Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Spune Patericul că doi creştini lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul: „Uite, aşa e și viaţa omului. Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic”. Celălalt i-a replicat: „Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul, Dumnezeu îl cântăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic.
Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câştiga «viaţa fără de moarte»”.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 154)

[cristiboss56]

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !
Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur.
Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor!
Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.
Bucură-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir! Iubește și iartă!
Dumnezeu face același lucru cu tine.
IEROMONAH HRISOSTOM FILIPESCU

[cristiboss56]

Sfaturi pentru rugăciune ale Starețului Porfirie
Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă. Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stress și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.
Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.

[cristiboss56]

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...
Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.
Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.
Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...
Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.
S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...
Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.
Monahia Siluana Vlad

[cristiboss56]

Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde este Hristos. Trăieşti în stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu toţi şi cu toate. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte. Eşti liniştit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristeţe, nici iad.
Hristos este în toate gândurile tale, în toate faptele tale. Ai harul şi poţi suferi toate pentru Hristos. Poţi chiar şi să pătimeşti pe nedrept. Să rabzi nedreptăţi pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a pătimit, tot aşa poţi şi tu să pătimeşti pe nedrept. L-ai ales pe Hristos ca să nu pătimeşti? Ce zice Apostolul Pavel? Mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24). Aceasta este religia noastră. Să se deştepte sufletul şi să-L iubească pe Hristos, să devină sfânt. Să se predea numai dragostei dumnezeieşti. Aşa şi El îl va iubi.
Când vine Hristos în inimă, viaţa se schimbă. Hristos este totul. Cel ce trăieşte în Hristos, trăieşte lucruri despre care nu se vorbeşte, lucruri sfinte. Trăieşte în bucurie. Ele sunt adevărul. Le-au trăit oameni, asceţi din Sfântul Munte. Fără încetare, cu dor fierbinte şopteau rugăciunea: „Doamne Iisuse…”.

Ne vorbeşte părintele Porfirie

[cristiboss56]

Dragostea este o aşezare a sufletului întru care nu se cinsteşte nimic mai mult, din cele ce sunt, decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar e cu neputinţă să deprindă această dragoste desăvârşită cel ce e împătimit faţă de ceva din cele pământeşti.
Dragostea se naşte din nepătimire; iar nepătimirea, din nădejdea în Dumnezeu şi nădejdea din răbdare şi îndelungă-răbdare; pe acestea le naşte înfrânarea cea atot-cuprinzătoare; înfrânarea se naşte din frica lui Dumnezeu, iar frica, din credinţa cea întru Domnul.
Cel ce crede în Domnul se teme de muncile iadului; iar cel ce se teme de munci, se înfrânează de la patimi; rabdă necazurile și cine rabdă necazurile va avea nădejdea în Dumnezeu, cea care desface mintea de toată împătimirea pământească și, despărțindu-se de aceasta, mintea va dobândi dragostea cea către Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul

[Jonnyw2013]

O pilda care am auzit-o zilele astea si ma impresionat si m-am gandit sa o scriu aici.
Erau doi ingeri unul avea multa treaba se ducea sus in cer, apoi jos pe Pamant face traseul asta de multe ori neobosit. Un alt inger statea linistit si nu avea nici o preocupare. Trece te miri cata vreme, ingerul cel fara nici o activitate il intreaba "Vad ca esti foarte ocupat care e misiunea ta, cu ce te ocupi!" "Eu,zice, duc cererile si rugaciunile la Dumnezeu! Dar tu ce misiune ai ?"il intreaba pe ingerul fara activitate. "Eu zice duc rugaciunile de multumire!"

Da e adevarat de multe ori uitam cate binefaceri am primit ,ne uitam preponderent la ce nu avem si uitam sa multumim ptr ce avem.