Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viaţa omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-şi curăţească sufletul trebuie să fie grija de a-şi curăţi mintea de gândurile cele rele şi de toate înfăţişările răului câte sunt în gând.
Aici este toată cheia vieţii sufleteşti şi toată cheia curăţirii sufleteşti, şi anume, să-ţi faci rânduială în minte. Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.
Ar trebui să ne îmbogăţim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Şi astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură, apoi găsim în cărţile de îndrumare duhovnicească, dar mai ales şi mai întâi în sfintele slujbe. Aşa că e de mare importanţă să luăm parte la sfintele slujbe şi e de mare importanţă să învăţăm texte de la sfintele slujbe, ca să ni se îmbunătăţească gândirea şi ca să avem o comoară de gânduri bune, care după aceea izvorăsc din inima noastră.
”Veniți de luați bucurie”, Părintele Teofan Părăian

[cristiboss56]

Iubiţi credincioşi, deci ştim că la începutul propovăduirii, Domnul Hristos i-a îndemnat pe oameni la credinţă: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”, şi la sfârşitul propovăduirii Sale, după înviere, le-a spus ucenicilor: „Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 15-16). Şi a mai spus Domnul Hristos: „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine” (Ioan 14, 1). A mai spus Domnul Hristos: „De nu veţi crede cine sunt, în păcatele voastre veţi muri” (Ioan 8, 24). Ştim de la Sfântul Apostol Pavel că fară credinţă nu este cu putinţă să fii plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).
Faptele noastre ne apropie sau ne indeparteaza de Dumnezeu…
Cred că ştiţi că ucenicii Domnului Hristos au spus: „Dă-ne mai multă credinţă”.
Avem noi câtă avem, dar vrem mai multă. Dă-ne mai multă credinţă. Nu este destulă credinţa noastră.Ce le cerea Domnul Hristos ucenicilor Săi? „De-ţi va greşi fratele tău, ceartă-l – asta o poţi face tare uşor şi fară îndemn -, şi dacă se va întoarce, iartă-l” – asta merge mai greu.
„Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi – şi când zicem de şapte ori nu ne gândim să numărăm, şi dacă cumva îţi greşeşte de opt ori, gata, l-ai iertat de şapte ori, ajunge; nu-i aşa! -, şi de şapte ori se va întoarce, zicând: «Rău îmi pare», tu să-l ierţi” (Luca 17, 3-4). Şi atunci, ucenicii şi-au dat seama că nu este chiar aşa de simplu şi au zis: „Dă-ne mai multă credinţă”. Dacă am avea mai multă credinţă, am putea face şi asta, dar cu credinţa câtă o avem, încă nu putem.
Că trebuie să fie sporită credinţa înţelegem şi din faptul că Domnul Hristos i-a spus Sfântului Apostol Petru: „Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă pe voi ca pe grâu; şi Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta. Şi tu, oarecând întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi” (Luca 22, 31-32).
Deci, iubiţi credincioşi, acestea sunt rezultate ale credinţei. Dacă crezi în Dumnezeu, dacă îl ai pe Dumnezeu în primul loc în viaţa ta, dacă ţii seama de Dumnezeu, dacă Dumnezeu este pentru tine o fiinţă, o persoană, nu te mai raportezi la cuvintele Lui ca la nişte reguli, ca la nişte principii, ci te raportezi la cuvintele Lui cum a zis Sfântul Apostol Petru: „Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice”.
Prin cuvintele Lui ne raportăm la Domnul Hristos. Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, având în vedere cuvintele Domnului Hristos referitoare la ucenicii Săi, anume: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Luca 10, 16), spune că „cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu primeşte pe Dumnezeu Cuvântul”. Deci dacă primim cuvintele Mântuitorului în viaţa noastră, în sufletul nostru, dacă facem faptele cele bune, le realizăm, le întrupăm în existenţa noastră, în cazul acesta prin cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu primim în sufletul nostru pe Dumnezeu Cuvântul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian
27 iulie 2004, seara, Mănăstirea Oaşa

[cristiboss56]

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe
Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o, astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. în timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.
Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercă rilor sunt mai presus de “talanţi”, de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O suferinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. De aceea la fiecare încercare să spunem: ‘îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea”.
Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

De însetează cineva, să vină la Mine și să bea. (Ioan 7, 37)
Mulți suferă de sete duhovnicească. Și cei ce sunt nemulțumiți de ei înșiși, roși de visuri și năzuințe neîmplinite, și cei care nu găsesc întrebuințare înzestrării lor, cărora îndatoririle lor li se par mai presus de putere și îndoielile lor – cu neputință de dezlegat, ar fi gata de orice jertfă, de orice schimbare în viață, de orice zguduire morală, dacă toate acestea i-ar curăța și i-ar umple de dragoste și de compasiune pentru întreaga omenire.
Fără îndoială că Cel ce a trezit în noi setea duhovnicească o va și potoli. Pentru toți cei ce flămânzesc și însetează, la El este cuvânt de mângâiere și îmbărbătare; aceștia sunt fericiți, căci se vor sătura: cuvântul lui Dumnezeu nu poate să amăgească!
Cel însetat duhovnicește îți va potoli setea. Voi, care doriți să fiți mai buni, care năzuiți spre tot ce este frumos! Veți fi îndestulați dacă vă veți duce la Cel ce a spus: Vino la Mine și bea. Ce s-a petrecut atunci când Însuși Fiul lui Dumnezeu a rostit pe pământ pentru prima dată, limpede și răsunător, spusele acestea? Niciun suflet nu s-a pornit spre El! Au început discuții, până și certuri: Îi cercetau din fir a păr obârșia, cuvintele, dar la chemarea Lui nemijlocită, limpede, personală, nimeni n-a dat răspuns!
Același lucru se întâmplă și acum. Oamenii rămân neîndestulați, fiindcă, deși vorbesc, poate, despre Hristos, nu merg la El cu inima ca să primească de la El apa vie ce potolește pentru totdeauna orice sete.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[cristiboss56]

În epoca de astăzi omul viețuiește în fiecare zi cu frică, și toți știm că s-au depășit cu mult limitele fricii pe care o aveau oamenii în generațiile trecute. De ce există, însă, atât de multă frică? Omul este plăsmuit să fie liber sub acoperământul și iubirea Părintelui Ceresc, Dumnezeu, ca și copiii mici care viețuiesc fără grijă sub acoperământul și iubirea părinților lor. De exemplu, dacă iei un copil și-l întrebi: „Te temi că nu ai ce să mănânci mâine?” îți va răspunde automat: „Nu, pentru că îmi va da să mănânc mama sau tata!” Și doarme liniștit, pentru că are încredere în părinții săi. La fel si noi, nu trebuie sa ne temem de necunoscut!
Noi, însă, oare avem această încredere în Părintele și Creatorul nostru? Desigur că nu, pentru că noi am luat viața, și toate grijile, și problemele, în mâinile noastre, și de dimineață până seara, uneori și nopțile, ne gândim ce vom face, cum ne vom îmbrăca, dacă vom avea de muncă, sau cum vom înmulți averea și, dacă este cu putință, cum vom dobândi întreaga lume. Dormim și ne trezim cu frică să nu ne îmbolnăvim, să nu se întâmple vreo nenorocire…
Să nu ne lăsăm pe noi înșine în largul durerii, al agoniei și al fricii! Hristos ne așteaptă să ne odihnească de osteneala vieții de zi cu zi, și de povara păcatelor noastre. El vrea să ne dăruiască iubirea Lui bogată și ajutorul lui: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28).
Sevasta E. Hasioti, Când vrei să-ți potolești setea

[cristiboss56]

Chiar dacă prin credinţă devenim creştini, numai prin iubire ne manifestăm cu adevărat creştini. Atât nădejdea, cât şi credinţa devin virtuţi desăvârşite numai când sunt pătrunse şi însufleţite de iubire.
Dragostea ca virtute teologică este cea mai mare dintre toate, deoarece, prin natura sa, le implică pe celelalte virtuţi. Nu poţi să iubeşti dacă nu ai credinţă puternică şi statorică, nu poţi să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele dacă nu ai spirit jertfelnic, nu poţi să iubeşti dacă nu ai smerenie, nădejde, supunere, ascultare, răbdare îndelungă, bărbăţie şi multe altele.
Fără puterea dragostei, credinţa slăbeşte, iar nădejdea se ofileşte şi scade mereu. Virtutea dragostei se naşte în om din multă nevoinţă, smerenie şi rugăciune. Dragostea este podoaba cea mai frumoasă cu care Dumnezeu înveşmântează inima înfrântă şi smerită.
Din păcate, omul contemporan este atât de plin de sine, încât nu mai vede frumuseţea din jurul său; el se vede doar pe sine, că este nedreptăţit, că nu este iubit sau ajutat şi nu mai are ochi pentru suferinţele altuia. Foarte puţină lume Îi mai mulţumeşte lui Dumnezeu pentru bune şi pentru rele, cum făcea dreptul Iov. Mereu dorim ca Dumnezeu să ne dea şi cerem multe, dar când vine vorba să ne dăruim lui Dumnezeu trup şi suflet, atunci începem să ne scuzăm şi să aruncăm vina pe societate. Dar de ce nu aruncăm vina şi pe noi înşine, pentru că şi noi facem parte din societatea acestui timp? Nimeni nu are dragoste dacă vedem doar răul celor din jur.
Maica Teodora Amariei

[cristiboss56]

Rugăciunea este singura modalitate de biruinţă asupra ispitelor... Lupta cu gândurile - temelia luptei cu patimile - devine osebit de intensă în timpul rugăciunii, atunci când lucrarea gândurilor se arată puternică şi cu multă vădire faţă de timpul vieţii noastre de zi cu zi... Cu ajutorul rugăciuni şi al citirii din Sfânta Scriptură e nevoie să ne deprindem să deosebim gândurile - aceasta ne permite ca în toate împrejurările vieţii noastre să primim gândurile cele bune şi să le respingem pe cele rele, astfel încât ele să nu poată trece în cuvinte ori în fapte... Dacă noi rămânem în păcat, atunci ne pierdem capacitatea de a deosebi gândurile şi de a ne vedea propriile păcate şi patimi. (Arhimandritul Serghie Şevici)