Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?

Orice gând ori îl întăreşte pe om, ori îl slăbeşte, pentru că în el se zămisleşte fapta bună ori rea. Iar prin deprindere, orice lucru bun sau rău se leagă de om. Omului i se pare că lucrul cu care s-a deprins îi aparţine lui. Dar tu să fii curajos şi să se întărească inima ta şi apără-te cu semnul crucii atunci, când te apucă frica.

Locul unde vei intra însemnează-l cu semnul crucii; fă-ţi cruce şi atunci când intri în orice locaş gol şi, pronunţând rugăciunea şi spunând „Amin!”, intră cu îndrăzneală. Dacă demonii văd că noi suntem tari în Dumnezeu, tot atunci sunt ruşinaţi şi mai mult nu ne mai tulbură.

Să ţinem minte că suntem în pronia Domnului. Dumnezeu a spus: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma” (Luca, 10,19).

Să ţinem minte că fără voia lui Dumnezeu „nici păr din capul vostru nu va pieri”.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ)

[cristiboss56]

Părintele Constantin Necula: „Îi rog pe oameni să rămână în case. Nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa“. Adevăratul sens al Învierii !
„A trăi Învierea înseamnă a fi atent la adâncul ei de lumină“, spune părintele Constantin Necula. Preotul sibian îi roagă pe oameni să rămână în case - nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa.
Într-un interviu acordat publicaţiei sibiene Tribuna, părintele Constantin Necula arată că trăim „o perioadă în care ne smereşte lipsa efortului şi a tensiunii de altă dată“ - inclusiv pentru preoţi care aveau programul supraaglomerat de spovedaniile credincioşilor.
Preotul consideră că în acest moment cea mai importantă rugăciune este cea de pocăinţă: „În contextul acesta al Covid-ului 19 am început, sper, să ne punem întrebări şi asupra greşelilor noastre. Ca oameni şi ca sistem. Se văd fisurile şi ruperile din rezistenţa acestora. Vedem că nu banii sunt problema, ci gestionarea lor. Că nu diplomele sunt problema, ci caracterele pe care se afişează ştiinţa dobândită“
Părintele Necula nu socoteşte că restricţiile împiedică oamenii să trăiască adevăratul sens al Învierii. „A trăi Învierea înseamnă a fi atent la adâncul ei de lumină. Şi în alţi ani cei care sunt acum în linia întâi erau tot în linia întâi. Acum suntem toţi. Să învăţăm acum să preţuim ceea ce ne lipseşte. (...)
Învierea de anul acesta are cu sine şi conotaţia unui post dublat de carantină. Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim şi ne sunt familie. Cred, personal, că aici a fost restartarea responsabilităţii noastre. Reasumarea familiei. Inclusiv prin asumarea distanţei sociale, pentru protejarea celor mai în vârstă. Cu alte cuvinte şi Paştile acesta este despre Hristos şi despre familie“, explică el.
„Biserica are în construcţia ei isihia, liniştea. Cuminţenia spaţiului bisericii este des agresată de necuminţenia oamenilor. Nu poate să-ţi pară rău că e linişte. Nădăjduim că nu e liniştea dinaintea furtunii, ci liniştea care evită furtuna. Sper ca oamenii să-şi hrănească liniştea din liniştea Bisericii. Cred că e important să rămânem dătători de pace unei lumi neîmpăcate cu sine şi Dumnezeu“, a spus preotul Necula.
El atrage atenţia că numai la cei care îşi vor lua în serios lecţiile din această perioadă se vor simţi schimbări: „Poate că vom învăţa să luăm în serios sănătatea personală, să încurajăm vocaţiile reale, să dezvoltăm reţelele de consiliere în carieră ale tinerilor în funcţie de vocaţiile lor reale, nu de pilele şi relaţiile şi ambiţiile din sistem. O să observăm împreună dacă schimbările vor fi ample“
Necula vrea să vadă Biserica mai vocală în ceea ce priveşte activitatea sa caritabilă: „Cred că de data aceasta Biserica trebuie să lase la o parte smerenia şi să spună ce face. Nu pentru apărare, ci pentru a-i încuraja şi pe cei care o critică să facă mai mult şi mai bine decât ea. Mă refer acum doar la ajutoarele care pot fi exprimate şi văzute, contabilizate. Ceea ce nu se vede este şi ceea ce va rezista cel mai mult. Cuvintele de încurajare, de mângâiere acolo unde este cazul. Trăim într-o incredibilă depresie socială de tandreţe. Ne-au prezentat cifre, procente şi ne-au emoţionat cu exemple din alte ţări ca şi cum lucrurile de lângă noi nu au importanţă. Biserica sper să-şi întărească hotărârea de a-i ajuta pe oameni să se iubească şi să se respecte şi între crize.“
Mesajul preotului Necula a fost ca oamenii să înţeleagă rostul acestor măsuri excepţionale care vor cuprinde şi Sărbătorile pascale: „Îi rog pe oameni să rămână în case. Nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa.“

[cristiboss56]

Unii mă învinovăţesc deseori, dar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa (Psalmul 37, 13). Să vă rugaţi pentru cei ce vă judecă. Să spuneţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, şi nu „miluieşte-l”, şi va fi în această rugăciune şi cel ce vă judecă. Vă spune altul vreun necaz? Ştie Dumnezeu. Voi să vă deschideţi mâinile către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Să-l faceţi una cu voi înşivă. Domnul cunoaşte ce îl chinuieşte în adânc pe acela şi, văzând iubirea voastră, grăbeşte spre ajutor. Domnul cercetează dorurile inimii. Ce spune Apostolul Pavel către romani? Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorirea Duhului, căci după Dumnezeu El se roagă pentru sfinţi (Romani 8, 27).
Să vă rugaţi pentru curăţirea fiecărui om, ca să vă faceţi următori chipului îngeresc în viaţa voastră. Da, îngerii nu se roagă pentru ei înşişi. Eu aşa mă rog pentru oameni, pentru Biserică, pentru trupul Bisericii. În ceasul în care vă rugaţi pentru Biserică, vă izbăviţi de patimi. În ceasul în care slavosloviţi, se linişteşte sufletul vostru şi se sfinţeşte de către harul dumnezeiesc. Acest meşteşug vreau să-l învăţaţi.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 224-225)

[cristiboss56]

S-O IUBIM PE MAICA DOMNULUI
S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste!
S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde!
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!
Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg!
S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele

[cristiboss56]

Îmi închipui nevoinţa vieţii dumneavoastră. Dar nu vă grăbiţi, draga mea, spre mângâieri, odată ce v-au căzut sorţii să lucraţi duhovniceşte, ci mai degrabă deprindeţi-vă să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu; numai atunci răbdarea voastră capătă un conţinut nou şi va deveni o nevoinţă mântuitoare a lucrării pentru Dumnezeu.
Acum cel rău se năpusteşte iarăşi asupra dumneavoastră, însă de data aceasta din altă direcţie. Dumnezeu v-a dat să vedeţi starea duhovnicească mizerabilă în care vă aflaţi, ceea ce reprezintă darul lui Dumnezeu şi minunea redobândirii vederii duhovniceşti.
Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să trăim cu nădejdea că, dacă Domnul a intrat deja în viaţa dumneavoastră atunci când eraţi întunecată şi întru întuneric, cu atât mai mult acum, când vă străduiţi să-I ieşiţi întru întâmpinare, chiar așa cu stângăcie şi lipsită de putere, credeţi că vă va lăsa? Vrăjmaşul vă dă anume aceste gânduri, vrând să vă împingă în păcatul disperării şi al deznădejdii. Şi iarăşi vine căderea. Să nu se întâmple asta! Când vrăjmaşul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiţi cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu şi la milosârdia Lui. Iar când se va ridica mândria, amintiţi-vă de adâncimea căderii dumneavoastră.
Aşa să vă petreceţi toată viaţa, în lupta cu sine şi cu vrăjmaşul. Pace va fi, cu milostivirea lui Dumnezeu, numai după moarte. Pe pământ nu-i Rai şi nici noi nu suntem îngeri.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 50-51)

[cristiboss56]

Antrenează-ți mintea să vadă binele în orice situație! ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



Poți vindeca pe cel de lângă tine, iubindu-l!

„Tu bucură-te că vezi răsăritul și nu mai complica tot ce este simplu!

Semnat, Timpul „

Să nu uit. Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei. Încălzește-te și gustă din dulceața rugăciunii. Vorbe rotunde și calde, de drag. Zâmbește, mâine va fi mai bine ! Vezi-ți de drumul tău, curat, demn și fericit. Dumnezeu îți prețuiește dragostea, bunătatea, reușitele, mulțumirea, seninătatea, omenia. Asta e tot ce contează. Fii împăcat și rămâi în pace.

Câte inimi care bat, atâtea feluri de dragoste. Există mereu timp pentru iubire… există mereu timp pentru iertare…

Gesturile mici fac diferența. Prezența ta să aducă bucurie!

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov :
Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.
Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.
Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.
Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.