Despre parapsihologie......si alte fenomene ,,energetice''

[Nietzsche]

Chiar nu inteleg unde doriti sa ajungeti. Am crezut ca sunteti ateu agnostic ca si mine dar se pare ca ati fost atins de flacara credintei. Si sincer nu vreau sa va sting aceasta licarire. Dar daca tot ati venit cu "dovezi" ce ar sprijini acest sacrificiu care nu are un sens logic din orice unghi ar privi un observator. Atunci va rog sa ma iertati pt ca o sa fac o exceptie.
Aceste profetii din Isaia nu se pot aplica realitatii lui Iisus pentru ca din start Iisus a fost adus in existenta prin slabiciunea destinului sau si nu prin puterea "dumnezeirii" sale. Respectiv toata experienta sa a fost una a iertarii, umilintei si a milei(compasiunii) ce este contrar puterii unde judecata este alegerea si perfectarea propriului destin. Chiar si in momentul mortii Iisus a rostit celebrele cuvinte "Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac" simbolizand slabiciunea neputintei. Deci unde a vestit Iisus judecata cand toate revelatiile sale au fost despre iertare si indurare? Chiar moartea sa a fost inchinata rugaciuni de indurea a Tatalui ceresc de a nu pedepsi umanitatea. Judecata inseamna pedeapsa...Si cand a fost Iisus lumina neamurilor?
Din moment ce crucea a stins lumina sa iar invierea nu a fost observata de nimeni. Mai mult decat atat dupa inviere este vazut doar de cativa care faceau parte din cercul lui restrans de ucenici. Si daca aceasta profetie s-ar referi cumva la religia crestina atunci cum se face ca sunt atatea curente crestine ce mereu sunt in dezacord. Intunericul salasluieste in popoarele crestine nu lumina.
Poate evreii au avut dreptate...

[Seraphim7]

Domule Nietzsche, am început câteva discuții unde puteți observa și alte puncte de vedere ale mele, sa zicem "agnostice", unele "atee". Le puteți găsi în topicul "Cărțile Bibliei vs Cărțile neamurilor" și "Căderea creștinismului instituționalizat", tot aici la generalități dați vreo 2,pagini în urmă și le găsiți, chiar va invit la niște opinii asupra lor.

Îmi place mereu sa fiu "avocatul diavolului", nu plec de la nicio permisa clasica, îmi pun problema atât din punctul de vedere al unui credincios, al unui spiritualist, al unui căutător, al unui sceptic etc. Și chiar trec prin aceste stări uneori, de, credința, necredința etc.

Dacă din start îți impui sa crezi sau sa nu crezi deja ești cumva la adăpost, fiindcă gaseti un sprijin solid în ambele tabere, atât în religie cât și în ateism.... Eu prefer calea căutătorului.... Sa zicem scepticism, agnosticism cu tendințe și înclinații spre ocultism, esoterism.

Și va rog sa nu va simțiți ofensat sau jenat, iritat de "exagerările" din postarea anterioara, uneori abuzez de "ironii inofensive",dar nelalocul lor.... Spre ca pot avea în continuare un partener de discuție în dvs.... Îmi cer scuze pentru modul prea elastic prin care am făcut referire la Nietzsche, și dvs indirect...

[Nietzsche]

În prealabil postat de Seraphim7

Îmi place mereu sa fiu "avocatul diavolului", nu plec de la nicio permisa clasica, îmi pun problema atât din punctul de vedere al unui credincios, al unui spiritualist, al unui căutător, al unui sceptic etc. Și chiar trec prin aceste stări uneori, de, credința, necredința etc.

Dacă din start îți impui sa crezi sau sa nu crezi deja ești cumva la adăpost, fiindcă gaseti un sprijin solid în ambele tabere, atât în religie cât și în ateism.... Eu prefer calea căutătorului.... Sa zicem scepticism, agnosticism cu tendințe și înclinații spre ocultism, esoterism.

Toți căutăm puterea. E normal. Și sunt 3 moduri prin care se poate "obține". Religie, metafizică și cunoaștere(ateist). În religie cel care deține puterea este preotul. Deși în fața credincioșilor reneagă această putere printr-o escamotare machiavelică(pe care eu o invidiez) ce implică disimularea dumnezeirii sale prostești prin servitute către "dumnezeire". În metafizica dispare noțiunea de preot, înlocuită fiind de transcendența individuală devenind astfel "preotul" propriei căutări cât și a cunoașterii spirituale. Si în final cunoașterea ateista unde conceptul de putere reprezintă intelectul nu spiritul.
Toti căutăm putere în final. Problema este dacă o și găsim. Și în conceptul de putere nu trebuie să se regăsească neapărat adevărul absolut cât mai degrabă adevărul subiectivismului propriei puteri inclusiv "minciuna". Și aș putea continua așa la nesfârșit scriind o carte însă sunt pe un forum așa că trebuie să fiu succint:))). Deci pericolul cel mai mare se află acolo unde esti lipsit de putere. Adică dacă intelectul tău este precar este de preferat sa fii preot, dacă ești cât de cât inteligent de preferat este să te orientezi spre metafizică, și în ultima instanță ești geniu de preferat cunoașterea "ateista" dar sub nicio formă să fii simplu credincios pentru că pierzi orice fel de putere și ajungi sclav

[Moroco]

În prealabil postat de Nietzsche

Chiar nu inteleg unde doriti sa ajungeti. Am crezut ca sunteti ateu agnostic ca si mine....

Agnosticii nu neaga existenta divinitatii insa sustin ca divinitatea nu poate fi cunoscuta sau ca ei nu pot sau nu au cum s-o cunoasca. Ateii sustin ca nu exista divinitate si ca suntem un capriciu al materiei goale care evolueaza.

Cum deci ar trebui inteles acest nou concept filozofic de ateu-agnostic?
Sunteti deci un filozof modern ce nu vrea sa cunoasca... adevarul?

[Nietzsche]

În prealabil postat de Nietzsche

Chiar nu inteleg unde doriti sa ajungeti. Am crezut ca sunteti ateu agnostic ca si mine dar se pare ca ati fost atins de flacara credintei. Si sincer nu vreau sa va sting aceasta licarire. Dar daca tot ati venit cu "dovezi" ce ar sprijini acest sacrificiu care nu are un sens logic din orice unghi ar privi un observator. Atunci va rog sa ma iertati pt ca o sa fac o exceptie.
Aceste profetii din Isaia nu se pot aplica realitatii lui Iisus pentru ca din start Iisus a fost adus in existenta prin slabiciunea destinului sau si nu prin puterea "dumnezeirii" sale. Respectiv toata experienta sa a fost una a iertarii, umilintei si a milei(compasiunii) ce este contrar puterii unde judecata este alegerea si perfectarea propriului destin. Chiar si in momentul mortii Iisus a rostit celebrele cuvinte "Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac" simbolizand slabiciunea neputintei. Deci unde a vestit Iisus judecata cand toate revelatiile sale au fost despre iertare si indurare? Chiar moartea sa a fost inchinata rugaciuni de indurea a Tatalui ceresc de a nu pedepsi umanitatea. Judecata inseamna pedeapsa...Si cand a fost Iisus lumina neamurilor?
Din moment ce crucea a stins lumina sa iar invierea nu a fost observata de nimeni. Mai mult decat atat dupa inviere este vazut doar de cativa care faceau parte din cercul lui restrans de ucenici. Si daca aceasta profetie s-ar referi cumva la religia crestina atunci cum se face ca sunt atatea curente crestine ce mereu sunt in dezacord. Intunericul salasluieste in popoarele crestine nu lumina.
Poate evreii au avut dreptate...

Pentru cei care nu au putut să înțeleagă elocvent o să explic ca pentru clasa a II-a. Învierea lui Iisus reprezintă confirmarea lui Dumnezeu că viața pe care a trait-o este calea și recompensa, și anume iertarea, umilința și mila. Conform vieții trăite învierea sa nu poate să reprezinte judecata. El(Iisus) a fost format, a trăit și a capitulat în această stare și a fost recompensat prin înviere. Deci orice formă de judecată este contrară învierii sale și altfel profețiile din Isaia cât și în general din tot vechiul testament nu pot fi atribuite învierii lui Iisus pentru că neagă scopul vieții sale. Cu alte cuvinte aceste profeții se pot atribui doar unei existențe ce a experimentat un alt fel de viața unde judecata reprezintă puterea destinului în care acea persoană este aleasă, protejată, separată de divinitate pentru a implini prin putere perfecțiunea planului divin.

[Moroco]

În prealabil postat de Nietzsche

Pentru cei care nu au putut să înțeleagă elocvent o să explic ca pentru clasa a II-a.

Vad ca eviti sa raspunzi ce inseamna un ateu-agnostic, nu vrei sa ne explici filozofia prin care te definesti. Vad apoi ca tu nu cauti adevarul ci il stii mai bine ca oricine si ni-l explici noua. Atunci te rog sa ne spui de unde te-ai informat, pe cine ai ascultat si ce ai facut practic de ai ajuns asa de mare stiutor?

Te-ai informat oare de la alte ”genii” ateist-agnostice care te-au pacalit ca stiu ei adevarul mai bine ca oricine? Te-ai informat de la tine insuti? Te-ai gandit tu cum e si ne zici si noua?

Ce adevar ar trebui sa intelegem de la tine? Ca tu, conform filozofiei prin care te definesti, nu crezi in existenta unei divinitati si ca daca ea ar exista atunci tu nu ai avea cum s-o cunosti? Asta vrei sa ne explici? Vrei sa ne explici adevarul asta in care crezi tu ca si cum ar fi adevarul universal al tuturor oamenilor?

Pai sunt destui martori care au marturisit invierea Domnului!
Sunt mii sau milioane de marturii scrise sau verbale ale unor bolnavi care s-au vindecat crezand Domnului si ale unor morti care au revenit la viata.

Le negi? Nu ti seama de aceste informatii? Nu vrei sa te informezi si cu aceste informatii ca sa respecti adevarul in filozofia ta? Cauti adevarul sau vrei sa ne impui adevarul filozofiei tale?

[Nietzsche]

Chiar este atat de greu sa observati ca nu vreau sa discut cu dvs? Aveti probleme si nu se pot rezolva prin cuvinte. Luati exemplul rivalului cu care ati tot clevetit aici ce s-a retras incercand sa se lecuiasca de microbul discutiilor inutile. Asa cum este in patologie prin medicamentatie un creier tulburat se poate calma. Sau un miracol din partea bunului Dumnezeu, prin defectarea serverului sau a cablului utp. Speranta moare ultima...
Si da, o sa analizez filozofic invierea cat si inaltarea lui Iisus. Cand o sa am chef si timp.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Nietzsche

Chiar nu inteleg unde doriti sa ajungeti. Am crezut ca sunteti ateu agnostic ca si mine dar se pare ca ati fost atins de flacara credintei. Si sincer nu vreau sa va sting aceasta licarire. Dar daca tot ati venit cu "dovezi" ce ar sprijini acest sacrificiu care nu are un sens logic din orice unghi ar privi un observator. Atunci va rog sa ma iertati pt ca o sa fac o exceptie.
Aceste profetii din Isaia nu se pot aplica realitatii lui Iisus pentru ca din start Iisus a fost adus in existenta prin slabiciunea destinului sau si nu prin puterea "dumnezeirii" sale. Respectiv toata experienta sa a fost una a iertarii, umilintei si a milei(compasiunii) ce este contrar puterii unde judecata este alegerea si perfectarea propriului destin. Chiar si in momentul mortii Iisus a rostit celebrele cuvinte "Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac" simbolizand slabiciunea neputintei. Deci unde a vestit Iisus judecata cand toate revelatiile sale au fost despre iertare si indurare? Chiar moartea sa a fost inchinata rugaciuni de indurea a Tatalui ceresc de a nu pedepsi umanitatea. Judecata inseamna pedeapsa...Si cand a fost Iisus lumina neamurilor?
Din moment ce crucea a stins lumina sa iar invierea nu a fost observata de nimeni. Mai mult decat atat dupa inviere este vazut doar de cativa care faceau parte din cercul lui restrans de ucenici. Si daca aceasta profetie s-ar referi cumva la religia crestina atunci cum se face ca sunt atatea curente crestine ce mereu sunt in dezacord. Intunericul salasluieste in popoarele crestine nu lumina.
Poate evreii au avut dreptate...

Iisus este Dumnezeu Intrupat.

"Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătoreşte în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări şi vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ,Pascal notează: “Revelaţia este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu”.

Optimismul dovezilor privitoare la existenţa lui Dumnezeu degajă o “plictiseală substanţială”, uitînd că Dumnezeu nu este evident şi că tăcerea este una din calităţile Sale, pentru că orice dovadă constrîngătoare ar viola conştiinţa umană. Iată de ce Dumnezeu îşi limitează atotputernicia, renunţă la ominiscienţă, şterge orice urmă şi se închide în tăcerea iubirii sale patetice. Şi a grăit prin prooroci, după Cincizecime, cînd vocea lui se face auzită doar prin răsuflarea Duhului Sfânt. Prin această tăcere, spune Nicolae Cabasilas, Dumnezeu îşi arată filantropia, manikos eros, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepătrunsul său respect faţă de libertatea umană. “Felul în care Dumnezeu ne întinde mâna este cel care face ca această mână să fie nevăzută”7. Mâna lui Hristos răstignit ne acoperă ochii, dar prin crăpăturile ei ochii pot să zărească.

Credinţa** este** răspunsul** nostru** la** atitudinea kenotică (v. Filipeni 2, 7) a lui Dumnezeu. Pentru că omul poate să spună NU, DA-ul său se aşează în acelaşi registru cu DA-ul lui Dumnezeu. Şi, tot de aceea, Dumnezeu acceptă să fie refuzat, nerecunoscut, alungat sau evacuat din propria lui creaţie. Pe Cruce, Dumnezeu a ţinut partea omului împotriva lui Dumnezeu, sau cum spune Pėguy, “a fost de-al omului”. Nicolae Cabasilas o spune admirabil: “Dumnezeu se arată, dezvăluindu-Şi iubirea… Respins, el aşteaptă la uşă… Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ştergerii datoriei, decît iubirea”. Creştinul este un ins mizerabil, dar el ştie că există Cineva şi mai mizerabil, acest Cerşetor de iubire care stă la poarta inimii: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, eu voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Fiul vine pe pămînt pentru a se aşeza la “masa păcătoşilor”. Dragostea este jertfelnică pînă la moarte. Dumnezeu moare pentru ca omul să trăiască în El.
Paul Evdochimov - Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

[dobrin7m]

""Biblia răspunde formulei atee “dacă Dumnezeu există omul nu este liber” prin afirmaţia: “dacă omul există, Dumnezeu nu mai este liber”. Iar dacă omul îi poate spune Nu lui Dumnezeu, Dumnezeu nu-i poate spune NU omului, căci – după Sfântul Pavel “în Dumnezeu toate sunt DA” (2 Corinteni l, 19). Este DA-ul Legămîntului pe care Hristos îl înnoieşte pe Cruce. Atunci, “sunt liber” vrea să spună: “Dumnezeu există”. Dumnezeu însuşi garantează libertatea îndoielii, pentru a nu violenta conştiinţele.

Dumnezeu a creat “libertatea secundă” şi îşi ia supremul risc al unei libertăţi emergente, capabilă să-L înfrîngă, să-L facă să se pogoare în moarte şi în iad.: El se lasă cu bună ştiinţă ucis, pentru a le dărui ucigaşilor iertarea şi învierea. Omnipotenţa lui constă în locuirea libertăţii umane, cu preţul voalării propriei preştiinţe şi în scopul de a dialoga cu celălalt: Dumnezeu îl iubeşte pînă la această nemărginită patimă care aşteaptă un răspuns liber, ca şi crearea nesilită a unei comunităţi fiinţiale între Dumnezeu şi copilul Său. Adagiul patristic o spune: “Toate îi sunt cu putinţă lui Dumnezeu, afară de puterea de a-l sili pe om să-L iubească”. Omnipotenţa lui Dumnezeu îl face să devină Cruce de viaţă făcătoare, ca unic răspuns la procesul ateismului în faţa libertăţii şi a răului.

“Împărăţia lui Dumnezeu se află înăuntrul vostru”; asta înseamnă că şi iadul se află înăuntrul oamenilor, lucru pe care îl spune, în felul său, şi Marcel Jouhandeau: “De unul singur aş putea ridica împotriva lui Dumnezeu un imperiu în faţa căruia Dumnezeu însuşi e neputincios: iadul… Dacă omul nu pricepe iadul înseamnă că nu a înţeles nimic din propria lui inimă…” Iadul tuturor disperaţilor care explorează** profunzimile** lui** Satan** proiectându-şi blasfemiile către un cer gol.

Ori, pînă şi disperarea infernală este veştejită de Hristos care Şi-a asumat personal tăcerea lui Dumnezeu: “Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). La acest nivel se aşează exigenţa iadului care vine din libertatea omului de a-L iubi pe Dumnezeu. Tot ea zămisleşte iadul, căci se poate spune: “Să nu se facă voia Ta” şi Dumnezeu Însuşi nu are ce face în faţa unei asemenea dorinţe.
Dumnezeu vrea ca libertatea de a-L refuza să nu aibă limite. Destinul libertăţii umane este condiţionat prin acesta opţiune suspensivă. Aceasta este, ca să spunem aşa, infernul iubirii divine, dimensiunea celestă a iadului, viziunea divină a omului scufundat în bezna singurătăţilor sale.

Concepţia** “teroristă”** şi** “penitenciară”** despre Dumnezeu se cere de urgenţă corectată.* Nu mai . poţi crede într-un Dumnezeu nemilos şi impasibil. Singurul mesaj care îl poate atinge pe ateul de azi este mesajul lui Hristos pogorîndu-se la iad. Cu cît infernul în care se găsesc deja oamenii este mai adînc, cu atît mai aprofundată va fi aşteptarea lui Hristos. Căci El nu-i cere omului nici virtutea, nici moralismul, nici supunerea oarbă, ci un strigăt de iubire şi încredere purces din adîncul iadului în care se află. Nu în disperare trebuie să cadă omul, „ci în Dumnezeu, care nu este niciodată disperat.
Paul Evdochimov - Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

[dobrin7m]

""Ideea unui Dumnezeu atotputernic este limitată de neajunsurile lucrului prefabricat. Răul devine un fel de umbră care sporeşte lumina, un inevabil defect al creaţiei pe care Dumnezeu îl tolerează, fără a Se recunoaşte responsabil…
Pericopa din Filipeni (2, 6-11) este cheia de boltă în ceea ce priveşte adevărata înstrăinare a lui Dumnezeu faţă de El însuşi: “Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Omnipotenţa divină se “deşartă” de bună voie, renunţă la orice putere, dar mai ales la voinţa de putere. “Am venit ca să vă slujesc” exprimă o alteritate radicală în raport cu concepţiile omeneşti. Dumnezeu este cu mult mai mult decît Adevărul, pentru că prin întrupare El devine altul, golindu-Se de Sine. Omnipotenţa acelui manikos eros – “nebuneasca iubire” a lui Dumnezeu nu ajunge doar să distrugă răul şi moartea ci, mai mult, le asumă: “cu moartea pre moarte călcînd”. Lumina Sa ţîşneşte dintr-un Adevăr răstignit şi înviat.

Faţă de suferinţa nevinovaţilor, a copiilor anormali, a accidentelor absurde, acesta este contextul în care lui Dumnezeu I se poate aplica super-paradoxala noţiune a unei slăbiciuni de neînvins. Singurul răspuns adecvat este acela de a spune că “Dumnezeu este slab”, că El nu poate decât să sufere împreună cu noi şi că suferinţa este “pîinea pe care Dumnezeu o împarte cu oamenii”. Slab, desigur, dar nu în sensul omnipotenţei Sale formale, ci în acela al Iubirii de dragul căreia renunţă în mod liber la puterea Lui: această slăbiciune exprimă, pentru Nicolae Cabasilas, “iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om”.

Dumnezeul redutabil şi impasibil al unor teologi rătăciţi printre noţiunile Vechiului Testament se dovedeşte a fi Tatăl care suferă: “Tatăl este Dragostea care răstigneşte, Fiul este Dragostea răstignită, Sfântul Duh este puterea de neânvins a Crucii”. Mister al Dragostei răstignite îmbăiat de lumina dimineţii de Paşti, “slăbiciune” care triumfă asupra morţii şi a iadului.
Paul Evdochimov - Iubirea nebuna alui Dumnezeu

Evreii nu au dreptate. Pentru ca refuza Dragostea rastignita si puterea de neinvins a Crucii, ramanand astfel la un dumnezeu redutabil si impasibil. Incremeniti in timpurile Vechiului Testament au ramas la nivelul omului Vechiului Testament, tare de cerbice.