![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() ![]() Simplitatea și dragostea Părintelui Petroniu Tănase Deși a refuzat să fie vreodata duhovnic, Pr. Petroniu a avut „misiunea lui să-i ajute cu sfaturi pe alții” (Pr. Pimen). Pe un fundament de nevoință „ca în pateric”, „la fel ca unii din bătrânii de demult”, Pr. Petroniu a păstrat corespondența scrisă cu mulți credincioși din țară și a servit ca sfătuitor și învățător pentru mulți părinți. Printre cei care au învățat de la Pr. Petroniu se numără și monahul grec Damaschin Grigoriatul pe care Pr. Petroniu l-a ajutat să învețe limba română. Mon. Damaschin este „unul dintre puținii părinți greci athoniți cunoscători de limba română”, traducând în greacă „cărți ale Părinților Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase [și] Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” (sursă). Cum a reușit Părintele Petroniu să facă atâtea într-o viață? Dăruind tot trupește și duhovnicește precum sfinții, după cum mărturisește Pr. Pimen. Această nevoință este foarte rară astăzi: „din bătrânii care mai sunt nu mai întâlnești acum la nimeni nevoințele lor; nu mai au rezistența aceea, ziceai că ei sunt făcuți din alt aluat” (Pr. Pimen). Mărturii de la:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 15.10.2023 at 20:53:01. |
#2
|
||||
|
||||
![]() ![]() Părintele Petroniu Tănase, văzător al Tainelor Dumnezeiești Deși descris ca „foarte sever”, „foarte retras”, și „foarte interiorizat”, aflăm că „părintele Petroniu tot timpul plângea la liturghie, avea lacrimi”. De ce plângea Părintele? Într-o zi, în timpul Sfintei Liturghii, Pr. Petroniu l-a vazut „pe tronul din fața Sfintei Mese pe Mântuitorul.” Mărturii de la:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#3
|
||||
|
||||
![]() ![]() Despre Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Mănăstirea Iviru este printre primele 3 mănăstiri cu viața de obște construite în Sfântul Munte, urmând Mănăstirile Marea Lavră și Vatoped la sfârșitul veacului al X-lea. Înființată de iviriți, adică de georgieni, mănăstirea nu a avut un parcurs istoric ușor. După o perioadă de înflorire în care călugări georgieni veneau constant, în veacul al XIV-lea grecii au preluat mănăstirea, însă problemele au început să afeceze mănăstirea: persecuții latine, atacuri de la pirați, invazii de la catalani, și alte probleme economice au pustiit o mare parte din mănăstire. Cu ajutorul repetat al voievozilor români precum Neagoe Basarab, Radu cel Mare, Radu Mihnea, Matei Basarab, Constantin Șerban, Șerban Cantacuzino, Grigore Ghica, și Mihai Viteazul care este zugrăvit înauntru bisericii principale, mănăstirea a supraviețuit timpuri vitregi. Așadar, Mănăstirea Iviru a devenit un mare centru intelectual, cu o bibliotecă foarte bogată, primind ajutor și de la prinți georgieni în această privință. Având acum cele mai multe sfinte moaște din Muntele Athos, mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur, și faimoasa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, „Portărița”, Mănăstirea Iviru are acum aproximativ 60 de viețuitori, printre care și ieroschimonahul Ciprian Giallouros de la Iviron, starețul Chiliei „Sfinții Arhangheli”. Părintele Ciprian de la Iviron (Athos): Sfaturi duhovnicești pentru o căsătorie reușită În acest episod, ne mutăm din Schitul Prodromu din Mănăstirea Marea Lavră 25 de kilometri la nord în Chilia „Sfinții Arhangheli” din Mănăstirea Iviru. Aici, ieroschimonahul Ciprian ne spune că soțul nu trebuie să moară o data, ci în fiecare zi pentru femeia sa. Astfel, ea îi va simți iubirea și va deveni supusă și devotată, știind că bărbatul nu îi cere supunere pentru el, ci pentru iubirea pe care i-o poartă, la fel cum Hristos iubește Biserica și Biserica se supune lui Hristos.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 29.10.2023 at 20:21:37. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
N-am înțeles ce legătura a avut episodul ăsta cu tema emisiunii de a aduce mărturii despre viața athonită românească din veacul trecut, dar poate o fi un segment de tranzitie de la Pr. Petroniu la un alt nevoitor îmbunătățit sau doar un fel de interludiu înainte de a reveni la Pr. Petroniu. Om avea monahi la Iviru? Din ce-au zis inițial, pare că se vor axa în special pe Marea Lavră (Prodromu), Vatoped (Colciu), și Zografu.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Era într-o vreme când în pangarele bisericești, în lume, erau mai multe cărți despre monahism decât despre căsătorie și asta e deja un dezechilibru pt că monahii nu sunt nici 10% din populația unei țări, sunt poate 0,2%.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Trinitas TV prin seria „Biserica Azi” a difuzat o emisiune dedicată Părintelui Petroniu cu ierodiaconul Iustinian Stoica, fost iconom la Prodromu si ucenic al Pr. Papacioc si al Pr. Petroniu: https://youtu.be/mA8gNLIMf-M
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 02.11.2023 at 13:43:19. |
#7
|
||||
|
||||
![]() ![]() Relațiile părintești și corespondența Părintelui Petroniu Tănase Pr. Petroniu, dat de multe ori exemplu altora de fostul stareț al Mănăstirii Simonopetras, Arhim. Emilian Simonopetritul, ca „înțelept și om al Duhului”, era iubit în Sfântul Munte, astfel încât „tuturor le erau cunoscute virtuțile lui Gheronda, cuvântul său profetic, și evlavia pe care o aveau părinții față de el.” El menținea o corespondență vie atât cu stareții din Athos cât și cu mulți alți Părinți precum Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, Placide Deseille, Teoctist Arăpașu, și alții. Pe lângă corespondența cu clerul, Pr. Petroniu avea o corespondență bogată cu doctori, profesori, și alți oameni „de pe toate continentele lumii”. Astfel, Schitul Prodromu primea ajutor de la apropiații Pr. Petroniu când „alte venituri nu erau.” Acum, corespodența sa a devenit un tezaur cultural și istoric încă neorganizat și nepublicat, dar Părinții din Prodromu nădăjduiesc că va fi cineva să preia acest proiect și să publice o parte din corespondența Pr. Petroniu, traducând și scrisorile din limba franceză. Mărturii de la:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 07.11.2023 at 02:28:55. |
#8
|
||||
|
||||
![]() ![]() Sfârșitul pământesc al Părintelui Petroniu Tănase În ultimele luni din viața sa, Pr. Petroniu își „continua viața severă pe care o ținea dintotdeauna” și „niciodată nu se văita de vreo durere deși suferea foarte mult”. Când s-a dus la Domnul, slujba înmormântării a fost „foarte foarte liniștită”, „biserica plină de lume”, „tot Athosul a venit la el la înmormântare”, și către mormânt a fost multă „bucurie ca și când nu ar fi fost la înmormantare”. Mărturii de la:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#9
|
||||
|
||||
![]() ![]() Părintele Petroniu Tănase în viziunea contemporanilor săi „Este o mare laudă pentru România Sfântul Gheronda Petroniu (...) Romania se poate mândri cu acest mare corifeu, cu acest om sfânt (...) Aurul nu se poate ascunde, deoarece, odată cu răsăritul soarelui, străluceste cu multe limpezime (...) Îi multumim pentru prezenta lui, nu numai pentru că este un sfânt român, ci și pentru faptul că este lauda întregii Biserici, iar aceasta nu este o exagerare. Este lauda Bisericii lui Hristos, este lauda intregii Biserici!” (Schim. Iosif Bairaktaris) Mărturii de la:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#10
|
||||
|
||||
![]()
Asta am simțit-o și eu, că este lauda întregii Biserici. Le-am mai povestit și altora despre ce-am învățat despre Pr. Petroniu și toți au fost profund impresionați indiferent de confesiune. Zice la începutul episodului că nu era „un om al activității misionare” dar prin experiența sa duhovnicească iradia direct slava lui Dumnezeu. Așa e, am văzut oameni critici față de Biserică care se înmuiau și rămâneau fără cuvinte auzind despre Pr. Petroniu. Nu poți să rămâi impasibil când îl vezi pe Dumnezeu lucrând prin oameni oricât de înverșunat ai fi. Viața lui face mai mult decât o sută de cărți scrise și argumente teologice.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
|