smerenia

iosif: A avea smerenie inseamna a avea curaj sa privim adevarul despre noi asa cum este

Presupun, frate Iosif, ca te referi la adevarul in ceea ce priveste pacatele noastre. Cand spun acest lucru ma gandesc la Sf. Efrem Sirul, care, pentru ca se credea un pacatos, nu accepta sa fie preot. acest lucru i l-a spus Sf. Vasile, care a replicat, ca ar vrea sa aibe pacatele Sf. Efrem.
Un alt exemplu este cel al Sf. Nifon, care se considera cel mai pacatos, desi tot Cerul vorbea despre smerenia lui.

Deci smerenie inseamna a ne aduce tot timpul aminte de pacatosenia noastra, si sa-i lasam pe altii sa ne vada smerenia, daca o avem. Poate ca iti trebuie curaj sa-ti vezi partile rele. Sau poate onestitate fata de tine insusi si dorinta de a fi placut lui Dumnezeu.

[alynnna]

A cere smerenie de la Domnul dar a nu accepta pe cel pe care El il trimite sa te invete smerenia se numeste rugaciune in desert.:)

[georgeval]

Pilda de smerenie in cazul Maicii Domnului: "FIE MIE DUPA CUVANTUL TAU".

Sau poate ca intelepciunea urmeaza smereniei?!?

[georgeval]

Dumnezeu este prezent in sufletele smerite, asa cum a binevoit a se intrupa din Fecioara Maria - pilda de smerenie.

În prealabil postat de alynnna

Una este sa rabzi ocara de la unul pe care il iubesti si alta de la cel pe care nu il suporti. Daca iti greseste acela pe care il ai la inima spui, ei lasa a trecut. Dar de iti va gresi celalalt indata vei gasi motive sa il ranesti sufleteste indreptatindu-te pe tine in fata lui.;)

Eu cred ca ai voie sa reactionezi in doua situatii: cand e vorba de adevarul de credinta, si cand aproapele tau e jignit, nedreptatit. Atunci nu trebuie sa rabzi. Dar cand tu insuti primesti ocara de la cineva, spune "Sa-ti fie gura aurita!" si e destul.

[alynnna]

ancah, mi-a placut raspunsul tau pe care dealtfel abia acum l-am vazut. Dar, nu sunt de acord cu tine aici:
si cand aproapele tau e jignit, nedreptatit. Atunci nu trebuie sa rabzi.
stii de ce? Pentru ca pr.Paisie Aghioritul spune asa: Nu lua tu cununa celui ce Domnul i-a pregatit-o prin fratele (mustrare, jignire, nedreptatire) ptr. ca Eu sunt cu el.:)
Iata ce spune pr. Rafail Noica: de veti avea pe Hristos in inimile voastre unii se va vor iubi altii va vor uri:)

Alina, in raspunsul meu m-am inspirat din cele spuse de Sf. Ioan Gura de Aur referitor la manie, cel mai tiran locuitor al sufletului nostru. Acesta spune: trebuie sa rabdam o nedreptate cand ni se face noua, dar nu cand se face altuia. Cum? Sa nu ne maniem cand nu suntem ascultati; sa analizam greselile noastre, care se rasfrang asupra altora. Si mai zice: sa dea Domnul sa fie multi si in tot locul cei care starnesc mania, ca sa putem exersa si sa putem invata sa induram patima aceasta mai intai fata de familie. Daca ii biruim pe ai lor, ii vom birui si pe adevaratii adversari.
Cand iti vezi copilul furios, aminteste-i de propriile lui greseli.
Concluzioneaza: sa nu ne aparam pe noi insine, dar sa nu ramanem indiferenti, cand vedem pe altul suferind langa noi.

[costel]

Sfantul Antonie spune: "Am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis: Oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit un glas zicandu-mi: smerenia". Si pentru ca smerenia il curata pe om de toate patimile si-l pazeste nevatamat de loviturile vrajmasului, pentru ca da "tarie inimii" lui si, supunandu-i sufletul lui Dumnezeu, i le supune pe toate, ea il face pe om fara frica si netulburat, aducandu-i pacea sufleteasca. Astfel, Sfantul Isaac Sirul scrie: "Cel smerit nu este niciodata intetit, grabit si tulburat, in el nu sunt ganduri infierbantate si usuratice. In toata vremea se afla intr-o odihna lipsita de incordare. De s-ar ciocni cerul cu pamantul, el nu s-ar teme. Dar nu tot cel linistit este si smerit in cugetare, insa tot cel smerit cu cugetul este si linistit. (...) Cel smerit cu cugetul este in toata vremea in odihna, pentru ca nu e ceva care sa-l tulbure sau sa-i inspaimante cugetarea". Smerenia il face pe om sa primeasca fara nici o tulburare orice incercare si orice necaz.

[georgeval]

Sfantului Maxim Marturisitorul: "dragostea imprastie... inchipuirea de sine". Se cuvine ca omul sa mearga pana la a se socoti pe sine insusi mai prejos decat toti, cum invata Avva Dorotei: "A se socoti mai prejos de toti se opune mandriei celei dintai. Caci cum se poate socoti pe sine mai mare decat fratele sau, sau inalta in ceva, sau defaima, sau dispretui pe cineva, cel ce se socoteste pe sine mai prejos de toti".