![]() |
![]() |
|
#29
|
||||
|
||||
![]()
La Centrul de Cercetare Ecumenică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au început joi, 14 februarie, conferințele Andrei Scrima din acest an.
Prima conferință a fost susținută de Ana-Maria Răducan și a fost intitulată „A fi sau a nu fi…filosof. Configurarea identității unei elite în secolul al XI-lea”, informeayă Mitropolia Ardealului. Conferințele Andrei Scrima de la Sibiu sunt evenimente academice anuale care aduc în fața publicului sibian bursieri ai programului de cercetare științifică pus sub același nume, în cadrul Centrului de Cercetare Ecumenică din municipiu. În acest an vor fi șase conferințe susținute de bursierii actuali pe teme diverse de cercetare teologică și ecumenică. Prima întâlnire a avut loc în sala de conferințe din cadrul Centrului de Cercetare Ecumenică, în prezența celor doi co-directori ai instituției, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel și prof. univ. dr. Stefan Tobler, a coordonatoarei programului de burse Andrei Scrima, Antoaneta Sabău, a cercetătorilor și bursierilor din cadrul Centrului, precum și a altor cadre didactice și teologi. Următoarea conferință din cadrul programului Andrei Scrima va avea loc joi, 21 februarie, de la ora. 14.00, în aceeași sală și va fi susținută de Daniel Cergan, cu tema „Comunicarea religioasă și societatea modernă. Identitatea religioasă în lumea modei”. Seria de conferințe va continua pe 28 februarie cu prelegerea intitulată „Despre libertate și datorie: sărbătoarea Bunei Vestiri” și susținută de Ileana Suciu. Pe 21 martie, Paul Siladi va susține o conferință intitulată „The <<Ecumenism>> of the Desert Fathers. The Relation to the Other in the Apophtegmata Patrum”. Răzvan Perșa va susține conferința „Heresy/Heretics, Schismatics/Schism, Illicit Assemblies. Naming the Non-Orthodox Communities in the First Millenium” pe 29 martie. Ultima conferință va avea loc pe 8 mai și va fi susținută de Alexandru Briciu. Tema conferinței este „The WCC, an Arbitrator ex Aequo et Bono in the Eastern Bloc. The Romanian Systematization Issue”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|