Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Mari Duhovnici si predicile lor
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 30.07.2020, 18:47:39
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Îl vizitau pe părinte multe persoane să le citească rugăciuni. Veneau din Siberia, din partea nordică, de la Moscova, niște femei demonizate din orașul Solikamsk. Bineînțeles că veneau de câteva ori să le citească rugăciunile.

Îmi amintesc de Eugenia de la Moscova. Atunci când aceasta începuseră să-l frecventeze, eu încă nu veneam la părinte. Dar oamenii povestesc, că atunci când venea, tremura toată, ținea gura deschisă și ținea cana în acest fel, pentru că din gură îi curgea continuu spumă cu salivă. Și când cana se umplea, o vărsa. În această stare veniseră la părintele Nicolae, fiind îmbrăcată chiar și în halat. Probabil că demonul nu-i permitea, dar aceasta a reușit să se smulgă.

Atunci încă când am cunoscut-o, când am văzut-o, aceasta era deja normală. În general era o femeie normală. Putea chiar să și citească în biserică, de exemplu Canoanele,
Rânduiala de rugăciune. La Împărtășanie mergea singură, pentru că părintele le-a omorât demonilor puterea.

Reporterul:

Maică, dar de ce venea această Eugenia atât de departe, tocmai din Moscova? Știm că și în Lavră se citesc rugăciuni pentru izgonirea demonizaților.

Eugenia zicea, fiind întrebată, de ce vine tocmai aici, zicea că „acolo nu se ocupă nimeni de ea”. Nimeni nu-i citea rugăciunile de izgonire a diavolilor pentru că erau mulți și putere mare.
Zicea că a zburat, că au purtat-o, a zis că locuia la Moscova, la etajul 3 sau 4, și cică ieșea pe balcon și diavolii o așezau pe pământ. Atât de puternici erau.

Reporterul:

O coborau…

Da, zicea că zburau.

Spunea că atunci când mergea la magazin, îi demasca pe toți vânzătorii, pentru că diavolii cunoșteau, ce anume făceau aceștia, și ziceau.

Iar odată am văzut… Eugenia își făcea bagajele să plece acasă și s-a înclinat în acest fel, iar eu stăteam într-o parte și-mi adunam bagajele mele, iar necuratul a ieșit din umbră, s-a așezat lângă ea, și probabil că a început să se roage, și am auzit nu știu ce descântec al diavolului. Înțelegeți? Și Eugenia a început să țipe îngrozitor. Era înfricoșător să auzi. A început să țipe îngrozitor și s-a îndreptat, iar părintele i-a zis: „Gata, gata, nu mai fac așa”, și a plecat.

Și ea ne mustra, că veneam acolo nevrednici. Că aici nu doar muntele, ci fiecare iarbă este sfântă. Și zicea că-l cinstim mult pe părintele Nicolae. Zicea că nu-l prețuim așa cum s-ar cuveni, pe deplin.

Și zicea că izvorul de sub munte va fi pentru părintele Nicolae și pietrele vor primi chipul părintelui.

Atunci când m-am dus prima dată [m-am dus – nu se intelege unde], luaserăm deja [prima piatra, era in aceasta stare, piatra era gri] , era gri, iar chipul său era luminos.

Mânca o singură dată pe zi. Nu avea cu ce să se îmbrace. Noi îi spălam de câteva ori hainele în baie. Avea haine rele, căciula era subțire, la fel și paltonul, purta pâsle. Bineînțeles că era deja bătrânel, iar toți bănuții îi investea în biserică.

L-am întrebat de ce procedează în acest fel cu banii. Părintele a spus, că dacă nu va proceda în acest fel, impozitele sunt foarte mari și biserica va fi închisă, și atunci cine va înmormânta oamenii, cine îi va boteza.

Părintele nu a fost niciodată în concediu în timpul vieții. Zicea că ce se va întâmpla, dacă el va pleca în concediu, iar aici va deceda cineva și va fi înmormântat fără preot sau altceva se va întâmpla.

Uneori zicea: mergem, iar acea femeie spune: „Părintele acesta este deosebit”. Mama i-a răspuns: Cum așa?

Femeia nu știa, că discută cu fiica. I-a răspuns: E un părinte obișnuit ca toți ceilalți.

Și femeia i-a răspuns: Nu, nu, este un părinte deosebit.

– Păi, de ce este deosebit, este la fel ca ceilalți.

– Nu. Când veniserăm prima dată, am văzut de-asupra bisericii un bătrânel în aer de-asupra bisericii. Iar atunci când am intrat în biserică am văzut, că acel bătrânel slujea.

Nina VOROȘILOVA

I-am cerut binecuvântare, părintele m-a binecuvântat. Am ieșit după gard și am vrut să mai văd biserica.

M-am rugat, iar în acest timp a ieșit părintele din biserică, a făcut câțiva pași și a început…. Dumnezeu i-a arătat.. s-a ridicat, s-a ridicat. Iar haina i se desfășura, desfășura. Barba se desfasura de la vant. Probabil vantul era puternic acolo sus. Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Sa!

Părintele ne-a binecuvântat și atunci când ne pregăteam să plecăm acasă, ne-a spus, să mai așteptăm puțin, s-a așezat cu noi la masă, am discutat. Și i-am spus că ne este frică să nu întârziem. Părintele însă a zis că nu vom întârzia pentru că am să vă binecuvântez.

Și părintele ne binecuvânta și chiar nu întârziam.

Atunci când binecuvânta masa, toți ne săturam și pe masă mai rămâneau bucate. Și toți se mirau.

Părintele răspundea tuturor. Era accesibil tuturor. Era foarte bun și se străduia să-i ajute pe toți. Dacă ar fi putut i-ar fi acoperit pe toți cu aripile sale și i-ar fi ajutat.

Veneau uneori și necredincioși și tot felul de bețivi, să ceară bani. Și dacă părintele era afară sau dacă acești se băgau în cameră, părintele începea să discute cu fiecare dintre ei, și cu cei mari și cu cei mici, cu fiecare. Umbla pe jos. Niciodată nu fusese în concediu.

Mama îl invita să treacă pe la noi, și dacă se întâmpla să vină, părintele stătea doar o noapte și pleca. Pleca ca nu cumva să-l cheme cineva la vreun bolnav, ca nu cumva bolnavul să moară și păcatele să cadă asupra părintelui.

O bătrânică a povestit un caz interesant. Bătrânica spunea că părintele i-a povestit aceste lucruri. Se spune că într-o iarnă părintele mergea cu Sfintele Daruri la un bolnav, pe jos, pentru că nu erau alte mijloace de transport și părintele umbla doar pe jos. Și din față pe cărare venea un câine mare. Și părintele s-a oprit și a spus: „Cățeluș, permite-mi să trec că merg cu Sfintele Daruri. Permite-mi să trec”. Și câinele a trecut în zăpadă. Părintele a trecut și a privit înapoi, iar câinele i s-a închinat.

Îmi amintesc că veniseră odată la el un bărbat foarte bolnav. I-a spus părintelui că medicii au refuzat să-l trateze. Ia spus părintelui că în curând va muri și a venit la părinte să-l ajute. Părintele i-a răspuns, că nu este profesor și că bărbatul s-a înșelat. Bărbatul i-a răspuns că a auzit, că părintele i-a ajutat pe mulți și că îl poate vindeca. Părintele i-a răspuns că nu poate să-l vindece și că imediat ce se va deschide biserica se vor duce împreună și se vor ruga, iar Dumnezeu va hotărî. Părintele i-a propus să locuiască o perioadă de timp la el.

Bărbatul a stat cu părintele, a băut ceaiuri din ierburile pe care i le-a recomandat părintele și peste ceva timp a simțit că se simte mai bine, a început să se vindece. În timp ce ne întorceam cu toții către podul plutitor, acest bărbat își exprima nedumerirea, zicând: Nu înțeleg nimic, am băut ceaiuri de tot felul de ierburi, am băut și acest fel de ceai pe care l-am primit de la părintele Nicolae, dar nu m-a ajutat. Acum însă văd că mă simt mai bine, văd că am început să mă vindec.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 30.07.2020, 18:55:30
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

O femeie i-a răspuns: Nu ierburile ți-au fost de folos, ci rugăciunile părintelui te-au ajutat.

Uneori îi spuneau părintelui: Părinte, datorită rugăciunilor Dvs. …

Dar părintele răspundea: Dumnezeu v-a ajutat, eu nu am nici un merit, sunt un păcătos.

Bătrânelele veneau cu multe întrebări: Întreabă-l pe părintele Nicolae, întreabă-l pe părintele Nicolae.

În momentul în care doar începeam să scriu scrisoarea, în aceiași zi primeam scrisoare de la părintele în care găseam și răspunsul la întrebările pe care voiam să i le adresez.

Reporterul:

Adică ați primit răspunsul la toate întrebările?

Da.

Părintele vorbea în șoaptă și oficia serviciul divin cu glas molcom. Dar probabil că vedea duhurile pentru că în momentul în care mergea la biserică zicea, că pe biserică stau demonii și trebuie să ne împrejmuim cu semnul Sfintei Cruci.

Îl consideram sfânt. Chiar și părintelui i-am spus: „Am așezat deja fotografia ta lângă icoane”. Părintele mi-a răspuns: „Cum se poate așa ceva? Sunt un păcătos”. I-am răspuns că eu consider că el este sfânt.

Cred că întâmplarea s-a petrecut în timpul Antoninei, care era prima cititoare a Psalmilor. Aceasta povestea că au ieșit afară și de la casă până la biserică calea este scurtă. Și privind cerul am văzut-o pe Maica Domnului și pe Domnul. Și Antonina a început să strige: Părinte, vedeți?

Iar părintele a răspuns: Nu. Sunt păcătos.

Antonina a spus pentru a doua oară: Părinte, vedeți?

Nu!

Antonina a întrebat de trei ori și părintele a răspuns de trei ori, că este păcătos.

Aici pe această bancă, părintelui i s-a arătat de nenumărate ori Maica Domnului. Prea Sfânta Stăpână i-a promis, că acest loc nu va sărăci și cu timpul va apărea aici o mănăstire.

În prezent pe muntele Miteinâi, unde părintele săvârșea serviciile divine, se află Sihăstria de maici Sfântul Trifon din Kazan.

Reporterul:

În prezent ne-am obișnuit, că dacă este vreun stareț, atunci îl vizitează din toată Rusia, din toată lumea, vin și arhiereii. Dar la starețul Nicolae veneau din toată lumea? De exemplu preoți pentru un sfat sau arhiereii pentru un sfat. Veneau? Nu se petrecea astfel?

Cum să nu vină? Veneau.

Reporterul:

Veneau și arhiereii?

Nu știu de arhierei, n-am văzut, dar am auzit, că la părintele veneau oameni din toată Rusia, veneau să-i ceară sfatul.

În timpul său părintele Nicolae era foarte renumit. Generația bătrână a clericilor își mai amintesc de părintele. De la părintele Nicolau au rămas multe scrisori. A corespondat cu peste 200 de destinatari. Între aceștia se numărau Mitropolitul Zinovie, Preacuviosul Kukșa, Schiegumenul Sava, Schiarhimandritul Andronic Glinski, Arhimandritul Ioann Krestiankin.

Fiecare rânduleț din corespondența sa reflectă dragostea, smerenia și credința.

Avea darul înainte-vederii. Citea gândurile, cunoscându-le pe toate.

Puterea binecuvântării sale era de neînchipuit.

Respecta cu mare strictețe canoanele bisericești. De exemplu, în cazul în care unul dintre soți refuza în mod categoric să se cunune, îl punea în fața alegerii – fie soțul ateu, fie Hristos.

Olga de la Kostrog întrebase despre cinstirea icoanelor. Și părintele i-a spus, că în biserică icoanele se atârnă pe pereți sau în alte locuri ale bisericii, dar acasă trebuie să se așeze strâns una lângă cealaltă în colț, numindu-se colțul cu icoane. Iar în apropiere nu se cuvine să se atârne nimic altceva și nici măcar mai jos de icoane să nu așezăm nimic, nici fotografii, nici haine, nimic-nimic, ca acest colț, cum spunea părintele, să fie „colț sfânt”. Și nu mai trebuie așezat absolut nimic. Pentru că se întâmpla uneori să atârne icoanele, iar lângă acestea deșteptătorul și altceva, fotografiile părinților. În nici un caz nu se poate proceda în acest fel.

De asemenea părintele vorbea cu mare strictețe despre mătănii, uneori chiar se enerva, spunând că începând de sâmbătă de la ora 16.00 nu se mai fac mătănii, pentru că Duminica este o părticică din Înviere, iar la Înviere nu se fac mătănii, la fel precum și la Sărbătorile Împărătești, nu se fac mătănii începând de seara în ajun și în ziua sărbătorii.
Iar înainte de spovedanie, înainte de spovedania generală, părintele menționa păcatul zicând, să nu facem mătănii. Unele bătrânele însă uneori nu auzeau, se apropiau de amvon și făceau mătănii. Și părintele, deși vorbea încet, având ceva probleme cu vocea, într-un astfel de caz spunea cu voce ridicată: „Păi tocmai acum am spus”.

Odată am văzut chiar că tremura. „Păi tocmai am spus să nu faci mătănii. Ridică-te imediat”.

Mi-a interzis să mă împărtășesc pentru că viețuiam fără să fiu cununată.

Reporterul:

Dar mai apoi v-ați cununat sau nu?

Nu a vrut soțul să se cunune. Și din această cauză am divorțat. Am luat copiii și am venit aici. Aveam aici un apartament.

Reporterul:

Și părintele v-a binecuvântat să procedați în acest fel?

Da.

Reporterul:

Și cum a spus părintele? Alege fie Hristos, fie soțul? Da?

Nu. A spus: fie cununați-vă, fie despărțiți-vă. Așa a spus.

Veniserăm la părintele și i-am spus, că nu vrea soțul nicidecum. Și atunci părintele mi-a răspuns, că dacă nu vrea, atunci divorțează.

Eu aveam doi copii. Am luat copiii și am plecat de la soț. Nu au fost nici un fel de scandaluri, nimic.

Reporterul:

Și dacă nu erau căsătoriți părintele nu-i considera soț și soție?

Nu. Părintele zicea că unii ca acești locuiesc ca pisica cu câinele. Ca animalele. Dacă nu aveau cunună, înseamnă că Domnul nu-i binecuvântează, ci locuiesc în concubinaj.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 30.07.2020, 19:03:48
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Și dacă erau căsătoriți la Oficiul Stării Civile?

Oficiul Stării Civile este o instituție lumească.

Reporterul:

Și ce spunea părintele cu privire la aceasta?

Părintele recunoștea doar cununia. După cum știm, în Sfânta Evanghelie se spune, că doi vor fi un singur trup, iar la Oficiul Stării Civile nu se spune asta.

Reporterul:

Și cum spunea părintele „Sunteți scriși la Lenin în palmă”.

Da, da, „la Lenin în palmă”. Nu însă și la Dumnezeu.

„La Dumnezeu nu sunteți scriși și deci nu sunteți soț și soție”.

În Ortodoxie nu există lucruri neînsemnate. Fiecare lege a fost stabilită la Sinoadele Ecumenice. Fiecare lege!

Părintele zicea, că atunci când intrăm la cineva în casă, în cazul în care intrăm la cineva necunoscut, întrebăm: „Cine e stăpânul?” Pentru că fiecare bojdeucă are stăpânul său.
Fiecare stăpân are legile sale. În biserică însă Stăpânul nostru este Domnul Dumnezeu. Iar dacă la Biserică Stăpânul este Domnul Dumnezeu, atunci există și legile Sale.

Duhovnicul părintelui era starețul arhimandrit Ioan Ciubîzgalov.

În această fotografie este prezentat cu o pălărie în mână.

Era un prieten apropiat din exil al arhimandritului Tavrion Batoski, care de asemenea a oficiat un oarecare timp serviciile divine în Perm.

Și-a prevăzut decesul.

Ultima dată când am fost la părintele, acesta m-a luat de mână, m-a privit timp îndelungat și mi-a spus: Nu-ți fă griji, pământul și cerul sunt legate. Ne vom ruga unul pentru celălalt.

Părintele Nicolae a trecut la Domnul la 16 decembrie 1981.

A fost înmormântat după altarul bisericii sale în care a oficiat 26 de ani.

În anul 2003, cu ocazia reînmormântării, au fost aflate moaștele sale neputrezite. În prezent moaștele se află în criptă sub altarul bisericii.

Părintele a atenționat foarte mult și despre timpurile cele din urmă.

„Desfrânarea și lipsa de rușine, ca și înainte de potop, vor fi semnul sfârșitului.

La timpul instaurării lui Antihrist, totul va fi electronic. Tuturor le vor da numere, cărți de plastic și nu vor exista bani. Ferească Dumnezeu să nu ajungi să viețuiești în timpul lui Antihrist. Nu dă Doamne să-l vezi cu ochii”, repeta adeseori părintele.

Părintele Nicolae avea o atitudine foarte negativă față de pașapoartele sovietice. Spunea că acolo sunt așezate în ascuns trei cifre de 6.

Despre puterea existentă spunea că este neligitimă pentru că l-a detronat și l-a ucis pe cel uns. Spunea că trebuie să cinstim această putere doar în privința civilă.

Spunea că asupra poporului apasă păcatul greu al uciderii țarului și pentru acest păcat
Domnul nu ne va da nu doar un conducător bun, ci nici măcar un șef bun de atelier.

Exact la fel spunea părintele și despre puterea clericală.

Părintele spunea că „doar atunci vei fi păstor, când te vei considera mai rău decât tot omul care stă în fața ta. Atunci vei fi păstor. Iar dacă oamenii îți vor fi indiferenți, atunci pur și simplu vei fi un slujitor al altarului”.

Părintele mai zicea că „dacă Apostolii au renunțat la familii și au urmat lui Hristos, în cazul preoților aceștia nu trebuie să renunțe la familie, dacă sunt cununați, ci cu duhul trebuie să renunțe și să pună pe primul loc pe Dumnezeu, pe al doilea oamenii, păstoriții și doar pe al treilea loc familia”.

Și îl dădea exemplu pe Ioan de la Kronștadt care „deși s-a căsătorit, nu a viețuit cu soția. Din biserică în primul rând mergea la păstoriți, la popor. Și doar în acest fel vei fi păstor. Iar dacă în primul rând te vei ocupa de familie, atunci nu va fi bine. Părintele a spus că într-un astfel de caz „păstoriții vor fi orfani, Nu vor simți acoperământul”.

Bineînțeles că clericii nu iubesc persoanele care afirmă astfel de lucruri. Zavistie, zavistie.

„Uite cât de mulți stâlpi”, zice părintele.

– Care stâlpi?

– Păstorii, clericii sunt asemenea stâlpilor, neavând nimic în lăuntru, nimic din cele păstorești.

Spunea că dacă omul viețuiește în bogăție, își pierde fără să vrea și conștiința. Din cauza luxului se pierde fără să vrea și creștinismul.

Și îl dădea exemplu pe Sf. Serafim de la Sarov, care spunea, [NU ÎNȚELEG CE SPUNE] că ar fi putut ruga pe Maica Domnului ca să locuiți mai bine, dar acest fapt nu vă va fi de folos.

Viețuim în sărăcie, dar nu murim de foame și nici nu vom muri.

Părintele spunea despre evrei, că Domnul Dumnezeu i-a împrăștiat special, iar înainte de sfârșit îi va aduna și aceștia se vor aduna împreună. Atunci vom conduce toate țările și vor cumpăra toate țările și puterile naționale vor fi fermecate de bani, nu vor avea grijă de poporul său, va fi haos, și popoarele vor deveni orfani.

Părintele spunea, că atunci când evreii l-au răstignit pe Domnul Hristos, Dumnezeu ca o pedeapsă i-a împrăștiat și aceștia nu aveau pământul său și nu erau la putere. Erau angajați
în funcții înalte, dar nu aveau putere. Aceasta a fost pedeapsa. Iar atunci când se vor aduna împreună și Domnul le va întoarce pământul, acest fapt se va întâmpla înainte de sfârșit.

Și eu mă întrebam, care pământ le va întoarce, din moment ce tot pământul este ocupat, fiecare are statul său.

Reporterul:

Dar părintele spunea, că în cazul când se va destrăma URSS-ul, vor fi puteri și mai înfricoșătoare și mai viclene?

Părintele spunea, că atunci când se va destrăma această putere, vor începe fărădelegile, anarhia, spunea „canibalismul”.

Părintele a atenționat cu privire la destrămarea URSS-ului cu mult timp înainte ca acest fapt să se întâmple. Și spunea că după pașapoartele roșii, modelul anilor 1975, vor da altele jidovești cu cifrele de șase. Așa le numea părintele, „jidovești”.

Părintele zicea, că mai bine e să mori de foame, decât să le accepți.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 30.07.2020, 19:11:31
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Despre aceasta își amintea des una dintre fiicele sale duhovnicești, vrednice de amintire, Stefanida, maica Rafaila, care avea grijă de chilie, iar egumenul Varlaam, starețul Mănăstirii Belogorsk, care a trecut la domnul în anul 1994, și schimonahia Stefania, vorbeau întotdeauna deschis despre asta și nu le binecuvântau, pentru că părintele Nicolae atenționa personal.

Părintele spunea, că trebuie să ne numim creștini, iar dacă ne numim cetățeni, înseamnă că ne lipim de cele ale lumii. Cuvântul cetățean este un cuvânt laic și noi înșine parcă devenim de acord cu asta, că suntem cetățeni.

Reporterul:

Adică noi nu trebuie să semnăm nicăieri sub cuvântul „cetățean”.

Da. Așa este.

Părintele a dat următorul exemplu. La o uzină lucra un pictor, care de asemenea îl vizita pe părintele. Și pictorul scria toate cele care trebuiau scrise. La un moment dat trebuia să scrie Slavă URSS, și pictorul i-a spus șefului: „Nu am să scriu asta. Eu scriu doar o singură „Slavă”, „Slavă lui Dumnezeu”. Iar asta n-am să scriu”.

Reporterul:

Ce spunea părintele despre viitorul Rusiei? Ce ne așteaptă? Ce spunea despre viitorul bisericii, despre timpurile lui Antihrist?

Părintele spunea că va fi Antihrist, ne spunea să nu luăm pașapoarte.

Mie personal mi-a spus: „Nu lua pașaportul”.

Reporterul:

Este vorba de acel pașaport roșu, da?

Este vorba de acesta rusesc, pașaportul roșu l-am luat deja. L-am luat deja mai devreme.

Veniserăm la părintele și i-am spus: „Părinte Nicolae, dar au am luat deja pașaportul. Nici nu m-am gândit. L-am luat”.

Părintele a răspuns: „L-ai luat? Ei bine, următorul însă rusesc să nu-l accepți niciodată.
Pentru că dacă-l vei accepta vei fi deja cu un picior în iad”.

Se simțea foarte rău, slab, dar binecuvânta, și spunea, ca să nu schimbăm pașapoartele.

Îmi amintesc un astfel de caz, pe care l-am mai povestit. Veniseră din Ciusovskie Gorodki Ana, care spunea că este foarte presată să accepte pașaportul. Părintele i-a spus: „Să nu accepți pașaportul! Să nu-l accepți! Nu-i voie să primești pașaportul”.

Atunci Ana i-a spus părintelui: „Atunci binecuvântați-mă pentru mucenicie”. Părintele a ridicat mâna și a binecuvântat-o, zicând: „Da, e mai bine să mori, decât să accepți aceste acte”.

Părintele spunea că atunci când vor da pașapoarte, cartele, cipuri…

Reporterul:

Așa a și spus, cipuri?

Nu, nu zicea cipuri. Zicea „ștampile”, da, „ștampile”.

Atunci când vor da ștampile, aveți grijă să nu luați. Pentru că toate acestea sunt foarte înfricoșătoare, ale lui Antihrist sunt. Va veni Antihristul.

Părintele zicea, cum să accepți carnetul de partid și să-l porți în buzunar. Deși nu se vede, dar deja s-a alipit de Lenin, de partidul lui Lenin. Și asta în mod nevăzut.

La fel și în cazul celorlalte, dacă vei lua pașaportul, alte hârtii, în chip nevăzut te alipești, dar nu de Dumnezeu, ci cele satanice de satana se alipesc.

Părintele spunea că înainte de a aplica ștampila adevărată, poporul va fi inundat de hârtii.

Reporterul:

Înainte ca să aplice ștampila lui Antihrist, poporul va fi inundat de hârtii, da?

Da, părintele așa s-a exprimat. Mai întâi vor ne vor inunda cu hârtii, iar apoi va urma ștampila. Părintele a dat de înțeles, că în prezent toate aceste pașapoarte sun hârtii, vor inunda oamenii cu hârtii, oamenii se vor obișnui, iar apoi deja vor aplica adevărata ștampilă.

Părintele chiar așa și spunea, că nu vor aplica ștampila de la început pentru că nimeni nu o va accepta, nu o va accepta, ci vor înțelege imediat, iar aceste hârtii, parcă lipsesc de minte, și mai apoi oamenii vor accepta ștampila. Părintele se exprima în acest fel. „Mai întâi ne vor inunda cu hârtii, iar apoi va urma și ștampila”.

Reporterul:

Părintele nu binecuvânta să se accepte nici pașapoartele roșii, da?

Da. Pentru că părintele i-a spus mamei, așa a binecuvântat-o, suspinând, că Maria este încă tânără. Iar mamei i-a spus: „Să nu accepți pașaportul”.

Reporterul:

Dar până atunci avea pașaport?

Avea un pașaport verde. Avea verde.

Femeia a povestit, că au venit acasă și i-au spus, că celor fără pașaport nu le vor da pensie. Și bineînțeles că din cauza credinței puține și neascultare de părintele, a acceptat pașaportul.

Dar atunci când veniseră la părintele, în timpul binecuvântării, părintele a întrebat-o dacă a luat pașaportul. Femeia a recunoscut că a acceptat și părintele a spus, suspinând: Ah, greu îți va fi să treci vămile.

Iar despre următorul îmi amintesc că părintele zicea, că vor fi pașapoarte jidovești, care în nici un caz nu trebuiesc acceptate.

Reporterul:

Adică acestea roșii?

Da, probabil că acestea care sunt eliberate acum, pentru că la putere se află evreii, și probabil de asta se numesc pașapoarte jidovești. De la ei vine asta. Părintele așa le numea, „pașapoarte jidovești”.

Reporterul:

Dar părintele nu spunea nimic de cifrele de șase.

Nu-mi amintesc asta.

Știu doar că despre aceste pașapoarte jidovești spunea, că nici într-un caz nu trebuie acceptate.

Reporterul:

Dar părintele nu spunea, vă vor atribui numere, după cum se procedează acum, cartele din plastic….

Acestea nici într-un caz nu trebuiesc acceptate.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 30.07.2020, 19:19:14
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Așa direct spunea? Cărți electronice?

Da, da. El le numea cartele din plastic. Pașapoarte jidovești dacă le acceptați, ar fi cum le-ai accepta de la jidovi, din moment ce sunt ale lor. Spunea că apoi vor fi cartele din plastic care nici într-un caz nu trebuie acceptate.

Din moment ce părintele nu binecuvânta să primești noile pașapoarte, el însuși nu l-a primit. Din această cauză nici nu s-a dus la copii, din această cauză a și locuit împreună și și-a dus viața până la capăt așa cum a binecuvântat Dumnezeu.

Reporterul:

Maică, dar părintele nu a explicat din ce cauză nu-i voie să accepți aceste pașapoarte?

Nu l-ați întrebat, de ce nu este voie?

Părintele spunea că acestea cuprind deja semnul lui Antihrist, cifrele de 6. Și de aceea nu-i voie să le accepți.

Veniseră o femeie și i-a spus părintelui: Părinte, tare mult vreau să mă mântuiesc. Foarte, foarte mult.

Și părintele i-a răspuns: Atunci nu lua nici un fel de hârtii noi.

Părintele a dat de înțeles că toate acestea, începând cu voucherele nu era voie să le acceptăm. Pentru că toate acestea erau doar o abordare.

Părintele vorbea și despre căderea în masă a clericilor și ierarhilor. Spunea că va veni timpul când în Perm vor mai rămâne un singur, maxim doi preoți adevărați.

Mi-am amintit de copilărie. Eram mică și în părțile noastre se odihnea Fericitul Sisoe, de care bunica și mama își mai aminteau. Mai era o oarecare bătrânică, care de asemenea foarte multe le-a prezis. Și odată în timp ce femeile discutau am auzit și noi și ne-am dus printre copaci, ne-am luat de mâini, noi fiind copii în vârstă de vreo 8 ani, și am strigat „Ultimul patriarh nu se va mântui”. Probabil că femeile au discutat în prezența noastră, iar noi copii fiind am început să strigăm tot satul, „Ultimul patriarh nu se va mântui”.

Reporterul:

Dar despre Pimen nu spunea nimic. Nu-l forțau să accepte catolicismul? Sau să închidă Lavrele, bisericile… Vă amintiți cum spunea, că te forța să semnezi hârtia ca să slujești supunându-te catolicilor…

Să se unească catolicii cu noi. L-au adus și era deja totul pregătit ca să semneze și el a spus: „Doar peste cadavrul meu”, și s-a ridicat și a plecat.

Părintele vorbea foarte frumos despre Patriarhul Pimen. Zicea că Pimen este ultimul patriarh ortodox, prevăzând astfel faptul că pe viitor Patriarhii și întâistătătorii noștri vor
binecuvânta să acceptăm reprezentarea lui Antihrist.

Text pe ecran:

Adunare ecumenică

Cauza unei astfel de grave căderi, părintele o vedea în laicizare și cedare ispitei.

Cu toate acestea în pofida tuturor lucrurilor părintele binecuvânta să se frecventeze biserica până la sfârșit, până când nu vor modificat Simbolul de credință, vor înceta să cânte Tatăl nostru, vor modifica ștampila pe prescuri și vor îndepărta de pe Sfântul Altar chivotul cu daruri.

„Cum vor modifica credința?” întreba părintele. Și răspundea: „Va avea loc căderea bisericii, nu va fi voie să mergem la biserică și va ajunge până acolo, încât la Sfântul Altar vor oficia femeile”.

Așa spunea părintele Nicolae.

Și a început totul cu această faimoasă libertate.

În timp ce eram împreună în chilie, părintele mi-a spus: „Maria, eu știu, că nu vei povesti nimănui, dar să știi, că atunci când va începe mișcarea masonilor…”

Și părintele a spus că acești vor fi cumva la înălțime, „atunci să știi, că sfârșitul este aproape”.

Exact așa a spus părintele, că atunci când va fi liberate și oamenii se vor duce la Ierusalim, atunci oamenii îl vor pierde cu totul pe Dumnezeu.

Așa spunea părintele.

Și eu am înțeles că acest fapt deja se petrece, începând din anul 1990, când a fost dată liberate bisericii, credinței. Și părintele spunea că tocmai atunci oamenii îl vor pierde cu totul pe Dumnezeu.

Părintele spunea despre calculator, deși pe atunci încă nu exista, părintele spunea că

Reporterul:

Părintele spunea acest cuvânt, da?

Da. Părintele spunea că vor face o mașină și aceasta se va numi Fiară. Și această mașina va cunoaște absolut totul. Va cunoaște totul. Toate datele și nu doar despre om, ci va răspunde la orice solicitare. Ultima minune este această mașină Fiară.

Părintele spunea că această Fiară, acest calculator, în scurt timp va fi lansat și atunci va fi rău. Toți, toată lumea va fi introdusă în acest calculator. Așa spunea părintele.

Părintele spunea, că această mașină va fi asemeni unui televizor, după cum spuneau oamenii, că dacă se petrece ceva la Moscova, vezi la tine acasă, iar calculatorul în general va cunoaște toate cele ascunse.

Părintele chiar spunea, că în timpul prigoanelor mulți vor renunța din cauza fricii, de frica chinurilor. Și îl vor așeza pe om în fața acelei mașini și Fiara va spune, „nu credeți acestui om, că a renunțat doar cu cuvintele, iar în realitate se roagă, nu a renunțat în sufletul său”. Iar aceștia au nevoie ca să renunți din toată inima, să-l smulgi pe Dumnezeu.

Părintele spunea, că va fi o nenorocire, astfel încât clericii se vor dezbina. Va avea loc o dezbinare (rascol) în cadrul clericilor și acest lucru va fi o nenorocire pentru popor. Așa spunea părintele.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 30.07.2020, 19:24:48
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Va avea loc o dezbinare tocmai în această chestiune?

Părintele nu spunea. Spunea doar dezbinare. Dar acum eu înțeleg, că va avea loc din această cauză. Pentru că până la pașapoarte nu era așa ceva, iar acum s-au dezbinare. Și părintele spunea că pentru popor acest fapt va fi o nenorocire pentru că nu vor ști, pe cine să creadă? Cine anume are dreptate? Cui să urmezi? Pentru popor va fi o nenorocire pentru că clericii se vor dezbinare. Acestea sunt cuvintele părintelui. Va avea loc o dezbinare (rascol). Și spunea părintele că asemeni faptul precum o împărăție nu rezistă în cazul în care există dezbinare, la fel și ortodoxia.

Și probabil că după această dezbinare, acum împotriva pașapoartelor, probabil că după aceasta se va începe această modificare a credinței pentru că cine acceptă pașaportul, acela va și accepta.

Spunea că serviciul divin se va modifica și te vor prigoni, cu forța, dar spunea părintele că preoția foarte mulți o vor primi, foarte mulți oameni noi.

Despre clerici părintele spunea, că vor oficia pentru soții și pentru copii.

Părintele spunea că-l vor primi pe Antihrist, că-l vor accepta.

Reporterul:

Clericii?

Da.

Părintele spunea, că preoții vă vor binecuvânta, ca să primiți pașapoartele și toate acestea, dar voi să nu le acceptați, să nu le acceptați. Nu este voie să le acceptați, nici ștampila și nici pașapoartele.

Reporterul:

Păi și dacă majoritatea clericilor vor cădea, iar poporul se orientează către clerici, înseamnă că și majoritatea poporului de asemenea vor cădea și se vor mântui doar puțini.

Părintele spunea odată, că în prezent dușmanul se luptă în felul următor… am să vă explic cu cuvintele mele…

De exemplu, un oarecare om este cinstit, și acesta este atacat, ca să meargă pe alt drum, pe unul incorect, iar păstoriții, privindu-l, îl va urma. Și în prezent toate eforturile demonului sunt îndreptate către clerici, ca acești să meargă greșit. Și dacă clericii vor greși și păstoriții vor face la fel.

Nu mai au nevoie să lupte cu oamenii pentru că vor privi.

Reporterul:

Nu spunea părintele că va veni timpul când toți clericii se vor îndepărta de Dumnezeu?

Spunea, spunea.

Reporterul:

Ne puteți spune mai amănunțit?

Părintele spunea că va veni un timp, când toți vor fi trădători.

Reporterul:

Adică clericii?

Da, da.

Îmi amintesc că povestea un astfel de caz. Atunci când Domnul locuia pe pământ, între ucenicii săi era un trădător, Iuda, iar ceilalți erau credincioși, iar înainte de a doua venire, lucrurile se vor schimba, și vor fi puțini păstori credincioși, iar ceilalți necredincioși. Așa spunea părintele, că se vor inversa. Spunea că vor fi puțini păstori.

Părintele mai spunea, că atâta timp cât arhimandritul Ioan este viu, întreabă-l despre toate, iar atunci când acestea nu va mai fi, să nu mai întrebi pe nimeni, ci citește Cartea a treia a lui Ezdra pentru că acolo se spun toate. Tu mergi la Dumnezeu, mergi la biserică, mergi la Dumnezeu nu la oricine, și cu toată că preoții sunt în acest fel, oricum trebuie să mergi la biserică, pentru că clericii vor răspunde pentru faptele lor.

Reporterul:

Dar părintele nu spunea, că va veni timpul când nici la biserică nu va fi voie să mergi?
Spunea, spunea.

Reporterul:

Și când va fi asta?

Părintele spunea, că va veni un timp, când nu va fi voie să mergi la biserică pentru că va fi o stea pe prescuri și steaua va fi în loc de cruce.

Reporterul:

Adică vom modifica ștampila pe prescuri.

Da.

Reporterul:

Vă puteți aminti ce spunea părintele despre steaua cu cinci colțuri?

Părintele spunea despre steaua cu cinci colțuri, că acum o refuzăm pe această stea pentru că reprezintă steaua lui Lenin, dușmanul însă va face în așa fel, încât înainte de sfârșit o va face cu șase colțuri, va apela la o șiretenie, și oamenii vor spune, că este foarte bine, să se înlăture steaua cu cinci colțuri și să o acceptăm pe aceasta. Și această stea va fi asemeni stelei lui Antihrist.

Reporterul:

Dar despre Lenin ce spunea?

Părintele spunea, că Lenin este asemeni înaintemergătorului lui Antihrist. Dar spunea că trebuie înmormântat. Va veni timp și îl vor înmormânta. Și în momentul în care îl vor înmormânta în pământ, va veni Antihristul.

Părintele spunea, că atât timp cât Antihristul încă nu s-a maturizat, Lenin va fi pe pământ. Și în momentul în care îl vor înmormânta pe Lenin, atunci va apărea Antihristul.

Spunea despre Antihrist, că clericii cu toții îl vor primi și apoi nu va mai fi voie să mergem la biserică, în momentul în care va fi Antihristul și ne atenționa, să avem grijă, ca să nu mergem la Antihrist în biserică. Spunea că acolo, în biserică, vor fi icoanele lui Antihrist.

Părintele spunea că aceasta se va petrece în timpul lui Antihrist, că în biserică în locul icoanelor vor fi portretele lui Antihrist și atunci deja nu vom mai avea ce face la biserică.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 30.07.2020, 19:29:14
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Ce spunea părintele despre timpurile din urmă. Va veni timpul când nici la biserica nu va fi voie să mergem?

Da, spunea. Părintele spunea, că credința oricum o vor schimba, o vor schimba.

Reporterul:

Vor schimba Simbolul de credință…

Da. Adeseori spunea, că pe Sfântul Altar nu va fi arca, o vor înlătura ca fiind nenecesar. Nu vor cânta Simbolul de credință și Tatăl nostru. Și vor mai adăugat ceva de-a lor. Și asta este cel mai important.

Părintele a spus, că din moment ce pe Altar nu există arca, nu se permite să oficiezi serviciile divine. Păstrătoarea darurilor. Nici într-un caz. Este arca lui Noe.

Iar atunci când îl întrebau pe părintele, ce se va întâmpla, dacă nu vom afla despre asta, părintele răspundea, că dacă frecventați biserica nu se poate să nu recunoașteți modificarea Simbolului de credință, iar când se deschid Ușile Împărătești puteți să vedeți arca. Din moment ce arca nu mai este, înseamnă că gata.

Părintele Nicolae spunea, că în orice moment, chiar dacă noaptea va fi venit și îl vor ruga, că acolo este un bolnav și este pe moarte, părintele trebuie neapărat să se ridice și să se ducă. Părintele considera asta ca fiind datoria sa. Fără să țină seama de vreme, neținând seama de nimic, trebuia să se ducă și să-l împărtășească. Și de aceea darurile trebuie să existe mereu. Mereu.

Reporterul:

Și dacă nu vom avea voie să mergem la biserică, ce să facem atunci? Părintele n-a spus?

Ne vom aduna undeva. Se vor aduna grupuri mici și se vor ruga.

Reporterul:

Și cum rămâne cu Împărtășania?

Păi avem anaforă și ne vom împărtăși singuri.

Reporterul:

Adică trebuie să facem rezerve.

Da, da, trebuie să ne facem rezerve.

Reporterul:

Și apă sfințită…

Da, și apă sfințită.

Reporterul:

Dar părintele nu spunea, vor mai fi măcar cineva dintre păstorii adevărați? Vor mai rămâne păstori adevărați?

Foarte puțini. A spus. Vor rămâne, dar foarte puțini. Toți vor accepta pașapoartele.

Reporterul:

Părintele nu spunea, că și femeile vor fi hirotonite? Nu spunea?

Părintele spunea, că va veni un timp scurt când părintele vor sta la Altar.

Reporterul:

Adică la noi în Biserica Ortodoxă?

Da. Probabil că atunci când vor înlătura Simbolul de credință și Tată nostru.

Dar nu în toate bisericile, nu în toate.

Părintele așa a spus, că la Altar va fi pusă femeia. Așa va fi.

Părintele spunea că vor fi fărădelegi, anarhie, vor arăta oameni goi și vor umbla goi, vor umbla goi. Părintele le spunea pe toate împreună. După puterea sovietică se vor petrece astea.

Și după cum a spus, așa se și întâmplă.

De asemenea, părintele zicea, că adeseori se petrece, că preotul oficiază, iar el este condus de soție. Acesta vine acasă și povestește treburi bisericești, iar soția îi spune cum să procedeze. Și preotul procedează după cum spune aceasta. Și atunci cine e preotul, soția sau el?

O femeie i-a spus părintelui, că dușmanul își bate joc de femei după cum vrea, cu tot felul de modă și nenumărate tunsori scurte. Iar de bărbat nu a reușit să-și bată joc, după cum a fost costumul, așa și a rămas.

Și părintele i-a răspuns, că nu este așa, și de bărbat și-a bătut joc, dar nu toți o văd asta. Nu este clar pentru toți. În trecut stăpân era bărbatul, în orice casă, și în biserică preotul era principal. Iar în prezent bărbații sunt conduși de soție. Și acesta e aceiași batjocoră, că dușmanul l-a înjosit pe bărbat, iar pe femeie a înălțat-o.

Iar Domnul a spus, că bărbatul este mai presus de femeie. Bărbatul a fost creat cel dintâi.

Da, precum înainte de potop oamenii deveniseră desfrânați, era o mare desfrânare, la fel și înaintea Venirii Domnului va fi desfrânare mare.

Vor arăta și oameni dezbrăcați și copiii îi vor învăța cu asta.

Părintele spunea că cel mai groaznic va fi atunci, când vor învăța și copiii. Este un mare păcat. Și acesta va fi de asemenea un semn al apropierii sfârșitului, adică când va fi această desfrânare, când va fi anarhia, iar oamenii buni, care viețuiesc conform legii, nu vor fi stimați, vor fi desconsiderați și vor fi condamnați și îndemnați să viețuiască după cum viețuiesc toți păcătoșii.

Părintele spunea, că vor așeza în fața noastră crucea și pâinea, și ne vor întreba, ce alegem. Și părintele spunea, să luăm crucea și nu pâinea.

Părintele spunea adeseori, că fără prigoană nu va fi sfârșit. Pentru că lipsesc mucenici la Altar. Iar mucenicii pentru Hristos sunt suflete care se ridică la Altar. Așa explica părintele. Locul demonilor căzuți pe pământ trebuie să fie ocupat de mucenici, trebuie să se ridice sufletele mucenicilor. Și părintele spunea, că în momentul în care va pătimi ultimul mucenic și numărul va fi completat, atunci totul se va sfârși, va fi sfârșitul.

Reporterul:

Dar părintele nu ne-a îndrumat, nu ne-a întărit duhul, cum să procedăm dacă va fi foame, dacă ne vor prigoni?

Părintele spunea că trebuie să le suportăm pe toate. Mai bine e să murim de foame, dar să nu acceptăm nimic.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 30.07.2020, 20:06:47
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Dar nu spunea, că barajul va ceda?

Nu, părintele n-a dat amănunte. Dacă spunea ceva, vorbea în mod dificil.

Și era de acord, nu vorbea de la sine, ci spunea: Da, așa se spune.

Înseamnă că așa va fi.

Iar dacă ceva nu era adevărat, atunci tăcea.

Reporterul:

Dar părintele vorbea despre cel de al treilea război mondial? Va fi un război cu China, un război mondial?

Părintele spunea, că va fi război. Va fi război și prima dată va ataca China. De acolo trebuie să înceapă războiul. China va începe să ocupe Siberia, apoi se va îndreptat către Ural.

Și alte țări tot vor pământul nostru. Și atunci când celelalte țări vor vedea, că China ocupă mult, atunci vor veni la noi și vor începe să se opună Chinei. Părintele a spus că „iar apoi va începe terciul” pe pământul nostru.

Reporterul:

Adică Vestul cu China se vor lupta pentru a pune stăpânire pe teritoriile noastre.

Și părintele a spus, că va fi mare vărsare de sânge și apoi, a spus părintele, că vor porni atomul.

Din cuvintele părintelui reiese că mai întâi va fi război, iar apoi probabil că va veni Antihristul.

Reporterul:

Maică, dar vor muri mulți oameni atunci? Părintele nu a spus?

Părintele spunea că conform Scripturii că vor rămâne 7 procente.

Reporterul:

Din toți oamenii?

Da. Dintr-o sună de oameni vor rămâne șapte. Din șapte orașe va rămâne unul, iar celelalte vor pieri.

Reporterul:

Păi și ce vor face cu atâtea cadavre…

Da. Și unde vor fi cadavre se vor aduna vulturii, păsările.

Părintele spunea, că Domnul va trimite foarte multe păsări și vor devora cadavrele. La fel cum l-a scos pe Moise, la fel și acum Domnul va trimite pedeapsa.

Și dacă se va întâlni om cu om, va fi mare bucurie.

Și probabil că după război, atunci când va rămâne puțin popor, se vor aduna și vor hotărî, că din cauza că există puțini oameni nu mai e nevoie de mulți împărați, ci este suficient de unul singur.

Părintele mai spunea, că înainte de asta trebuie să fie un împărat ortodox. Dar nu-mi amintesc cât timp va fi, nu prea mult.

Părintele spunea, că atunci când vor pune ștampila, vor deschide toate închisorile. În prezent toate sunt închise, oameni sunt mulți, dar atunci îi vor elibera pe toți. Părintele spunea, că va fi asemenea precum ai deschide șopronul, deschizi toate ușile, dar acolo nu-i nimeni.

Și îi va angaja pe toți gardienii ca să aplice ștampila. Pentru că de unul singur nu reușește. Mulți vor fi de acord și părintele spunea, că atunci trebuie să fugim din oraș și din sate în pădure. Pentru că mai întâi vor pune celor care doresc, câteva zile, iar apoi deja vor aplica cu forța.

Reporterul:

Doar câteva zile?

Da. Doar câteva zile. Se pare că această ștampilă nu se va aplica un timp prea lung. Pentru că îi va acapara pe toți gardienii, le va da ștampile. Și părintele spunea, că atunci va trebui să fugim din sate pentru că vor începe să aplice ștampila forțat, vor veni, îți vor lega mâinile și îți vor aplica ștampila.

Și atunci oamenii vor începe să fugă în pădure.

Și bineînțeles, că rugăciunea trebuie să fie foarte fierbinte, pentru că aceștia vor veni cu helicopterele prin toată pădurea și vor căuta.

De exemplu, părintele spunea, că oamenii vor sta la margine și vor vedea, că vin avioanele, și se vor ruga fierbinte „Doamne, nu permite asta”. Din avion vor observa, vor ateriza și vor veni în respectiva poiană, dar odată ajunși vor vedea doar tufișuri, nu și oameni.

Îl vor informa, că au văzut oameni, dar când au aterizat nu mai existau decât tufișuri, și atunci acesta le va spune, că nu sunt tufișuri, ci sunt oameni, și le va porunci să aplice ștampila pe vârfuri. Și atunci când se vor întoarce în acea poiană, nu vor mai găsi tufișuri, ci copaci înalți, și nu vor putea aplica ștampila pe vârf.

Domnul îi va transforma în acest fel pe oameni în tufișuri și în copaci.

Și părintele spunea, că acești oameni vor avea o rugăciune puternică, foarte fierbinte.

În timpul lui Antihrist Domnul va face asemenea minuni mari, asemenea acoperăminte puternice, încât oricine va avea dorința puternică să spună, că nu vreau, ajută-mă, Doamne, nu vreau ștampila, pe unul ca acela Domnul îl va acoperi în orice fel. Așa spunea părintele.

Reporterul:

Și ce va face Antihristul atunci când va fi ales la cel de al optulea sinod? Va călători prin toată lumea?

Părintele spunea, că în momentul în care va fi ales la cel de al optulea sinod, va avea deja avionul său, helicopterul, toate, și imediat va înconjura în zbor între pământul. Va ateriza și-i va anunța pe toți: „Sunt împărat”. Pentru ca toți să i se închine.

După primirea ștampilei nu mai există iertare, nu va mai fi.

Reporterul:

Părintele spunea, că vor aplica ștampila chiar și forțat?

Da, așa spunea. Că în primele zile vor aplica doar doritorilor. Dar apoi vor aplica forțat. Și apoi părintele a spus că oamenii vor fugi în pădure și va trebui să fugim din case din sate. Pentru că vor umbla prin apartamente, prin case.

Părintele spunea, că acesta va avea foarte multe persoane care îl vor ajuta.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 30.07.2020, 21:04:51
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Dar ce se întâmplă cu aceștia? Duhul este altul sau sunt bolnavi? Ce se întâmplă? Nu ați observat?

Și una și alta. Și boli. Iată Jana mereu este bolnavă și ea a primi pașaportul. Mereu i se întâmplă ceva. Fie capul o doare. Mă sună și-mi spune, că o doare capul. Și îi spun: Jana Vasilievna, eu ce ți-am spus, să nu accepți, și tu ce ai făcut?

Părerea mea este și eu văd asta, că omul devine calm, cu sânge rece. Nu știu cum să spun, de parcă ar fi o crimă a minții. De exemplu, ai pașaport nou și atunci când vorbești despre poruncile lui Dumnezeu, aceștia nu percep. Iar cei care au pașaport vechi, și știu asta chiar din exemplu meu propriu, că atunci când spun cuiva cuvintele părintelui Nicolae, că a spus așa și așa, aceștia imediat percep asta și îndeplinesc. Sunt receptivi. Iar cei care au pașaport nu mai sunt receptivi. Parcă nu reușesc să înțeleagă.

Dacă află că noi nu avem pașaport, se enervează pe noi, chiar așa. Au acest duh al supărării împotriva noastră. Am fost la catedrală și cunosc acolo pe multe femei, una Maria și altă femeie care umblă împreună cu aceasta, și nici nu se uită la noi.

Mă întreabă: De ce nu accepți pașaportul? I-am spus, că în primul rând nu am fost binecuvântată să accept pașaportul și nu am dreptul să-l accept.

Cine nu te-a binecuvântat?

I-am răspuns: Părintele duhovnicesc, părintele Nicolae. Părintele nu ne binecuvânta să primim pașapoarte. Așa că eu nu pot accepta.

Reporterul:

Dar ele nu v-au spus, că cum se poate să procedați în acest fel, din moment ce patriarhul a binecuvântat, iar Dvs. nu faceți ascultare.

Nu. Ele mi-au spus, că părintele deja a murit. Și eu le-am răspuns, și ce dată a murit? Binecuvântarea a rămas.

Iar referitor la pașaport, am avut în biserică un bărbat Anatolie, care citea în biserică, se ruga noaptea, dar a acceptat pașaportul acesta nou și toate actele. Și eu îmi făceam grijă și mă rugam, ca Dumnezeu să-mi arate. Și am văzut, că în timp ce eu găteam masa, foarte mulți oameni au venit să mă roage să-i hrănesc, iar printre aceștia se afla și acel bărbat. Aveau hainele ciudate, gri, haine de muncă. Și m-ama gândit, că atât de mulți oameni au fost reținuți.

Reporterul:

Solicită rugăciuni….

Da. Solicită rugăciuni. Probabil că îi putem salva prin rugăciune.

Poate că nu am dreptate, dar le spun tuturor, să nu accepte pașapoartele. La foarte mulți am spus și oricum au acceptat cu toții pașapoartele. Nu chiar toți, mai există oameni care nu au acceptat.

Sunt unii oare care în general au venit mai apoi la mine și m-au rugat să le repet, ca ei să-și noteze, ca să facă după cum spunea părintele.

Nu sunt cuvintele tale, sunt cuvintele părintelui Nicolae.

Spuneau, că înțeleg, că nu sunt cuvintele mele, și vor să viețuiască cum se cuvine.

Iar la cei care au pașapoarte nu poți să străbați.

Reporterul:

Dar pe Dvs. nu vă numesc rascolnici?

Da, ne numesc rascolnici. Ce faceți, rascolnicilor? ne întreabă. Nu acceptați. Vă împotriviți tuturor.

Mi-a scris o femeie o scrisoare, am citit și am râs. Că nu trebuie nici să vorbim cu ei, cu cei care au acceptat pașaportul. Eu cred că nu se poate în acest fel. De ce să nu discutăm?

Reporterul:

Nu. Trebuie să comunicăm.

Trebuie să viețuim în dragoste.

Da. da.

În scrisori adeseori începea, spunând: „Fiică duhovnicească preaiubită, iarăși m-ai uitat pe mine, mult păcătosul bătrân, nu-mi mai scrii și nici nu mai treci pe la mine”.

Și bineînțeles că părintele îi iubea pe toți.

Atunci când la înmormântare s-a aflat…

Eu cred că pe mine mă iubește mai mult. S-a comportat atât de bine cu mine.

Iar atunci când a fost înmormântat, am plecat acasă și în timp ce mergeam pe drum o femeie a spus: știți, surorilor, acum pot să vă spun, că părintele mă iubește cel mai mult. Cealaltă a răspuns: Nu, dragă, pe mine mă iubea cel mai mult părintele.

Eu nu-mi mai amintesc dacă am spus, că pe mine mă iubea cel mai mult.

Părintele a reușit să ne iubească astfel, încât să nu fie dezbinare. Sau nu ne arăta și se ruga ca între noi să fie mereu prietenie.

Posibil datorită rugăciunilor părintelui. Și la fel cum simțeam eu și păstram această taină, la fel fiecare o păstra. Fără să spună nimănui. Pentru că pentru fiecare era plăcut, că părintele îl iubește cel mai mult pe el.

Inima mea este pregătită, Doamne.

S-a păstrat înregistrarea monahiei Rafaila, care avea grijă de chilia părintelui, în care își amintește cum îndruma părintele Nicolae.

În prezent monahia Rafaila are 94 de ani.

Monahia Rafaila (Mașkovțeva)

M-am trezit dimineața, m-am îmbrăcat și m-am dus la părintele. Și i-am spus, că mi-au adus o adeverință și probabil că îmi vor aduce să accept pașaportul. Și noi aveam casa cooperativei și președintele a primit pașapoartele pentru întreaga casă.

Toată bătrânele îmi spuneau, de ce-l chinui pe președinte, de ce-l chinui. De ce nu primești.

Părintele mi-a spus: Aruncă această hârtie! De ce mi-ai adus-o?

Am aruncat-o în sobă, m-am întors acasă și Raia, care acum a decedat, mă întreagă, de ce nu primesc pașaportul.

Am răspuns, că nu vreau să primesc. Dacă vreți, primiți chiar și trei și patru, eu nu voi accepta nici măcar unul.

M-a întrebat, unde locuiesc?

Acasă, am răspuns.

Și pe al cui pământ?

Am răspuns, că pământul este așternut picioarelor lui Hristos.

Și am întrebat: Dar tu unde locuiești? La Satana în întuneric.

Mi-a spus, că sunt nebună și nu au ce discuta cu mine.
Reply With Quote
Răspunde