![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Tocmai necredinta Apostolilor cand ea marturisea invierea Domnului socotind-o mincinoasa este dovada ca erau reticenti si necredinciosi bazandu-si scepticismul pe viata ei usuratica si vicleana de dinainte de increstinare. Doar Petru a crezut-o doar pentru ca era in situatia de lepadatura si Ioan care il mangaia si-l intarea pe Petru cel cazut care suferea in deznadejde si nimicnicie si se simtea in plus intre apostoli vrand sa se intoarca la pescuitul sau cu care isi inchipuia ca se putea face de folos slujind Bisericii ca o sluga netrebnica deoarece nu vedea ca ar mai fi bun de altceva mai maret si cu atat mai putin de marea Chemare a lui Dumnezeu. De aia a crezut-o si Ioan, mai mult pentru a-L mangaia pe Petru. Dar daca chiar au dreptate cei din apus si chiar ea este acea femeie usoara din care Mesia a scos 7 demoni si care a fost apoi prinsa in adulter de urma a fi ucisa cu pietre si care apoi a spalat cu lacrimi picioarele mantuitorului primind iertarea si care apoi a varsat mult mir scump pe capul Domnului din iubire intarindu-l in viitoarele patimi pana la moarte insa primind ocari de la Iuda in asentimentul celorlalti apostoli? Precis ca ea este desfranata vicleana ispititoare care a intrat in Raiul Domnului ipreuna cu talharul aflat dea dreapta Crucii care s-au umilit vazand adevarul atunci cand toti mai marii impreuna cu poporul se indoiau, se lepadau si se raspopeau razvratiti ca ipocritii plangandu-se de Mesia, in timp ce multi dintre ”fiii” lui Avraam s-au dus in intunericul cel mai dinafara ispilindu-se tot mai mult cu minciumila smintita trufind ca fariseul laudaros si ca bogatul nemilostiv imbracat in purpura si stacojiu ce dadea indicatii din iad, suma de pupile smintite la un loc, implinind ca tzepuitzii Cuvantul Domnului ce le spunea cam asa ”...daca va tot astupati ochii si urechile ca sa nu stiti ce faceti si sa nu va vindec atunci negresit voi o sa patimiti la greu suferind cumplit in ziua aceea si inaintea voastra vor intra in Imparatie talharii si desfranatele pentru ca ei au crezut Cuvantul”. (Ceva de genul asta... ca citatul e tiganesc, sintetic-boschetar dupa ureche fiindca nu pot sa tiu minte oricat ma sfarm si ma necajesc ca sa ma laud.) Deci fara suparare, care iti sunt argumentele si pe ce se bazeaza ele? Io creed ca ea este moda femeii usuratice, mironosite, o mare irodiada-satanitza ispititoare dar care si-a schimbat apoi complet viata devenind un model iconic. Tocmai acel nume de Magdalena te duce cu gandul la amarul ispitelor si pacatelor viclene... deci e clar ca mai inainte ea era exact femeia pe sfinvers fata de Preasfanta fecioara Maria. Asa ca pana nu vii cu argumente serioase cred mai degraba ca bine au dedus rationalistii chiar daca personal sunt contra ereticilor apuseni si paganilor asiatici care-i ajuta. In Duhul asta simt.
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈maiLUMEUjUglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasia∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 31.03.2023 at 21:23:40. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ierom. Theologos Simonopetritul, editura Doxologia, Iași 2015, citez din paginile 15-26 spicuiri: „Maria Magdalena, cum mărturisește și numele ei, s-a născut în Magdala Galileei. Numele ebraic "Magdala" înseamnă turnul lui Dumnezeu . Probabil de la acest fapt pornind, Însuși Hristos a căutat pretext pentru a-i atribui supranumele acesta, așa cum a făcut cu ceilalți ai Lui. O informație unică despre patria Sfintei ne-o dă Sfântul Evanghelist Matei, în Noul Testament, când spune că Iisus după minunea hrănirii celor patru mii de bărbați, după ce a slobozit multimile, S-a urcat în corabie si a venit în ținutul Magdalei. Evanghelistul Marcu înaintează cu un pas, zicând că Iisus, împreună cu ucenicii lui, a venit cu corabia în părțile Dalmanouthei care era un ținut pescăresc pe malul lacului Ghenizaret aproape de Magdala. Din această regiune provenea și Sfânta Maria Magdalena. Satul Magdala este la o distanță de patru kilometri N-Vde orașul Tiberiada și se află pe coasta apuseană a țărmului,în regiunea satului arab de astăzi El-Megdel S-a observat de către cercetători că numirile orașelor și satelor de pe țărm sunt legate direct de pescuit. Astfel, Bethsaida se traduce "locul cu pește". Magdala era numit de către rabini "Turnul peștilor" (Migdal Nouna'ia) sau "Peștii uscați". Dar Maria Magdalena din Magdala s-a arătat cu adevărat turn întrupat al lui Dumnezeu, ca una care provenea din Magdala, dar în primul rând fiindcă în întreaga ei viață și-a păzit locul de cinste, pe care i l-a încredințat Dumnezeu, să fie deopotrivă cu apostolii. În izvoarele istorice grecești și în special în, Flavius Josephus,Magdala este cunoscută ca "Tarichaia". In vremea lui Hristos satul era faimos pentru peștii uscați de la care și-a luat și numele, potrivit rabinilor. Se pare că locuitorii ei, deși erau iudei, erau influențați de elenism. La săpăturile arheologice care au avut loc în spațiul vechii Magdale, au fost descoperite ruinele unei sinagogi din vremea lui Hristos, ruinele unei vechi mănăstiri și piața centrală. Monahul Epifanie, care a vizitat Magdala la mijlocul secolului al IXlea,a găsit biserica zidită pe locul unde, potrivit tradiției, se afla casa Sfintei Maria Magdalena Lacul Ghenizaret este încă și astăzi unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ. A fost comparat cu cele mai faimoase lacuri. Părinții ei,potrivit Sfântului Simeon Metafrastul (910-980 sau 989) și lui Nichifor Callist Xanthopol (1256-1335) se numeau Siros si Euharistia. Erau bogați și în același timp iubitori de săraci și nobili. Purtau de grijă de văduve și de orfani si lucrarea lor neîncetată era meditarea legii mozaice. Cultivau așadar în sufletul curat al Mariei dragostea pentru legea lui Dumnezeu, dreapta credință și curăția. În acord cu biograful ei, Nichifor Callist Xanthopol,lucrarea ei de căpetenie era postul și rugăciunea, reaua pătimire în trup și totala ei afierosire lui Dumnezeu. In tinerețea ei, cultiva curăția și păzea virtutea fecioriei. Fugea de sărbători, petreceri și vizite și îi plăcea să trăiască în curăția minții, în liniște și în neîncetata meditație a Scripturilor, având astfel o neîntreruptă comuniune cu Dumnezeu. Aflându-se Sfânta într-o asemenea stare duhovnicească, biograful ei spune că s-a năpustit diavolul împotriva ei cu toată puterea lui și că a pus șapte demoni să o chinuiască. Poate planul lui Dumnezeu era să fie încercată cu șapte demoni, ca să fie condusă la desăvârșirea duhovnicească, fiindcă după tămăduirea ei L-a urmat pe binefăcătorul ei Iisus cu absolut devotament și a fost arătată deopotrivă cu apostolii. Potrivit istorisirilor Evangheliștilor Matei și Marcu, ,Maria Magdalena L-a cunoscut pe Iisus în ținuturile Magdala sau Dalmanoutha. Acolo, împreună cu cei doisprezece uceniciai Lui, pe un delușor pitoresc, vizavi de lacul Ghenizaret se adunaseră patru mii de oameni din popor, care cu mult dor urmăreau învățătura dumnezeiască a preadulcelui Învățător și își aduseseră bolnavii ca să fie tămăduiți de Marele Doctor al sufletelor și al trupurilor. Acolo s-a petrecut minunea săturării celor patru mii de bărbați, fără femei și copii. Acolo, așadar, s-a vindecat și Maria Magdalena de biciul celor șapte demoni. Dar mai înainte de toate, s-a tămăduit după credința ei. Credința ei s-a întărit în dumnezeiasca învătătură si văzând extraordinarele Lui minuni. Astfel, crede nezdruncinat în dumnezeierea Lui și Îl urmează cu credință împreună cu apostolii și cu alte femei evlavioase care nu voiau să se întoarcă la ale lor.”
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 31.03.2023 at 22:52:00. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
site-ul meu preferat de filme online pentru filmele crestine de pasti.
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
A apărut deja primul trailer al filmului continuare la Passion of Christ, regizat de Mel Gibson cu Jim Caviziel în rol principal:
The Passion of the Christ: Resurrection (2025) - First Trailer | Jim Caviezel
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pe alocuri este foarte emotional prin candoarea reprezentarii scenelor evanghelice cum nu am mai vazut in nici o ecranizare evanghelica a vietii scurte petrecute de Hristos pe Pamant in mijlocul oamenilor. "Alesii"("The Chosen") este un serial foarte bine realizat cu fonduri modeste si cu foarte mult voluntariat din cate am citit. Din partea mea are nota 10+. PS: Mie-mi place de Mel GIbson dar filmul lui despre Patimile lui Hristos a avut un efect neplacut care a last multora un gust amar. Testul acestui film il faci prin a incerca sa-l mai vizionezi o data. Categoric Nu , sub nici o forma! Pe cand scenele din "Alesii" le-am revazut cu drag de foarte multe ori, si inca continui sa le revizitez cu mare placere. Un exemplu absolut superb si cutremurator aici: Unde Iisus il trezeste pe Evanghelistul Matei pentru a-i dicta modul/Harta pin care oamenii il pot gasi pe Hristos oriunde s-ar afla! https://www.youtube.com/watch?v=o5OnF3sg0cY
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» Last edited by cozia; 27.02.2025 at 07:06:15. |
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cat despre Mel Gibson, părerea mea e ca e un scriitor foarte dur de filme. Am încercat odată de doua ori sa ma uit dar, nu am cum sa nu fiu lăsat păgubaș de proprile-mi emoții la acel film.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
|