerit și ne oferă răspunsul la întrebarea ce anume pune în pericol libertatea noastră în Hristos, de ce pierdem mereu duhul păcii, de ce devenim robi, în loc să fim slujitori ai lui Dumnezeu.
La începutul Postului Mare și Sfânt ne cerem iertare unul altuia! În călătoria noastră spirituală spre Săptămâna Mare si sărbătoarea Paștilor ne străduim să înlocuim toate însușirile noastre negative cu virtuți strălucitoare, să răspândim lumină în această lume. Să îmblânzim mânia și să alungăm ținerea de minte a răului! Postul Mare este un timp al schimbărilor. Ceea ce există doar în germene poate să ajungă în viața noastră viitoare la desăvârșire și plenitudine. În fiecare an avem posibilitatea și ocazia să înfăptuim din nou acest pelerinaj.
Postul Mare este și timpul acțiunilor caritative, al iubirii față de aproapele, al milosteniei, timp în care să observăm nevoile fraților și surorilor care ne înconjoară: refugiații, oamenii fără adăpost, cei flămâmzi, victimele violenței și ale războiului! Faptele noastre să fie mereu însoțite de rugăciuni adresate Binefăcătorului nostru, atotiertătorului Dumnezeu.
Dragostea de Dumnezeu ne este dăruită nouă oamenilor ca element constitutiv încă de la creație. „Nu noi înșine ne îndreptăm și ne înălțăm către Dumnezeu, ci Însuși Dumnezeu a coborât spre noi: Nu noi am căutat, ci noi am fost căutați! Dumnezeu Însuși S-a aplecat spre pământ și a găsit chipul Său“ , continuă Sfântul Nicolae Cabasila. Citim în continuare în scrierile Sfântului : „Dacă există ceva bun în noi, atunci este așezat în noi de Însuși Dumnezeu, nu prin eforturile noastre“.
Fie ca tocmai în acest timp al Postului Mare puterea iubirii noastre, manifestată prin pocăință și renunțare, să-L determine pe Dumnezeu, în nemărginita Sa bunătate, să-și sporească dragostea față de noi oamenii. Laboratorul acestor evenimente este tocmai viața noastră prezentă. Chiar dacă omul copleșit de povara grijilor, a bolii și a suferinței, a singurătații și a părăsirii în uitare a pierdut orientarea, s-a abătut de la calea cea dreaptă, sau poate chiar și-a pierdut curajul, slujbele dumnezeiești din timpul postului, pregătitoare pentru Săptămâna Mare și Sfântă, ne învață ceva esențial: Eforturile și și pătimirile noastre sunt necesare, dar trebuie completate și desăvârșite mai ales de credința noastră.
Episcopii voștri ortodocși din Germania salută, la începutul Postului Mare și Sfânt din acest an, pe toți clericii ortodocși și întregul popor ortodox binecredincios. Ca părinți ai voștri duhovnicești în Germania, sperăm și ne rugăm să reușiți să ajungeți cu succes, parcurgând acest pelerinaj cu entuziasm și perseverență, la țelul râvnit. Vă dorim vouă, tuturor, un post binecuvântat, plin de bucurie duhovnicească și cunoștiință, și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Berlin, 3 martie 2018
+ Mitropolitul Augoustinos al Germaniei, exarh al Europei Centrale
Președinte
și ceilalți membrii
ai Adunării Episcopale Ortodoxe din Germania
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 20.03.2018, 01:14:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În Patriarhia Ierusalimului a fost cinstit sâmbătă, conform calendarului iulian nerevizuit, Sfântul Gherasim de la Iordan. Cu acest prilej, PF Teofil a liturghisit împreună cu mai mulți ierarhi și clerici la Mănăstirea ocrotită de sfânt și așezată pe Valea Iordanului, în apropiere de Ierihon.
Vorbind despre viața Sfântului Gherasim de la Iordan, Patriarhul a evidențiat că el „a disprețuit comorile pământești de dragul bunurilor cerești nemuritoare” după ce și-a dat seama cât de important este sufletul său.
În omilia rostită, Patriarhul Teofil al Ierusalimului a mai precizat că lupta creștină pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu reprezintă „scopul final al Bisericii”.
În acest context, PF Teofil al III-lea a amintit că „Hristos este aproape de noi toți și ne așteaptă să ne apropiem de El după ce ne-am curățit mai întâi prin timpul postului care este incriminatorul păcatului și avocatul pocăinței”.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită o procesiune în jurul Mănăstirii.
La final, cei prezenți au participat la o agapă frățească.
Sfântul Gherasim de la Iordan (+475) s-a născut în Licia (Asia Mică) din părinți creștini care i-au oferit o educație aleasă. A intrat în monahism de tânăr, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt. În vremea împăratului Marcian (450-457) a venit în Palestina, s-a stabilit într-un loc retras lângă râul Iordan, unde a întemeiat o mănăstire. Regulile de viață monahală pe care le-a rânduit în mănăstirea sa au ajutat la organizarea monahismului care era în perioada de început.
Din mărturiile Sfinților Ioan Evirat și Sofronie Scolasticul aflăm că prin puterea lui Dumnezeu, de Sfântul Gherasim ascultau și fiarele sălbatice. Astfel, un leu pe care Sfântul l-a îngrijit și tămăduit îl însoțea întotdeauna, ascultându-l în tot ceea ce i se poruncea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 21.03.2018, 02:15:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Credincioșii reuniți în rugăciune duminică la Catedrala mitropolitană românească din Paris au primit binecuvântarea PS Ignatie care a oficiat Sfânta Liturghie și i-a îndemnat la sinceritate „în fața lui Dumnezeu”.
Meditând la textul biblic duminical, Părintele Episcop a evidențiat sinceritatea față de Domnul Hristos a tatălui copilului bolnav și a vorbit despre modul cum se poate prelua comportamentul acestuia.
„Să fim sinceri în fața lui Dumnezeu! Tatăl din Evanghelie nu a încercat să pară ceea ce nu este. Avea o intuiție că Cel din fața lui este Dumnezeu, și nu Îl poate minți”, a spus Episcopul.
În acest context, PS Ignatie a explicat că Dumnezeu își dorește această sinceritate din partea oamenilor.
„Dumnezeu ne cere să fim oameni foarte sinceri, să nu ne punem măști în fața celor din jurul nostru, să părem ceea ce nu suntem. Sinceritatea, în fața lui Dumnezeu, este ca o rugăciune a sufletului”, a mai precizat ierarhul.
Tot duminică, la orele după-amiezii, IPS Iosif împreună cu PS Ignatie, PS Ioan Casian și PS Marc Nemțeanul au citit Acatistul Mântuitorului în Basilica Saint Denys, Argentuil, Paris, lăcaș de cult ce adăpostește tunica Mântuitorului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 21.03.2018, 02:19:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Șaisprezece ierarhi au conslujit sâmbăta trecută la Catedrala Buna Vestire din Chicago unde a avut loc hirotonia episcopală a Arhimandritului Nathanael Symeonidis, noul mitropolit grec de Chicago.
La slujba condusă de Arhiepiscopul Dimitrie al Americii a participat Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.
Arhimandritul Nathanael Symeonidis a fost ales de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în ședința de lucru din 7 februarie, urmare a vacantării scaunului mitropolitan anul trecut.
Ceremonia de întronizare se va desfășura sâmbătă, 24 martie, în Catedrala Buna Vestire din Chicago.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 24.03.2018, 01:37:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Primăria Sectorului 2 al Vienei, Austria, a organizat joi, 22 martie, o seară de informare a locuitorilor despre dezvoltarea noului cartier din zona numită `Nordbahn Viertel”, din apropierea Parcului Prater, unde și comunitatea ortodoxă română din Viena va fi prezentă prin biserica ce va fi înălțată aici. Din ianuarie 2018, Parohia Ortodoxă Română din Viena apare oficial în cartea funciară ca proprietară a 884 de metri pătrați în această zonă centrală, teren cumpărat la un preț foarte avantajos, din donațiile credincioșilor.
La informare au fost prezenți primarul sectorului 2, Ursula Lichtenegger, reprezentanți ai Primăriei Generale a Vienei, delegați ai firmelor dezvoltatoare, fiecare arătând celor prezenți proiectele lor și modul în care va arăta viitorul cartier. Parohia Ortodoxă Română din Viena a fost reprezentată de pr. Emanuel Nuțu și arhitecții bisericii, Mihaela Ionescu și Georg Baldass, care au prezentat proiectul bisericii, dar și de mai multe persoane din comunitate care se vor muta în vecinătatea bisericii. „Bucuria noastră a fost mare, pentru că am fost întâmpinați cu multă căldura și prietenie, din partea tuturor primind doar cuvinte frumoase, care au exprimat interesul și nerăbdarea de a vedea această biserică ridicată și mai ales dorința de a fi părtași la pictarea ei interioară și exterioară și de a descoperi prin ea frumusețile Ortodoxiei. S-a vorbit mult despre România și despre Biserica Ortodoxă Română, despre tradițiile și credința poporului nostru”, ne-a transmis pr. Emanuel Nuțu.
Piatra de temelie a noii biserici a fost așezată la 17.09.2017 de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, iar lucrările de construcție vor începe la sfârșitul verii din anul acesta, fiind prevăzute a fi încheiate în toamna anului 2019.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde