Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Îmbracă-te cel mai frumos!
Înzorzonează-te cel mai frumos!
Îngrijeşte-te cel mai bine, cu cel mai bun săpun şi parfum!
Mănâncă ce vrei tu!
Plimbă-te unde vrei tu!
Adoptă ce stil îţi place, cât de elegant vrei!
Cumpără-ţi ce maşina vrei!
DAR NU UITA SĂ TE OPREŞTI LA ALTAR LA BISERICĂ, SĂ TE SPOVEDEŞTI ŞI SĂ TE ÎMPĂRTĂŞEŞTI!
Fă o zăbavă la Sfânta Liturghie!
Fă o închinăciune la patul tău!
Fă-ţi rugăciunea dimineţii şi a serii, convesaţia ta cu Dumnezeu în care trebuie să-I mulţumeşti pentru tot ce ai!
Iar apoi, liniştit, că Dumnezeul tău este încântat de al tău comportament, du-te unde ai treabă!
Să nu ajungi să te ataşezi atât de tare de lux şi de confort, încât toate acestea să te despartă de Dumnezeu!
Trupul vrea hrană şi îmbrăcăminte, lucruri materiale..
Dar sufletul vrea haină şi hrană spirituală, sfânta rugăciune şi harul lui Dumnezeu. ”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”(Matei VI, 33)
https://www.youtube....h?v=TXkgbkeoxQw

[cristiboss56]

O, frate al meu preaiubit! Inima mea sufera pentru tine. Plang pentru tine si nu ma pot opri. Ma indeamna la plans iubirea de oameni a Domnului Iisus si nefericirea care te-a lovit. Din lacrimile celui ce plange si se intristeaza pentru pacate mijejste speranta mantuirii, asemeni unei stele pierdute in bezna noptii. Amesteca plansul meu cu plansul tau, lacrimile tale cu lacrimile mele. Nu ne va respinge Domnul pe cei ce ne rugam Lui. pe cei ce suspinam inaintea Lui, straduindu-ne sa ne vindecam prin pocainta. El, Cel ce ne-a dat pilda plangerii, deschide in noi izvoarele lacrimilor. El, singurul care poate curata intinaciunea sufletului, ne va curata pe noi prin pocainta, prin lacrimi, prin har dumnezeiesc. Pacatul este nascator de plans si de lacrimi.
Voi incepe, deci, sa dau drumul strigarii mele. prin suspine si prin tanguiri voi usura si voi indeparta apasarea inimii mele. Cuvintele plangerilor mele sa nu-ti fie nici tine rani, nici dojeni, ele sunt o expresie a iubirii, semne ale compasiunii si copartasiei, glas bland de linistire si incurajare, chemarea de a parasi vietuirea in pacat, de a pasi din nou pe taramul mohanicestilor, sfintelor fapte de desavarsire, chemare la scuturarea jugului pacatului, la lupta barbateasca cu incepatoriile si cu puterile cele de sub cer, pentru libertate spirituala. Plangand pentu tine, ma plang si pe mine insumi. Sunt si eu incarcat de pacate, zanganesc si deasupra mea grelele lanturi ale gandurilor si simtamintelor pacatoase. Luandu-mi ingaduinta de a plange pentru tine, plangi si tu, rogu-te, pentru mine. Sa ne unim inimile in plangere! Imbracati fiind in lacrimi, ca intr-o haina pe care am pus-o pentru a ne acoperi goliciunea spirituala si rusinea, care ne-au venit din pricina neimplinirii poruncilor lui Dumnezeu, sa cadem inaintea Domnului; sa nu venim cu desarta si trufasa indreptatire de sine, cu care se pecetluieste intotdeauna pacatosenia si pieirea omeneasca; sa-i aducem marturisire din inima infranta si smerita. Prin sincera si hotarata marturisire a greselilor noastre, a caderii noastre, a conditiei noastre mizerabile sa pasim catre pocainta si mantuire. Pocainta este poarta spre Dumnezeu. „Intrati la portile Lui cu spovedanie si in curtile Lui cu laude marturisiti-va Lui” vesteste si statorniceste pentru intreaga omenire proorocul, chemand la pocainta intreg neamul omenesc.”
Plangerile unui monah (fragment) de Sfantul Ignatie Brianceaninov

[Demetrius]

În prealabil postat de cristiboss56

Îmbracă-te cel mai frumos!
Înzorzonează-te cel mai frumos!
Îngrijeşte-te cel mai bine, cu cel mai bun săpun şi parfum!
Mănâncă ce vrei tu!
Plimbă-te unde vrei tu!
Adoptă ce stil îţi place, cât de elegant vrei!
Cumpără-ţi ce maşina vrei!
DAR NU UITA

SĂ TE OPREŞTI LA ALTAR LA BISERICĂ, SĂ TE SPOVEDEŞTI ŞI SĂ TE ÎMPĂRTĂŞEŞTI!
Fă o zăbavă la Sfânta Liturghie!
Fă o închinăciune la patul tău!
Fă-ţi rugăciunea dimineţii şi a serii, convesaţia ta cu Dumnezeu în care trebuie să-I mulţumeşti pentru tot ce ai!
Iar apoi, liniştit, că Dumnezeul tău este încântat de al tău comportament, du-te unde ai treabă!
Să nu ajungi să te ataşezi atât de tare de lux şi de confort, încât toate acestea să te despartă de Dumnezeu!
Trupul vrea hrană şi îmbrăcăminte, lucruri materiale..
Dar sufletul vrea haină şi hrană spirituală, sfânta rugăciune şi harul lui Dumnezeu. ”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”(Matei VI, 33)
https://www.youtube....h?v=TXkgbkeoxQw

N-am adaugat nimic, n-am comentat nici un cuvant, doar am separat putin si boldat (in partea a doua) grija necesar primordiala a fiecaruia dintre noi pentru suflet, adica pentru fiinta vesnica, fata de grija pentru trup, pentru vremelnicia noastra in "cortul trecator" al acestei vieti, si care ar trebui sa fie secundara, 30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.(Mt19,30)asa cum o spune si evanghelistul Matei, citat de doua ori.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Demetrius

N-am adaugat nimic, n-am comentat nici un cuvant, doar am separat putin si boldat (in partea a doua) grija necesar primordiala a fiecaruia dintre noi pentru suflet, adica pentru fiinta vesnica, fata de grija pentru trup, pentru vremelnicia noastra in "cortul trecator" al acestei vieti, si care ar trebui sa fie secundara, 30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.(Mt19,30)asa cum o spune si evanghelistul Matei, citat de doua ori.

Așa este , și astfel ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie : Doamne miluieste-ma și vindecă sufletul meu ca am greșit Ție........ca la tine este izvorul vieții, intru Lumina Ta vom vedea Lumina......
Ori astfel de Lumină n-o pot vedea sufletele intinate, nevindecate, vlaguite de grijile lumești, pline de invidie , de răutate și împietrite de cele materiale.
Multumesc frumos pentru comentariul tău.
Post binecuvântat!

[cristiboss56]

In persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruiește lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod concret aceasta umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă, față de fiecare ființă umană, un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente. Delicatețea sa se răsfrânge chiar și asupra animalelor și a lucrurilor, pentru că în tot și în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru, iar dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.
Sfântul Isaac Sirul spune despre compasiunea sfinților: „Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură ‒ pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, chiar și pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor îi face pe sfinți să verse din ochi șiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă și intensă care stăpânește inima sfinților îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta, ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi chiar și pentru animale, pentru dușmanii adevărului și pentru cei ce le fac rău”.
Această compasiune descoperă o inimă delicată, extrem de sensibilă, străină de orice asprime, indiferență și brutalitate. Ea ne arată că înăsprirea este roada păcatului și a patimilor. În comportamentul sfântului, până și în gândurile lui, nu se întâlnește nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinărie. Nici urmă de afectare, nici lipsă de sinceritate. În el culminează gingășia, sensibilitatea, transparența și ele se asociază curăției, atenției generoase față de oameni, disponibilității prin care el participă cu toată ființa sa la problemele și necazurile lor. În toate aceste calități se manifestă o realizare excepțională a umanului. (...) Această gingășie nu evită contactele cu oamenii cei mai umili și nu se sperie de situațiile în care alții ar crede că se înjosesc.
Grație unei conștiințe a cărei sensibilitate a fost hrănită și desăvârșită prin această sensibilitate ‒ a lui Dumnezeu făcut Om pentru oameni ‒ la care ei participă, sfinții sesizează stările de spirit cele mai discrete ale celorlalți și evită tot ce ar putea să-i contrarieze, fără a omite totuși să-i ajute să triumfe asupra slăbiciunilor lor și să-și învingă dificultățile. De aceea, un sfânt este căutat ca un confident al secretelor celor mai intime. Căci el este capabil să citească la ceilalți o nevoie abia schițată, tot lucrul bun pe care ei îl pot dori. El se grăbește atunci să împlinească această cerere și se dăruie în întregime. Dar el citește la ceilalți și necurățiile lor, chiar și pe cele pe care ei le ascund mai abil. Compasiunea sa devine atunci curățitoare prin forța delicată a propriei sale curății și prin suferința pe care i-o provoacă intențiile rele ale celorlalți sau dorințele lor perverse, și aceasta suferință rămâne în el.
În fiecare din aceste situații, el știe când și ce trebuie să facă; știe de asemenea când trebuie să tacă și ce trebuie să facă. Acest discernământ subtil al sfinților, manifestare nouă a nobleței distincției lor, poate fi considerat un fel de „diplomație pastorală”.
Din persoana sfântului se revarsă mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atenție, de participare, fără nici o grijă față de sine, o căldură care îi încălzește pe ceilalți și care le dă sentimentul că au dobândit putere și îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfântul este mielul nevinovat, totdeauna gata să se jertfeasca, să ia asupra sa durerile celorlalți, dar și un zid neclintit pe care toți se pot sprijini.
Sfinții au ajuns la simplitatea pură pentru că au depășit în ei înșiși orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ei au depășit lupta dintre suflet și trup, dintre bunele intenții și faptele pe care le săvârșesc, dintre aparențele înșelătoare și gândurile ascunse, dintre ceea ce pretindem că suntem și ceea ce suntem de fapt. Ei s-au „simplificat”, pentru că s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot dărui în întregime și oamenilor în relațiile cu aceștia. Dacă evită uneori să numească cu brutalitate, pe nume, slăbiciunile acestora, atunci o fac pentru a nu-i descuraja și pentru ca și în ei să sporească rușinea, delicatețea, recunoștința, simplitatea și sinceritatea. Sfinții dau întotdeauna curaj.
Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toți l-au părăsit. Pentru el, nici o greutate nu este de netrecut, nici o piedică de neînvins, când e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situație disperată.
Pentru fiecare, el devine un apropiat, cel care te înțelege cel mai bine, cel care te face să te simți în tihnă alături de el și, în același timp, te face să te simți stânjenit, făcându-te să-ți vezi propriile insuficiențe morale și păcate pe care eviți să le privești. Sfântul te copleșește prin măreția simplă a curăției sale și prin căldura bunătății și atenției lui; el produce în noi rușinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necurați, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie.
Sfântul îl poartă pe Hristos în el, cu puterea nebiruită a iubirii Sale pentru mântuirea oamenilor. Sfântul reprezintă firea umană curățită de zgura subumanului sau inumanului. Este îndreptarea umanului desfigurat de animalitate; el reprezintă firea omenească a cărei transparență restaurată lasă să se străvadă modelul de bunătate nemărginită, de putere și sensibilitate infinită, care este Dumnezeul întrupat. El este chipul restabilit al Absolutului viu și personal devenit om, un pisc al unei înălțimi amețitoare, dar și al unei apropieri extrem de familiare prin umanitatea sa desăvârșită în Dumnezeu. Este persoana angajată într-un dialog pe deplin deschis și neîncetat cu Dumnezeu și cu oamenii. Este reflexul maxim al umanității lui Hristos.
(Fragmente din cartea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis)

[cristiboss56]

Dacă ai smerenie, ai sfinţenie şi dacă ai sfinţenie eşti smerit.
Dacă nu te slăveşte Dumnezeu, slava oamenilor este deşartă, amăgitoare. Dumnezeu nu vede faţa, ci numai inima omului, oricine ar fi acesta.
Adânceşte-te în smerenia nesfârşită a lui Dumnezeu. Domnul a luat trup ca să vină pe pământ, a îmbrăcat firea omenească, pentru că Dumnezeu este înconjurat de asemenea foc încât trebuia să ardă pământul şi pe oameni: “E cu putinţă să-L vezi pe Dumnezeu şi să trăieşti?“. Cu adevărat, cât de mare a fost smerenia lui Dumnezeu! Dumnezeul slavei S-a născut şi a îngăduit să fie biciuit de făptura mâinilor Sale. Făcătorul tuturor este nesocotit, este părăsit de ucenicii Săi, care au promis că vor muri împreună cu El. E atât de greu ca omul să se încline în faţa acestei smerenii a lui Iisus Hristos, să se smerească, să se nesocotească? Nu, desigur. Domnul Însuşi a arătat: smerenie nesfârşită, iubire nesfârşită şi supunere nemărginită. Aceste trei virtuţi sunt absolut necesare pentru ca omul să se mântuiască.
Smereşte-te cât poţi de mult; chiar de vei cere să fii socotit ca o pocitanie, ca ceva scârbos. Chiar Apostolul Pavel a spus: “Ca un gunoi ne-am făcut… nebuni pentru Hristos“.
Cine eşti tu, viermele pământului, plin de atâtea păcate, care nu vrei să te smereşti, să te dispreţuieşti, când Făcătorul, Domnul Care e slăvit de îngeri S-a smerit, a fost scuipat, dezbrăcat în faţa oamenilor şi răstignit?
Un monah s-a dus la un părinte sfânt şi l-a întrebat: “Cum ai dobândit o smerenie aşa de mare şi atâtea harisme, părinte?“. Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni şi neputinţe, sunt mai rău decât toţi“. Monahul a stăruit. Atunci părintele îi zice: “Primarul satului este ca împăratul în satul lui; însă când împăratul îl cheamă în capitală şi se întâlneşte cu miniştri şi generali, atunci vede că e un nimic, un zero; astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smereşte mai mult“.
Smerenia este cea mai importantă dintre virtuţi; când o dobândeşti, vrăjmaşul nu poate să te lovească. Se dobândeşte încet-încet, îţi trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin; însă când o dobândeşti, nu mai e nevoie de strădanie, va lucra de la sine.
După măsura smereniei pe care am dobândit-o se socoteşte sporirea noastră în viaţa duhovnicească, în monahism; sporirea în dobândirea smereniei duce la sporirea în dobândirea virtuţilor.
Zidurile egoismului sunt sfărâmate prin trâmbiţarea smereniei lui Iisus Hristos; smerenia nesfârşită şi ascultarea făcută de Hristos distruge zidurile egoismului.
Este mare păcat să-l urască cineva pe fratele lui (oricine îşi urăşte fratele este ucigător de oameni). Şi nu numai ură, ci chiar răceală sau cugete împotriva fratelui său dacă are, păcătuieşte.
Osândirea de sine aduce două lucruri bune, smerenia şi nejudecarea aproapelui, care sunt neapărat necesare pentru mântuire. Când te învinuieşti într-una pe tine, atunci nu ridici capul, te smereşti, nu judeci pe nimeni.
Să existe între voi iubire sinceră şi sfântă; unde nu există iubire întru Hristos, nu există viaţă duhovnicească.
Dragostea către fraţi trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe fraţi, când îi ajutăm, când nu-i întristăm. Dacă avem dragoste către Dumnezeu, împlinim toată legea. Domnul a zis: “orice oferiţi celui mai mic dintre oameni, Mie îmi oferiţi“. Gândeşte-te acum: orice ajutor îi aduci unui om sărman, Îl slujeşti pe Însuşi Hristos, chiar dacă de multe ori un ajutor adus unui om din lume e folosit pentru a păcătui. Cât de mare răsplată are cel care îl ajută pe un monah care s-a închinat pe sine lui Dumnezeu!
Mare lucru, într-adevăr, sa faci milostenie unui om, căci vei lua răsplată în cer; cât de important e să miluieşti un suflet care este veşnic şi neprihănit!
Părinţii dădeau orice, numai să nu-l întristeze pe fratele lor. Nu vă amărâţi, deci, unul pe altul.
Să fim cu luare-aminte ca să nu-l smintim pe fratele nostru.
Aducerea aminte de moarte sensibilizează conştiinţa, luminează mintea, arată drumul cel curat.
Loveşte fiecare cuget care vine să te ucidă: loveşte-l cu tăişul rugăciunii. Cu fiecare rugăciune îi tai picioarele, mâinile, capul, în final îl faci bucăţi şi dacă îl cauţi, nu mai există.
Prin risipirea minţii, diavolul se străduieşte să împiedice mintea să ducă numele lui Iisus Hristos în inimă, adică împiedică rugăciunea curată.
E nevoie de spovedanie curată. Cei ce au fost vătămaţi, răniţi sau omorâţi, au păţit acestea din cauză că nu şi-au mărturisit cum trebuie cugetele lor.
Cugetele se aseamănă cu viermele acela care încet-încet mănâncă lemnul pe dinăuntru; astfel, pe dinafară lemnul pare minunat, puternic, dar pe dedesubt a fost distrus, încât deodată se rupe de la
“Despre credinţă şi mântuire”, Părintele Efrem Athonitul

[cristiboss56]

" Iubiţi fraţi şi surori, viaţa noastră pământească este plină de necazuri şi dureri. Nu în zadar este numită, atât de des, „valea plângerii şi a tânguirii”. Plângând se naşte omul şi în lumea cealaltă pleacă cu multe suspine şi chinuri. Astfel că nimeni nu poate scăpa în viaţa aceasta de lacrimi şi necazuri; omul are parte aici de mai multe necazuri şi nenorociri, decât de bucurii. Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaşte o mulţime de cazuri, în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.
Să ne rugăm, aşadar, ca ea să ne audă pe toţi şi în ceasul acesta, şi să ne izbăvească de tot necazul şi nenorocirea, să ne curăţească de tot păcatul şi patima, şi să ne învrednicească de bucurie în veşnica Împărăţie a Fiului ei, ca totdeauna cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti! Amin. "
(Arhimandrit Chiril Pavlov )

[cristiboss56]

O BOALĂ MODERNĂ!...
Suferind sunt eu, ce-i drept, Dar nu de ficat ori piept, Nici de inimă, ori bila, Ci de-o boală mai subtilă: Se numește HIPER-EU, Și se vindecă mai greu.
Analizele arată, Că boala e provocată
De virusul "Aghiuță", Ce mărește-n tărtăcuță, Celulele de mândrie, Asta da, spasmo-furie. Mai dă greață la mustrare, Colică la ascultare, Invidie la ficați, Alergie la ceilalți, Venino-hemoragie, Ulcerații de trufie, Gărgăuni la cervicală, Și hernie de cârteală. Boala este, evident, Însoțită permanent, De simptome foarte clare, În priviri și în purtare: Mutra acra, glas tăios, Aer de rățoi nervos. Fața cruntă, suparată, De hipopotam de baltă, Îmbufnare, nas pe sus,
HIPER-EU mai bine spus!...
Preot Ioan