![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cel ce inițiază schimbarea nu poate fi un om ci Sfântul Sinod și trebuie să fie ei întru ascultare de Domnul sau de trimisul Domnului care scrie și trimite Cuvântul Lui Dumnezeu pentru aceia cărora le este adresată îndreptarea, exact așa cum sf. Ap. Pavel a scris multe scrisori către diferite comunități spre pocăință și îndreptare adică pentru reforma acelei biserici creștine primare. Orice schimbare dreaptă odată decisă trebuie pusă în aplicare cu credință imediat căci altfel pregătirile îndelungi duc la exacerbarea îndoielilor și dezbinărilor. Nu poți aștepta ca să înțeleagă toți credincioșii căci ei trebuie să asculte și să urmeze dreptatea și nu să le fie schimbările sau neschimbările pe placul poftelor. Revenirea la vechiul calendar trebuie făcută pentru că asta cere Domnul Dumnezeu, pentru că așa e drept, pentru că așa suntem o biserică ortodoxă unită și pentru că doar așa sărbătorile tuturor sfinților și posturile se țin la vremea lor, precum în Cer așa și pe pământ așa cum au fost ele puse în viața credincioșilor pe temelia Biserici zidită întru Adevăr de apostoli și de sfinții canonizatori spre slava Lui Dumnezeu. Dacă nu se face îndreptare sau reformă sau dreptate de frica gurii lumii, de frica papilor sau ziariștilor și intelectualilor lumii, atunci biserca devine o biserică a lumii care a lepădat frica de Dumnezeu pentru frica și închinarea la părerile, la ideile și grijile lumii... păcătoase, ”normale”. Nu putem să ne facem că nu vedem că sâmbăta asta va fi Sfântă Mărie Mare în BOR iar la rușii ortodocși sâmbătă va fi abea a treia zi de post iar sărbătoarea în 28 august. Însă viclenia vine de la lupii eretici occidentali și de la mai marii noștrii în frunte cu guvernul ICBrătianu din 1919 care fiind masoni n-au avut milă de Dumnezeu și au acceptat și au decis schimbarea. Înainte cu câțiva ani papistașii au trimis austro-ungarii să atace România Ortodoxă care a fost părăsită de rușii ortodocși la momentul culminant rămânând să lupte singuri împotriva ereticilor invadatori. Au rezistat și au învins cu vechiul calendar ortodox și asta i-a ajutat să învingă. Deci calendarul ne-a ajutat să câștigăm marele război și câștigând primul război mondial ni s-a zidit în biserica ortodoxă adevărul că nu a fost greșit să ținem calendarul nedefazat cu 13 zile. Imediat după victorie ne-au băgat mortul în casă, calendarul pe noul stil ca să asociem victoria cu noul calendar și iată apoi am intrat în al doilea război alături de eretici și asta ne-a costat, am pierdut totul până am întors armele și deși am învins am ajuns să fim 42 de ani sclavii comuniștilor atei care ne-au confiscat victoria asta împotriva nazismului și fascismului alături de ruși socotindu-ne învinși și după bolșevizarea țării ne-am întărit noul calendar în suflet împreună cu victoriile din război dar asta este întărirea minciunii. Din pricina acestei greșeli orice om simplu dorind să devină ortodox clatină din cap când se uită la ortodoxia rusă și română căci e unită de Paști și e dezbinată în toate posturile și sărbătorile celelalte ale sfinților, deci ortodoxia de azi e și unită și dezbinată, adică e și bună și rea, iar ciudățenia asta sigur nu e de la Dumnezeu deci mulți vor clătina din cap pe drept gândindu-se la noi atunci când vor vrea să urmeze Căii Domnului, Căii lui Iisus Hristos care este Biserica Ortodoxă, singura cale care duce la împăcarea cu Dumnezeu.
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasiamin∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 12.08.2020 at 14:16:19. |
|