Probleme.anxietate

[Seraphim7]

În prealabil postat de Marian-sebi30

Buna seara!
Trec printr o perioada grea a vietii pe care nu pot sa* o depasesc.
Imi merge prost pe toate planurile.
Sunt in anul 2 la facultate si am acumulat multe restante pentru toamna(numai de pe sem 1),pana acum nu am reusit sa ma apropii de colegii mei,nici sa mi fac vreun prieten la facultate.De cand am intrat la facultate ma simt extrem de singur.
De asemenea,mi e greu si sa invat,am dorinta de a invata,ma apuc dar in cele din urma abandonez sau pierd mult timp ca sa invat cateva pagini.
Cred ca am devenit anxios;cand ies afara din casa sau cand ma aflu printre oameni ma aflu intr o stare de alerta continua pe care nu pot sa o controlez(imi vine sa inghit intr una saliva,merg cu capul in jos,am un mers mecanic de parca as fi teleghidat etc.)
Din cauza acestui lucru evit sa fac tot felul de activitati(care tin de sfera sociala....chiar si la Biserica mi e greu sa ma duc).
Ce e de facut?
*

Mda....am trecut si eu prin asa ceva,la tine vad ca e o formă mai ușoară,Mai potolită cel putin in plan exterior.Probabil esti tu mai interiorizat si stăpân pe tine din fire.Oricum in cazuri de genu trebuie sa pacalesti starea,Sa o ignori făcând orice altceva.Sa știi că nu va trece ci doar se va transforma,e ca herpesul tot reapare cand te simte slăbit.Pe lângă toate calatogharile astea clinice sau spirituale...o fi depresie,anxietate;tulburări demonice etc...Eu cred ca e doar un semnal dat de subconștient sau de sine sau cum vrei sa ii spui.fiindcă lumea si societatea actuală nu este un teren propice decat pentru oameni cu simțurile amorțite,amețite ,manipulate etc...Iar când uneori simțurile se trezesc inopinat...E clar ca o iau razna...

[Moroco]

Dragul meu prieten Marian-Sebi,

Mă crezi că şi eu sunt un mare fricos şi un stupid sperios? Te-ar ajuta dacă îţi mărturisesc că sunt mult mai fricos şi mai penibil decât tine?

Ştiu că e ruşinos să fim anxioşi, suspicioşi, necredincioşi, îndoielnici, timizi, retraşi, ştiu că e chiar infect să avem aşa o frică angoasală care bineînţeles că vine de la prea marea iubire de sine a omului şi de la păcate multe, de acolo ni se trage şi de la repetarea lor până la robie, devenind apoi vicii, dar nu uita că există forţe şi puteri divine care îţi vin în ajutor... când sufletul tău cere de la Dumnezeu.

Atunci El trimite spre îndreptare şi însănătoşire pe câte un prieten, un aproape, un animal, o floare, o poveste, o melodie, un vânt, o ploaie, un slujitor ceva... nu te lasă singur şi trist, îţi întinde o mână şi îţi dă un sfat de urmat.

Ar trebui să nu urăşti frica ci să o foloseşti corect. Frica bine folosită e cel mai bun paznic, cel mai cinstit prieten. Există însă şi o frică amestecată cu nişte ispite care este un fel de ipocrism şi care te îndeamnă la trădare.

Domnul ne cere să avem frică de Dumnezeu aşa duhovniceşte căci prin frică poţi avea maximă cuviinţă aşa ca faţă de un stăpân bun şi drept, dar nu de El trebuie să ne temem la propriu ci de păcatele şi răul care devenim când facem fapta sau când avem sentimentul 'creativ' care loveşte cu răutate spre distrugere, cu ură, cu minciună, cu viclenie, cu poftă...

Deci eu te sfătuiesc să foloseşti frica lăsându-te îndreptat de Dumnezeu, ca s-o poţi trăi cu succes pentru că ea aduce roade şi produce adrenalina care este aşa ca un hormon energetic al curajului.

E ciudat nu? Cei mai plini de frica Domnului sunt defapt cei mai mari curajoşi ce ajung eroi şi mucenici ai neamului creştin.

Deci nu te teme şi îndrăzneşte... să crezi.