Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

Reflectând asupra pildei Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul Daniel a semnalat un aspect important în omilia duminicală, şi anume că Dumnezeu aşteaptă ca noi, prin pocăinţă, să facem câţiva paşi înspre El şi imediat ne iese în întâmpinare să ne ofere ajutorul Său.
„Văzând de la distanţă mare această dorinţă a tânărului de a se pocăi”, a spus Patriarhul Daniel, „din departe Tatăl fiului risipitor a ieşit în întâmpinarea lui. Nu l-a aşteptat să bată la uşă, ci când a văzut că fiul risipitor face primii paşi spre El ca să ceară iertare, Tatăl a ieşit în întâmpinarea lui”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat celor prezenţi în Catedrala Patriarhală „că atunci când Dumnezeu Tatăl vede că un păcătos vrea să se întoarcă, iese în întâmpinarea lui şi îl primeşte cu iubire părintească milostivă şi iertătoare”.
Iubirea mai mare decât dreptatea
Pilda Fiului Risipitor evidenţiază iubirea părintească nemărginită şi necondiţionată a lui Dumnezeu faţă de păcătosul care cere iertare pentru păcatele sale şi se pocăieşte.
Iubirea aceasta, a spus Patriarhul Daniel, este mai mare decât dreptatea.
„După dreptate fiul trebuia pedepsit, dar după iubirea părintească mai presus de orice calcul material e primit cu multă bucurie”, a afirmat Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române: .
„Tatăl nu i-a cerut un inventar al bunurilor risipite, al averilor cheltuite, ci mai presus de orice calcul de ordin material Tatăl s-a bucurat pentru că persoana este mai important decât toate averile materiale”.
„Sufletul unui păcătos care se întoarce la Dumnezeu are o valoare infinită, de aceea nu au mai fost calculate pagubele materiale produse de viaţa dezordonată, egoistă şi pătimaşă a fiului rispitor”, a precizat Părintele Patriarh.
Pocăinţa înviază sufletul din moarte spirituală
Pocăinţa a fost subiectul central al omiliei pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit-o în Catedrala Patriarhală cu prilejul Duminicii întoarcerii fiului risipitor.
El a remarcat că pocăinţa reprezintă „schimbarea modului de a gândi şi de a trăi” şi a explicat că prin acest proces „sufletul înviază din moartea spirituală”.
Părintele Patriarh l-a oferit ca exemplu pe fiul risipitor.
Aflat în „drama libertăţii ca înstrăinare de Dumnezeu” departe de Tatăl său, „într-un moment de conştientizare a stării sale decăzute”, fiul risipitor „şi-a venit în sine”, a spus Patriarhul Daniel explicând că aceasta este prima treaptă a pocăinţei.
„Atunci el începe să se ridice din starea nefirească a îndepărtării omului de Dumnezeu, la starea firească, la starea de comuniune şi de împăcare cu Dumnezeu, de comunicare cu Dumnezeu prin rugăciune de pocăinţă”, a spus părintele Patriarh Daniel.
Reprimirea în iubirea lui Dumnezeu
În acest sens, Preafericirea Sa a explicat că atunci când oamenii se pocăiesc şi doresc să îşi schimbe viaţa, îşi mărturisesc păcatele prin Taina Spovedaniei, „înviază din moartea spirituală pricinuită de păcat” şi devin „oameni primiţi în iubirea lui Dumnezeu Tatăl”.
Părintele Patriarh a făcut referire la cele patru simboluri din evanghelie care evidenţiază primirea omului în iubirea lui Dumnezeu Tatăl.
Haina cea dintâi – primită ca urmare a pocăinţei şi a regretului pentru viaţa păcatoasă, această haină arată simbolic „legătura dintre Taina Botezului şi Taina Pocăinţei, numită adesea Botezul Lacrimilor.Inelul cel de aur simbolizează reprimirea omului care se pocăieşte în „iubirea deplină, neîntreruptă, nediminuată şi neschimbătoare a lui Dumnezeu”;Încălţimintea nouă primită după pocăinţă semnifică „harul sau ajutorul lui Dumnezeu ca omul să calce peste spinii ispitelor când merge pe calea mântuirii”Viţelul îngrăşat este Sfânta Euharistie primită de cei care se pocăiesc, fiind arvuna vieţii veşnice.Dumnezeu respectă libertatea omului
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că „Dumnezeu respectă libertatea omului chiar şi atunci când libertatea aceasta poate deveni potrivnică voii lui Dumnezeu”, însă a precizat că Tatăl Ceresc intervine atunci când omul se îndreaptă spre pierzare.
„Când constată că libertatea omului a devenit iraţională şi autodistructivă şi îl duce pe om la pierzare, atunci Dumnezeu intervine adesea în mod neaşteptat, nu direct, ci prin împrejurări materiale exterioare care determină pe omul păcătos la o schimbare spirituală interioară”, a spus Părintele Patriarh.
În finalul omiliei, Părintele Patriarh Daniel a spus că „Pilda fiului risipitor este dată ca un model de pocăinţă, dar şi ca o chemare la pocăinţă ca o pregătire a noastră pentru a intra în Postul Sfintelor Paşti, care este o perioadă de rugăciune smerită, de pocăinţă sinceră, de milostenie generoasă pentru a putea să primim bucuria cea mare a Învierii Domnului”.
În duminica a doua din perioada Triodului, alături de Patriarhul României au slujit episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.

[cristiboss56]

Lasata secului de carne pentru Postul Sfintelor Pasti are loc in duminica numita a "Infricosatei Judecati" (3 martie 2019). Dupa aceasta duminica, intram in "saptamana branzei", in care consumul de origine animala este oprit pana la Sfintele Pasti.
Zilele de miercuri si de vineri din "saptamana branzei" au dezlegare la produsele lactate si la peste.
De regula, cuvantul sec, din sintagma "lasata secului", este inteles ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, la Sfintii Parinti, accentul nu cade numai pe mancare. Secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita. Omul cel vechi, omul pacatos trebuie sa dispara treptat. Primul pas pe aceasta cale este sentimentul unei nespuse cainte. "De unde voi incepe a plange faptele mele ticaloase?" Aceste cuvinte ce deschid "Canonul Pocaintei" al lui Andrei Criteanul, caracterizeaza aceasta stare spirituala. "Desfatandu-ma in adancurile pacatului, strig catre milostivirea Ta cea fara de margini... da-mi lacrimi, Hristoase, spre curatirea inimii de patimi... usile pocaintei (metanoia), deschide mie, Datatorule de Viata." Aceasta idee continua, cu intensitate mereu crescanda, in cantarile Bisericii si in rugaciunile liturgice, in special in perioada Postului Mare.
Insa, ceea ce se cere nu este doar plangerea rautatilor personale, ci "o lupta nevazuta" impotriva gandurilor rele si pacatoase.
Sfintii Parinti au atras atentia ca postul inteles doar ca efort alimentar, nu are nici o valoare: "De mancare postind, suflete al meu, dar de pofte necuratindu-te, in desert te lauzi cu nemancarea... Ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor celor rai te vei asemana, caci nici ei nu mananca pururea...".
De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.
Mentionam ca Postul Sfintelor Pasti este asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2).

[cristiboss56]

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis tradiționalul mesaj catehetic cu ocazia începutului Postului Mare 2019 cu scopul de a atrage atenția că asceza ortodoxă nu se referă doar la un grup restrâns de persoane ci este „un eveniment bisericesc” și o vocație comună pentru toți credincioșii fără excepție.
„Ascetism este creștinismul întreg”, afirmă Patriarhul Constantinopolului în mesajul făcut public de Patriarhia Ecumenică.
În mesaj, Sanctitatea Sa subliniază faptul că nevoințele ascetice nu sunt un scop în sine, ci ele ajută pe creștini să depășească voința proprie și să mute centrul vieții de la dorința individuală spre iubirea care „nu caută ale sale”.
El reamintește tuturor că „perioada postului este adăpată de bucuria Crucii și a Învierii”, îndemnând la o nevoință dusă cu bucurie, la rugăciune stăruitoare, la sprijin concret al celor în nevoi și la recunoștință față de Dumnezeu.
Mesajul catehetic al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la începutul Postului Mare 2019
†Bartolomeu
Prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic,
Către plenitudinea Bisericii,
Harul și pacea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți, iar de la noi rugăciune, binecuvântare și iertare
Cu harul lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor, am ajuns și anul acesta Sfântul și Marele Post, arena nevoințelor duhovnicești, pentru a ne curăța cu ajutorul Domnului prin rugăciune, post și smerenie și pentru a ne pregăti pentru trăirea în Dumnezeu a cinstitelor Pătimiri și a sărbătorii purtătoare de lumină a Învierii Mântuitorului Hristos.
Într-o lume cu multiple confuzii, experiența ascetică a Ortodoxiei reprezintă un bun duhovnicesc inestimabil, un izvor nesecat de cunoștință dumnezeiască și înțelepciune omenească.
Asceza cea binecuvântată, duhul căreia adapă întru totul modul nostru de viețuire – „ascetism este creștinismul întreg” – nu reprezintă privilegiul celor puțini sau al celor aleși, ci „un eveniment bisericesc”, un bun comun, o binecuvântare comună și o vocație comună pentru toți credincioșii fără excepție.
Desigur, nevoințele ascetice nu sunt un scop în sine. Principiul că „asceza există de dragul ascezei” nu este valid. Scopul ascezei este acela de a depăși voia proprie și „cugetul trupului”, mutarea centrului vieții de la dorința individuală și de la „drept” spre iubirea care „nu caută ale sale”, în conformitate cu mesajul biblic: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.” (1 Corinteni 10:24).
Acest duh domină întregul și lungul parcurs istoric al Ortodoxiei.
În Noul Materic întâlnim o minunată descriere a acestui etos al renunțării la „ale mele” în numele iubirii: „Venit-au odată nişte schiteni la maica Sara, iar ea le-a pus lor înainte un paner cu poame. Ei lăsând cele bune, mâncau pe cele putrede. Şi le-a zis lor: adevărat, schiteni sunteţi”!
Această înțelegere și utilizare jertfelnică a libertății este străină spiritului epocii noastre, care identifică libertatea cu revendicări și drepturi individuale.
Omul „autonom” contemporan nu ar fi mâncat fructele putrede, ci pe cele bune, fiind convins că astfel își exprimă și utilizează libertatea în mod autentic și responsabil.
Aici își are locul suprema valoare a concepției ortodoxe despre libertatea omului contemporan.
Este vorba despre o libertate care nu solicită, ci se împărtășește, nu insistă, ci se sacrifică.
Credinciosul ortodox cunoaște că autonomia și autosuficiența nu îl eliberează pe om de lanțurile egoului său, ale auto-realizării și auto-justificării.
Libertatea „cu care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5:1) activează puterile creative ale omului, se realizează ca negare a închiderii în sine, ca iubire necondiționată și comuniune a vieții.
Etosul ascetic ortodox nu cunoaște diviziuni și dualism; el nu respinge viața, ci mai degrabă o transformă. Viziunea dualistă și negarea lumii nu este un concept creștin. Adevăratul ascetism este luminos și filantropic.
Reprezintă o caracteristică a conștiinței de sine ortodoxe că perioada postului este adăpată de bucuria Crucii și a Învierii.
Nevoințele ascetice ale ortodocșilor, precum și întreaga noastră spiritualitate și viața liturgică transmit mireasma și lumina Învierii.
Crucea se află în centrul evlaviei ortodoxe, însă nu este punctul final de referință a vieții Bisericii. Aceasta este bucuria de negrăit a Învierii, iar calea către aceasta o reprezintă Crucea. În mod corespunzător, în perioada Postului Mare, chintesența experienței creștinilor ortodocși rămâne dorul după „învierea cea de obște”.
Rugați-vă, așadar, preacinstiți frați și surori, fii și fiice în Domnul, să ne învrednicim, cu harul și sprijinul de sus, cu mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, cea mai presus decât toți sfinții, și ale tuturor Sfinților să alergăm cursa Sfântului și Marelui Post într-un mod bineplăcut lui Hristos și cu bucurie în Hristos, nevoindu-ne cu bucurie, în ascultare față de canonul tradiției Bisericii, „nevoința comună” a postului ucigător de patimi, stăruind în rugăciune, ajutând pe cei care suferă și sunt în nevoi, iertând unii altora, „dând mulțumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5:18), ca să ajungem să ne închinăm cu bunăcuviință „Sfintelor și Mântuitoarelor și Înfricoșătoarelor Pătimiri” și Învierii celei purtătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Căruia fie slava și puterea și mulțumirea în vecii nesfârșiți. Amin.
Al vostru rugător fierbinte către Dumnezeu,
†Bartolomeu al Constantinopolului

[cristiboss56]

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Sibiu-CFR Triaj a primit un veșmânt de la racla care păstrează moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, oferit de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei.
Sâmbătă, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a oficiat în biserica din Sibiu slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, la care au participat numeroşi clerici şi credincioşi, informează Mitropolia Ardealului.
La finalul slujbei, Mitropolitul Laurenţiu le-a vorbit celor prezenți despre Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, despre mijlocirea ei înaintea lui Dumnezeu pentru cei care o cinstesc, iar mai apoi i-a îndemnat să parcurgă perioada Postului Mare în rugăciune și cu fapte bune.
Potrivit Părintelui paroh Bunescu Bogdan, comunitatea parohială şi-a dorit un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, întrucât este „singura biserică din Sibiu ocrotită de Sfânta Parascheva”.

[cristiboss56]

Postul este un timp de sporire duhovnicească în care intensificăm rugăciunea zilnică şi prezenţa noastră în biserică la sfintele slujbe specifice acestei perioade.
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti avem rânduiala liturgică numită Pavecerniţa Mare în cadrul căreia în primele patru zile se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică; miercuri şi vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi şi vineri în săptămâna Sfintelor Pătimiri).
Canonul cel Mare a fost alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, fiind un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (peste 250 de tropare), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului.
Astăzi este prima zi din Postul Mare în care se săvârşeşte Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această Liturghie se săvârşeşte în Postul Mare de luni până vineri, cu excepţia zilelor aliturgice, adică luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare şi Vinerea Mare, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.
Prin aceste rânduieli liturgice din Postul Sfintelor Paşti vedem cum Biserica ne îndeamnă să împletim rugăciunea cu postul, pentru că omul rugător ajunge prin nevoinţă şi post, unite cu rugăciunea, la sfinţenie, adică la desăvârşire şi la bucuria vieţii veşnice. Nu avem alt mijloc de a comunica cu Dumnezeu şi de a fi în comuniune cu El decât rugăciunea.
Acum, în perioada Postului Mare, să oferim mai mult timp rugăciunii în viaţa noastră pentru ca urcuşul nostru duhovnicesc spre sărbătoarea Învierii Domnului să fie unul plin de bucurie şi lumină duhovnicească.
( Parintele Ciprian Florin )

[cristiboss56]

În Duminica Ortodoxiei, Biserica sărbătorește triumful adevărului credinței creștine formulate la al șaptelea Sinod Ecumenic, din 787 (Niceea), ca apărare a închinării și venerării sfintelor icoane și moaște, după decenii de prigoană. Era o încununare a întregului șirag de șase Sinoade Ecumenice anterioare și a întregii învățături dogmatice a experienței Bisericii transpuse în „monumentele” scrise ale Sfintei Tradiții, printre care se vor număra ulterior şi sinoadele de la Constantinopol din 879-880 şi cele isihaste, din 1341-1352, în care este validată învăţătura despre energiile necreate a Sfântului Grigorie Palama.
Al şaptelea Sinod Ecumenic, celebrat la Duminica Ortodoxiei, include implicit învăţătura de credinţă anterioară formulată la celelalte sinoade cu caracter ecumenic, rezumând importanța Întrupării celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, a Fiului lui Dumnezeu, Logosul născut din veşnicie din Tatăl, trimis de Acesta pentru a Se naşte ca om de la Duhul Sfânt din Sfânta şi Pururea Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pentru a noastră mântuire şi îndumnezeire. Este esenţială în evlavia credincioşilor, aflaţi pe calea Postului Mare, această profundă învățătură creştină, întru totul folositoare şi mântuitoare, a distincţiei între adorarea Fiinţei Celei neapropiate a Sfintei Treimi, pe de o parte, şi venerarea sfinţilor, îngerilor, Sfintei Cruci, moaștelor şi obiectelor sfinte, prin care ni se comunică nouă, oamenilor, harul dumnezeiesc mijlocit de sfințenia aleselor ipostasuri pictate. Ele călăuzesc, mijlocesc şi constituie modele atât pentru noi, cât și pentru cei care s-au atins în timpul vieţii lor de materia în care noi găsim azi semnele sfinţirii şi urmele impregnate de har ale prezenţei divino-umanităţii sfinţitoare, care ne înrâuresc, ne ajută şi ne dau putere.
Formularea dogmatică în cadrul Sinoadelor Ecumenice a fost un remarcabil şi inovator efort de transpunere a Revelaţiei semitice despre Unicul Dumnezeu creator, Legiuitor şi Iubitor deopotrivă, în cadrele îndelung-rafinatei, încă din Antichitatea precreştină, gândiri şi limbi greceşti, un instrument providenţial şi vehicul exemplar pentru universalizarea mesajului creştin. Paul Evdokimov afirma că „dogma este substanţa ebraicii desenată cu scriitura infinit rafinată a grecilor”, iar părintele Georges Florovsky afirma în Căile teologiei ruse că elenismul, ca expresie a dogmei, icoanei şi Liturghiei, a devenit o „categorie eternă a experienţei creştine”, iar elenismul creştin „nu poate fi de aceea nici ignorat, nici eliminat”, ci rămâne „o dată invariabilă” pentru întreaga teologie viitoare. Fără nici o conotaţie naţionalistă sau filetistă, „a renunţa la patrimoniul grec echivalează cu suicidul eclesial”; „elenismul a fost integrat în Biserică” şi „când un teolog începe să creadă că «categoriile greceşti» sunt demodate, aceasta înseamnă că a păşit în afara ritmului comuniunii. Teologia nu poate fi universală (catolică) decât prin elenism”.
Această duminică ne aduce aminte de strânsa legătură şi interdependenţă dintre conţinutul credinţei ca dogmă şi evlavia nevoinţei ascetice a etosului liturgic în Biserică. Dogma este piedestalul pe care se eşafodează întreaga vieţuire tainică în Hristos a întregii Preasfintei Treimi de către om.
( Parintele Florin Calin )

[cristiboss56]

Mii de bucureşteni au participat sâmbătă la Marșul pentru viață 2019, organizat cu scopul de a apăra dreptul la viață al copiilor nenăscuți, dar şi pentru a susţine femeile aflate în criză de sarcină. Printre invitaţii care au susţinut discursuri la acest eveniment s-a aflat şi o mamă care a purtat trei sarcini, deşi este imobilizată într-un scaun rulant.
Marșul pentru viață 2019, organizat anul acesta sub genericul „Unic din prima secundă”, a avut loc în peste 600 de localități din România și Republica Moldova.
În București, evenimentul a fost organizat de Asociația „Studenţi pentru viaţă”, iar traseul pe care l-au urmat susţinătorii pro-viaţă a fost Parcul Unirii – Parcul Tineretului.
În Parcul Tineretului, mai mulţi invitaţi special la acest eveniment au susţinut discursuri şi au cântat în cadrul Concertului „Live for Life 2019” care a fost prezentat de Ioana Picoș.
Prima persoană care a fost invitată să urce pe scena amenajată în Parcul Tineretului a fost Eliza-Maria Cloţea, Preşedinta Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă”.
Tânăra, care este studentă în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, le-a încurajat pe femeile în criză de sarcină şi le-a transmis că evenimentul de astăzi înseamnă că „suntem alături de tine şi copilul tău” prin „miile de glasuri recunoscătoare pentru darul vieţii”.
Eliza-Maria Cloţea şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi părinţii ei pentru că i-au dat viaţă şi a subliniat, mai ales în calitate de viitor medic, faptul că bătăile inimii care apar de la aproximativ 16 zile de la concepţie reprezintă „cel mai liniştitor semnal că acolo este viaţă”, iar la 8 săptămâni „este format tot corpul copilului”.
La finalul discursului, Preşedinta Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă” a făcut un apel la societate pentru oferirea de sprijin în direcţia înfiinţării de noi centre care să vină în ajutorul femeilor aflate în criză de sarcină.
Alexandra Nadane, Preşedinta Asociaţiei „România pentru viaţă” şi Directorul Executiv al Centrului de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, a explicat încă de la început că prezenţa la acest eveniment denotă că „suntem aici din respect pentru viaţă”.
Ea a atras atenţia că „în spatele fiecărui avort este o lipsă de sprijin” şi a îndemnat ca fiecare dintre noi „să facă ceva pentru femeile aflate în criză de sarcină”, întrucât „nu este vina unui copil pentru criza de sarcină generată de un adult”.
„Să fiţi pro viaţă şi omul potrivit atunci când o femeie în criză de sarcină are nevoie de ajutor. Aşa se pot salva multe vieţi”, a insistat Alexandra Nadane.
A urmat mesajul europarlamentarului independent Cătălin Ivan care a organizat recent evenimentul „Babies Go to the European Parliament” – „Copiii merg la Parlamentul European”.
„Am ales să mă implic. Nicio temă nu este mai importantă decât tema crizei de sarcină”, întrucât „avem o datorie faţă de generaţiile care vor veni”, a spus Cătălin Ivan.
Un loc aparte în cadrul sesiunii de discursuri l-a ocupat Monica Radu, femeia care a născut şi creşte trei copii, deşi se află imobilizată într-un scaun rulant.
Cu o voce puternică şi convingătoare, Monica Radu le-a spus participanţilor la Marşul pentru viaţă că „orice este posibil: în care le faci pe ale lui Dumnezeu toate celelalte se adaugă”.
Monica Radu a mai subliniat, oferind curaj în mod practic viitoarelor mămici, că „nu e atât de greu să creşti un copil”.
Accidentul în urma căruia a rămas paralizată a avut loc acum 21 de ani, a relatat ea.
Atunci a realizat că ce o defineşte ca om este „capacitatea femeii de a naşte” şi şi-a asumat naşterea propriilor copii, deşi doctorii i-au dat slabe şanse ca sarcinile să ajungă la termen.
„Dacă aveţi inima deschisă vă puteţi da seama că o mămica are lumina harului în jurul ei. Pentru mine, harul acesta continuă să se simtă atunci când copiii mei mă îmbrăţişează”, a spus cu emoţie Monica Radu.
Au mai susţinut discursuri:
Claudia Ilinca – voluntar al Asociației Down Plus București care a prezentat mesajul Georgetei Bucur, președintele Asociației Down Plus București şi mamă a unui copil cu Sindrom Down;Lavinia Stan – trainer, coach, mamă pentru prima dată în studenție, mamă a șase copii;Liviu Mihăileanu – președintele Alianței România Fără Orfani. El și soția lui, Mirela Mihăileanu, au adoptat doi copii și s-au dedicat recuperării fizice si emoționale a copiilor instituționalizați;Ozana Barabancea – artist, o femeie curajoasă care în criza de sarcină a spus „Da!” vieții fiicei ei;Dorin Popa – directorul medical al Clinicii Fiziohealth. Kinetoterapeut; din studenție sprijină copiii cu dizabilități și a spus că aceștia i-au schimbat viața;Ivona Boitan – regizor;Manuela Hărăbor – actriță, mamă a unui copil cu autism.
În timpul concertului au cântat artiştii Robert Patai, Raluca Blejuşcă, Dumitrița Sinița şi Ioana Picoș.