Despre slăbiciunea umană....

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de Seraphim7

Revenind pe forum după o pauză de câteva luni, observ tot mai multe persoane care suferă mai ales din cauza eșecului de a-și găsi un rost,un țel sau credința.Pe fondul acestor neputințe însăși viața în sine devine fără sens.Izolati de lumea dinafară ei se găsesc față în față cu sinele lor și debusolați nu mai știu ce să facă,pe ce drum să o apuce,nevazand decât eșecul și incapacitatea de a fi cu e lumea,respectiv în rând cu ea.De ce sufăr?De ce nu pot avea credință?Ce povățuitor sa caut?
.

Seraphim toti suferim intr-un mod mai mare sau mai mic, partea buna a suferintei este ca pe mine m-a facut sa nu fiu trandav,am incercat sa inteleg ce se intampla, sa il caut pe Dumnezeu.

Orice duhovnic este mai bun decat niciunul. Mergeam si ma spovedeam si parca nu vedeam schimbarile care vroiam. In cuget inca nu ii iertam pe toti. Au trecut ani si parca ma indoiam , dar constant ma spovedeam (dupa o pauza de vreun an doi ca duhovnicul imi plecase la alta episcopie si pana am gasit altul a mai durat, eram un sensibil si inca mai pot zice ca sunt, si nu m-am spovedit la oricine si de aceea a aparut aceasta pauza), apoi treptat numarul oamenilor care ii judecam a devenit tot mai mic. Am inceput sa am o oarecare pace de cuget sa inteleg tot mai multe si sa incerc sa rabd.
Pe langa citirea Bibliei, cartile sfintilor parinti, m-au ajutat si unele carti de psihologie si predici de pe internet.
Predicile parintelui Calistrat ajuta mult la intelegerea Vietii spirituale. Mie mi-e atat de drag cum vorbeste asa foarte stapan pe sine, cred ca e in stare sa ne spuna zile in sir fara sa se opreasca.