![]() |
![]() |
|
|
|
#21
|
|||
|
|||
|
Citat:
Referitor la conferința de la Cluj pe 17 Noiembrie, atunci a putut fi închiriată sala, evenimentul a fost programat chiar cu o lună înainte, a menționat în conferința pe care am văzut-o înregistrată că nu are nimic cu cei de la CPf. Ironic e că evenimentul central l-a avut pe părintele Necula în prim plan, deci purtătorul de cuvânt al Mitropolitului Sibiului, la acea conferință suprapusă. Din ce am văzut pe facebook la eveniment au fost mai mulți invitați ortodocși și la pupitru și în sală, a prezentat un domn care a mai conferențiat împreună cu părintele profesor Stelian Tofană la serile acelea catehetice reușite ținute de părinte în Cluj. În ce privește conferința de la Bacău, nu știu ce s-a întâmplat, acum am citit prima oară probabil că cei din CPF se tem să nu fie afiliați politic, nu văd de ce nu ar urca împreună pe aceeași scenă. Citat:
Cât timp Trinitas Tv deci Patriarhia, Mitropolia Moldovei prin Doxologia sau a Clujului îl invită și pe el și pe Adrian Papahagi la diferite prelegeri sau dezbateri cred că trebuie să avem o atitudine moderată cu privire la ei, iar timpul va decide. Eu cred că avem nevoie de Neamțu în politică dar nu și la amvon să nu confunde cele 2 lucruri și va fi bine.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 23.03.2019 at 17:26:33. |
|
|