Cearta in familie

[fallen]

Cam.greu sa pleci cu copilul dintr-o tara străină. ..unde sa te duci, aiurea pe drumuri??? Poate doar la o instituție de protecția copilului dacă se lasă cu violenta fizica. Alminteri dacă pleci, " fugi", ( fara o destinatie precisa si sigura) doar de sperietura sau de supărare riști sa fi acuzata ca ai pus tu copilul în pericol ...sau daca pleci fără el ca l-ai abandonat...
Mai bine dacă poți infrunta-l...dar fără frica dacă se poate. Nu cu țipete, istericale, amenințări, violenta fizica sau verbala, ci mai degrabă cu " impertinenta."..cu răbdare, cu "mila". .
Trateaza-ți anxietatea, ia pastile, ceaiuri sau ce ți s-a mai prescris și a funcționat în decursul timpului, fa rugăciune, mergi la Sfântul maslu, citește sfinții parinti, etc...
E cam rău că duhovnicul pare sa fie părtinitor cu el, dacă zice ca tu îl "provoci"...încearcă sa îi explici ( duhovnicului) ca tu suferi de anxietate și ca ieșirile lui chiar daca el si le indreptateste, pe tine te sperie și ca "metodele lui de a te corecta nu dau rezultate pt ca de frica intri intr-un cerc vicios și faci și mai multe greșeli. Plus ca riști sa ajungi la ura fata de el, la depresie, gânduri de suicid samd, sa te înțeleagă și pe tine. Dacă lui nu îi poate spune nimic ca sa îl facă sa își schimbe atitudinea roaga-l măcar sa se roage pentru tine sa câștigi răbdare, si sa scapi de eventuala mandrie daca ea exista. Roaga-te și tu pentru asta, încearcă sa empatizezi , sa te pui în locul lui...poate are și el.vreo problema de sănătate, surmenaj, stres, grija zilei de mâine, sau se lupta cu vreo patima.
Dumnezeu sa va ajute, și sa aibă mila de voi și mai ales de cel mic, rugati-L sa va lumineze și sa va arate calea, lasati-va în voia Lui dacă nu mai știți ce sa faceți. ..

[Ali Baba]

carelu, fato, carelu! pregateste-te cat mai bine si pleaca de langa el fara sa te mai uiti inapoi, pentru tine si pentru copilul tau. e la fel de important sa desparti copilul de influenta lui.
dar ai grija ca ala e in stare de orice, nu trebuie sa afle decat cand lucrurile sunt rezolvate, pleaca!

[Yasmina]

Sunt foarte multe familii in situatia asta,nu este doar un caz izolat.
Atat de comun este incat s-a impamantenit si mamele isi invata tacit fiicele sa rabde,sa taca ca sa "aibe tati pt copii".


Nu stiu daca este mai bine sa ai un barbat langa tine de gura lumii dar sa fi batuta si nefericita in dosul gardului...plus sa aduci pe lume copii care la randul lor vor avea probleme fie de anxietate,neliniste, neincredere in sine sau vor ajunge sa-i vateme pe altii,oameni nevinovati.


Multe fac oamenii din mandrie,sa apara altfel in societate,in general sa apara realizati...Insa oamenii cu adevarat realizati sunt putini,foarte rari.
Oameni cu o familie linistita si fericita sunt putini.
Cei mai multi sunt astia,cu fatadele ascunse.

Nu este rau ceea ce alegi tu pt tine. Tu ai dreptul asta! Dar este de neindurat sa alegi pt altii, adica sa alegi prost pt copii tai care in mod sigur doresc o copilarie fericita ,nu scandaluri si violenta care ii sperie.
Nu stiu ,poate gresesc dar imi pare ca genul acesta de greseli se platesc "sus".

Sotul tau nu traieste crestinismul in adevaratul sens al cuvantului; traieste o minciuna.
Este inacceptabil sa traiesti ca un om al bisericii model,sa nu lipsesti niciodata de la Liturghie si sa canti in cor iar in timpul liber sa-ti tratezi nevasta atat de prost!

Sa va dea Domnul bunul gand la amandoi sa luati decizii bune si sa va ganditi si la binele copiiilor ,nu numai la ce zice lumea sau rudele.

Daca duhovnicul nu va ajuta,poate incercati la un consilier de familie cu experienta ,desi ma indoiesc ca sotul ar fi de acord sa mearga la genul acesta de activitati.
Banuiesc ca nu l-ati confruntat despre aceasta problema si nu ati discutat-o fatis, la nivelul de ultimatum?

[Yasmina]

Sper sa nu ne ascultati pe noi,strainii de pe forum si sa-l parasiti fara a incerca sa salvati daca este ceva de salvat.
La urma,urmei noi stim doar varianta dvs.

Noi vorbim multe dar sa nu ne alegem cu pacate :)

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Sper sa nu ne ascultati pe noi,strainii de pe forum si sa-l parasiti fara a incerca sa salvati daca este ceva de salvat.
La urma,urmei noi stim doar varianta dvs.

Noi vorbim multe dar sa nu ne alegem cu pacate :)

Chiar așa. ..

Apropo a apucat cineva sa citească Sfântul Paisie Aghioritul volum. 4 " viața de famile"???

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de fallen

Chiar așa. ..

Apropo a apucat cineva sa citească Sfântul Paisie Aghioritul volum. 4 " viata de famile"???

Fallen am apucat sa citesc cateva zeci de pagini, atunci cand am luat-o. Apoi am intalnit niste tineri care erau proaspat casatoriti ,rude apropiate si le-am daruit-o lor. Cat am citit mi-a placut mult. Urmeaza sa o cumpar din nou.

Carina aici o adresa in care par Vasile Ioana, vorbeste foarte frumos despre cresterea copiilor,si pe care o recomand din inima.Va rog urmariti filmuletul pana la capat.
http://baby.unica.ro/parintele-vasil...r-2232351.html
Sunt puse 7 greseli mari care le fac parinti si ne arata cum sa le evitam:
Fragmente:
"2. Lipsa iubirii dintre parinti
"€žCopilul se hraneste cu dragostea parintilor€ €“ explica preotul in emisiune.
Conflictul dintre parinti naste traume in inimile copiilor, iar pentru copil apare disperarea ca parintii se vor desparti, iar el va ramane al nimanui.
Preotul Vasile Ioana recomanda ca parintii sa nu se certe niciodata in fata copiilor lor.

"Daca sunteti nervosi, certati-va dupa ce adoarme copilul!"

Un alt aspect pe care parintele il mentioneaza este alierea unuia dintre parinti cu copilul, impotriva partenerului: "€žGrav, sa nu faceti niciodata asta, pentru ca in momentul ala copilul se ataseaza de mama, de exemplu, si pierde modelul celuilalt."€

Minutul 15 , un adevar trist un proverb care spune ca:"-O copilarie grea tine toata viata."

[fallen]

În prealabil postat de Ali Baba

carelu, fato, carelu! pregateste-te cat mai bine si pleaca de langa el fara sa te mai uiti inapoi, pentru tine si pentru copilul tau. e la fel de important sa desparti copilul de influenta lui.
dar ai grija ca ala e in stare de orice, nu trebuie sa afle decat cand lucrurile sunt rezolvate, pleaca!

Ăsta dacă ai un cont în banca ( de preferat sa nu fie gol) , o casa și o familie la care sa te întorci și sa te aștepte cu brațele deschise, posibilități de angajare intro slujba decenta, eventual un duhovnic care sa Îți dea binecuvântarea și sa te susțină; pe făt frumos calare pe cal alb sa nu aștepți sa vina sa te salveze, pentru ca chiar de s-ar întâmplă așa s-ar putea dovedi ulterior ca era de fapt zmeul...

[Carina Laura]

Da, de abia acum am reusit sa citesc raspunsurile voastre...daca ar fi pentru mine, as pleca si maine...parintii v-am zis deja ce m-au sfatuit..sa am rabdare, ca Dumnezeu ne va ajuta, ca nu ne lasa, mai ales ca suntem implicati mult in activitatatea bisericii, sotul nu e un cantaret in cor, ci chiar cantaretul de la strana, el conduce corul si cantarea in biserica..Parintele zice ca de asta si ne munceste atata diavolul pt ca e implicat direct impreuna cu preotul in nsavarsirea slujbelor in biserica, dar ca Dumnezeu nu ne lasa...nu stiu ce sa zic...o fi asa, El stie...Eu ezit din mai multe pdv..e clar ca nu-mi place situatia, nici pt mine, nici pt copil..daca o iau in directia asta,da, ar trebui sa ma gandesc sa plec..as avea unde, in ro am pe mama si bunica, casa mea parinteasca, sunt singura pe care o au, ele ar fi fericite sa stau acolo, sa le ajut, doar ele m-au crescut..bani nu am, sanatatea e mai subreda, dar am studii supeioare, si ma gandesc ca mi-as gasi ceva de munca cu ajutorul lui Dumnezeu...nu mi-ar fi usor, asta e clar, in afara de casa de care dispun, as insemna sa iau totul de la 0..DAR, eu am crescut la fel, ai mei s-au despartit cand eram de 3,8 ani, mama a ramas cu parintii ei si cu mine, apoi cand aveam 12 ani a murit bunicul si am ramas doar noi 3 femei..le-a fost ft greu sa ma creasca , si financiar dar si asa in general..apoi , oricat s-ar descurca femeile fara un barbat, uitandu-ma in urma imi dau seama ca daca ar fi fost un barbat in familie, poate anumite lucruri ar fi fost altfel..mi-a fost greu cand am ales facultatea de ex, in adolescenta am avut niste derapaje pe care poate nu mi le-as si permis daca as fi avut autoritatea unei figuri paterne...desigur,pt ca nu am trait aspectele negative ale vietii de familie, certuri intre parinti si nimic de genul, am fost crescuta sufleteste parca prea in puf...nu cunosc reversul..poatedaca as fi avut tata, ar fi fost mai greu, poate nu se inteegraeu si cresteam intr-o atmoscefra ca cea din familia mea de acum...dar avea dreptate cineva care a raspuns mai sus..nu am avut un model real de familie..din cauza asta imaginea mea e una poate prea ideatica, mmereu am visat marae iubire, ca prin desene sau filme, cu finalul aub trait fericiti pana la adanci batraneti...ori finalul nu e clar acesta, nici pt cei care se inteleg...Poate ca neavand un model masculin am si avut asteptari prea mari... Mai sunt apoi si scrierile unor parinti induhovniciti care spun ca femeia aflata in astfel de situatii sa aiba rabdare, sa se roage si prin rabdarea ei lucrurile se pot schimba, sau poate contribui la mantuirea ei si a familiei..acum sa ziceam ca m-ar tine capul sa ignor jignirile, pana la urma atatia au fost huliti in lume, pana si Iisus, dar daca s-ar ajunge la violenta fizica serioasa...clar nu e bine, in primul rand pt copil, sa vada asa ceva, nu mai vb sa simta...oricum nu am nicio garantie, nici ca se ajunge nici ca nu, desi in ritmul asta nu se intrevad lucruri bune..De fapt asta cautam cu postrea mea, mai mult decat sfaturi, mmarturii de la cei care au trecut, sau au auzit cazuri asemanatoare, in care ascultaea de ceea ce zice biserica s-a dovedit buna, unde lucrurile s-ai schimbat in bine...uneori acelea imi par doar pilde menite sa incurajeze femeile sa fie supuse si sa aiba rabdare in crucea casniciei, cand in fapt ceea ce vedem si in cazul meu simt, e doar violenta , cearta, neintelegeri, suferinte..nu neg faptul ca Dzeu ajuta, sau ca cele care rabda isi primesc cununa..dar, am vreo garantie ca daca rabd, pt pacatele mele, pt mantuire, etc, Dzeu imi va feri copilul de repercursiunile negative...oare copilul meu nu va creste traumatizat de tensiunile si circul constant pe care-l faca tatal lui?...Va spun sincer, daca n-as avea copilul si as fi in situatia asta, as alege sa rabd pt pacate, considerand ca asta e ingaduit de sus , si ar rabda cat as putea, bineinteles, pana la violenta fizica grava...Dar sa aleg pt copilul meu, nefiind impacata indiferent ce as alege...mereu, chiar si acum ma gandesc ca poate daca mama ar fi rabdat mai mult as fi avut o familie, si poate era bine, sau poate rau..dar daca n-a fost, ma gandesc cum ar fi fost..si niciodata motivele pe care ea mi le-a explicat nu mi s-au parut suficiente...in sinea mea, eu am crescut fara tata pt ca mama a ales sa nu rabde mai mult..daca as pleca acum, oare ce i-as putea raspunde peste ani copilului meu..ca a crescut fara tata pt ca tatal lui ma facea dobitiaca , nenoricita etc si ma prindea de barbie la nervi?...nu spun ca nu e grav fata de modelul ideal al unei familii...dar parca e totusi banal pt alegerea unei vieti fara tata pt copilul meu....DAR daca ar fi sa ajunga sa ma loveasca efectiv, cred ca n-as mai avea de ales..sau am sa intru in randul acelo biete femei agresate, care on sa tot spere , zicand ca e doar o palma, doar o data, doar....doar...si poate...Imi venea sa-i zic paintelui ieri, " e usor sa zici sa am rabdare, cata vreme dta pe preoteasa o ridici mereu in slavi, o sprijini, si copiii dtale cresc linistiti, in intelegere si cu exemple frumoase", dar eu cand vad cumn sta puiul meu si asista la cum urla, jigneste si loveste tatal lui in masa, mi se strange inima in mine pt sufletelul lui...ca desi e mic si poate nu pricepe multe la nici 3 ani, dar sigur undeva in sufletelul lui e influentat..Iertati-ma, am scris tot ce mi-a venit in minte, si m-am descarcat aici...pe undeva simt ca ma ia disperarea, pe alta parte ma gandesc ca mai am o luna si daca ajuta DZEU ajungem in tara, o vad pe mama, ajung la Prislop si la preotii mei si poate ma vor ajuta dansii cu raspunsuri la toate astea..Rugati-va pt noi:)

[crincrin]

Cunosc o femeie care intretine trei copii si un sot alcoolic.
El e o ruina de om si foarte multi au sfatuit-o sa-l dea pe poarta afara. Isi duce crucea de foarte multi ani si din ce am observat, Dumnezeu ii da har. Nu stiu cum sa explic, are ceva special femeia asta, se vede pe chipul ei. Cred ca bunatate si inca ceva.. harul nu-l pot descrie, dar sigur e cu ea.
Sunt convinsa ca toti copiii ei vor ajunge bine, se vor aranja la casa lor, ca o rasplata a lui Dumnezeu, aici, pe pamant, ca rabdarea ei nu e in zadar. Probabil, daca l-ar fi alungat, ar fi intepenit in vreun sant. Stiu sigur ca mama, fratele, sora si cumnatul ei au sfatuit-o insistent sa-l lase. Nu e tata pentru copii, nu e sot femeii sale, nu e barbat in casa si totusi nu l-a lasat de izbeliste. Unde mai pui ca a si inselat-o. Un tablou jalnic al unei casnicii in mijlocul caruia ea straluceste. Si mai cred ca prin jertfa ei, patima bauturii, transmisa pe linie paterna in familia lui, nu va musca si din copiii lor.

Mai stiu un caz al unei femei casatorite, cu copii, care la un moment dat s-a indragostit de altcineva. S-a rupt de pacat urmand calea bisericii si mi-a descris lupta infioratoare pe care a dus-o cu dracul desfranarii care a impins-o sa greseasca. Mai sa-si piarda mintile. Dar a iesit invingatoare. In prezent, copiii ei au devenit remarcabili, daruiti de Dumnezeu. Nu intru in detalii, dar este evident ca Dumnezeu vede si rasplateste lupta cea buna.

Familie crestina este si aceea in care exista probleme mai ceva ca la necredinciosi. Totul e sa nu plecam urechea la ce ne sopteste diavolul.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

[fallen]

Cu siguranta o vacanta v-ar prinde bine, chiar si o perioada fara el.
Poate mai e ceva: poate ca lucrurile ( gandurile sentimentele temerile noastre) nu sunt "ale noastre" ( nu ca am.fi.posedati doamne fereste ) ci le vedem așa, în negru din cauza problemelor noastre ( anxietate, depresie). Vedem amenintare acolo unde nu e defapt, sau dispret, umilire. Si nu doar la noi. Poate si la el e la fel. Daca jigneste și dispretuieste nu inseamna ca chiar meriti asta ci ca si el din cauza unor probleme sau ispite care il lupta vede o realitate deformata. Uneori jignirea celor dragi poate fi o forma de autoagresiune chiar dacă el nu isi da seama. Ori e "parere de sine" în cazul unora...ori e urmare a faptului ca tu ai stima de sine scazuta și asta te "scade " si in ochii lui...ori îi lipsește ceva ( se teme ca nu il iubești indeajuns sau ca nu l-ai iubit niciodata, poate nu ai mai aratat suficienta afectiune fata de el decan au venit copiii cu grijile aferente)... pot fi multe cauze si bine ar fi dacă si-ar deschide si el sufletul,.eventual sa mergeți la o consiliere de cuplu, dar acest lucru e greu de realizat daca intervine "autosuficienta"sau dacă pur și simplu omul.nu vrea sau nu poate sa isi deschidă sufletul de teama sa nu dezgroape niste rani.
Dacă era mai bine sa nu se fi despartit parintii nu stiu ce sa zic, eu înclin sa cred xa nu. Deci așa zice și al meu ca si ai lui s-au despartit și poate era mai bine sa nu...desi nu a fost martor la neintrlegerile lor. Eu cred ca și în cazul tau, desi nu ao vazut cu ochii tai, mama ta tot ti-a insuflat teama de așa ceva. Uneori amenintarea unei nenorociri , teama de a nu se produce, ne face cel puțin la fel de mult rau. Poate ai văzut prin ochii mamei tale Cum e o casnicie cu probleme . Poate nici ea nu a depasit momentul și de asta acum ti se intampla si tie la fel. Si mie, și multor femei. Si barbatilor, chiar dacă ei sunt autorii. Altii sunt victime, femeile fiind cele care creaza tulburare și probleme . Poate ca pur și simplu nu stim Cum sa ne traim viata în pace și armonie, și nici Cum sa ne învățăm copiii...Raul pana la al ... (nu mai stiu cat)- neam, binele pana la al miilea...deci clar ca daca cei dinaintea noastră nu ar fi facut și multe lucruri bune, nu mai apucam sa fim noi acum aici...
Va inteleg și eu cand snt acasă cu copilul și este și taica
-su sunt foarte stresata. Poate când va merge la gradi și veți găsi ceva de lucru sa mai iesiti din casa va mai detensionati. Pacat ca nu puteti sa că descarcati sufletul la duhovnic , poate era mai bine daca era doar "al dvs" nu și al lui...așa ori e partinitor ori dvs credeti asta și va e frica sa ii spuneti tot ce se intampla sau simtiti, credeți ca se intampla ori pur și simplu va e rușine și nu vreți sa va discreditat soțul. ..ceea ce e de inteles în cazul vostru.