Duplicitate și formalism în viața duhovnicească și de familie

[fallen]

În prealabil postat de Ali Baba

ziceam si eu, cred ca pe multi i-ar ajuta.

Adevărul e ca noi de fapt nu știm ce se întâmplă cu adevărat după o spovedanie la confesionar. Pana la un punct totul e frumos te duci acolo spui cele mai înfiorătoare păcate - adulter, crima etc. Și apoi ? Pleci acasă liniștit cu conștiința împăcată și cu recomandarea de a spune un număr de n rugăciuni? Iar duminica autoare te duci și te împărtășești în rand cu toată lumea?
Mă tem ca totuși și la ei exista situații în care nu mai ești primit la Sfânta împărtășanie. Și atunci ce explicație mai ai în fata lumii și mai ales a propriei familii?

[DragosP]

Eu cred că explicații ai de dat nu lumii ci propriei conștiințe, glasului lui Dumnezeu.
Că nu lumea te mântuiește, ba as zice dimpotrivă!

[gpalama]

Orice comunicare poate in orice forma poate fi acceptata ca si SPOVEDANIE daca indeplineste niste criterii de pocainta, sa fie un preot, sa fie o dezlegare si nu cred ca are legatura atat de mult cu un context de loc (Biserica), cu o pozitie fizica (scaun/in picioare), sau cu alte tehnici exterioare, incetatenite si imbisericite in diferite locuri...


Forma exterioara si formalismul de care noi avem neaparata nevoie pentru a ne alinia unui ritual, pe care apoi il desconsideram si desfiintam datorita unor imperfectiuni (scaunul nu e bun, confesionalul nu e ok), sunt doar tehnici exterioare prin care inchidem de fapt un lucru: omul se elibereaza constient de pacate si este absolvit de catre un preot de ele...; restul nu stiu cat de relevant mai este.