Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 07.03.2022, 20:14:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Luni, 7 martie, în jurul orei 9:30, maica stavroforă Irina Pântescu de la Mănăstirea Voroneț a plecat din lumea aceasta. I-au fost aproape, până în ultima clipă, maicile din obște, de care atât de mult s-a îngrijit mereu. „Îi datorăm formarea noastră, creșterea noastră duhovnicească. Ne-a învățat că toate se încep cu rugăciune și cu blagoslovenie și că și prin necazuri se trece tot cu rugăciune. Dumneaei s-a rugat foarte, foarte mult toată viața. I-a plăcut să citească la Psaltire în mod special, iar în ultimii ani, nopțile și le petrecea mai mult în rugăciune”, a spus maica Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț.

Măicuța, cum era cunoscută de toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o, a fost*prima stareță*de după reluarea vieții monahale la Voroneț, la 1 aprilie 1991, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod. Fost așeză*-mânt de călugări, Voronețul a fost reînființat ca mănăstire de maici după o perioadă de pustiire de 206 ani. În cei 30 de ani de stăreție, maica Irina Pântescu a fost cea care a închegat obștea mănăstirii, a restaurat și consolidat biserica, astăzi monument înscris în lista reprezentativă UNESCO.

Stavrofora Irina Pântescu s-a născut la 28 septembrie 1932, la Goruni-Tomești, în județul Iași. A plecat în veșnicie la vârsta de 89 de ani, după 70 de ani petre*cuți în mănăstire - mai întâi la Moldovița, apoi la Voroneț.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.03.2022, 08:23:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În a noua zi a lunii martie, sub streașina Mănăstirii Voroneț, una dintre cele mai cunoscute ctitorii ale voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost condusă pe ultimul drum pământesc stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a așezământului monahal.

Slujba înmormântării stareței a cărei contribuție a fost incontestabilă în ceea ce înseamnă Voronețul astăzi a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în paraclisul mănăstirii, ce are hramul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”.

În continuare, ierarhul a oficiat slujba specifică înmormântării monahilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, precum și pr. Filaret Ruscan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Misiune și Actualitate creștină.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Stavrofora Irina Pântescu, proinstareța Mănăstirii Voroneț, a fost distinsă post-mortem cu Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție oferită de Patriarhia Română, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare Bisericii și societății, gramata patriarhală fiind citită de către arhim. Melchisedec Velnic. Distincția va fi expusă în Muzeul Mănăstirii Voroneț, inaugurat în toamna anului trecut, la 503 ani de la ridicarea așezământului monahal și la 30 de ani de la redeschidere.

Apoi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a dat citire cuvântului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Alături de obștea îndoliată a mănăstirii, la eveniment au fost prezenți credincioși, monahi și monahii, starețe ale mănăstirilor bucovinene, precum și apropiați ai maicii starețe și membri ai Administrației eparhiale.

Momentul liturgic a continuat cu înconjurarea bisericii, cortegiul funerar oprindu-se în cimitirul Mănăstirii Voroneț. Mormântul în care stavrofora Irina Pântescu a fost așezată a fost pecetluit de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul și a fost binecuvântat cu untdelemn și vin.

În dimineața primei zile a Postului Mare, stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Sfintei Mănăstiri Voroneț, a plecat la Domnul, lăsând îndurerată întreaga obște.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.03.2022, 19:58:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

În Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Litughie la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșãneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu .

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Parohia „Sfânta Treime” din Düsseldorf, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji *la Catedrala „Sfinții Împărați”, Chicago, SUA.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Șugag, Protopopiatul Sebeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, va sluji la Biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Volovița, raionul Soroca, Republica Moldova.

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va sluji la Paraclisul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” din orașul Cahul, Republica Moldova.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia, județul Ialomița.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Mănăstirea Pantocrator, Drăgănești Vlașca, județul Teleorman.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Așezământul Monahal Românesc „Sf. Ioan Botezătorul” din Budapesta, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul „Schimbarea la Față” al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia românească „Nașterea Maicii Domnului și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Arătătoarea Căii” din Copenhaga, Danemarca.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji la Catedrala „Sf. Gheorghe”, Saint-Hubert, Québec, Canada.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpia Turzii.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Timișoara Mehala din Protopopiatul Timișoara I.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji împreună cu ierarhii membri ai Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania la Biserica „Sf. Sava” a Parohiei ortodoxe sârbe din Düsseldorf, Germania.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia „Sf. Gheorghe” din Laura- Vicov.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Catedrala istorică a Aradului.

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va sluji la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial, Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească „Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta” din Brunete, Spania.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 14.03.2022, 21:11:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt al instituției, domnul Vasile Bănescu, reînnoiește apelul de solidarizare cu creștinii români ortodocși din Ucraina, precum și cu toate victimele acestui război.

„Ultimele zile de escaladare a războiului atât de nedrept purtat de Rusia împotriva Ucrainei și, prin inevitabile consecințe, împotriva valorilor democrației statelor europene, au creat tragicele condiții ale unei catastrofe umanitare în care au ajuns sute de mii de oameni nevinovați, preponderent mame și copii”.

„În acest context saturat de suferință, Patriarhia Română reînnoiește mesajul recent al Părintelui Patriarh Daniel de firească solidarizare cu creștinii români ortodocși din Ucraina, dar și cu toate victimele inocente ale acestui război purtat atât de aproape de România, și îi îndeamnă pe toți clericii și mirenii să se mobilizeze în această perioadă critică și să se implice în acte caritabile de donație, menite să aducă un sprijin real și o mângâiere celor striviți acum de teamă și neputință”, a transmis domnul Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai subliniat că „situațiile limită prin care trecem sunt și cele care indică gradul nostru real de încreștinare”.

„Există situații în care nu cuvintele, discursurile, ci gesturile tăcute, faptele credinței și ale milei, ale respectului pentru alteritate, ale empatiei cu suferința celuilalt (re)compun pe loc umanitatea / omenia noastră adâncă din care (ne) vorbește Hristos”.

„Claritatea morală, atenția binevoitoare orientată concret spre celălalt, adecvarea judecății noastre oneste la realitate sunt datorii de natură spirituală. Să încercăm să ni le achităm cât mai onorabil posibil !”, a precizat domnul Vasile Bănescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 18.03.2022, 20:17:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Părintele Patriarh Daniel recomandă o serie de cereri speciale și rugăciuni pentru pace care pot fi incluse la slujbele bisericești și în rugăciunea particulară.

Textul acestora a fost propus de Departamentul Carte de cult al Editurilor Patriarhiei Române și urmează a fi înaintat spre aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La Ectenia mare, se pot adăuga și aceste cereri speciale:

Pentru ca să dezrădăcineze ura, învrăjbirea și dorința de stăpânire din inimile celor ce asupresc pe cei nevinovați, să aducă între ei dragostea nefățarnică, înțelegerea și împreună-viețuirea pașnică, și să înceteze războiul, tulburarea și suferințele oamenilor, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să-i izbăvească de strâmtorare pe cei asupriți de năvălirea oștirilor, iar pe asupritori să-i întoarcă de la rău și să-i îndrepteze spre pace și dragoste, încât nimeni să nu piară, iar pacea să o sălășluiască pe pământ, spre bucuria Bisericii și a poporului Său, Domnului să ne rugăm.

La Ectenia întreită, se pot adăuga și aceste cereri speciale:

Plângere cu vărsare de lacrimi, jale și mâhnire adâncă ne-a cuprins pe noi, Doamne, din pricina suferințelor aduse de război semenilor noștri. Pentru aceea, către Tine, Dumnezeu nostru, cu inimă smerită strigăm: Contenește, ca un milostiv, suferința aceasta, iar frica ce ne-a cuprins să ne fie spre pocăință, și degrab izbăvește pe toți de orice nedreptate, asuprire și prigoană, ca în pace să viețuim după voia Ta. Ne rugăm Ție, Celui grabnic spre ajutor și tare în apărare, auzi-ne și ne miluiește.

Caută din înălțimea sfântului Tău lăcaș, Doamne, Dumnezeul nostru, și, ca un bun și iubitor de oameni, vezi primejdia morții care amenință pe poporul Tău și vino degrab și-l scoate din toată asuprirea și umilirea. Oprește războiul nimicitor de vieți și de case, dăruiește pocăință asupritorilor, mângâie pe cei cuprinși de durere, călăuzește pe cei pribegi și sădește pacea și binecuvântarea în inimile robilor Tăi. Ne rugăm Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lumea tulburată de război și de ură. Stinge neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului. Cel ce ai spus:*Fericiți sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!,*învață-ne să căutăm dobândirea păcii inimii și a păcii între oameni și între popoare, deoarece în inima în care se află pacea, nu mai este vrajbă, iubire de stăpânire sau frică, ci mângâierea Duhului Sfânt, iubire de Dumnezeu și de semeni. Pentru aceasta, cu smerenie ne rugăm Ție, Hristoase Dumnezeule, pentru pacea dintre oameni în fiecare țară, pentru pacea dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi, ca să viețuim în bună înțelegere și să putem lucra fără împiedicare faptele plăcute Ție, slăvind iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 26.03.2022, 20:20:09
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Pe străzile Capitalei s-a desfășurat sâmbătă, 26 martie 2022, cea de-a 12-a ediție națională a „Marșului pentru viață”, care anul acesta a fost intitulat „Egalitate, echitate și sprijin - din prima secundă și întreaga viață”. La finalul evenimentului pro-viață, în Parcul Tineretului a avut loc concertul caritabil „Live for life” - 2022, în cadrul căruia au fost strânse donații care vor fi direcționate către organizațiile implicate direct în acțiunile umanitare de ajutorare a refugiaților din Ucraina.

Tineri voluntari, studenți și părinți împreună cu copiii lor au mărșăluit sâmbătă cu baloane colorate în mâini și pancarte cu mesaje pro-viață pe traseul Parcul Unirii - Parcul Tineretului din București. În aceeași zi, „Marșului pentru viață” din Capitală s-au alăturat și alte 150 de orașe din țară, dar și din Republica Moldova.

Tema din acest an a evenimentului, „Egalitate, echitate și sprijin - din prima secundă și întreaga viață”, este inspirată din tema „Marșului pentru viață” 2022 de la Washington, aflat în acest an la cea de-a 49-a ediție, și a urmărit conștientizarea „nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii”, se arată pe marsulpentruviata.ro.

„La București au participat foarte mulți tineri, femei însărcinate, părinți cu copii și ne bucurăm foarte mult de acest mesaj pro-viață pe care l-au transmis. Este foarte important să se organizeze acest eveniment, dar și alte activități pro-viață, pentru că transmit un astfel de mesaj către cei din jur, dar și un mesaj de solidaritate către femeile aflate în criză de sarcină. Am mers pe partea centrală a orașului și au fost mulți oameni, atât în trafic, cât și pe stradă, care au văzut mesajele noastre de încurajare. Poate printre ei a fost o femeie în criză de sarcină care avea nevoie de ajutor”, ne-a spus Alexandra Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”.
În Parcul Tineretului din Capitală, punctul de final al marșului, s-a desfășurat apoi concertul caritabil „Live for life” - 2022, în cadrul căruia studenții voluntari au strâns donații care vor fi direcționate către organizațiile implicate direct în acțiunile umanitare de ajutorare a refugiaților din Ucraina.

În deschiderea concertului prezentat de Cristina Teleanu, realizator TRINITAS TV, voluntarii „Studenți pentru viață” din cadrul Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) au intonat imnul „Marșului pentru viață”- 2022, intitulat „Egalitate, echitate și sprijin - din prima secundă și întreaga viață”.

În continuare, Valentina Doliș, președintele Asociației „Studenți pentru viață” din București, a rostit un discurs, în care a vorbit despre egalitatea de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile.

Pe scenă au urcat apoi Corul de copii „Meloritm”, condus de Elena Maria Nicolai, persoane care le-au împărtășit celor prezenți mărturii personale despre criza de sarcină, și Alexandra Nadane, care a mulțumit participanților, spunând că „fiecare poate deveni o lumină salvatoare pentru multe conștiințe și pentru multe vieți”.

Participanții la „Marșul pentru viață” - 2022 i-au putut asculta și pe artiștii Raluca Angel și Vlad Miriță, care au încheiat Concertul caritabil „Live for life”.

„Fondurile strânse în cadrul concertului caritabil vor merge către organizații care sprijină refugiații din Ucraina. În acest mod vrem să ne arătăm solidaritatea cu femeile însărcinate, cu mamele, copiii și cu toți cei care fug din calea războiului. Viața trebuie susținută atât în vremuri de pace, cât și în vreme de război”, a mai precizat Alexandra Nadane.

„Marșul pentru viață” se organizează anual și reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață (1-31 martie), perioadă în care s-au desfășurat o serie de manifestări și activități pro-viață. Anul acesta, pentru o comunicare mai clară a mesajului cauzei pe care o susțin, organizatorii au construit „o identitate vizuală unitară la nivel național”, se arată pe marsulpentruviata.ro.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 03.04.2022, 07:27:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula va avea loc sâmbătă, 9 aprilie. Ediția a XI-a a pelerinajului este organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) - Cluj, Asociația Tinerilor Creștin- Ortodocși Români (ATCOR) - Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă Asociația Prietenii Bisericii Studenților din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie și Asociația Elevilor - Cluj. De la Gherla se vor adăuga pelerinajului ATCOR Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.

„Îi invităm pe preoți să participe la pelerinaj împreună cu adolescenții și tinerii din parohia lor, având toată binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolitul Andrei și a Preasfințitului Benedict. Preoții sunt rugați să vină în pelerinaj cu un epitrahil roșu sau albastru”, anunță organizatorii.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos este o acțiune dedicată Maicii Domnului și constă în parcurgerea pe jos a aproximativ 18 kilometri, de la Iclod până la Mănăstirea Nicula.

Manifestarea din acest an începe la ora 10:30 cu o rugăciune și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

De la ora 11:00 are loc plecarea cu autocarele, din Piața Avram Iancu nr. 18, spre Iclod.

La ora 11:40 pelerinii coboară la Biserica Ortodoxă din Iclod, de unde începe pelerinajul pe jos, cu cântări religioase, conversații, rugăciune personală, traversarea prin sate, cu ripide și toaca.

La ora 14:30 se face o oprire la una dintre bisericile de pe drum cu pauză de o oră.

De la ora 15:45 începe parcurgerea ultimei porțiuni de drum, sosirea la Mănăstirea Nicula fiind preconizată în jurul orei 18:00. Aici pelerinii se vor închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, participă la Vecernia cu litie, apoi sunt așteptați la cina oferită de Mănăstirea Nicula. De la ora 20:00 are loc întoarcerea cu autocarele spre Cluj-Napoca.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 23:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 10:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 18:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 14:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 22:43:39