Protoiereul Nicolae Ragozin (1898-1981)

[sergey]

Reporterul:

Dar ce se întâmplă cu aceştia? Duhul este altul sau sunt bolnavi? Ce se întâmplă? Nu aţi observat?

Şi una şi alta. Şi boli. Iată Jana mereu este bolnavă şi ea a primi paşaportul. Mereu i se întâmplă ceva. Fie capul o doare. Mă sună şi-mi spune, că o doare capul. Şi îi spun: Jana Vasilievna, eu ce ţi-am spus, să nu accepţi, şi tu ce ai făcut?

Părerea mea este şi eu văd asta, că omul devine calm, cu sânge rece. Nu ştiu cum să spun, de parcă ar fi o crimă a minţii. De exemplu, ai paşaport nou şi atunci când vorbeşti despre poruncile lui Dumnezeu, aceştia nu percep. Iar cei care au paşaport vechi, şi ştiu asta chiar din exemplu meu propriu, că atunci când spun cuiva cuvintele părintelui Nicolae, că a spus aşa şi aşa, aceştia imediat percep asta şi îndeplinesc. Sunt receptivi. Iar cei care au paşaport nu mai sunt receptivi. Parcă nu reuşesc să înţeleagă.

Dacă află că noi nu avem paşaport, se enervează pe noi, chiar aşa. Au acest duh al supărării împotriva noastră. Am fost la catedrală şi cunosc acolo pe multe femei, una Maria şi altă femeie care umblă împreună cu aceasta, şi nici nu se uită la noi.

Mă întreabă: De ce nu accepţi paşaportul? I-am spus, că în primul rând nu am fost binecuvântată să accept paşaportul şi nu am dreptul să-l accept.

Cine nu te-a binecuvântat?

I-am răspuns: Părintele duhovnicesc, părintele Nicolae. Părintele nu ne binecuvânta să primim paşapoarte. Aşa că eu nu pot accepta.

Reporterul:

Dar ele nu v-au spus, că cum se poate să procedaţi în acest fel, din moment ce patriarhul a binecuvântat, iar Dvs. nu faceţi ascultare.

Nu. Ele mi-au spus, că părintele deja a murit. Şi eu le-am răspuns, şi ce dată a murit? Binecuvântarea a rămas.

Iar referitor la paşaport, am avut în biserică un bărbat Anatolie, care citea în biserică, se ruga noaptea, dar a acceptat paşaportul acesta nou şi toate actele. Şi eu îmi făceam grijă şi mă rugam, ca Dumnezeu să-mi arate. Şi am văzut, că în timp ce eu găteam masa, foarte mulţi oameni au venit să mă roage să-i hrănesc, iar printre aceştia se afla şi acel bărbat. Aveau hainele ciudate, gri, haine de muncă. Şi m-ama gândit, că atât de mulţi oameni au fost reţinuţi.

Reporterul:

Solicită rugăciuni….

Da. Solicită rugăciuni. Probabil că îi putem salva prin rugăciune.

Poate că nu am dreptate, dar le spun tuturor, să nu accepte paşapoartele. La foarte mulţi am spus şi oricum au acceptat cu toţii paşapoartele. Nu chiar toţi, mai există oameni care nu au acceptat.

Sunt unii oare care în general au venit mai apoi la mine şi m-au rugat să le repet, ca ei să-şi noteze, ca să facă după cum spunea părintele.

Nu sunt cuvintele tale, sunt cuvintele părintelui Nicolae.

Spuneau, că înţeleg, că nu sunt cuvintele mele, şi vor să vieţuiască cum se cuvine.

Iar la cei care au paşapoarte nu poţi să străbaţi.

Reporterul:

Dar pe Dvs. nu vă numesc rascolnici?

Da, ne numesc rascolnici. Ce faceţi, rascolnicilor? ne întreabă. Nu acceptaţi. Vă împotriviţi tuturor.

Mi-a scris o femeie o scrisoare, am citit şi am râs. Că nu trebuie nici să vorbim cu ei, cu cei care au acceptat paşaportul. Eu cred că nu se poate în acest fel. De ce să nu discutăm?

Reporterul:

Nu. Trebuie să comunicăm.

Trebuie să vieţuim în dragoste.

Da. da.

În scrisori adeseori începea, spunând: „Fiică duhovnicească preaiubită, iarăşi m-ai uitat pe mine, mult păcătosul bătrân, nu-mi mai scrii şi nici nu mai treci pe la mine”.

Şi bineînţeles că părintele îi iubea pe toţi.

Atunci când la înmormântare s-a aflat…

Eu cred că pe mine mă iubeşte mai mult. S-a comportat atât de bine cu mine.

Iar atunci când a fost înmormântat, am plecat acasă şi în timp ce mergeam pe drum o femeie a spus: ştiţi, surorilor, acum pot să vă spun, că părintele mă iubeşte cel mai mult. Cealaltă a răspuns: Nu, dragă, pe mine mă iubea cel mai mult părintele.

Eu nu-mi mai amintesc dacă am spus, că pe mine mă iubea cel mai mult.

Părintele a reuşit să ne iubească astfel, încât să nu fie dezbinare. Sau nu ne arăta şi se ruga ca între noi să fie mereu prietenie.

Posibil datorită rugăciunilor părintelui. Şi la fel cum simţeam eu şi păstram această taină, la fel fiecare o păstra. Fără să spună nimănui. Pentru că pentru fiecare era plăcut, că părintele îl iubeşte cel mai mult pe el.

Inima mea este pregătită, Doamne.

S-a păstrat înregistrarea monahiei Rafaila, care avea grijă de chilia părintelui, în care îşi aminteşte cum îndruma părintele Nicolae.

În prezent monahia Rafaila are 94 de ani.

Monahia Rafaila (Maşkovţeva)

M-am trezit dimineaţa, m-am îmbrăcat şi m-am dus la părintele. Şi i-am spus, că mi-au adus o adeverinţă şi probabil că îmi vor aduce să accept paşaportul. Şi noi aveam casa cooperativei şi preşedintele a primit paşapoartele pentru întreaga casă.

Toată bătrânele îmi spuneau, de ce-l chinui pe preşedinte, de ce-l chinui. De ce nu primeşti.

Părintele mi-a spus: Aruncă această hârtie! De ce mi-ai adus-o?

Am aruncat-o în sobă, m-am întors acasă şi Raia, care acum a decedat, mă întreagă, de ce nu primesc paşaportul.

Am răspuns, că nu vreau să primesc. Dacă vreţi, primiţi chiar şi trei şi patru, eu nu voi accepta nici măcar unul.

M-a întrebat, unde locuiesc?

Acasă, am răspuns.

Şi pe al cui pământ?

Am răspuns, că pământul este aşternut picioarelor lui Hristos.

Şi am întrebat: Dar tu unde locuieşti? La Satana în întuneric.

Mi-a spus, că sunt nebună şi nu au ce discuta cu mine.

[sergey]

[Nu înţeleg ce zice ]

Şi de atunci nimeni n-a venit la mine şi nimeni nu m-a forţat şi până în prezent, Slavă Domnului, vieţuiesc împreună cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, şi voi continua să vieţuiesc până când nu voi muri.

Mi-au spus să accept paşaportul, că altfel nu-mi vor da pensia.

Şi am spus, că nici nu o vreau. Nu voi muri. Îl am pe Dumnezeu care va avea grijă să mă hrănească. Nu mănânc mult. Trăiesc cu rugăciune. Şi Domnul îmi va da să fiu sătulă şi îmi va da linişte. Este al meu, a fost al meu şi va fi al meu. Iar voi plecaţi de la mine.

Mi-au spus, că sunt nebună.

– Povesteşte visul pe care l-ai avut.

– Care vis?

– Părintele….

– L-am visat şi mi-a spus, să mă duc la Clavdia Suksun, ca acestea să nu …

– cu fiica.

Da, cu fiica, şi să le spun să nu accepte paşapoartele noi. Iar dacă le vor accepta, atunci pentru veşnicie vor merge în iad. Şi dacă nu le vor primi, este posibil că Domnul în curând îi va lua. Părintele se va ruga pentru ele.

Părintele mi-a spus, că de multe ori mi-a spus, să nu accept nimic. Şi i-am răspuns părintelui, că nu am acceptat nimic. Şi mi-ar răspuns, ca nici pe viitor să nu accept. Şi mi-a spus, că mai bine să mor de foame şi să mă duc la Dumnezeu, iar dacă voi lua, voi trăi o lună şi mă voi duce în iad.

Povesteşte cum mama îţi spunea, că vei trăi până la Antihrist.

Da, Îmi spunea, că voi trăi până la Antihrist.

Şi am întrebat-o: Cum va fi acesta, mamă?

[Ce o sa manance. Ea raspunde: nu o sa manance, o sa mananci sare si o sa te saturi ]

Mi-a spus că viaţa va fi grea.

I-am răspuns, că nu ştiu cum va fi.

Dar părintele Nicolae ce mai spunea despre numerele personale, despre acte?

Spunea, că în ultimul timp vor fi tot felul de acte să dea, de pe prescuri în biserică vor şterge toate semnele, şi pe acestea nu avem voie să le luăm.

Dumnezeu a binecuvântat doar pe Maica Domnului şi Crucea.

Dar părintele a mai spus ceva despre timpurile viitoare? Cum va fi?

A spus, că vor fi numere electronice, tot felul de numere, vor fi cifre, astfel încât oamenii să nu înţeleagă, că este semnul 666. Iar persoanele cu mintea deschisă vor calcula şi vor afla, iar ceilalţi nu vor înţelege nimic.

Părintele a spus, că Mihail cel însemnat va răsturna toată Rusia, va face restructurarea şi în Rusia nu va mai fi nici un fel de conducător, fiecare va face ce vrea.

Doar masonii vor conduce. Dar eu nu înţelegeam, cine sunt masonii.

Este vorba de evrei, America.

Adică acei care l-au răstignit pe Hristos.

Părintele aşa a spus, că vor conduce doar masonii. Nu vor fi nici un fel de conducători ruşi. Şi vor tulbura credinţa rusă. Vor rămâne doar foarte puţini preoţi.

Preoţi, da?

În regiunea noastră vor rămâne doar unul sau doi preoţi.

Aşa mi-a spus părintele.

Iar eu muream şi am văzut tartarul, cum se zvârcolesc acolo asemeni viermilor, strigă şi suspină.

Reporterul:

Şi cine îi conduce acolo?

Păi, cine? Preoţii.

Reporterul:

Păi tu n-ai văzut acolo preoţi

[Tu ce crezi ca ei merg acolo cu haine preotesti ]

Cine le-a permis.

Reporterul:

Şi oamenii strigă acolo?

[Nu înţeleg ce zice ]

Reporterul:

Oamenii cad încolo

Da. Tu cum credeai? Coboară pe scăriţă?

Reporterul:

Şi cum crezi, care-i cauza?

Cauza?

Reporterul:

De ce tocmai acum.

Dar tu de ce crezi? Noi şi aici acum vieţuim în iad.

Acum pe pământ e iadul adevărat.

Priveşte ce se întâmplă.

Toate femeile poartă pantaloni, tunse, îmbracă şepci, pe toate le îmbracă, au profanat tot pământul. Totul este profanat, întreg pământul. Pământul va arde. Ce credeţi? Arată-mi măcar unul care vieţuieşte cu dreptate conform poruncilor? Spuneţi! Aşa!

Ce credeai că toţi trăiesc în mod binecuvântat?

Reporterul:

La Liturghie bisericile noastre sunt pline.

Dar cum a spus părintele Kukşa? Că vor fi bisericile arhipline, dar nu va fi nici un credincios.