Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 27.08.2018, 22:35:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei a împlinit în 27 august 20 ani de la obținerea Autocefaliei, acordată de Patriarhia Ecumenică.
Cea mai tânără Biserică Ortodoxă Autocefală își are începuturile în secolul al IX-lea, în timpul Sfinților Chiril și Metodie.
Istoria sa modernă a început după Primul Război Mondial când teritoriul Cehoslovaciei era în mare parte locuit de catolici.
În acea perioadă ajung în Cehoslovacia mulți ruși și ruteni.
Printre ei s-a făcut remarcat preotul Matej Pavlik, viitorul episcop-martir ortodox Gorazd al Cehoslovaciei, canonizat în 1987, și cel care a avut cea mai mare influență asupra viitorului țării.
Ortodocșii erau atunci în număr de aproximativ 40 000. În anul 1921 Matej Pavlik este hirotonit episcop de ierarhi sârbi la Belgrad.
În timpul celui de-al Doilea război mondial, Biserica Ortodoxă a Cehoslovaciei a fost practic desființată.
Episcopul Gorazd și apropiații săi au fost asasinați în vara anului 1942, după ce Catedrala din Praga a ascuns un grup de parașutiști din rezistența cehă care au pus la cale un atentat împotriva comandantului Protectoratului Cehoslovaciei, Reinhard Heydrich. Atunci, preoții au fost trimiși în lagărele naziste de muncă forțată.
În septembrie 1987, episcopul-mucenic Gorazd a fost canonizat de Biserica Cehoslovacă pentru rolul esențial pe care l-a avut în organizarea și dezvoltarea ei, precum și pentru jertfirea sa martirică în evenimentele din 1942.
După căderea regimului comunist și separarea Cehiei și a Slovaciei, se cereau modificări și în structura organizărică a Bisericii. Așa s-a ajuns ca în noiembrie 1992 Sfântul Sinod să decidă înființarea a două Mitropolii, câte una pe teritoriul fiecăreia dintre cele două țări, iar acestea, câte două eparhii.
În 1993 guvernul slovac a decis ca majoritatea proprietăților confiscate greco-catolicilor să fie redate vechilor proprietari, așa că 135 din cele 170 de biserici sunt predate Bisericii greco-catolice.
Până în prezent au fost ridicate peste 50 de biserici, pe întreg teritoriul Cehiei și al Slovaciei, iar candidații la preoție sunt școlarizați la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Prečov, inclusă în cadrul Universității ©afarik și beneficiind, așadar, de sprijin din partea statului.
Actualul conducător al Bisericii este Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehiei și din Slovacia.
Mitropolitul Rastislav a vizitat țara noastră anul trecut la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, când a liturghisit împreună cu alți trei Întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale.
La puțin timp după acest eveniment special din viața Bisericii Ortodoxe Române, PF Rastislav a oferit pentru basilica.ro un interviu în exclusivitate.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 28.08.2018, 22:45:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, își aniversează în data de 28 august ziua de naștere, împlinind vârsta de 88 ani.
Patriarhul Irineu s-a născut în data de 28 august 1930, în localitatea Vidova de lângă orașul Èaèak, Serbia.
În luna octombrie 1959, după terminarea studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad, este tuns în monahism la Mănăstirea Rakovica de Patriarhul Gherman al Serbiei.
În data de 14 iulie 1974 este hirotonit Episcop de Moravica, fiind numit Episcop Vicar Patriarhal.
În anul 1975 a fost ales Episcop de Niș, deținând această demnitate până în data de 22 ianuarie 2010, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales Arhiepiscop de Peæ, Mitropolit de Belgrad-Karlovci și Patriarh al Serbiei.
Preafericitul Părinte Irineu împreună cu delegația însoțitoare a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.08.2018, 23:15:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis miercuri canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul.
Sfântul Sinod s-a întrunit miercuri, 29 august 2018, în ședință de lucru la Fanar sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, anunță Fos Fanariou.
Noul sfânt al Bisericii Ortodoxe, Amfilohie Makris, s-a născut în data de 13 decembrie 1889 într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele de Atanasie.
În martie 1906, a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, Grecia, iar în luna august a fost tuns rasofor sub numele de Amfilohie.
În martie 1913, a primit schima mare în Muntele Athos.
A fost stareț al Mănăstirii Stavropighiale a Sfântului Ioan Teologul din Patmos și exarh al Patriarhiei Ecumenice.
A trecut la Domnul în data de 16 decembrie 1970.
Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovnicești: „Atâta vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii reintegrează, unește, sfințește. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisusarde în suflet, toate crengile uscate ard și dispar. La începutul rugăciunii tu simți bucurie, apoi dulceață, și la sfârșit vin lacrimile, căci simți prezența lui Iisus”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.08.2018, 23:55:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord organizează la Copenhaga Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din țările scandinave, în 22-23 septembrie 2018.
Evenimentul va cuprinde următoarele manifestării:
Sâmbătă, 22 septembrie
15:00-16:00 Primirea participanților.
16:00-17:00 Slujba Vecerniei oficiată în biserica parohială din Copenhaga de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
17:30-19:30 Colocviu: Mărturia tânărului creștin în Europa contemporană, unde vor lua cuvântul:
Dl. Teodor Baconschi – „Tinerii creștini în lumea digitală: câteva propuneri de adaptare inteligentă.”Dl. Răzvan Bucuroiu – „A fi tânăr într-o lume bătrână” (despre tinerețea ca stare de spirit a creștinului, de oriunde și din orice timp)Dl. Vasile Bănescu – „Ideologia și falsificarea realității. Asaltul ideologic al marxismului cultural asupra valorilor creștine”
20:00-21:00 Agapa creștină.
Duminică, 23 septembrie
9:30-12:30 Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială din Copenhaga de Preasfințitul Părinte Macarie.
13:30-17:00 Arborarea drapelului României, activități culturale și artistice. Concurs de cultură generală cu premii pe tema Marii Uniri.
17.00: Încheierea manifestărilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 02.09.2018, 02:54:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Ierarhii Patriarhiei Ecumenice s-au întrunit la Fanar sâmbătă, 1 septembrie, pentru a sărbători începutul Indictionului și Soborul Maicii Domnului Pammakaristos (cea Preafericită), a cărei sfântă icoană este păstrată în catedrala patriarhală din Constantinopol.
Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie, în timpul căreia a dat citire mesajului patriarhal cu ocazia Zilei de rugăciune pentru protecția mediului înconjurător, observată în fiecare an la data de 1 septembrie începând cu anul 1989.
În mesaj, Patriarhul Bartolomeu a atras atenția asupra faptului că lumea trebuie înțeleasă ca o „casă” de care trebuie omul trebuie să aibă grijă.
„Viitorul aparține dreptății și iubirii, unei culturi a solidarității și a respectului pentru integritatea creației”, a spus Patriarhul Constantinopolului.
El a pus accent pe abordarea și utilizarea euharistică, adică sacramentală și mulțumitoare, a creației de către om.
„Orice formă de abuz și distrugere a creației, dimpreună cu transformarea ei într-un obiect de exploatare, constituie o denaturare a spiritului evangheliei creștine. Nu este nicidecum o coincidență că Biserica Ortodoxă a fost caracterizată drept expresia ecologică a creștinismului, cu atât mai mult cu cât este Biserica păstrătoare a Sfintei Euharistii ca centru al ființei sale”.
„Credinciosul ortodox nu poate rămâne indiferent față de criza ecologică”, spune Patriarhul Ecumenic, deoarece „grija pentru creație și protecția mediului sunt ramificarea și articularea credinței noastre ortodoxe și ale etosului euharistic”.
Potrivit tradiției, ierarhii Patriarhiei Ecumenice se întâlnesc în Sinaxă la Constantinopol la începutul Anului Nou Bisericesc.
Lucrările Sinaxei de anul acesta au început sâmbătă după-amiază și vor continua până luni seară, anunță Patriarhia Ecumenică printr-un comunicat remis Agenției de Știri Basilica.
La evenimentele de sâmbătă dimineață au fost prezenți Ambasadorul Greciei la Ankara, Petros Mavroeidis, Consulul General în Istanbul, Gheorghia Soultanopoulou, consulii Danai Vasilaki și Georgios Gaitanis și alte oficialități.
La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic a dat citire rânduielii Indictionului.
Tot sâmbătă a fost anunțată noua componență a Sfântului Sinod al Bisericii Constantinopolului pentru perioada 1 septembrie 2018 – 28 februarie 2019.
Membrii Sinodului prezidat de Sanctitatea Sa Bartolomeu pentru noul semestru sunt Mitropoliții Pantelimon de Vryoulon, Ghenadie de Italia și Meliti, Augustin al Germaniei, Gherman de Tranoupole, Evanghel de New Jersey, Chiril de Rodos, Evghenie de Rethymnon și Aylopotamos, Ambrozie de Coreea, Constantin de Singapore, Arsenie al Austriei, Hrisostom de Symi și Nathanael de Chicago.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 02.09.2018, 02:57:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Patriarhul Kirill al Moscovei s-a întâlnit vineri cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la Constantinopol unde au discutat aspecte de interes bilateral și interortodox.
La finalul vizitei, Patriarhia Ecumenică a emis un comunicat în care a prezentat unele detalii.
Comunicatul Patriarhiei Ecumenice: text integral
Vineri dimineață, 31 august 2018, ca urmare a dorinței sale transmise, Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei și al întregii Rusii, însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk, Protopresbiterul Nikolai Balashov și Preotul Anatoly Churyakov, interpret, au ajuns la Fanar pentru a se consulta cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu privire la teme de interes interortodox.
Patriarhul Kirill a fost întâmpinat la aeroport de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ghenadie de Sassima și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Visarion, arhivist al Patriarhiei.
Preafericirea Sa a ajuns la Patriarhia Ecumenică, unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfințiții Mitropoliți Emmanuel al Franței și Bartolomeu al Smyrnei, precum și de membrii Curții Patriarhale, conduși de Preacuviosul Protosinghel Andrei.
După ce s-a închinat în catedrala patriarhală, a fost primit de Sanctitatea Sa în Sala Tronului, în prezența membrilor Sfântului Sinod și a altor ierarhi, care au venit la Fanar pentru a participa la Sinaxa Ierarhilor Tronului Ecumenic de Sărbătoarea Indictionului.
Sanctitatea Sa l-a primit călduros pe Preafericirea Sa în curțile Bisericii Mame, evocând pe părinții lor duhovnicești, Mitropolitul Senior Meliton de Calcedon și Mitropolitul Nicodim de Leningrad de vrednică pomenire și pe toți cei care au lucrat pentru relațiile bilaterale dintre cele două Biserici, precum și pentru relațiile interortodoxe în general.
El a subliniat importanța dialogului ca instrument providențial pentru depășirea tuturor provocărilor care apar. Preafericirea Sa a răspuns exprimându-și profunda emoție și amintirile vii ale vizitelor trecute în Împărăteasa Cetăților și colaborarea cu Sanctitatea Sa.
Cei doi Întâistătători au avut după aceasta o lungă discuție privată în Biroul Patriarhal împreună cu Mitropoliții Emmanuel al Franței și Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului de Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei.
La finalul conversației care a durat două ore și jumătate, Preafericirea Sa a plecat la Moscova.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 02.09.2018, 03:02:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I, a transmis un mesaj Bisericilor ortodoxe cu ocazia începutului anului bisericesc din 1989 prin care a fost stabilită data de 1 septembrie ca Zi de Rugăciune pentru Protecția Creației:
Tronul ecumenic al Ortodoxiei, care este păstrătorul și propovăduitorul duhului tradiției patristice vechi de secole, interpretând cu fidelitate experiența euharistică și liturgică a Bisericii Ortodoxe, urmărește cu multă neliniște doborârea fără milă și distrugerea mediului natural cauzată de om, care are consecințe extrem de periculoase pentru însăși supraviețuirea lumii naturale create de Dumnezeu.
Omul contemporan, abuzând de poziția sa privilegiată în creație și de încredințarea sa de către Creator „să stăpânească pământul” (Facere 1:28), a condus deja lumea la marginea auto-distrugerii apocaliptice, fie în forma poluării naturale care reprezintă un pericol pentru toate făpturile vii, sau în forma dispariției multor specii din lumea animalelor și plantelor, sau în diferite alte forme.
Oamenii de știință și alte persoane învățate ne avertizează astăzi de acest pericol și vorbesc despre fenomenele care amenință viața pe planeta noastră, cum este așa numitul „efect de seră”, ale cărui prime semne au fost deja menționate.
În fața acestei situații Biserica lui Hristos nu poate rămâne neclintită. Reprezintă o învățătură fundamentală a credinței ei faptul că lumea a fost creată de Dumnezeu Tatăl, Care este mărturisit în Crez ca „Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”.
Potrivit marilor Părinți ai Bisericii, omul este împăratul creației, înzestrat cu privilegiul libertății. Împărtășindu-se în același timp de lumea materială și de cea spirituală, omul a fost creat pentru a oferi făptura înapoi Creatorului, pentru ca lumea să fie salvată de stricăciune și moarte.
După căderea „lui Adam celui dintâi”, această soartă a omului a fost îndeplinită de „Adam cel din urmă”, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a unit în Persoana Sa lumea zidită cu Dumnezeu cel necreat și Care oferă făptura în mod constant Părintelui Său ca o jertfă euharistică veșnică.
În continuare, în fiecare Sfântă Liturghie, Biserica oferă creația lui Dumnezeu în chipul Pâinii și Vinului, elemente luate din universul material. Astfel, Biserica afirmă în mod constant că omul este făcut nu pentru a exercita putere asupra creației ca și cum ar fi proprietarul ei, ci ca un administrator, cultivând-o în iubire și oferind-o cu mulțumire, respect și venerație Creatorului.
Din nefericire, în zilele noastre, sub influența raționalismului extrem și a egocentrismului, omul a pierdut simțul sacralității creației și acționează în calitate de conducător arbitrar al ei și ca un invadator nerespectuos.
În locul duhului euharistic și ascetic în care Biserica Ortodoxă și-a crescut fiii de secole, observăm astăzi că are loc profanarea naturii nu pentru satisfacerea a unor nevoi umane de bază, ci pentru satisfacerea dorințelor și poftelor tot mai mari și interminabile ale omului, care sunt încurajate de filosofia dominantă a societății de consum.
Dar făptura „împreună suspină și împreună are dureri” (Romani 8:22) și începe să protesteze față de tratamentul primit de la oameni.
Omul nu poate exploata la infinit și după propria plăcere resursele naturale de energie. Prețul acestei aroganțe, în caz că situația prezentă va continua, va fi propria autodistrugere.
În deplina conștiință a datoriei noastre și cu responsabilitate duhovnicească paternă, luând în considerare toate cele de mai sus și ascultând durerea omului contemporan, împreună cu Sfântul nostru Sinod am ajuns la decizia de a proclama prima zi a lunii septembrie a fiecărui an, cu ocazia Indictionului, care este prima zi a anului bisericesc, ca zi a protecției mediului natural, când să fie oferite rugăciuni și cereri pentru întreaga creație din acest sfânt centru al Ortodoxiei.
Așadar, invităm întreaga lume creștină prin acest mesaj patriarhal al nostru ca în fiecare an să înalțe rugăciuni și cereri în această zi către Făcătorul tuturor împreună cu Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică), atât de mulțumire pentru marele dar al creației cât și de cerere pentru ocrotirea și salvarea ei.
În același timp, îndemnăm părintește, pe de o parte, pe toți credincioșii din lume să se îndemne pe sine și pe copiii lor să respecte și să ocrotească mediul natural și, pe de altă parte, facem un apel către toți cei cărora li s-a încredințat responsabilitatea de a guverna popoarele să acționeze fără întârziere și să ia toate măsurile necesare pentru ocrotirea și conservarea creației naturale.
În final, îl rugăm pe Domnul să dăruiască lumii tot lucrul bun și revărsăm din toată inima peste toți cei de aproape și de departe binecuvântarea noastră patriarhală și părintească.
Fanar, 1 Septembrie 1989
Patriarhul Dimitrie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde