![]() |
![]() |
|
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Eu credeam ca pacatele spovedite sunt dezlegate(de sufletul marturisitor), dar sunt sterse abia prin impartasirea cu trupul si sangele lui Hristos. In plus, daca spovada se face (de obicei) sambata, atunci nu mai este nevoie de dezlegare a doua zi(duminica) pentru impartasire,insa daca mai trece o zi fara impartasire, atunci este iarasi necesara dezlegarea la impartasire pentru aceeasi spovada. Din ce zici tu, mai multe spovezi adunandu-se, iese o incurcatura ca "nodul gordian", de nedezlegat. Daca cineva are nevoie urgenta de spovada va cauta pe oricine dispus sa-l "asculte", dar duhovnicul nu este un cos de gunoi in care noi sa aruncam... orice. Asa am crezut si eu pana duhovnicul mi-a zis: "Nu crezi ca si eu trebuie sa ma pregatesc si sa ma curat pentru a primi cu sufletul curat spovada ta?" Abia atunci am inteles ca si el are un duhovnic, ca si el e om, iar eu am pretentia ca el sa vidanjeze sufletul meu oricand vreau eu. Asta nu-i corect; poate la manastire se gasesc calugari gata oricand pentru asa ceva. Am invatat in ultimii ani sa acord multe circumstante preotilor si ierarhilor si sa nu am nicio pretentie de la ei, fiindca daca eu as fi in locul lor poate ar trebui sa tin cont de lucruri pe care nu le stiu acum si nu stiu cum as face fata chiar daca as stii ce e de facut. In plus, am observat ca e mai bine si mai folositor sa observ la ei lucruri pentru care sa-i admir si sa-i laud, iar pe celelalte(pe cat posibil) sa nu le bag in seama. Am avut si eu (nu o data) situatii in care, din punct de vedere social(ca sa nu zic parohial), aveam posibilitatea sa ma consider "victima" unei desconsiderari si daca actionam in virtutea idolului ranit(orgoliul) atunci ad-hoc as fi creat eu un fapt/eveniment social; de ce? cu ce scop? Ca sa ma inchin idolului? Poate ca situatia(situatiile) a aparut ca sa me testeze pe mine cum (re)actionez. Am preferat sa reactionez ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si nu s-a intamplat nimic; orgoliul meu l-am trimis la ascultare. Citat:
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți?(Lc9,55a) Citat:
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
|