Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Grigorie Palama spune în omiliile sale următoarele: „Dacă Dumnezeu nu lucrează în noi, tot ceea ce se face de noi este păcat”. Cu toate că noi izbutim să facem toate prin harul lui Hristos, totuși nimic nu ne dă harul fără împreună-lucrarea voinței omenești. Iată de ce vatămă și păgubesc pe om cele două mari rele, egoismul și nepăsarea. Nepăsarea este osândită de Dumnezeu și cel robit de ea – într-un oarecare fel – este părăsit de Dumnezeu, fiindcă, deși cunoaște din experiență că se cere și împreună-lucrarea lui odată cu harul lui Dumnezeu pentru învierea și sporirea lui, refuză împreună-lucrarea și trădează binecuvântarea harului dumnezeiesc, care singur de la el însuși i-a dăruit atâtea bunătăți. Iar mândria provoacă omului căderea și părăsirea de către har, cu mânie și scârbire, fiindcă acesta nu suferă însușirea propriilor lui daruri, să fie adică furate și însușite de om darurile cerești pe care harul le dăruiește cu îmbelșugare.
Dar această stare bună, care nu se întrerupe în toate orizonturile ei, este și se numește luminătoare și îl pregătește pe cel ce o deține pentru a treia și ultima treaptă a sfințirii și desăvârșirii celei după Dumnezeu. Monahul își mărginește, pe de o parte, înclinația dragostei lui la orice lucru din toată creația, iar pe de altă parte, se întoarce în întregime către Dumnezeu și cu râvnă fierbinte se dedică în mod practic păzirii poruncilor dumnezeiești. Astfel robind tot cugetul și toată voia și toată energia lui ascultării lui Hristos[1], moare complet pentru lume, nu mai trăiește el nici pentru sine, nici pentru altcineva, ci numai pentru Hristos, Cel ce a murit și a înviat pentru el[2]. Zice Domnul nostru Iisus că Eu sunt Viu și voi veți fi vii[3], și acolo unde monahul, care este viu cu adevărat, ca fiu al învierii, cele de sus dorește, cele de sus cugetă[4], acolo este și Hristos.
(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, Editura Marii Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte, 1998, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)
[1] Cf. II Cor. 10, 5.
[2] Cf. II Cor. 5, 15.
[3] In. 14, 19.
[4] Col. 3, 1-2.

[cristiboss56]

Taina suferinței
Suferință multă dar și milă multă de la Dumnezeu
Cu cât tace mai mult Dumnezeu cu atât este mai prezent în viața noastră!
Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere!
Îngăduiți-mi să spun aici ceva ce poate am spus și altă dată: cu cât sunt mai vădite acestea toate pe care le-am pomenit, cu atât mai mult cred că Dumnezeu există, este prezent. Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere
ajutorul la vremea pe care o știe doar El.
Noi, oamenii, cu sensibilitatea noastră omenească suferim atât de mult, pătimim mult când sufletul nostru vede toate acestea!
Dumnezeu - care nepătimitor fiind, nu încetează să fie Făcătorul tuturor acestor făpturi care suferă și de aceea, din acest punct de vedere, nu poate să fie pasiv - cum este cu putință să vadă toate acestea și să nu înțeleagă ce ni se întâmplă? Noi ne putem pune în locul celuilalt. Uneori, ca om îi spun celui de lângă mine: „Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău”.
Dumnezeu, cu mult mai mult este înlăuntrul sufletului nostru, înlăuntrul suferinței noastre, le știe bine pe toate acestea și mai mult, le are în mâinile Lui și cu o privire poate să le pună în ordine, să le alunge. Totuși, cu toate că le vede, le lasă să existe.
Omul strigă, urlă, uneori mai puțin, alteori mai mult, uneori cu glas stins, alteori cu glas puternic. Odată se roagă când strigă, altă dată scoate doar un simplu strigăt. Omul simte că Dumnezeu tace, nu aude, nu răspunde. Astfel, continuă să simtă durerea, să sufere. Prin urmare, pe de o parte avem realitatea, aceea că Dumnezeu tace.
Cât aș dori, cât v-aș ruga - chiar dacă suferim, chiar dacă suntem doborâți, chiar dacă în câteva rânduri lipsa de răbdare ne duce la deznădejde, la calea fără ieșire - ca toți să privim lucrurile astfel: cu cât este mai mare durerea, strâmtorarea, tăcerea lui Dumnezeu, cu atât mai mare să fie credința noastră în El, nădejdea, încredințarea că Dumnezeu vede, aude, pricepe și că nu va lăsa lucrurile neschimbate.
Dacă mă întrebați, cred că aici este toată taina. Problema nu este să se întâmple ceea ce vrem. Ce vrea unul care suferă? Să nu sufere. Ce dorește unul care simte durerea? Să n-o mai aibă.
Dar nu este aceasta problema. Importanța constă în faptul că Dumnezeu prin acestea rânduiește ca omul să învețe lecția pe care o are de învățat. Dumnezeu, cu toate că are sensibilitate, dacă-mi este îngăduit să spun așa, simțire dumnezeiască și le sesizează pe toate, cu toate acestea, acceptă să vadă făptura Lui chinuindu-se, pentru că prin acestea vrea să ne îndrume să învățăm lecția și nu să scăpăm de ceea ce ni se întâmplă.
Așadar, aceasta este învățătura: cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent.
Cu cât parcă se pierd toate, cu cât nu există nădejde în nici o parte, cu atât mai mult Dumnezeu este prezent și intervine în chip nevăzut, tainic.
Nu ne descoperă nouă acest lucru, dar lucrează în sufletul omului, conform cu credința și nădejdea, cu starea fiecărui om.
Arhimandrit Simeon Kraiopoulos

[cristiboss56]

Oamenii uită mereu că Dumnezeu nu face deosebire între mic și mare, aceste categorisiri ținând doar de concepțiile omenești. Oamenii sunt gata să recunoască voia lui Dumnezeu într-o întâmplare zguduitoare, într-o manifestare izbitoare a dreptei judecăți dumnezeiești, nu se îndoiesc că Domnul conduce, în general, viața omului, dar în așa-zisele mărunțișuri refuză să vadă împlinirea voii lui Dumnezeu, uitând că niciun fir de păr nu cade din capul nostru fără îngăduința Lui și că purtarea Lui de grijă se întinde până și asupra celei din urmă vrăbii.
Cei ce gândesc așa nu-și dau seama că drumul vieții nu se măsoară numai în kilometri, ci fiecare pas ne duce spre aceeași țintă. Celor ce-L iubesc pe Domnul toate li se lucrează spre bine. Această iubire îi face să vadă în toate voia lui Dumnezeu, purtarea lui de grijă pentru fiecare pas al nostru, pentru fiecare faptă a noastră; ea nu se îndoiește nicio clipă că, ținând în mâinile Sale destinele omenirii, Dumnezeu este aproape de fiecare om luat în parte și că fiecare din noi poate să alerge la El, nădăjduind deplin, cu toate nevoile și cu toate grijile sale.
Cei ce-L iubesc pe Domnul nu iau în seamă cauzele secundare, nu pun pe seama oamenilor nimic, ci văd în toate mâna lui Dum,nezeu, Care cârmuiește până și cele mai mărunte evenimente, toate faptele și chiar gândurile. Atunci vom auzi în toate glasul lui Dumnezeu, vom vedea un scop bun în toate și toate sunetele vieții se vor contopi într-o minunată armonie.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[cristiboss56]

"Niciun păcătos, oricât de mare ar fi, nu se pierde, dacă Maica Domnului îl apără”.
(Arhimandrit Arsenie Papacioc)
"Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar niciunul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă in genunchi si se roagă Preasfintei Treimi."
(Ilie Cleopa)

[cristiboss56]

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...
Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.
Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.
Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...
Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.
S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...
Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.
Monahia Siluana Vlad

[cristiboss56]

Crăciunul are un înţeles duhovnicesc, este o sărbătoare din capul locului duhovnicească. înţelesul ei este adânc, este sfânt, mântuitor. Dar cine se mai gândeşte azi la semnificaţia Crăciunului? Cine se mai gândeşte la Hristos, a Cărui naşte re o sărbătorim? Care televiziune, care post de radio, care ziar. care reclamă?
În care aşa-zis show de Crăciun se vorbeşte despre înţelesul Crăciunului, al naşterii lui Hristos? Care analiză sau cântec dintre acestea se referă la rostul pentru care S-a născut Hristos pe pământ?
Câţi se vor preocupa cu adevărat de semnificaţia reală a acestei mari sărbători ? Foarte puţini. Cei mai puţini, fratele meu. Cei mai puţini. Cei mai mulţi oameni se ocupă cu cele exterioare, cu aparenţele, cu împodobirile, cu pomii de Crăciun, care sunt şi ei încărcaţi de tot felul de podoabe prosteşti.
Veţi vedea cele mai multe case curate şi împodobite, dar sufletele murdare şi în neorânduială.
Veţi vedea întruniri de familie, de societate, iar pe Hristos Cel sărbătorit – abandonat.
Veţi vedea oameni care mănâncă şi curcani bine rumeniţi, Şi fripturi gustoase, şi nenumărate delicatese, desconsiderând în acelaşi timp dumnezeiasca împărtăşanie, Trupul şi Sângele sărbătoritului Hristos.
Peste tot culori, lumini, podoabe, delicatese, îndulciri, plăceri, păcate, miresme, mode, muzici, dansuri, privelişti frumoase, lume multă, zgomot, copii, jocuri, daruri, brazi împodobiţi, păpuşi, iesle… într-un cuvânt lume, lume, peste tot lume. O lume frumoasă, mulţumită, desfătătoare. Şi oamenii, păcăliţi, înşelaţi, pierdui în această frumoasă lume, petrec de fiecare dată Crăciunul fără Hristos.
Fără dragoste, fară milostenie, fară bunătate, fară afecţiune. Doar cu lumea, fară Hristos. Şi este tragicomic să sărbătorească Naşterea lui Hristos fară măcar să-şi amintească de Hristos. Fără post, fară curăţire interioară, fără Spovedanie, fară Sfânta împărtăşanie, fară rugăciune, fară Liturghie. Doar lumea fără Hristos.
Fără noimă, fară credinţă, fără studiu, fară învăţătură, fără sfatuire, fară linişte, fară interiorizare, fară inimă. Numai lumea fară Hristos. Vezi reuşita diavolului?
-Da, desigur, îi face pe oameni admiratori ai lumii şi nu ai lui Hristos.
-Bravo! }nsă noi, creştinii, să nu facem aşa! Nu, frate, să nu acceptăm, să nu dăm înapoi! Să nu fim păcăliţi, să nu ne lăsăm înşelaţi, să spunem nu lumii Crăciunului, adică frumuseţilor exterioare ale Crăciunului, să spunem da înţelesului duhovnicesc al Crăciunului, tuturor celor pe care le susţine credinţa noastră.
Să ne îngrijim şi de împodobirile sărbătoreşti din jur, de case, de magazine, de Biserici, dar să ne îngrijim în primul rând de împodobirea noastră interioară, cu virtuţi şi fapte bune. Să ne îngrijim şi de hainele noastre şi de mâncare, dar în primul rând să ne îngrijim de dragostea noastră, de milostenie, de afecţiunea către cei îndureraţi, către cei săraci, către cei părăsiţi.
Acesta este Crăciunul. Liber de lume, liber de spălarea creierului pe care-o face diavolul, de legarea de cele lumeşti. Crăciun duhovnicesc, cu Dumnezeu, cu Hristos nascut in ieslea sufletului tau .Amin
Arhim. Spiridon Jurnal Spiritual

[cristiboss56]

GANDURI INAINTE DE CRACIUN !
Peste doar câteva saptamani, vom sărbători Crăciunul. Pentru toți creștinii adevăratul sens al acestei sărbători este Nașterea Domnului, dar privind din partea lumească, Crăciunul înseamnă, pentru mulți dintre noi un moment de pace interioară, iubire și bunăvoință față de oameni.
De-a lungul timpului, Sărbătoarea Crăciunului s-a transformat dintr-o sărbătoare a bucuriei într-un moment al goanei după cadouri și al agitației la mall.
Iată, așadar modalități , prin care sa va aratati dragostea fata de Fiul lui Dumnezeu.
Puteți alege un azil de bătrâni, un cămin de copii sau persoane fără adăpost pe care le întâlniți zilnic. Oferiți-le un zâmbet și un mic ajutor care să le readucă speranța în suflet. Poate fi un pachețel cu alimete, dulciuri sau un obiect de îmbrăcăminte. Important este să ne aducem aminte că există semeni care acum, în prag de sărbătoare, au poate, mai mult ca niciodată, nevoie de susținerea noastră
Nu uitați să duceți o parte din bucuria sărbătorilor și la servici.
Puteți să ascultați în surdină cântece tradiționale și decora discret spațiul de lucru. Uitați de micile dispute de peste an și împăcați-vă cu colegii. Creați o atmosferă de sărbătoare și în planul fizic, dar mai ales înveseliți atmosfera.
Suntem recunoscători că sărbătorile Nasterii Domnului,ne găsesc sănătoși cu oameni dragi alături, bradul împodobit și masa îmbelșugată. Dar, în aceste momente nu uitați de îndemnul colindului Dar nu uita, cand esti voios. Romane, sa fii bun!Faceți bucurii, celor aflați în dificultate. Donați alimente, jucării, hăinuțe, pături sau orice alte obiecte care ar putea aduce un strop de alinare și o rază de speranță în viața unor copii orfani, bătrâni singuri sau familii nevoiașe, de Crăciun.
Și cum bucuria vine din lucruri mărunte, căutați să regăsiți lucrurile cu adevărat importante în jurul dumneavoastră. Bucurați-vă de fulgii de zăpadă, de bradul împodobit, de aromele îmbietoare, de murmurul colindelor … de oamenii pe care îi aveți alături.
Crăciunul este, prin excelență, o sărbătoare a sufletului,nu uitati sa va marturisiti pacatele,sa participati la Slujbele bisericii si sa va Impartasiti cu Trupul si Sangele Domnului.
Bucurați-vă, așa cum se cuvine, Hristos S-a Nascut si pentru dumneavoastra !
(Părintele Ionel Vranceanu)