Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Umanitare
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 13.05.2022, 07:30:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Pe parcursul lunii mai a acestui an, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului organizează mai multe campanii de donare de sânge, în colaborare cu instituții de învățământ de prestigiu din București și Ploiești. La aceste noi campanii sunt așteptați să se alăture aproximativ 1.000 de donatori.

Și în acest an, studenții și cadrele didactice ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au răspuns apelului voluntarilor Catedralei Mântuirii Neamului de a se alătura eforturilor pentru salvarea de vieți omenești prin donare de sânge. Astfel, în ziua de 11 mai, studenți și profesori au participat la prima etapă a acestei noi acțiuni din cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, desfășurată la sediul instituției de învățământ. Acțiunea va continua în perioada 17-19 mai, la aceasta fiind așteptați să participe 650 de studenți și 150 de cadre didactice, ne-a transmis Constantin Jiga, voluntar coordonator al campaniei.

Ca de fiecare dată, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit participanților apă, sucuri, cafea, fructe și dulciuri, ei înșiși contribuind și prin donare de sânge.

În aceeași zi, la Ploiești a debutat o acțiune similară, desfășurată în cadrul campaniei „Dăruiește viață! Vino să donezi sânge!” și organizată de Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Toma Socolescu” din oraș. În cadrul acesteia, tinerii de la trei licee și un colegiu din municipiul Ploiești, împreună cu preoții de la câteva biserici din oraș, conștientizând importanța ajutorării celor aflați în suferință, au venit în număr mare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești pe parcursul acestei perioade. În prima zi, la donare s-au prezentat 45 de elevi, a transmis TRINITAS TV.

Medicul Georgeta Hanganu, directorul Centrului de transfuzie sanguină, a vorbit despre activitatea rodnică și reușitele acestei acțiuni: „Este o campanie minunată și reprezintă o tradiție, fiind deja mulți ani de când se desfășoară. În vremea pandemiei a fost o perioadă dificilă și nu am reușit să organizăm aceste acțiuni, iar lipsa lor s-a simțit. Astăzi au donat sânge numeroși elevi, dar și profesori, de la Liceul «Toma Socolescu», ceea ce este un lucru minunat, iar noi le mulțumim. Această activitate reprezintă și o lecție de viață, de empatie și de generozitate față de semeni. Evenimentele de acest fel au atât rolul de a salva pacienții din spitale, cât și un rol educativ”.

Pe parcursul celor trei zile de campanie, parohiile „Sfânta Filofteia”, Pleașa Colonie și Paraclisul „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Ploiești sunt alături de participanți, oferind donatorilor dulciuri, sucuri și apă. Sunt așteptați să doneze sânge, în această perioadă, peste 100 de elevi.

Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin campania „Donează sânge, salvează o viață!”. Proiectul se desfășoară din anul 2013 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și prin implicarea mai multor voluntari coordonați de arhim. Ciprian Grădinaru.

Din 2013 și până acum, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” s-au recoltat peste 20.000 de litri de sânge de la aproximativ 40.000 de donatori fideli. Prin campaniile de donare de sânge, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge din România.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 19.05.2022, 19:39:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Ministerului Apărării Naționale, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o viață!”

La nivel național, nevoia de sânge pentru salvarea de vieți omenești s-a acutizat, mai ales pe fondul problemelor cauzate de pandemia de COVID-19, cei 650 de participanți la această campanie umanitară conștientizând faptul că donarea de sânge reprezintă o șansă la viață oferită semenilor care se află în situații limită din punct de vedere medical, a transmis TRINITAS TV.

Lidia Gaburoi, unul dintre voluntarii care au participat la organizarea campaniei, a subliniat importanța acestor tip de acțiuni: „Donarea de sânge este un act de dragoste față de semenii noștri care se află pe patul de suferință în spitale sau în casele lor. De aceea, toți cei care se simt eligibili pot participa la acțiunile de donare de sânge în orașele în care se află. Orice gest făcut de un om sănătos în cadrul acestor campanii are o valoare inestimabilă”.

Totodată, comisarul-șef Iulian Maxim de la Academia de Poliție bucureșteană a subliniat dorința de implicare a studenților instituției de învățământ, motivați de chemarea de a-și ajuta semenii: „Academia de Poliție a răspuns, ca de fiecare dată, la campaniile de donare de sânge organizate de Patriarhia Română, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale. Studenții Academiei de Poliție conștientizează faptul că ajută cetățenii și în acest fel. La această campanie, care s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile, s-au înscris 650 de donatori. Au fost mulți studenți din anul I, lucru care ne oferă convingerea că vom duce mai departe această frumoasă tra*diție”.

Participanții la această campanie au continuat ajutorarea aproapelui și după donarea efectivă de sânge, oferind bonurile de masă primite Institutului Clinic Fundeni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 19.05.2022, 19:44:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Elevi, studenți și cadre didactice din București și din Ploiești au răspuns afirmativ la invitația Patriarhiei Române de a participa la campania umanitară „Donează sânge, salvează o viață!”, desfășurată în perioada 11‑19 mai 2022, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.

Astfel, de la 800 de donatori, 650 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și 150 la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești, s‑au recoltat 360 de litri de sânge. Acțiunea s‑a derulat în perioada 11‑12 și 17‑19 mai la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv 11‑13 mai la Centrul de Transfuzie din municipiul Ploiești, în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ și biserici.

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, au fost prezenți la Academia de Poliție din București. Aceștia s‑au ocupat de organizare, asigurând donatorilor alimente și băuturi necesare după actul medical, și au donat sânge așa cum fac la fiecare ediție a campaniei. Gestul lor este și un îndemn la a dona sânge pentru toți cei care îndeplinesc condițiile necesare, deoarece lichidul roșu este singurul medicament care nu poate fi achiziționat din farmacii. Un om poate salva, printr‑o singură donare, până la trei vieți. Statisticile spun că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde și numai 60% din nevoia de sânge este acoperită în România.

Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin campania națională „Donează sânge, salvează o viață!”. Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din anul 2013, prin implicarea mai multor voluntari coordonați de arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale. Din 2013 până acum, în cadrul acestei campanii s‑au înregistrat peste 40.000 de donatori fideli și s‑au recoltat peste 20.360 de litri de sânge.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 09.08.2022, 08:09:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Lightbulb

Peste 40 de preoți și credincioși din Protopopiatul Sebeș au donat sânge joi, 4 august, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia.

Acțiunea inițiată de Preotul Ionel Arsu, Protoiereul Protopopiatului Sebeș, a venit ca răspuns la apelul Centrului de Transfuzie Sanguină, notează Arhiepiscopia Alba Iuliei.

De asemenea, donarea de sânge este un act de filantropie, încurajat în posturile de peste an.

„A devenit deja o tradiție ca în Postul Sfintelor Paști, al Adormirii Maicii Domnului și al Nașterii Mântuitorului să venim în întâmpinarea celor care au nevoie de sânge”, a declarat Protoiereul de Sebeș care a însoțit grupul de donatori.

La finalul donării, Preotul Ionel Arsu i-a rugat pe cei prezenți să se alăture de fiecare dată campaniilor de doare de sânge desfășurate în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.

Prin Campania Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, aproximativ 20 de tone de sânge au fost donate, din 2013 până în prezent. Numai în anul 2021, Biserica Ortodoxă Română a mobilizat aproape zece mii de donatori, și au fost colectați astfel 4.271 litri de sânge.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde