Despre vise si vedenii

[Iorest]

Principiul Paterical „fericită e mintea care a dobândit desăvârşită lipsă de închipuiri în vremea rugăciunii” se reia și-n capitolul Despre Trezvie și Rugăciune din Patericul Lavrei Sfântului Sava
Deasemenea se pune accent pe rugăciunea spre milostivire a Domnului față de om, pentru a fi într-o o cugetare smerită (care ferește) de orice năluciri:

[...]„Neîncetat roagă-te - şi roagă-te fără mânie şi cugetare.

Să ştii că orice gând care depărtează mintea de Dumnezeu, chiar de ar părea bun în sine, e de la diavolul, care neîncetat seamănă visări cu părut temei sau fără noimă, ca să abată mintea de la Dumnezeu şi s-o încurce în desfătări lumeşti - iar sufletul trebuie să se nevoiască în tot chipul pentru a nu se depărta cu mintea de la Dumnezeu, a nu se învoi şi a nu se însoţi cu gândurile necurate, şi pentru a reuşi aceasta să nu ia seama la ceea ce zugrăveşte în cap vechiul şi atotşiretul vânător, adică la închipuirile de lucruri, oameni şi fapte în care se preface vicleanul diavol.

Sărmanul om, lăsându-se atras de acestea, stă într-un loc şi socoate că se află undeva aiurea, vede, pasămite, feluriţi oameni, vorbeşte cu aceste închipuiri şi face una şi alta, în timp ce toate acestea sunt înşelare diavolească.
Aşadar, se cuvine ca închizându-ne în noi înşine să ne ţinem în frâu mintea şi să tăiem orice gând lăturalnic cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cela Ce ridică păcatul lumii.

Unde stă trupul tău, acolo să stea şi mintea, ca între Dumnezeu şi minte să nu fie nimic asemenea unui nor sau unui văl care să ascundă chipul lui Dumnezeu de ea.
Dacă se şi lasă mintea atrasă câteodată, nu se cuvine ei a stărui în cugetele acelea, ca nu cumva însoţirea cu ele să i se socoată întru faptă înaintea lui Dumnezeu în ziua Judecăţii, când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, şi când tot cugetul omenesc se va mărturisi Lui.

Nevoinţa aceasta este împreunată cu multe ispite dinlăuntru şi dinafară: ci tu îmbărbătează-te. Fericit omul ce rabdă ispitirea - că ispitit fiind, va primi cununa cea neveştejită şi va fi biserică a Marelui împărat Hristos, Care, făcându-Şi locuinţă în el, va sălăşlui şi va umbla întru el...

Având asemenea făgăduinţe, lasă deoparte toate celelalte şi ia aminte fără contenire la Domnul Dumnezeu, necerând de la El nimic mai mult decât milă - şi-ţi va fi îndeajuns aceasta.

Aşadar, dacă ceri milă, cere-o cu inimă înfrântă şi smerită, de dimineaţa până seara - iar dacă este cu putinţă, şi noaptea întreagă strigă către Dânsul:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântule al Dumnezeului Celui Viu, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine.

[...] Nu te îndepărta cu mintea de la Dumnezeu, şi inima ta să păstreze pomenirea Domnului Iisus Hristos.
Acest nume preadulce să-l spui iarăşi şi iarăşi, până ce se va sălăşlui înlăuntrul inimii tale - şi Se va mări întru tine Hristos.[/...] ”

Patericul Lavrei Sfântului Sava, ediție electronică, Schitul Românesc Lacu
Sfântul Munte Athos, 2000, (ediție electronică), pag 60

[Petru7]

Foarte bun thread și remarc toate postările ca fiind foarte serioase.

Trebuie însă să fac și o remarcă negativă. Călugarii în asceza lor duhovnicească urmaresc să ramână în ascultare și unitate în Hristos între ei și din pricina asta orice ispită ce izbutește să-i distragă de la împlinirea ascultării e socotită ca fiind de la o unealtă a satanei dezbinatorul. La oamenii din lume singuratici și cu ascultare puțină de Hristos încercarea pe cont propriu de a rămâne fără memorie, visuri, imagini, filme, închipuiri și fără gânduri, idei, filozofii, formule, sloganuri, discuții, obiceiuri-tabieturi sau chiar de a rămâne așa ca o plantă meditativă fără cuvinte, pe termen lung, poate fi periculos. Pot apărea stresuri auto-întreținute sau dorințe pătimașe pentru răspândirea unor griji lumești deșarte cu valoare de mare ”ascultare” habotnică, de biserică, de tradiție, de viața monahală. Stergerea, uitarea și resetarea, chiar trezirea la realitate poate deveni o ocupație spirituală coruptă, deviată, strâmbă ce poate pune în pericol sănătatea mentală și fizică a omului sau a credinciosului care fără să-și dea seama își târăște sufletul cu de-a sila în trufie sălbatică și în iubirea de sine, păcătos-desfranată, ascunsă și travestită în fericire, în stări plăcute de bine. Totuși a urma sfinților călugări așa cum poți și cum te pricepi mai bine este mai de dorit decât a urma oamenilor lumești și grijilor lumești.

Zicea un ziarist celebru că visele, vedeniile, halucinațiile, sunt excreții-dejecții ale creierului care încearcă să elimine otrava, veninul și minciuna inoculată peste zi sau pe termen lung.

[Iorest]

În prealabil postat de Petru7

Trebuie însă să fac și o remarcă negativă. Călugarii în asceza lor duhovnicească urmaresc să ramână în ascultare și unitate în Hristos între ei și din pricina asta orice ispită ce izbutește să-i distragă de la împlinirea ascultării e socotită ca fiind de la o unealtă a satanei dezbinatorul.

La oamenii din lume singuratici și cu ascultare puțină de Hristos încercarea pe cont propriu de a rămâne fără memorie, visuri, imagini, filme...

Al doilea citat se referă doar la starea din timpul rugăciunii, adică să ne concentrăm doar la cuvintele rugăciunii atunci și să nu băgăm în seamă alte griji care ar putea apărea în timpul rugăciunii, nici măcar cugetări extensive religioase care pot fi ispite de-a dreapta.

Un alt exemplu din Patericul Lavrei Sfântului Sava:
„ Vrăjmaşul cel amăgitor se strecoară tâlhăreşte în vremea înălţării inimii către Dumnezeu şi se străduie să risipească împreună-vorbirea curată şi netulburată a sufletului cu Dumnezeu, ca întru cugetarea acestuia să nu se aprindă focul cel mistuitor pentru el, fiindcă arderea inimii la rugăciune e pentru demoni văpaie arzătoare.”

Deci când ne rugăm și vede că ni se înalță rugăciunea sau vrem să ne apropiem de Dumnezeu, atunci pune între noi și Dumnezeu alte griji, gânduri, năluciri și noi ar trebui să ne ținem doar de cuvintele rugăciunii cu răbdare, fără mânie, fără cugetare la altceva decât eventual la puterea cuvintelor rostite.

Altfel e greu să fii în lume, să ai responsabilități și să fii complet lipsit de gânduri, dar măcar la rugăciune.

Am dat exemple din lumea monahală pentru că despre mulți călugări care au ajuns înșelați nu ni se spune în Paterice că ar fi fost desfrânați sau că se rugau cu pravila greșită, sau că aveau credințe new-age ci simpla mândrie că sporesc mai mult decât alții, sau că au daruri speciale, sau că au ascuns starețului vedenia i-a dus în mari ispite.

Unii au scăpat, poate o să parcurgem în măsura timpului un exemplu cu un călugăr care a scăpat din purtarea de grijă și rugăciunea obștii și a ajuns cu adevărat sporit.

[Moroco]

Asta-i problema ca si in rugaciune aplicam legea pe dos vrand sa faca altii ceea ce noi nici cu degetul nu ne atingem asa ca fariseii, fiind pripit multumit de pilele teroristului care-ti face pila, labordelatorie si linguseala si fiind pripit nemultumit, suparat, maniat, aprins, neputand a mai rabda si vrand sa ma razbun gresit conform cu asmuteala papuserpitita printre idolii cu care ispiteste si terorizeaza invocand ascultarea de Dumnezeu.

Nu e voie sa te rabuni raspunzand raului cu rau darmite sa te razbuni gresit, pripit sau sfinvers.

Acolo apare mereu terorismul care in loc sa identifice păpusharpele idolitartar viclean se rezabuna conform cu asmuteala lui din eticheta lipita pe ochi dupa cum i-a placut baalele incantatoare si lingusitoare scrurse in urechiusele porcesti ca sa aiba el micutul, saracutul nemultumit, impliniri marete prin auto-apararea interesulului sau, invinovatind ca sa se dezvinovateasca si visand ca se apara de agresiune repetata.

Deci viseam cu ochii deschisi caci avem privirea lipita cu etichete si nu vrem sa vedem papusharpele mafiot care ne asmuta sa ne razbunam gresit, pripit. Ne incapatanam ca o neghina care se razbuna gresit cu dinadinsul, mereu gresit sustinand ca nu e gresit si ca se razbuna bine si ca face bine ceea ce face la umbra terorispilei pe care i-o pune papusharpele sef, marele asmutitor idolitartar.

Razbunarea gresita, pripita e un vis rau trait cu ochii deschisi care te iasia sa executi catasul cel mai simplu si mai eficacace: o hula crunta, o strivire, o strapungere, un urlet furios-uracios, o explozie-chiai ucigase, un blestem, un cap in gura, un viol, o barfa, o para, o rautate, o tzeapa, o cursa, o capcana, o ironie, o ciuda, o intepatura, o palma, o piscatura, o mancarime... Stai ce stai si nu mai poti rabda si te ia siajul nebuniei papusharpelui asmutitor si-ti dai drumul la o nebunie mai mare ca a lui de parca te-ai elibera de neputinta. Defapt, daca te razbuni gresit, pripit ca sa poti lasandu-te dus de val ca sa lovesti-mortal atunci e clar ca ai putut ce nu trebuia sa poti, adica nu poti mai mult si iata ai devenit prin fapta ta mai sclav neputintei, adica patimei vesnice oricat visezi ca sporesti... in putere.

E greu sa nu te razbuni gresit, pripit caci papusharpele se ascunde ca un cameleon bine camuflat printre idolii si afieroselile pe care le foloseste ca sa te faca sa nu asculti de Dumnezeu sau sa asculti asa ca un terrorist ce vrea mereu sa faca altii sarcinile tale si-ti lipeste prin asmutire si lingusire de privire o eticheta pe care nu o poti nicicum dezlipi si de care nu-ti pasa si nici nu vrei complacandu-te in comunisis-pilicios si privilegiat la umbra terorii.

Nu degeaba zice romanul ca ”razbunarea e arma prostului” caci nemultumitului i se ia darul si pierde harul si tot razbunandu-se pripit cade din lac in put si acolo dupa ce spanul rau pune bolovan peste fantana incepe sa sape si sapa sapa parintii si fratii crezand ca da de apa dar nu da de apa ci de iad si ajuns acolo, pe fundul iadului tot nu se cuminteste ci-si face griji mari acuzand pe Dumnezeu cu grijile asa ca bogatul nemilostiv ca cica Dumnezeu e rau ca nu trimite pe cineva inviat din morti ca sa nu ajunga nimeni acolo unde este el, adica nu vrea sa-l invie si sa-l trimita pe el la fratii lui ca sa le spuna adevarul si sa nu faca si ei ceea ce a facut el insusi saracului Lazar pana la sfarsit, nevrand sa-i dea nici macar firmiturile sau gunoaiele ce cad si se strang de la masa lui cea preabogata si preaindestulatoare.